MODELAREA-NUANȚE ÎN PREGĂTIREA SUBIECȚILOR
Cuvinte cheie: „Antrenament„ „Model” ”Pedagogie”
Antrenamentul sportiv constituie garanția complementarității logice, psihologice si pedagogice, asupra structurii predarii tehnice si a dezvoltarii motrice, care iau in consideratie atât specificitatea proceselor psihice implicate cât si continutul lectiilor de pregatire care trebuie invatat.
Invatarea, se realizează în procesul de antrenament si se regaseste între scopurile, metodele si mijloacele predarii, cu cerinta respectarii implicațiilor logice ale fiecarei discipline sportive.
Din analiza sumara a acestor enunturi desprindem, pentru început, trei constatări:
Prima: exista mai multe sensuri ale verbului a preda; daca in primele trei enunturi, cel care invata este obiectul direct al actiunii, in celelalte trei obiectul direct al actiunii il constituie elementele de continut cum sunt cunostintele, conceptele, operatiile, interpretarile, etc..
A doua: se contureaza cel putin doua implicatii logice, anume ca primele solicitari vizeaza producerea unor rezultate (deci invatare-produs) prin actul de instruire, sau, in sens larg, predare-invatare a unor comportamente deschise/observabile si masurabile.
A treia: activitatea de predare depaseste cadrul restrictiv al interactiunii directe a antrenorului cu sportivii incluzând si seria de actiuni sau operatii destinate pregatirii si organizarii lectiei de antrenament.
Desigur ca din toate aceste constatări exista relații de interdependenta, iar dialectica celor trei concepte - predare, invatare si evaluare -, este una naturala si necesara.
Predarea ne apare in desfasurarea procesului de antrenament, ca un lant de interactiuni intre antrenor si sportiv, ca un proces de transmitere de la primul, a unui bogat continut de cunostinte tehnice, motrice, psihice si intelectuale, din care sportivul iese cu un câstig in performanta, cu o experienta personala si sociala certa.
Din acest punct de vedere predarea capata statutul unei “activitati de initiere” a sportivului in universul mondial al fiecarei discipline sportive, iar prin lectiile de antrenament sportiv, antrenorul fundamenteaza teoretic si optimizeaza practic performanta, modelând viitorul campion.
Modelul avansat ca punct de plecare pentru o teorie sintetic-generatoare a predarii ia in discutie sintagma predare-invatare-evaluare ca sistem a carui operativitate specifica este dependenta, intre altele, de interactiunea elementelor, pasilor si efectelor posibile la nivelul urmatoarelor structuri complexe: cerintele procesului de instruire, obiectivele educationale, conditiile restrictive ale profesionalizarii, alternativele organizatorice, selectia si implementarea continuturilor, evaluarea rezultatelor si ciclul de modificare sau reiterare a efectelor acestor elemente asupra personalitatii sportivilor.
Studiul variabilelor implicate in activitatea de predare, ca sistem operational profesionalizat al antrenorului , precum si al conditiilor optime in care acestea pot capata eficienta, trebuie sa se intemeieze atât pe elemente descriptiv-explicative (cum sa se comporte antrenorul in interactiunea lui cu sportivul) , cât si pe elemente prescriptiv-normative (cum poate fi invatarea mai bine indusa si realizata).
Acesta este si unul dintre motivele pentru care orice teorie a predarii are, intre anumite limite, si un caracter ipotetic, poate fi descrisa partial in termeni comportamentali, dar nu poate fi impusa ca standard. Arta predarii in antrenamentul sportiv nu se opune stiintei sistematicii predarii, ci o completeaza, ii da deschidere si semnificatie axiologica. In acest sens, se poate spune ca o teorie a predarii va fi asimilata de antrenori ca practicieni, in masura in care :
-i se va contura un corp de elemente cu stabilitate structurala si functionala;
-i se va asigura o fundamentare interdisciplinara (logica, epistemologica, praxiologica, psihologica, pedagogica);
-va oferi antrenorilor date relevante cu privire la efectele ei posibile;
-va contribui prin strategii alternative la o dezvoltare armonioasa a personalitatii;
-va permite o crestere a capacitatii de autocontrol si autoreglare practica a antrenorului asupra mecanismelor de dirijare a invatarii;
-va permite o dimensionare adecvata, reala si consistenta a activitatilor didactice cu particularitatiile individuale si de vârsta ale subiectiilor implicati;
-va oferi antrenorilor o mai mare putere de stapânire si prelucrare a continutului, de pozitivare a influentelor si consecintelor asupra predarii, invatarii, evaluarii si aplicarii cunostintelor.
In afara preocuparilor de modelare a procesului de invatare si perfectionare tehnicii sportive si de dezvoltare a capacitatiilor motrice si biologice, antrenorii vor planifica si vor realiza:
a) Definirea sarcinilor de invatare – ca activitate, actiune, operatie sau asteptare prin care sportivul trece de la o stare de necunoastere la o stare de cunoastere, de la o stare potentiala la una reala de performanta;
b) Timpul de invatare – este definit prin cantitatea reala de timp, prin care sportivul invata si se perfectioneaza intr-o ramura de sport, trecând gradual de la studiul de incepator la cel de mare performer; timpul procesului de invatare necesar unui sportiv pentru a parcurge etapele formarii : - alegerea sau depistarea;
- formarea sportivului de performanta;
- tranzitia spre inalta performanta;
- inalta performanta; (ultimele trei corespund celor trei stadii ale antrenamentului sportiv).
Desigur acest sistem piramidal de construire a procesului de anternament situeaza intr-o pozitie centrala personalitatea antrenorilor care prin competenta si cunostinte folosesc judicios timpul corespunzator modelelor de pregatire prin respectarea urmatorilor trei factori :
- Aptitudinea de invatare conditioneaza durata timpului de realizare a sarcinilor, in dependenta cu cantitatea de invatare anterioara, de talentul si personalitatea sportivilor;
- Capacitatea de a intelege programul de instruire reprezinta o combinatie intre inteligenta generala, talentul si dezvoltarea motrica si biologica;
- Calitatea instruirii reprezinta un alt factor care influenteaza timpul de invatare si este asigurata prin personalitatea si cunostiintele antrenorului, conditiile organizatorico-materiale, programarea si planificarea instruirii, aplicarea de metodologii si tehnologii moderne corespunzatoare principiilor instruirii prin respectarea particularitatilor de vârsta si individuale.
Acest mod de a vedea problema, simplu, dupa unii chiar simplificator, presupune o analiza mult mai complexa si centrata pe interactiunile si implicatiile celor trei variabile fundamentale: predare, invatare si evaluare prin modele:
Modele bazate pe programare si simulare
In sfera preocuparilor de invatare a comportamentelor de predare nu se poate vorbi de evolutii liniare si uniforme.
Dintre strategiile utilizate in constructia modelelor de predare, incepând de la cele de instruire programata simpla pâna la complexele modele cibernetice, cele bazate pe abordarea de tip sistemic, altgoritmic, informational sau pe procese simulative, ocupa un loc aparte.
Pentru a intelegte mai bine esenta acestor modele, mentionam ca in proiectarea si realizarea lor se iau in considerare definirea clara a obiectivelor (subordonate scopurilor generale); elaborarea instrumentelor de masura a nivelului de atingere a obiectivelor; analiza caracteristicilor sportivilor pentru care se proiecteaza modelul de instruire; stabilirea strategiilor si a continutului ce va fi predat; elaborarea materialelor si echipamentelor necesare instruirii; determinarea valorilor si parametrilor de evaluare – tehnic si motric – evidentiati prin “norme si probe de control” si coroborarea lor cu modelele internationale.
Modele ale predarii bazate pe programare
Din categoria modelelor de acest gen retinem pe cele cunoscute sub numele de programare lineara (B.F. Skinner), programarea ramificata (N.A. Crowder) si programarea criteriala.
Dispunând de o intemeiere psihologica si informationala, riguroasa, modelele programate de predare-invatare pleaca de la ideea conform careia predarea, mai precis modul in care antrenorul organizeaza si prezinta programul este conditionat de legile specifice ale procesului de invatare, a caror respectare poate conduce la atingerea parametrilor de eficienta si pregatire proiectati.
Specificitatea structurala a acestor modele rezida intr-un set de elemente sau principii specifice, a caror aplicatie este insa particulara dupa autor si, mai ales, dupa domeniul vizat. Intre acestea se mentioneaza: obiectivele instruirii sunt descrise explicit; comportamentul final se analizaza si se defineste operational; divizarea materialului se face in raport de posibilitatile reale ale sportivului; programele sunt verificate experimental; sportivului i se ofera posibilitatea cunoasterii gradului de corectitudine a rezultatelor obtinute; fiecare sportiv lucreaza in ritmul sau, putând reveni si asupra unitatilor de instruire; programele pot si trbuie sa fie revazute la anumite intervale de timp.
Modele ale predarii bazate pe altgoritmi si semialtgoritmi
Unul din intemeietorii acestor tipuri de modele poate fi socotit psihopedagogul rus L.N. Landa, ale carui lucrari sunt de referinta pentru cei ce au adoptat sau dezvoltat modele de tip altgoritmic.
Care sunt elementele principale in constructia modelului?
Din perspectiva abordarii altgoritmice, predarea reprezinta un proces de rezolvare/solutionare a unor probleme didactice, de transformare a datelor initiale ale problemei intr-o structura finala definita de scopurile instruirii scolare.
Cum se configureaza metodic, in etape generale, modelul altgoritmului programului de predare?
Raspunsul il gasim intr-o varianta oferita de L.N. Landa, dupa cum urmeaza:
a) stabilirea continutului si a scopului instruirii (sub forma starilor si a elementelor calitative);
b) elaborarea mijloacelor de recunoastere (diagnoza) a proceselor psihice (prin analiza comportamentului ca structura de stari observabile);
c) determinarea valorilor obiective (numerice) de iesire ale starii finale;
d) determinarea valorilor obiective (numerice) ale variabilelor starii initiale;
e) stabilirea succesiunii etapelor de trecere din starea initiala in cea finala;
f) determinarea tipurilor de activitate a sportivului pentru trecerea dintr-o stare in alta (aici apar probleme de organizare activitatii sportivului pentru prelucrarea si insusirea acestei informatii);
g) determinarea tipurilor de teme care asigura indeplinirea de catre sportivi a formelor de activitati necesare;
h) determinarea mijloacelor de raspuns (reactie) la actiunile sportivilor si la rezultatele acestora.
Retinem ca elemente pozitive, incercarea de a proiecta riguros valorile de intrare si iesire, de a stabili relatii si conexiuni intre variabile si de a mari controlul antrenorului asupra activitatii sportivului. Este evident ca initiativa, independenta, spontaneitatea, si creativitatea sportivilor si antrenorului ramân tot atâtea deziderate ce vor fi realizate prin alte modele si strategii de predare-invatare.
Mai evident, retinem ca intr-un model bazat pe semialtgoritm este posibila o conducere eficienta si o dirijare buna a procesului predarii, o inducere planificata a invatarii aproape simultan cu predarea, un control marit al mecanismelor care produc transformarile in planul continuturilor si o relationare mai buna a intrarilor cu iesirile.
Aplicarea modelului ridica si probleme, unele de nedepasit, in special pe linia structurarii si etapizarii riguroase, mai ales a elementelor ce contin informatii abstracte sau puternic generalizate.
Model de predare bazat pe simulare
Modelele din acest tip au fost concepute in ideea de a simplifica predarea in situatii in care sportivul are unele particularitati ce nu-l fac abordabil in mod direct si autentic.
Se bazeaza pe principiul analogiei. In conformitate cu acest principiu antrenorul selectioneaza pentru antrenamentul sportiv un model de pregatire al unui campion sau al unei echipe valoroase, prin care se realizeaza corespondente biunivoce intre elementele de structura cele tehnice si asemanari biomotrice.
Aceste similitudini vor desemna metodologia programarii lectiilor de antrenament, prin orientarea procesului de invatare cât mai aproape de modelul orientativ definit.
Urmarirea atenta a structurii si functionalitatii modelului, ne conduce la formularea câtorva judecati de valoare care definesc lectia de antrenament ca unitate didactica constituita dintr-un lant de situatii si activitati prin care se realizeaza formarea si perfectionarea viitorilor performeri.
Toate modelele si teoriile prezentate sunt numai câteva care evidentiaza multitudinea eforturilor specialistilor de a sintetiza teoretic si de a modela predarea. Putem socoti, asadar, ca nici un efort in acesta directie nu epuizeaza sensurile si semnificatiile pe care viata sportiva le confera acestei realitati.
Procesul instruirii, in sensul lui restrictiv de predare, este proiectat, se desfasoara si se evalueaza intr-un câmp pedagogic extrem de complex.
Progresul in cunoasterea matricilor predarii trebuie sa constituie unul dintre obiectivele studiilor noastre explicative. Raporturile intre variabile pot deveni contingente in spatiul decizional al antrenorului. Ne putem astfel mai usor implica in promovarea unei actiuni de optimizare a tehnologiei predarii, in definirea unor modele coerente si echilibrate in optiunea pentru o predare integrata, dinamica si eficienta. Avem astfel deschise porti spre un program ce contureaza o posibila gramatica a predarii.
Notiunea de model in domeniul sport
In antrenamentul modern, - modelarea aparuta la inceputul deceniului 8, a fost imbratisata relativ repede, ceea ce a facut ca termenul de model si cei derivati sa fie utilizati atât in teorie cât si in practica , de un numar cât mai mare de specialisti ai domeniului.
Pentru a putea opera eficient cu notiunea de model in domeniul sportiv si mai ales pentru a putea realiza schimbul de informatii pe acest subiect, vom preciza elementele de legatura cu:
Ø Modelul operational - constituit din intreaga gama de modele formulate in scopul aprofundarii cunoasterii fenomenului, cum ar fi modelul mecanic al tehnicii vâslitului; modelul matematic al sariturii in lungime; modelul multilamelar al aruncarilor in atletism; modelul biomotric al lucrului mecanic al membrelor superioare si inferioare in judo, box, lupte, etc.
Ø Modele de antrenament (normative) – cuprind intreaga gama de modele utilizate curent in miscarea sportiva : model de pregatire, de selectie, psihologica, biologic, de reactivitate, biochimic, fiziologic, etc.
Evolutia modelelor in sport
In intregul sau, fenomenul sportiv mondial cuprinde un numar foarte mare de modele cu denumiri specifice corespunzatoare domeniilor, conceptelor si a disciplinelor pe care le defineste medical, de antrenament sau competitional.
Gradul de elaborare al unui model al performerului de un anumit nivel (national, international, recordmen mondial) din orice disciplina sportiva solicita celor implicati un mare grad de obiectivitate in cuantificarea elementelor care opereaza in procesul de pregatire al performantei.
De asemeni, se impune atragerea unui corp de specialisti din domeniile stiintei sportului care sa defineasca o viziune metodico-stiitifica asupra etapizarii, modelarii in conformitate cu structura generala a modelului.
Modelul structural - in sport a aparut pornind de la criteriul de performanta prin precizarea:
- parametrilor capacitatii psihice, motrice si ale tipului somatic;
- ai datelor calitatilor motrice, tehnici si tactici;
Modelele multidisciplinare – aparute recent pe masura cresterii nivelului performantelor sportive, prin implicarea tuturor substiintelor ce compun stiinta sportului. Astfel au fost materializate eforturile din domeniile de cercetare implicate prin elaborarea unor modele unidisciplinare.
Modelele unidisciplinare – create si initiate de catre marii antrenori, inca din deceniul 7, prin eforturi considerabile in directia optimizarii procesului de pregatire, aceste modele constituie motorul, in antrenamentele sportive pentru marea performanta.
Aceste modele se folosesc la nivelul sectiilor de copii si juniori, la nivelul de initiere deoarece sunt simple si folosesc pentru a masura efortul, instrumente simple, ruleta, cronometrul si cântarul.
Chiar daca in unele cazuri, tinându-se cont de conditiile materiale ale momentului actual de dezvoltare a sportului românesc, la nivelul de initiere, se impune totusi folosirea de modele structurale in care parametrii pot fi masurati direct. In felul acesta, conceptul de model va continua sa se dezvolte iar antrenorii se vor apleca asupra studierii noutatilor aparute in stiinta sportului, ca rezultat al dezvoltarii fenomenului sportiv în lume.
BIBLIOGAFIE:
1. Victor Târcovnicu - Pedagogia generală, 1975;
2. Moreno I.P.- Fondements de la sociometrie, 1981;
3. Ioan Neacșu - Instruire și învățare, 1999;
4. Marian Niculescu - Elemente de psihologia sportului de performanță și mare performanță, 1999.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu