BACOVIA FILOZOFIEI MELE

 Din cartea ”CONTEMPORAN” CU BACOVIA - POEME

Autor: Tulea Daniel

Editura :Edudel 2024, ISBN 978-630-331-961-2

 

 

 

BACOVIA  FILOZOFIEI  MELE

 

În hățișul gândurilor mele se ascund,

Ca-n poezia lui Bacovia, umbre și fiori,

În spaima și neliniștea ce mă înconjoară,

Găsesc oglindirea filozofiei mele, în versuri sumbre și triste.

 

Ca un poet al sufletului pierdut,

Bacovia în mine cântă durerea,

În fiecare rând, în fiecare cuvânt,

Simt ecoul nemuritor al melancoliei, căutând sens și înțeles.

 

În colțurile umbroase ale existenței,

Reflect ochii mei tăcuți, gânditori,

În fiecare adâncime, o străfulgerare,

A înțelegerii filozofiei mele, într-un dans cu durerea și cu visul.

 

Bacovia e un far, o lumină în noapte,

Ce-mi arată căile întunecate ale spiritului,

În fiecare zbucium, în fiecare cădere,

Descopăr în el reflecții ale filozofiei mele, într-o simfonie de amar și de iubire.

 

 

BACOVIA, DACĂ TE-AȘ ÎNTÂLNI, TE-AȘ ÎNTREBA

 Din cartea ”CONTEMPORAN” CU BACOVIA - POEME

Autor: Tulea Daniel

Editura :Edudel 2024, ISBN 978-630-331-961-2

 

 

 

BACOVIA, DACĂ TE-AȘ ÎNTÂLNI, TE-AȘ ÎNTREBA

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba:

Ce taină ascunde sufletul tău adânc?

Ce durere te măcină, ce suferință te însoțește?

Ce-ți cere inima, ce-ți spune sufletul?

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba:

Ce-ți aduce poezia, ce-ți dă versurile?

Ce-ți oferă cuvintele, ce-ți dau cuvintele putere?

Ce-ți face scrisul, ce-ți dă scrisul curaj?

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba:

Ce-ți înseamnă dragostea, ce-ți înseamnă iubirea?

Ce-ți face să suferi, ce-ți face să trăiești?

Ce-ți face să cânți, ce-ți face să plângi?

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba:

Ce-ți aduce viața, ce-ți dă viața sens?

Ce-ți face să te lupti, ce-ți face să rezisti?

Ce-ți face să creadă, ce-ți face să speri?

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba:

Ce-ți înseamnă moartea, ce-ți înseamnă sfârșitul?

Ce-ți face să te temi, ce-ți face să te îndoiești?

Ce-ți face să te împăci, ce-ți face să te supui?

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba:

Ce-ți aduce poezia, ce-ți dă versurile?

Ce-ți oferă cuvintele, ce-ți dau cuvintele putere?

Ce-ți face scrisul, ce-ți dă scrisul curaj?

 

Bacovia, dacă te-aș întâlni, te-aș întreba,

Pentru a înțelege sufletul tău adânc,

Pentru a simți durerea care te măcină,

Pentru a găsi curajul să trăiesc, să iubesc și să cânt.

 

 

DANSUL DIN CIMITIRUL VESEL

 Din cartea ”CONTEMPORAN” CU BACOVIA - POEME

Autor: Tulea Daniel

Editura :Edudel 2024, ISBN 978-630-331-961-2

 

 

DANSUL DIN CIMITIRUL VESEL

 

Pe-alei de lemn pictat în curcubee,

Dansează morții-n hore de culori.

Cu zâmbete șăgalnice sub glii,

Își spun povestea vieții în metafori.

 

Un cioban își mână oile prin nori,

O țesătoare țese vise-n stele,

Un bețivan mai trage un gât de-azur,

Iar un pescar prinde comete grele.

 

Crucile se-nclină ritmic în lumină,

Poveștile se-mbină-n vers și cânt.

E un carnaval al vieții ce-a trecut,

Un balans ciudat 'tre cer și pământ.

 

Moartea aici e doar un nou-nceput,

O șansă de-a zâmbi eternității.

În versuri simple, vii, necenzurate,

Se spune adevărul vieții și-al morții.

 

Vin vii să vadă morții cum petrec,

Să râdă și să plângă laolaltă.

Căci viața-i scurtă, moartea-i lung popas,

Iar Cimitirul Vesel le împacă.

 

Așa dansăm cu toții, vii și morți,

În ritmul vesel-trist al existenței.

Un pas în glumă, unul în profund,

Spre sensul ascuns al permanenței.

 

DANSUL VEȘNIC AL PLOII CENUȘII

 Din cartea ”CONTEMPORAN” CU BACOVIA - POEME

Autor: Tulea Daniel

Editura :Edudel 2024, ISBN 978-630-331-961-2

 

 

 

 

 

 

DANSUL VEȘNIC AL PLOII CENUȘII

 

Dansul veșnic al ploii cenușii,

Pe străzi pustii și suflete tăcute,

În șoaptele ei triste, o mie de fiori vii,

Se prind de gânduri, amintiri pierdute.

 

Coboară stropii, ritmuri line,

Pe geamuri și pe frunze moarte,

Și-n dansul lor, par să aline,

Durerea ce în inimi stă departe.

 

Sub umbrele negre, pașii răsună,

Într-un duet cu ploaia blândă,

Și fiecare strop ce curge-ntruna,

Își scrie povestea pe pământ, flămândă.

 

E-un dans etern, fără oprire,

În cerul gri și lumea sumbră,

O melodie de dor și amăgire,

Ce-n suflet trist se strânge, umbră.

 

Ploaia cântă vechi romanțe,

În picături ce bat încet,

Și-n dansul său, găsesc nuanțe,

De visuri stinse, fără regret.

 

Sub fiecare picătură,

Se-ascunde-o lume de povești,

Un dans de-o frumusețe pură,

Și-n fiecare strop, trăiești.

 

Dansul veșnic al ploii cenușii,

Pe ritmuri vechi de amintire,

Ne leagă pe toți, străini și vii,

Într-un vals de taină și iubire.

 

Și-n ploaia ce nu vrea să tacă,

În dansul ei ce ne cuprinde,

Găsim alin, cu inima întreagă,

În stropii reci ce-n noi se-aprinde.

 

Dansul veșnic al ploii, neclintit,

Ne poartă pașii în tăcere,

Și-n fiecare strop trăit,

Simțim o dulce mângâiere.