HANDBAL FETE-”CUPA 1 IUNIE”
Organizator : Școala Gimnazială Vladimirescu
Argument:
1iunie reprezintă Ziua Copilului, ziua în care toţi copiii trebuie să se simtă bine, să primească cadouri, să se distreze împreună. Ziua Internaţională a Copilului are la baza şi promovează schimbul reciproc de idei, dorinţa de a-i face pe copii să înţeleagă acest concept. Societatea noastră are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi.
Sportul poate aduce o contribuție semnificativă la creșterea inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii sociale. Promovarea unui stil de viață activ și sănătos reprezintă o prioritate datorită multiplelor beneficii.
Pentru copii și tineri mișcarea este asociată cu jocul, cu integrarea socială, cu dezvoltarea armonioasă din punct de vedere fizic și emoțional, cu însușirea de reguli și respectarea acestora.
În acest context prin această activitate dorim să promovăm un mod de pretrecere a timpului liber, sănătatea, nevoia de mișcare, spiritul de fair-play dar și spiritul de competitie.
Pentru marcarea zile de ,,1 Iunie”, Ziua internaţionala a copilului, Școala Gimnazială Vladimirescu .vă invită să participati la Competiția de Handbal Fete – ,,Cupa 1 Iunie” În perioada 1-3 iunie 2019.
Scopul: Popularizarea disciplinei sportive Handbal în rândul tineretului;
Organizare: “Cupa 1 Iunie” este organizată de Școala Gimnazială Vladimirescu
Telefon de contact…………….., email: scoalavladimirescu@yahoo.com
Informații competiție
Competiția se organizează pentru echipe de fete gimnazial .
Data de desfăşurare; : 1-3 iumie 2019.
Locul de desfăşurare ; Sala de sport a școlii, teren de handbal cu dimensiuni normale
Sistemul de desfășurare :
· În funcție de numărul de echipe ȋnscrise va fi organizată o grupă (max 3 echipe) ,2,3 , etc ,cu propunerea de a se juca fiecare cu fiecare, sau aplicare tabela Berger.
· În situația ȋn care vor fi organizate două grupe, se va organiza o etapa finală (jocuri semifinale și finale pentru desemnarea câștigătoarei)
Grupele și jocurile se vor stabili prin tragere la sorți
Programul de desfăşurare:
· 1 iunie 2019 - jocuri din serii.
· 2 iunie 2019- jocuri din serii.
· 3 iunie 2019 - Jocuri semifinale si finale .Premierea castigatorilor
Condiţii de înscriere şi participare:
· Se organizează pentru o singură categorie de vârstă – elevi/eleve din clasele VI-/VII,VIII; 12-14 ani (eleve înscrise în anul școlar prezent la gimnazial care participă în competiție)
· Inscrierea se face pe baza tabelului din Anexa 1 echipa este formată din minim 10 jucatori –max 14 jucatori (7 pe teren + rezerve)
· Profesorul prezintă organizatorilor adeverințele medicale ale elevilor care au mențiunea apt pentru efort/ apt pentru competiție sau clinic sănătos. Lipsa acestora duce la excluderea elevilor fără adeverința medicală din competiție.
· Fiecare echipă va avea asupra sa două rânduri de tricouri de culori diferite şi numere regulamentare
Titluri şi premii:
· Echipele clasate pe primele 3 locuri vor fi premiate cu: cupe, diplome, alte premii oferite de catre sponsori.
Condiţii administrativ-organizatorice:
· Materiale necesare puse la dispozitie de catre organizatori : 2 mingi oficiale de joc (de handbal fete) , fluier, tabela de scor, plase pentru porțile de handbal
· Fiecare echipă participantă va avea 1 minge personală pentru incălzire.
Comisia de organizare:
· Președinte prof. Educație Fizică și Sport …………. …………………
· Secretar prof. Educație Fizică și Sport …………………………………
· Membru prof. ………………………………………….
Arbitrajul va fi asigurat de către:
Prof. E.F.S si/ sau arbitrii delegați de către D.J.T.S. Arad.
REGULAMENTUL de desfășurare a competiției:
Regulament de joc: date tehnice – HANDBAL
· Timpul de joc: 2 reprize a 20 de minute cu 5 minute pauză ȋntre reprize, timp eliminare 2 minute, 2 time-out ;
· Conform Regulamentului F.R.Handbal ( 3 puncte joc câștigat, 1 punct jocul egal, 0 puncte joc pierdut);
· Stabilirea clasamentelor se face pe bază de puncte acumulate la toate întâlnirile.
