duminică, 16 august 2020

COARDA DE SĂRIT - APLICAȚII ÎN E.F.S. ȘI ÎN ACTIV. INDEPENDENTE






     O frânghie lungă de 2,10-2,40 m, în funcție de lungimea segmentelor celui care o folosește ,se adaptează la lungimea elevului , la extremități având montate două manșoane mobile de lemn sau cauciuc ,poate fi utilizată cu rezultate bune în dezvoltarea forței unei grupe musculare.
    Coarda de sărit -folosită în exerciții cu contracții izotonice, contribuie eficient la dezvoltarea grupelor musculare ale membrelor inferioare. Exercițiile cu coarda de sărit pot contribui la reglarea ritmului respirator.
     Coarda de sărit poate fi utilizată pentru dezvoltarea unor grupe musculare prin contracții statice, izometrice. Încordarea se poate obține cu participarea întregii mase musculare sau numai a unor grupe musculare.
    Având în vedere că această coardă de sărit se procură ușor prin confecționare chiar, se poate recomanda și în activitatea independentă a elevilor.





APLICAȚII CU COARDA DE SĂRIT ÎN PRACTICA LECȚIILOR DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT CÂT ȘI ÎN ACTIVITATEA INDEPENDENTĂ ALE ELEVILOR:




























                                                                          






CORZI ELASTICE-APLICAȚII ÎN E.F.S.









    Corzile elastice sunt sub forma unei benzi late de 4-5 cm sau cilindrică cu diametru 1-2 cm și lungă de 2-5 m.
    Fiindcă se transportă ușor, coarda elastică poate fi folosită atât în cadrul lecției de educație fizică și sport, în sală sau în aer liber, dar mai ales în activitatea independentă a elevilor. Mai poate fi folosită în tabere, în excursii, drumeții etc.
    Principala caracteristică a exercițiilor efectuate cu coarda elastică o reprezintă posibilitatea realizării mișcărilor foarte aproape de specificul acțiunii motrice pentru care este necesară dezvoltarea forței anumitelor segmente. De asemenea ,efectele se pot localiza foarte precis, iar intensitatea poate fi gradată prin lungirea, scurtarea, dublarea, triplarea, corzii elastice.
   
Pozițiile din care se pot efectua exercițiile cu coarda elastică sunt numeroase, fiind stabilite în funcție de scopul urmărit.

Pentru exemplificare, mai jos voi prezenta câteva aplicații efectuate cu coarda elastică:





























                                                                            


SCARA FIXĂ- METODOLOGIE ȘI APLICAȚII













     Scara fixă este aparat confecționat din lemn, care de obicei se află în fiecare sala de sport din școli. Este format din două bare laterale(stâlpi de susținere) așezate vertical și fixate în perete și dintr-un număr mai mare de sau mai mic de șipci paralele orizontale, cu capetele introduse în barele laterale.    Barele laterale au înălțimea de 2,5 m, lățimea de 15-20cm și grosimea de 4-5 cm. Distanța dintre cele două bare laterale este 90-100 cm.
   Exercițiile se pot efectua la scară fixă pornind de la regula din pozițiile stând, așezat, ghemuit, culcat, sprijinit și atârnat, cu fața sau cu spatele spre scară.
   Pentru dezvoltarea forței se pot executa trageri în brațe din atârnat, împingeri sau trageri în sistemul contracției izometrice, flotări, urcări, coborâri în brațe, exerciții pentru întărirea musculaturii spatelui, abdomenului, cu și fără sprijin sau din atârnat etc.
   Varietateaexercițiilor este foarte mare, chiar nelimitate, depinde de gradul de creativitate și imaginație a specialistului.


                        Mai jos voi expune câteva exemple de exerciții efectuate la scara fixă:



























                                                                                      



FORȚĂ -MINGEA MEDICINALĂ: METODOLOGIE ȘI EXERCIȚII



MINGEA MEDICINALĂ: 



   Mingea medicinală este confecționată de obicei din bucăți de piele și umplută cu nisip și rumeguș sau cu păr, are o greutate de 1-5kg.
   Exercițiile cu mingea medicinală angrenează în acțiune, simultan sau selectiv, majoritatea grupelor musculare, dar în special musculatura membrelor superioare dezvoltând, în funcție de obiectivul urmărit, forța acestora sau forța în combinație cu alte calități motrice(viteza,rezistența,îndemânarea).
   Exercițiile cu mingea medicinală se pot efectua cu ambele mâini sau cu o singură mână,din poziții variate(stînd, așezat, pe genunchi, culcat etc.).
   În dezvoltarea forței, greutatea mingii medicinale are un rol important. Exercițiile efectuate cu mingi considerate grele, în raport cu vârsta elevilor, contribuie, în special, la dezvoltarea forței musculare, iar cele efectuate cu mingi mai ușoare pot avea efect asupra dezvoltării forței în regim de viteză sau rezistență-depinde de dozare. Având în vedere că majoritatea exercițiilor cu mingea medicinală se bazează pe aruncări, împingeri, prinderi , pot arăta faptul că efectul vizează nu atât forța pură, cât mai ales caliatea combinată forță-viteză.
   Exercițiile cu mingea medicinală- permit dozarea și localizarea acțiunilor la nivelul grupelor musculare vizate, utilizându-se ca elemente de obiectivizare greutatea mingii, numărul de repetări, unitatea de timp.




Mai jos voi expune câteva exemple de exerciții foarte utile cu mingea medicinală:





















                                                                          








EFORTUL ȘI CAPACITATEA FIZICĂ ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT





   Capacitatea fizică se îmbunătățește ca urmare a practicării sistematice a exercițiilor fizice care favorizează, în special, dezvoltarea calităților motrice -forța,viteza,rezistența-și are drept urmare creșterea gradului de adaptare a organelor și sistemelor organismului la solicitări superioare.          Cantitatea și calitatea efortului depus în cadrul procesului de dezvoltare a calităților motrice și de însușire a deprinderilor și priceperilor motrice au un rol foarte important în dezvoltarea capacității fizice.
   În funcție de acoperirea integrală sau parțială a cerițelor de oxigen într-un efort fizic dat, aceasta devine predominant aerob sau predominant anaebob.
   Eforturile predominant aerobe -se caracterizează printr-o intensitate a eforturilor mică,medie sau submaximală, în care cerința de oxigen se găsește într-un echilibru real cu aportul de oxigen.Acest lucru asigură refacerea substratului energetic, pe măsura consumări sale. Rata aerobă (%) a efortului este invers proporțională cu intensitatea lui.
   Eforturile predominant anaerobe-caracterizate printr-o intensitate deosebit de mare, în care cerința de oxigen a organismului (datorută efortului efectuat) depășește aportul de oxigen asigurat de sistemul cardio-respirator. Aceste eforturi au loc în condițiile unui deficit de oxigen, ducând la epuizarea substratului energetic, la acumularea de acid lactic peste limitele normale și epuizarea grupei, sau grupelor musculare respective. Deficitul de oxigen -datoria de oxigen- se ”platește” după terminarea efortului. Rata anaerobă (%) a unui efort este direct proporțională cu intensitatea efortului.

Adaptat la lecțiile de educație fizică și sport putem arata că:

-VERIGILE  1,2  -se realizează pe un fond de efort aerob, unde pulsul se încadrează între 110-120 P/1 min. ,unde are loc o încălzire efectuată normal ,formată din ,variante de mers și alergare, prelucrare selectivă a principalelor grupe musculare și segmente;

-Învățarea acțiunilor motrice noi, în condiții ușurate-pondere mai însemnată o are densitatea pedagogică (explicații,demonstrații,autoaprecieri)sunt desfășurate pe un fond de efort aerob;

-Repetarea acțiunilor motrice în scopul consolidării și uneori chiar a perfecționării lor necesită un număr mare de repetări, ceea ce determină o creștere a intensității efortului. Condiții în care frecvența cardiacă se situează între 140-170 pulsații pe minut, ceea ce ne arată un efort predominant aerob, cu creșteri, corespunzătoare sporirii intensității, a ratei anaerobe;

-Dezvoltarea acțiunilor motrice în condiții de intensitate crescută, în special datorită măririi ritmului sau tempoului și a mișcării duratei de execuție, fapt care determină o frecvență cardiacă care urcă până la 185 pulsații pe minut, se realizează cu prezența, în proporții de aproximativ egale, a ratei aerobe și a celei anaerobe, indicându-se deci eforturi mixte;

- Partea de întreceri, jocuri, ștafete, trasee aplicative și aplicarea procedeelor tehnice ăn condiții de joc, cu o participare activă din partea elevilor, au loc pe un fond de efort predominant anaerob, valorile frecvenței cardiace depășind des 185 pulsații pe minut;

-Dezvoltarea forței și a vitezei, fie prin circuite intensive, fie prin metode, sisteme de acționare specifice, realizate constant sau în progresie, se face, de asemenea pe un fond de efort predominant anaerob.














                                                                 




duminică, 9 august 2020

SISTEMUL NOŢIONAL AL T.E.F.S.- SINTEZE




Cunoaşterea-  se realizează într-un proces de comunicare a informaţiilor de la un subiect la altul. Comunicarea presupune:
- recepţionarea mesajului;
- descifrarea semnelor;
- stabilirea semnificaţiei lor, a informaţiei transmise;
Transmiterea informaţiilor se poate face atât pe cale orală-verbală cât şi pe cale nonverbală. Comunicarea verbală se realizează cu ajutorul limbii, ea reprezentând un ansamblu de semne cu ajutorul cărora comunică între ei oamenii dintr-o societate. Limba reprezintă o realitate materială a gândirii. Limba propriu-zisă, cea naturală este învăţată de copil de la adulţi, iar pe baza ei s-au creat “limbi artificiale”,” limbaje artificiale”. Limbajul este o funcţie de utilizare a limbii în raport cu ceilalţi.
Ştiinţele îşi construiesc limbi speciale care sunt fragmente ale limbii naturale. Limbajele ştiinţifice se deosebesc de limba uzuală prin exigenţa mai mare, prin precizie, prin efortul de a realiza o corespondenţă univocă între semn şi semnificaţie.
Pentru a înţelege T.E.F.S., cel care o studiază trebuie să-şi însuşească limbajul ştiinţei E.F.S. aşa numitul sistem noţional, care este unul din elementele care justifică statutul de ştiinţă. După A.Dragnea (2000), termenii utilizaţi sunt divizaţi în trei nivele conceptuale:
1.termeni comuni;
2.termeni specifici;
3.termeni generali;
 Pentru a definii noţiunile T.E.F.S. trebuie să explicăm termenul de “noţiune” şi cel de “categorie”.
Noţiunea, este o forma a gândirii care reflectă ceea ce este esenţial şi general în lucruri. Este o formă logică fundamentală care reflectă însuşirile esenţiale necesare şi generale ale unei clase de obiecte fiind numită şi “concept”. Se formează pornind de la percepţii şi reprezentări. Nu se învaţă cuvinte, ci noţiuni care reflectă realitatea şi se exprimă prin cuvinte.
Orice noţiune are un conţinut şi o sferă .Conţinutul se concretizează în totalitatea însuşirilor esenţiale ale unei categorii de obiecte. Sfera cuprinde clasele de obiecte care poseda aceleaşi însuşiri esenţiale. Noţiunile de ordinul cel mai general ,ce numai pot fi generalizate se numesc “categorii”.
Dintre categoriile care reflectă cele mai generale aspecte şi relaţii din natură distingem: materie, mişcare, motricitate, cantitate, calitate, timp, spaţiu, formă, conţinut, fenomen, realitate.
mişcare –termen ce desemnează o schimbare de poziţie şi transformare suferită de un corp sau de una din părţile sale, “o ieşire din starea de imobilitate, stabilitate, o schimbare a poziţiei corpului în spaţiu, în raport cu unele repere fixe.(A. Dragnea)
motricitate - totalitatea actelor motrice efectuate de om cu ajutorul muşchilor scheletici, pentru întreţinerea relaţiilor cu mediul natural sau social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice.
act motric - fapt simplu de comportament, realizat cu ajutorul muşchilor scheletici, în mod voluntar, efectuat în scopul adaptării imediate sau al constituirii de acţiuni sau activităţi motrice.
acţiune motrică- sistem de acte motrice prin care se atinge un scop imediat, unic sau integrat într-o activitate motrică.
activitate motrică – ansamblu de acţiuni motrice încadrate într-un sistem de idei, reguli şi forme de organizare, în scopul obţinerii unui efect complex de adaptare a organismului.
exerciţiul fizic – act motric repetat sistematic şi conştient în vederea realizării obiectivelor educaţiei fizice şi sportului.
       - acţiune motrică cu valoare instrumentală, concepută şi programată în vederea realizării obiectivelor E.F.S. (A.Dragnea, A.Bota).
Educaţie fizică:
Definiţie: “ activitate care valorifică sistematic ansamblul formelor de practicare a exerciţiilor fizice în scopul măririi în principal a potenţialului biologic al omului în concordanţă cu cerinţele sociale.” (Terminologia E. F.S.)
“ activitatea în care sub îndrumarea unui cadru de specialitate, persoane de vârste diferite practică exerciţiul fizic, în mod organizat, valorificând în mod extensiv exerciţiul sub diferite forme, în vederea optimizării dezvoltării morfo-funcţionale şi psihice, a dezvoltării capacităţii motrice în concordanţă cu cerinţele sociale, în vederea realizării idealului educativ, idealul E.F.S”.
Educaţia fizică este o componentă (latură) a educaţiei integrale, care îşi aduce o contribuţie esenţială la formarea personalităţii umane alături de celelalte laturi, între ele existând o strânsă interdependenţă.
De menţionat sublinierea făcută de UNESCO, referitor la caracteristicile E.F.:
¨ efect benefic asupra soluţionării unor probleme sociale, politice şi economice fiind mijloc de diminuare a delicvenţei, violenţei, criminalităţii şi toxicomaniei.
¨ contribuţia la integrarea socială, inclusiv a persoanelor dezavantajate fizic.
¨ contribuţia la sporirea productivităţii muncii prin îmbunătăţirea formei fizice şi a sănătăţii.
¨ contribuţie la prelungirea vârstei active de muncă, a pensionării, ca şi a ameliorării situaţiei persoanelor în vârstă şi a handicapaţilor.(Bontaş)

    Caracteristicile fundamentale ale E.F.S. :
¨ este fiziologică prin natura exerciţiilor ;
¨ este pedagogică prin metodă;
¨ este biologică prin efecte;
¨ este socială prin organizare;

Alte caracteristici ale acestei activităţi:
¨ are un caracter accesibil pentru oricine, pentru orice vârstă ;
¨ are un caracter formativ, pregăteşte subiecţii pentru viaţă , integrare socială;
¨ nu exclude caracterul competitiv ;

La ora actuală E.F. acoperă o sferă mai largă, ea referindu-se nu numai la activitatea desfăşurată la nivelul şcolii, ci se adresează şi altor categorii de oameni , determinând reconsiderări în sfera conţinutului, a organizării şi a finalităţilor acestei activităţi.  

Educaţia fizică are mai multe subsisteme determinate de ontogeneza umană:
1. educaţia fizică a tinerei generaţii, care cuprinde:
- învăţământul preşcolar;
- învăţământul primar;
- învăţământul gimnazial;
- învăţământul liceal;
- învăţământul profesional;
-    învăţământul superior;
2. educaţia fizică profesională, se referă la diferite specialităţi care solicită eforturi fizice : aviatorii, scafandrii, geologii, cosmonauţii;
3. educaţia fizică militară, diferite arme : aviaţie, infanterie, marină;
4. educaţia fizică în cadrul educaţiei permanente, pentru toate vârstele;

În cadrul sistemului de E.F., subsistemul E.F .a tinerei generaţii, poate fi considerat temelia pe care se sprijină celelalte eşaloane ale sistemului de E.F.S.
Sarcina fundamentală a E.F. este:
- optimizarea dezvoltării biologice a fiinţei umane cu referire la:
- optimizarea dezvoltării morfo-funcţionale;
- optimizarea aptitudinilor motrice;
- formarea priceperilor şi deprinderilor motrice de bază, aplicativ-utilitare şi specifice;
- prevenirea şi corectarea unor deficiente de atitudine;
- dezvoltarea din punct de vedere psihic şi formarea personalităţii umane.
E.F., ca activitate motrică se desfăşoară în două moduri distincte:
Ø ca proces bilateral, care presupune o activitate desfăşurată în timp, permanent şi continuu, sub îndrumarea unui cadru de specialitate cu atribuţii precizate concret în vederea transmiterii de informaţii spre subiecţi. Aceştia prin efort fizic şi intelectual trebuie să însuşească cele transmise de profesor şi în acelaşi timp să participe conştient şi activ la propria lor pregătire.
Ø ca activitate independentă, realizată individual sau în grup, în timpul liber al subiecţilor şi fără prezenţa profesorului (conducătorului).
Sportul - activitate specifică de întrecere, în care se valorifică intensiv formele de practicare a exerciţiului fizic, în vederea obţinerii de către individ sau colectiv perfecţionarea posibilităţilor morfo-funcţionale şi psihice, concretizate într-un record, o depăşire proprie sau a partenerului.

Sportul

-Este un fenomen social şi a luat amploare după reluarea Jocurilor Olimpice de la Atena din 1896.

Caracteristici:
1. caracter formativ dar spre deosebire de E.F., urmăreşte valorificarea maximală a înclinaţiilor şi talentelor, în una din ramurile de sport.
2. în sport au acces doar cei cu aptitudini deosebite, selecţia fiind strictă;
3. sportul vizează performanţe maxime;
Structură:
Se remarcă cele patru subsisteme ale sale:
Ø sportul pentru toţi;
Ø baza de masă a sportului de performanţă;
Ø sportul de performanţă;
Ø sportul de înaltă performanţă;
Clasificarea sportului în funcţie de diferite criterii:
§ sporturi clasice şi moderne;
§ sporturi olimpice şi neolimpice;
§ sporturi naţionale şi internaţionale;
§ sporturi individuale, pe echipe şi mixte;
§ sporturi de sezon şi pentru tot anul;
§ sporturi cu caracter motric şi amotric (şah, aeromodelism, navomodelism).
Sportul ”cea mai desăvârşită şcoală din ciclul educativ al vieţii, cea mai agilă pentru a transpune în viaţă acel mens sana in corpore sano.(Sabin Drăgoi)

Cultura fizică:
Definiţia noţiunii de cultură: ”ansamblul mijloacelor, tehnicilor, cunoştinţelor, normelor şi instituţiilor proprii unei societăţi într-un moment istoric.”
Ea sintetizează toate valorile materiale şi spirituale  puse în slujba dezvoltării personalităţii umane.
În evoluţia ei cunoaşte mai multe momente:
§ momentul cognitiv, de cunoaştere;
§ momentul axiologic, de valorizare şi raportare a rezultatelor cunoaşterii la aspiraţiile omului;
§ momentul creativ, creaţia fiind factorul cel mai dinamic al actului cultural;
§ momentul praxiologic, de aplicare şi generalizare , de răspândire a celor create;
Toate aceste momente sunt specifice şi fenomenului de practicare a exerciţiilor fizice, fenomen ce contribuie efectiv la crearea unui set de valori general-umane.
Cultura fizică este o componentă a culturii universale, ea sintetizează categoriile legităţile, instituţiile şi bunurile materiale, create pentru valorificarea exerciţiilor fizice în scopul perfecţionării potenţialului biologic şi implicit a celui spiritual şi motric al omului.
Cultura fizică cuprinde următoarele categorii de valori:
Ø valori create în scopul organizării superioare a practicării exerciţiilor fizice, de-a lungul istoriei, valori concretizate în: discipline ştiinţifice în domeniu, regulamente competiţionale, performanţe, recorduri;
Ø valori create în dezvoltarea filogenetică a omului, concretizate în: armonioasa şi corecta dezvoltare fizică a fiinţei umane, idealul despre dezvoltarea armonioasă a corpului uman reflectat în opere;
Ø valori create în procesul direct de practicare a exerciţiilor fizice, care sunt de natură materială sau create prin spectacolul sportiv;
Ø valori de ordin spiritual, gânduri şi reflecţii despre practicarea exerciţiilor fizice;
Antrenament sportiv - un proces pedagogic, desfăşurat sistematic şi continuu, gradat, în scopul adaptării organismului la eforturile fizice şi psihice intense, pentru a obţine rezultate înalte în una din formele de practicare competitivă a exerciţiilor fizice.  
Este forma de organizare a pregătirii unor indivizi special selecţionaţi, cu aptitudini deosebite, pentru a participa în competiţii şi a obţine rezultate maxime.
Şi antrenamentul sportiv are cele doua caracteristici:
¨ caracterul bilateral al procesului instructiv-educativ, cu unele mici diferenţe faţă de procesul educativ din E.F.: posibilitatea existenţei a doi antrenori, număr mai mic de sportivi, relaţia dintre cei doi poli mult mai puternică, număr mai mic de mijloace puse la dispoziţie, dar mai specializate;
¨ caracterul independent, realizându-se după acumularea unei experienţe în domeniu, fără prezenţa fizică a antrenorului;
Capacitate – sistem de însuşiri funcţionale şi operaţionale în uniune cu deprinderile, cunoştinţele şi experienţa necesară, care duc la acţiuni eficiente şi de performanţă.(Dicţionar psihologic)
Capacitate motrică - ansamblul posibilităţilor motrice naturale şi dobândite prin care se pot realiza eforturi variate ca structură şi dozare.(Terminologia E.F.S.)
Mai poate fi definită ca fiind: un complex de manifestări preponderent motrice(priceperi, deprinderi), condiţionat de nivelul de dezvoltare al calităţilor motrice, indicii morfo-funcţionali, procesele psihice (cognitive, afective, motivaţionale) şi procesele biochimice, metabolice, toate însumate, corelate şi reciproc condiţionate, având ca rezultat, efectuarea eficientă a acţiunilor şi actelor solicitate de condiţiile specifice în care se practică activităţile motrice.(A. Dragnea, 1984)
Clasificare:
¨ capacitate motrică generală, care cuprinde: priceperile şi deprinderile motrice de bază şi aplicativ-utilitare; aptitudinile motrice de bază: V.Î.R.F şi supleţe;
¨ capacitate motrică specifică, care cuprinde: priceperile şi deprinderile motrice specifice; aptitudinile motrice specifice;

Creştere fizică- nivelul cantitativ al indicilor somatici ai individului, rezultat cumulativ al factorilor ereditari şi de mediu.

Dezvoltare fizică- acţiunea îndreptată spre influenţarea creşterii corecte şi armonioase a organismului uman concretizat in indici morfologici(somatici) şi funcţionali calitativi şi proporţionali cât mai apropiaţi de valorile atribuite în acest sens organismului sănătos la diferite vârste.
Dezvoltarea fizică presupune două categorii de indici:
v indici morfologici(somatici), care sunt măsurabili :înălţimea corpului, greutatea corporală, perimetrele, diametrele, lungimea segmentelor corpului;
v indici funcţionali(fiziologici), care constituie “motorul” organismului uman;
Dezvoltarea fizică îşi propune realizarea :
§ armoniei dintre cele două categorii de indici;
§ armonia/proporţionalitate în interiorul fiecărei categorii de indici;
§ menţinerea unui tonus muscular optim;
§ obţinerea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte atât globale cât şi segmentare;
§ prevenirea şi corectarea unor atitudini deficiente;
§ educarea marilor funcţii ale organismului şi în mod special educarea actului respirator voluntar;
Dezvoltarea fizică este un proces natural, supus unor legi naturale şi se manifestă în funcţie de condiţiile sociale ale vieţii şi activităţii omului.










                                                                     
                                   





























JOCUL DE MIȘCARE-MIJLOC DE BAZĂ ÎN PROCESUL DE FORMARE LA NIVEL DE ȘCOALA