TEORIA SI METODICA ÎN HANDBAL

  TEORIA ȘI METODICA  HANDBALULUI:

Studiază cele mai eficiente căi, mijloace și metodologii de realizare a obiectivelor și sarcinilor instructive, educative si formative ale jocului de handbal, în toate formele si sistemele lui de organizare : în școala, ca sport de masa, ca baza de masa a sportului de performanță si ca sport de performanta si de mare performanta. Studierea jocului se face din trei unghiuri :

a)      ca mijloc al educatiei fizice ;

b)      ca disciplina sportiva;

c)      ca disciplina stiintifica.

Este un MIJLOC AL EDUCATIEI FIZICE pentru ca reprezinta o îmbinare a mișcarilor naturale ca : alergarile, aruncarile si sariturile ca deprinderi motrice simple si accesibile. Are un caracter formativ si educativ si contribuie la intarirea sanatatii, dezvoltarea armonioasa a organismului si a capacitatii fizice si tehnico – tactice. De aceea handbalul este prevazut in programa de invatamant, incepand din clasa a V-a.

Ca DISCIPLINA SPORTIVA, jocul de handbal s-a dezvoltat cu un intreg arsenal tehnico – tactic si angreneaza o mare masa de adepti si practicanti, pe de o parte si numerosi spectatori care ii urmaresc. Astfel, jocul este organizat in sistem competitional pe esaloane de varsta si categorii de performante.

Ca DISCIPLINA STIINTIFICA, handbalul a angrenat in dezvoltarea sa mai multe discipline stiintifice specializate, cum sunt : anatomia si biomecanica, fiziologia efortului, pedagogia si psihologia sportului, igiena si controlul medico – sportiv, etc.

Caracteristicile jocului de handbal:

a)    – este un joc colectiv, desfasurat in alergare si chiar in viteza, avand un caracter dinamic (schimbator) ;

b)      – imbina calitatile naturale ale omului : alergarea, saritura, prinderea si aruncarea ;

c)      – este accesibil pentru ca obiectul de joc este manevrat cu mana ;

d)      – progresul se realizeaza relativ repede si in acest fel da satisfactii imediate ;

e)      – presupune materiale si instalatii simple in vederea practicarii ;

f)        – eforturile fizice sunt mari, datorita alternarii rapide a fazelor de atac cu cele de aparare ;

g)      – dezvolta la cel ami inalt nivel principalele calitati motrice : rezistenta fizica generala si specifica ; viteza de deplasare, executie si reactie ; forta generala si specifica ; o mare indemanare ;

h)      – tehnica si tactica se dezvolta si se perfectioneaza in conditii de lupta cu adversarul ;

i)        tactica jocului de atac si de aparare presupune si o pregatire a calitatilor intelectuale si de gandire.

Concepția de joc:

Prin CONCEPTIE DE JOC se intelege sistemul tactic aplicat de catre o echipa in jocul de atac si de aparare.

Teoria handbalului romanesc a stabilit ca celor doua componente ale jocului, atacul si apararea, sa li se dea urmatoarea definitie :

- O echipa se afla in atac atunci cand un jucator al ei se afla in posesia mingii sau, virtual va intra in posesia ei.

- O echipa se afla in aparare in momentul pierderii mingii, in favoarea adversarului.

Aceeasi teorie a stabilit ca cele doua componente principale ale jocului, se impart la randul lor in cate patru faze distincte, delimitate de sarcinile jucatorilor si de modul specific de actionare in cadrul fiecareia dintre ele.

Sa urmarim in continuare care sunt cele patru faze componente ale atacului si apararii :

IN ATAC :

Faza I-a   : CONTRAATACUL

Faza II-a  : CONTRAATACUL SUSTINUT

Faza III-a : ORGANIZAREA ATACULUI

Faza IV-a : ATACUL IN SISTEM

Detaliind continutul fiecarei faze in parte, vom obtine urmatoarele caracteristici:

a) Faza I-a, contraatacul, se caracterizeaza prin preocuparea jucatorilor de a realiza o trecere cat mai rapida din aparare in atac, in care jucatori specializati, de regula extremele si zburatorul, se desprind cu maximum de viteza din aparare si pornesc spre semicercul advers, incercand sa surprinda adversarul si sa nu-i dea timp sa se replieze in aparare. Contraatacul are mai multe forme de realizare: cu un varf, cu doua varfuri, cu pasa directa de la portar sau prin jucator intermediar.

b) Faza a II-a, contraatacul sustinut, se declanseaza ca urmare a imposibilitatii de finalizare prin contraatac, datorita unor aparatori repliati spre semicercul propriu care marcheaza varfurile de contraatac. In acest moment, pornesc in atac si jucatorii din linia de 9 metri, care prin pase scurte si rapide transporta mingea in terenul advers si incearca sa finalizeze, fie printr-o aruncare puternica de la distanta, fie prin angajarea unuia din varfurile de contraatac strecurat pe semicerc (mentionam ca varfurile de contraatac isi continua si in aceasta faza, deplasarea rapida si deruntanta spre semicercul advers).

c) Faza a III-a, organizarea atacului, decurge in mod firesc, din nereusita primelor doua. Ea se declanseaza printr-un semnal optic sau verbal al conducatorului de joc, moment in care jucatorii se vor aseza fiecare pe postul detinut in echipa, in sistemul de atac.

d) Faza a IV-a, atacul in sistem, presupune o asezare precisa a jucatorilor in teren, urmand sa se actioneze conform sistemului tactic de atac adoptat de echipa. In functie de sistemul de joc practicat de adversar in aparare, se va actiona cu unul, sau cu doi pivoti, pozitional, sau in circulatie. In aceasta faza trebuie sa se actioneze precis, folosind pentru finalizare cele mai indicate mijloace ale tacticii individuale si colective, coordonate cu maiestrie si spirit inventiv.

IN APARARE :

Faza I-a   : REPLIEREA IN APARARE

Faza II-a  : ZONA TEMPORARA

Faza III-a : ORGANIZAREA APARARII

Faza IV-a : APARAREA IN SISTEM

Fazele apararii se caracterizeaza astfel:

a) Faza I-a, replierea in aparare, se produce ca urmare a pierderii mingii. Jucatorii care se repliaza, vor alerga cu fata spre propriul semicerc, in cea mai mare viteza si pe drumul cel mai scurt. In acelasi timp cu replierea, vor urmari cu privirea actiunile adversarilor. Impiedicarea contraatacului va fi incercata de catre aparatorul cel mai apropiat de semicerc, care va actiona in fata portarului, cu intentia de a intarzia actiunile adversarilor, folosind mijloace regulamentare.

b) Faza a II-a, zona temporara, apare ca urmare a faptului ca nu toti jucatorii au reusit sa se replieze in aparare in timp util. In aceasta situatie se poate actiona cu doi, trei sau patru aparatori, care trebuie sa formeze un monolit, sa actioneze in zona de patrundere a adversarului si sa-i intarzie finalizarea.

c) Faza a III-a sau organizarea apararii, se deruleaza dupa ce toti jucatorii au ajuns pe propriul semicerc. Pentru ca in actiunea de repliere pe drumul cel mai scurt, nu toti jucatorii ajung pe zona in care urmeaza sa actioneze in cadrul dispozitivului de aparare aplicat, ei vor schimba treptat locurile, dar numai cate doi jucatori intre ei, aflati in zone invecinate. Momentul cel mai favorabil ocuparii posturilor, apare la intreruperea jocului de catre arbitru, ca urmare a unei greseli.

d) Faza a IV-a, apararea in sistem are drept scop respingerea atacului organizat al adversarului. Sistemul de aparare va fi adaptat in functie de sistemul de atac al echipei adverse, utilizandu-se, dupa caz, formele de aparare in zona, apararea om la om si combinata.

                                                                                                               Prof. Tulea Daniel