· În caz de egalitate perfectă , dupa terminarea jocurilor finale/ turneului se vor executa direct aruncări de la 7m conform regulamentului F.R.Handbal (fără prelungiri) arbitrii: 1 la centru, 1 scorer şi un cronometror; pentru celelalte prevederi necuprinse în prezentul document se aplică Regulamentul Federaţiei Române de Handbal.
· Nu se admit contestatii
Conducătorul oficial al delegatiei:
· Asigură toate măsurile de evitare a producerii accidentelor;,precum și de integritatea fizică a elevilor este direct răspunzător de corectitudinea întocmirii documentelor necesare participării la competiție și răspunde de respectarea întocmai a prevederilor Regulamentului acestei competiții
· Răspunde de securitatea, integritatea şi disciplina elevilor, precum şi de respectarea prevederilor regulamentelor de către aceştia, pe perioada deplasărilor şi pe perioada desfăşurării competitiei
Alte prevedri suplimentare:
· Echipele/elevii vor fi însoţite/însoţiţi în competiţii numai de către persoane angajate ale unităţii de învăţământ participante, desemnate în calitate de conducători oficiali în formularul de înscriere înaintat de unitatea de învăţământ;
· Pentru participare în competiţie, unităţile de învăţământ, prin conducătorii oficiali, sunt obligate să prezinte Comisiei organizatoare toate documentele precizate în prezentul Regulament;
În caz contrar, echipele/ elevii nu sunt primite/ primiţi în competiţie
Asistenţa medicală. Echipa gazdă, organizatoare asigură asistenţa medicale, fără de care jocul nu poate începe.
ANEXA 1
1. Sistemul turneu:
Exemplu: Cu 3 echipe: Et. I Et. II Et. III 3 - 2 1 - 2 1 - 3 1 stă 3 stă 2 stă TABELE "BERGER"
PENTRU PROGRAMAREA JOCURILOR DUPĂ SISTEMUL TURNEU ÎNTR-O COMPETIŢIE IN CARE PARTICIPĂ 3 CONCURENŢI (ECHIPE)
Numărul
participanţilor
|
Etapele
|
Programarea jocurilor
|
Total
jocuri
| ||
3
|
I
|
1 stă
|
2-3
|
3
| |
a II-a
|
3 stă
|
1-2
| |||
a III-a
|
2 stă
|
3-1
|
Tragere la sorti echipe
1
|
1
|
2
|
2
|
3
|
3
|
Etapa
|
Ora
|
Programare jocuri
| |
I
|
2
|
3
| |
a II-a
|
1
|
2
| |
a III-a
|
3
|
1
|
ANEXA 2
Unitatea de învătământ…………………………. Vizat
Localitatea………………………………………. Director unitate de invatamant Adresa……………………………………………
Telefon …………………Fax……………………
Nr………………… Data………………………..
FORMULAR DE ÎNSCRIERE
Ne înscriem şi participăm la competitia ……………………………………… organizată în localitatea…………………….…., jud ……..……………., la data………………, cu următoarea delegatie oficială :
· Conducător oficial delegatie: prof. …………………………………………
· TABEL NOMINAL CU ELEVII SPORTIVI AI UNITĂȚII NOASTRE DE ÎNVĂȚĂMÂNT:
Nr. crt
|
Numele Prenumele elevului
|
Clasa
|
Nr-ul din Registrul
Matricol
|
Data Naşterii
|
Nr-ul de pe tricou
|
Se completeaza tabelul cu numarul de randuri necesar
Culori distincte pentru tricouri: 1. …………………….........,2…………………........……..
DIRECTOR PROFESOR,
Unitate de învătământ
Conducător oficial delegatie
ANEXA 3
Localitatea ……………………………………….
Adresa ……………………………………………
Judeţul ……………………………………………
Tel ……………………… Fax …………………..
Nr. ……. Data ………………………………
ADEVERINŢĂ DE PARTICIPARE
Elevul/eleva ………………...………………………………………..., născut/născută la data …………..…….., este înscris/înscrisă la 1 septembrie, anul şcolar ……...…………, în clasa …..…… la forma de învăţământ …….... şi figurează în Registrul Matricol al unităţii noastre la nr ………….......
Confirmăm că elevul/eleva îndeplineşte condiţiile de participare la ”CUPA 1 IUNIE” conform prevederilor Regulamentului acesteia.
S-a eliberat prezenta adeverinţă ca document oficial de înscriere şi participare în competiţie.
DIRECTOR PROFESOR SECRETAR,
Unitate de învăţământ,
Conducător oficial, Unitate de învăţământ,
L.S.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu