METODOLOGIA ELEMENTELOR DE GIMNASTICĂ ACROBATICĂ - CU CARACTER DE FORŢĂ ŞI ECHILIBRU
STÂND pe umeri / pe antebraţe şi piept / pe cap / pe antebraţe şi cap / pe mâini sunt elemente acrobatice specifice care au drept caracteristică principală repartizarea greutăţii corpului de pe picioare pe cap, pe umeri, pe piept, pe braţe, pe antebraţe şi pe palme.
O altă caracteristică a acestor mişcări de echilibru constă în aceea că sunt mişcări tipice de forţă, executanţii trebuind să beneficieze de o dezvoltare corespunzătoare a forţei musculaturii braţelor, spatelui şi centurii abdominale.
Majoritatea acestor mişcări se execută de pe loc, numai din forţă sau cu elan redus reprezentat de acţiuni de balans al picioarelor.
Stând pe omoplaţi
Descrierea elementului: se poate executa din poziţiile: stând, aşezat sau culcat, prin rularea trunchiului spre înapoi. În momentul în care ceafa ia contact cu solul şi corpul se află în poziţia răsturnat-îndoit, se realizează întinderea corpului spre verticală prin deschiderea unghiului format de picioare şi trunchi, bazinul este proiectat înainte, mâinile sprijină trunchiul la nivelul taliei (fig. 19).
Fig. 19
Pentru o execuţie corectă, este necesară dezvoltarea forţei musculaturii coloanei vertebrale, a centurii abdominale şi a braţelor.
Mişcarea se mai poate realiza şi fără sprijinul mâinilor la nivelul taliei, braţele rămânând întinse pe sol înapoia trunchiului. Picioarele pot fi susţinute întinse şi apropiate, dar şi în alte poziţii.
Metodica procesului de învăţare:
· culcat – rulare spre înapoi cu picioare ghemuite şi întinderea picioarelor spre verticală;
· aşezat – rulare spre înapoi cu corpul îndoit – luarea contactului vârfului picioarelor cu solul;
· aşezat – rulare spre înapoi cu corpul îndoit – proiectarea picioarelor pe verticală – sprijin la nivelul taliei.
Greşeli tipice:
· slaba dezvoltare a musculaturii cefei şi coloanei vertebrale;
· ridicarea insuficientă a corpului pe umeri;
· lipsa proiectării bazinului spre înainte.
Ajutorul: se acordă din lateral, la nivelul gambelor sau gleznelor executanţilor.
Variante de stând pe umeri: stând pe umeri cu picioarele susţinute în sfoară înainte / laterală; stând pe umeri cu susţinerea picioarelor în semisfoară înainte / laterală etc.
Stând pe antebraţe şi pe piept
Descrierea elementului: se execută din poziţia culcat facial, cu braţele lateral jos sprijinite pe sol, palmele orientate în jos, se trece greutatea corpului pe antebraţe, piept şi bărbie prin balansarea unui picior spre înapoi sus, celălalt picior rămânând sprijinit cu gamba orientată în jos pe sol. În urma împingerii cu piciorul de sprijin în sol, corpul este răsturnat la verticală în poziţia dorită, picioarele având permanent o acţiune de împingere spre înapoi în timp ce braţele şi mâinile apasă în jos pe sol, greutatea corpului fiind repartizată pe piept (fig. 20).
Fig. 20
După ce elementul a fost însuşit din poziţia culcat facial, se poate executa şi din poziţia pe genunchi.
Metodica procesului de învăţare:
· culcat facial – rulare spre înainte cu corpul întins;
· pe genunchi – rulare spre înainte cu corpul întins;
· fixarea poziţiei cu ajutor;
· acţiune globală a elementului executat individual;
· introducerea elementului în combinaţii simple.
Greşeli tipice:
· lipsa extensiei spatelui;
· sprijin deficitar pe piept şi pe braţe;
Ajutorul: se acordă din lateral, la nivelul gleznelor sau gambelor executantului.
Stând pe cap
Presupune o tehnică de execuţie mai pretenţioasă decât cea a stândului pe umeri, putându-se executa din forţă sau cu elan.
Stând pe cap cu elan
Descrierea elementului: se poate executa din poziţiile sprijin ghemuit înainte pe un picior sau sprijin înainte pe un genunchi, cu celălalt picior întins înapoi.
Tehnica de execuţie a acestui element presupune că: mâinile trebuie sprijinite pe sol la lăţimea umerilor şi fruntea, este sprijinită la 20-30 cm înaintea mâinilor, formând un triunghi echilateral, după care urmează balansarea piciorului liber înapoi spre verticală. Piciorul de sprijin, printr-o uşoară impulsie cu vârful pe sol, se apropie de celălalt picior pe linia verticalei, greutatea fiind repartizată pe cele trei puncte de sprijin. Revenirea la poziţia de plecare se poate face prin coborârea picioarelor pe sol sau prin rotunjirea spatelui şi trecere în rostogolire înainte.
Acest element se mai poate executa şi cu sprijin pe antebraţe şi pe cap, iar ca poziţii de plecare pot fi folosite poziţiile: stând şi stând depărtat.
Stând pe cap din forţă
Descrierea elementului: presupune o tehnică de execuţie asemănătoare cu cea a stândului pe cap cu elan, dar în acest caz unghiul dintre picioare şi trunchi se menţine până când bazinul executantului ajunge la verticală, după care, prin ridicarea treptată a picioarelor, unghiul se deschide (fig. 21).
Fig.21
Metodica procesului de învăţare:
· pe genunchi – fixarea poziţiei palmelor şi capului pe sol;
· sprijin ghemuit – trecere în stând pe cap temporar, cu picioarele ghemuite – revenire în poziţia de plecare;
· pe genunchi, sprijin pe cap şi palme – ridicarea bazinului, păşiri succesive, spre înainte, pe vârful picioarelor până ce linia bazinului depăşeşte linia umerilor – ridicare lentă a picioarelor la verticală;
· pe genunchi, sprijin pe cap şi palme – ridicarea bazinului, balansul energic al unui picior spre verticală;
· execuţia globală a elementului cu sprijin la perete;
· execuţia globală a elementului cu ajutorul unui partener;
· execuţia individuală a elementului;
· introducerea elementului în combinaţii simple.
Greşeli tipice:
· lipsa balansului piciorului liber – stând pe cap cu elan;
· elan exagerat cu piciorul liber;
· lipsa proiecţiei bazinului spre înainte, peste linia umerilor – stând pe cap din forţă;
· îndreptarea incompletă a corpului pe verticală;
· repartizarea deficitară a sprijinului corpului pe mâini şi pe cap.
Ajutorul: se acordă din lateral, la nivelul gleznelor sau gambelor executantului.
Variante de stând pe cap: stând pe cap cu susţinerea picioarelor în semisfoară înainte / laterală; stând pe cap cu susţinerea picioarelor în sfoară înainte / laterală; stând pe cap cu trecere în rostogolire înainte; stând pe cap cu trecere în stând pe mâini etc.
Stând pe antebraţe şi cap
Descrierea elementului: se execută din poziţia pe genunchi. După aşezarea antebraţelor pe sol cu palmele orientate în sus, una peste cealaltă, odată cu îndoirea trunchiului spre înainte, capul se sprijină pe palme, la nivelul frunţii. În continuare, unul dintre picioare se balansează lent spre înapoi, iar celălalt în urma unui impuls în sol se balansează şi se apropie pe verticală de piciorul ridicat. Pentru menţinerea acestei poziţii, corpul trebui să fie foarte bine încordat la nivelul tuturor grupelor musculare.
Metodica procesului de învăţare:
· pe genunchi – fixarea poziţiei de sprijin pe antebraţe şi cap;
· pe genunchi, sprijin pe antebraţe şi cap – ridicarea ghemuită a picioarelor cu ajutor;
· pe genunchi, sprijin pe antebraţe şi cap – ridicarea picioarelor la verticală cu balansul unui picior – sprijin la perete;
· execuţia globală a elementului cu ajutor;
· execuţia globală a elementului individual;
· introducerea elementului în combinaţii simple.
Greşeli tipice:
· dezvoltarea precară a musculaturii spatelui şi cefei;
· lipsa încordării musculare a spatelui şi a cefei în menţinerea poziţiei;
· poziţia de plecare – deficitar însuşită.
Ajutorul: se acordă din lateral, la nivelul gleznelor sau gambelor executantului.
Variante de stând pe antebraţe şi cap: stând pe antebraţe şi cap cu susţinerea picioarelor în semisfoară înainte / laterală; stând pe antebraţe şi cap cu susţinerea picioarelor în sfoară înainte / laterală; stând pe cap cu trecere în rostogolire înainte etc.
Stând pe mâini
Este elementul cu cea mai mare aplicabilitate în gimnastică, fiind un element de bază în realizarea altor elemente, motiv pentru care însuşirea altor elemente depinde de corectitudinea execuţiei acestuia. Se poate executa din forţă sau cu elan.
Stând pe mâini cu elan
Descrierea elementului: se poate executa din diferite poziţii de plecare: din stând, din stând depărtat, stând pe un picior cu celălalt picior sprijinit înainte, sprijin ghemuit înainte, sprijin ghemuit înainte pe un picior cu celălalt picior sprijinit înapoi, pe genunchi, culcat facial etc., poziţii care determină şi modalităţile de execuţie. Cel mai des folosit este stândul pe mâini cu elan sau cu balans care are ca poziţie de plecare: stând pe un picior cu celălalt picior sprijinit înainte pe vârf, braţele sus – urmează balansarea piciorului liber înainte şi păşirea înainte pe acest picior, concomitent cu îndoirea corpului şi aşezarea palmelor pe sol. După trecerea greutăţii pe piciorul dinainte, celălalt picior este balansat spre înapoi pentru a răsturna trunchiul în stând pe mâini, picioarele lipindu-se la verticală. Pentru o mai bună echilibrare, este necesară încordarea întregii musculaturi a corpului, întinderea articulaţiei scapulo-humerale, capul pe spate, palmele pe sol în prelungirea umerilor, cu degetele răsfirate (fig. 22).
Fig.22
Metodica procesului de învăţare:
· culcat dorsal – la semnale sonore – încordare musculară maximă a întregului corp;
· stând pe un picior cu celălalt sprijinit înainte pe sol, pe vârf – balans înainte cu trecerea greutăţii corpului pe piciorului balansat, balans înapoi cu piciorul liber, aplecarea trunchiului înainte;
· stând pe un picior, celălalt sprijinit înainte pe vârf – balans înainte, îndoirea trunchiului, trecerea greutăţii corpului pe palme – ridicarea treptată a picioarelor la verticală prin forfecări succesive;
· execuţie globală a elementului cu ajutor;
· execuţie globală a elementului cu sprijin la perete;
· introducerea elementului în combinaţii simple.
Greşeli tipice:
· balansul redus al piciorului dinainte;
· balans deficitar al piciorului dinapoi;
· balans prea mare al piciorului dinainte sau al piciorului dinapoi;
· bărbia în piept la trecerea în stând pe mâini;
· lipsa încordării musculare;
· lipsa trecerii greutăţii corpului pe braţe, deasupra umerilor;
· extensia spatelui;
· îndoirea braţelor.
Ajutorul: se acordă din lateral, la nivelul gleznelor sau gambelor executantului.
Variante de stând pe mâini: stând pe mâini din forţă din poziţia stând depărtat/pe genunchi / sprijin culcat facial; stând pe mâini din rostogolire înapoi cu corpul ghemuit / îndoit; stând pe mâini rostogolire înainte; stând pe mâini rulare pe piept; stând pe mâini din jumătate roată; stând pe mâini cu întoarcere în jurul axului longitudinal al corpului; stând pe o mână; stând pe mâini cu întoarcere pe o mână; stând pe mâini, trecere în pod; din pod – trecere în stând pe mâini etc.
BIBLIOGRAFIA SELECTIVĂ
1. 1.Fekete, I. (1996) – Gimnastica de bază, acrobatica şi sărituri, ED. Librăriile Crican, Oradea;
2. Grosu, E., F., (1998) – Elementele tehnicii corporale în gimnastica ritmică sportivă şi artistică. Ed. G.M.I., Cluj – Napoca;
3. Grosu, E., F., (2001) – Elemente acrobatice şi gimnice la sol şi bârnă. Univ. Babeş – Bolyai, Facultatea de educaţie Fizică şi Sport, Cluj – Napoca;
4. Nuţ, A., Negru, I. – Săriturile din gimnastica şcolară, Caiet metodic,
Cluj – Napoca, 2001;
5. Paşcan, I., (2003) – Gimnastica acrobatică în ciclul gimnazial, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj – Napoca.
6. Daniel, T.(2024)- Metodologia de instruire în gimnastica acrobatică școlară, Editura Edudel, Slatina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu