REFLEXII ASUPRA  PEDAGOGIEI SPORTULUI

SPORTUL - FENOMEN SOCIAL

In ultimele decenii activitatea sportiva a cunoscut o dezvoltare exploziva, impresionanta, cantitativ dar si calitativ, impunandu-se ca un factor de mare interes in viata sociala a lumii contemporane.

La o cercetare mai apropriata, constatam ca Sportul este creator de istorie si sursa de mituri, se sprijina pe traditie si creeaza simboluri, instiga la activitati de masa si angreneaza un mod de viata (fair-play, disciplina, etc), naste elemente de folclor si constituie un mod estetic de expresie.

Sportul inseamna efect de mare intensitate motrica, psihica si intelectuala, mereu in schimbare a structurilor de continut tehnic, proband cele mai neasteptate si imprevizibile atitudini.

Sportul a modificat perceptia oamenilor, care astazi apreciaza miscarea corpului sportivului, in toata plenitudinea si maiestria lui, competitia si introducerea sportiva, au devenit o bucurie a tuturor.

In privinta mostenirii, ca o contributie la zestrea societatii, sportul lasa in urma dincolo de trecatoarea aminitire a marilor ispravi (performante) mai mult sau mai putin dramatice, in primul rand “recordul” ca expresie memorabila a perfectiunii atinse, a posibilitatii de a masura limitele capacitatilor fizice umane si de a facilita progresul in aceasta directie.

Activitatea sportiva si eroii ei, ca oglindiri ale realitatii si expresiei de intrecere ca surse ale idealului de frumusete umana, au determinat sociologi, scriitori, arhitecti si constructori, sa realizeze inestimabile opere de arhitectura sportiva, bucati memorabile de literatura sportiva, nepretuite piese de arta plastica, cu subiect sportiv, impresionante filme sportive.

Dinamismul sportului se alatura, dinamismului dansului si teatrului, diferenta subtila aparând doar in modul de exploatare a calitatilor motrice (forta, viteza, rezistenta) si a altor extreme ale potentialului fizic uman.

Aceste, câteva enuntari, prezinta “SPORTUL” ca un “FENOMEN” al vietii sociale moderne, practicat de catre sute de milioane de sportivi si vizionat ca spectacol pe marile arene sportive de miliarde de spectatori.

Ca fenomen social, sportul, si-a dezvoltat un grandios spatiu de activitate, nu exista in lume, localitate care sa nu puna la dispozitia sportivilor, locuri, spatii si arene pentru pregatire si concurs.

Marea performanta, rezultatele de exceptie, numarul mereu mai crescut al practicantilor, au condamnat sportul de inalt nivel sa paraseasca practicarea in natura si sa se afiseze in sofisticate complexe din beton si sticla.

De la impunatorul stadion olimpic de la Atena construit in anul 1896, pâna la sofisticatele complexe sportive de la Munchen 1972, Montreal 1976, Moscova 1980, Atlanta, Barcelona, Seul si Los Angeles, Athena, vadesc un progres extraordinar, cu ansambluri spatioase si aratoase. Cu geniul lor specific, aceste constructii au folosit cele mai noi cuceriri ale tehnicii, s-au bazat pe geniul unor mari arhitecti, devenind elemente de necesitate pentru populatia marilor orase.

Fenomenul sportiv, determina o noua viziune sociala, asupra rolului miscarii sportive in viata si activitatea omului modern. Componenta a vietii sociale fenomenul sport apeleaza in realizarea obiectivelor educationale la Componentele Pedagogiei, care se refera la :

-educatia intelectuala;

- educatia morala;

- educatia sportiva ( profesionala);

- eduatia estetica;

- educatia motrica  ( artistica – miscarii);

- educatia in arta conducerii ( comportarii).

Se impune, deci ca acest fenomen social sa si precizeze scopul social, caile si mijloacele de satisfacere a necesitatilor umane, de practicare a sportului de inalt nivel.

Numerosi oameni de stiinta, initial prin cercetari izolate Stranzy 1962, Gabiler 1965, mai recent Erbah, Schimtz, apoi Resortul European al Institutelor de Stinta a Sportului, si  Institutul Mondial al Formarii si Per4fectionarii Antrenorilor, prin organizarea de consfatuiri si congrese internationale, au reusit sa precizeze si sa concretizeze faptul ca Fenomenul sportiv are la baza o stiinta proprie denumita STIINTA SPORTULUI.

Aceasta in ansamblul ei trebuie sa uneasca eforturile tuturor specialistilor ce activeaza in domeniul “sport” pentru definirea legilor si legalitatilor, care stau la baza schimbarilor si a dezvoltarii fenomenului sportiv in general si pe ramuri de sport in particular, in scopul de a le stapâni si folosi in interesul progresului uman.

STIINTA SPORTULUI

Prin însăși denumirea sa, se evidențiaza simbioza între “știință” și “sport”.

Sportul ca o activitate complexă organizata și sistematica, orientată spre un anumit scop competiția și performanța sportiva, nu își poate atinge obiectivele decât cu ajutorul datelor furnizate de Știinta Sportului.

Un aspect esential al Stiintei Sportului îl reprezintă caracterul său teoretic.

Aparut relativ recent în stiinta sportului, structura datelor, conceptelor si teoremelor capabile sa-i asigure consensul, sunt înca echivoce, datorate multelor discipline sportive care concura la procurarea informatiilor si a domeniilor de studiu.

Institutul Federal de Stiinta a Sportului din Koln, Germania a editat ăn anul 1992 si a completat in 1994 cu sprijinul unei echipe internationale, primul dictionar de terminologie prin care se cauta definirea si continutul Stiintei Sportului.

In istoria înca tânara, a disciplinei, diferitele aspecte specifice sau agregate nu au putut fi amalgamate decât foarte rar, pentru a constitui un ansamblu functional in sensul unei cercetari integrative, interdisciplinare. Se simte nevoia de regrupare nationala si internationala, sub forma insumarii subdisciplinare care o compun, pentru a reprezenta expresia vizibila a acestei situatii.

Congresul Resortului European de Stiinta a Sportului organizat la Koln in anul 1994 la care au participat specialisti din cadrul C.I.O., Federatiilor Internationale, A.C.N.O. si oameni de stiinta din diferite domenii ale cercetarii sportive, au cazut la un consens de acceptare a prevederilor Dictionarului Stiinta a Sportului pentru a satisface nevoile impuse de cercetarea fenomenului sportiv.

Stiinta Sportului este interpretata ca o stiinta tranversala, o stiinta compozita, o stiinta aplicata, interdisciplinara, multidisciplinara.

Criteriile care o definesc sunt:

a) obiect de cercetare autonom determinat de fenomenul “Sport” ca obiect formal;

b) sistematizarea cunostintelor noi care are loc in interiorul subdisciplinelor stiintei sportului;

c) concepte si metode de cercetare specifice, acestea devenind de obicei din stiintele mama;

d) terminologia stiintifica intr-o foarte mare dependenta cu a disciplinelor mama;

Ca subdiscipline ale Stiintei Sportului sunt: Pedagogia, Psihologia, Sociologia, Medicina, Istoria, Filozofia, Informatica si Politica sportului, Biomecanica, Teoria anttrenamentului, Teoria Competitiei, Jurnalism sportiv, Instalatii si Echipament sportiv.

A creeat multe discutii daca Teoria antrenamentului sa fie trecuta ca subdiviziune a Stiintei Sportului sau ca o componenta inclusa in cadrul Stiintei Antrenamentului, considerându-se antrenamentul ca un fenomen al pregatirii sportive, complexe si indreptate spre scopul performantei sportive.

Ca sub-diviziune a Stiintei Sportului , Pedagogia Sportului raspunde de aspectele educationale si de instruire a sportivilor, in procesul de antrenament.

PEDAGOGIA SPORTULUI – se încadreaza în rândul disciplinelor  stiintifice, deoarece îndeplineste urmatoarele conditii de baza pentru a fi definita ca stiinta :

· are obiect propriu de studiu (  cerintele comportamentului sportiv) ;

· are metode proprii de studiu ( stiinta antrenamentului ) ;

· are notiuni clare si bine conturate  ( coportamentul socio-sportiv) ;

· stabileste, defineste legi,norme,principii, si regulamente de disciplina si educatie sportiva.

Profesionalizarea masiva a activitatii sportive, aparitia problemei de “sportiv de inalt nivel”, statutarea codului de conduita in activitatea “profanista de performanta”, câstigurile materiale de neconceput cu ani in urma, au determinat ca in preocuparile din ce in ce mai multor oameni de stiinta sa se indrepte spre studiul componentelor Stiintei Sportului, Sportul a beneficiat de transferul celei mai recente si moderne cuceriri din inalte stiinte de sine statatoare, acestora adaugându-li-se in coada denumirea fenomenului studiat “sport”.

In intreaga lume, nu mai surprinde pe nimeni când se vorbeste de “medicina sportiva”, “pedagogia sportiva”, “sociologia sportului”.

Putem defini, fara emotia de a gresi Stiinta Sportului: “Totalitatea conceptelor, discutiilor si metodelor care au ca obiect in conformitate cu regulile stiintifice fundamentale, problemele si manifestarile fenomenului (domeniului) “Sport”

Dorinta de intrecere, se pierde in istoria umanitatii, totusi sapaturile arheologice de la Olimpia, au scos la iveala placile de marmura pe care se aflau numele campionilor jocurilor olimpice antice.

Primul invingator, Korebas, bucatar si negustor din Elada, apare consemnat ca cel mai vechi campion olimpic, anul 776 i.e.n. Din acest moment, in galeria de veacuri a sportului olimpic organizat se paseste ferm, pe tarâmul cunoasterii intrecerii intre sportivi, cel care a generat obiectul de studiu al istoriei sportive, asupra olimpismului ca fenomen, in care isi afla geneza obiectul stiintei sportului, aparitia fenomenului sportiv.

PEDAGOGIA SPORTULUI

Subdiviziune a Stiintei Sportului prin insasi denumirea disciplinei se evidentiaza simbioza intre pedagogie si sport.

Cercetarile moderne au conturat conexiunea dintre ele, dând o semnificatie aparte acestei noi discipline.

Se pune intrebarea de ce sportul are nevoie de o pedagogie proprie ?

Deoarece, pedagogia este Stiinta Educatiei. Educatia, este o activitate constienta si sistematica, orientata spre un anumit scop, pentru formarea si dezvoltarea omului.

Omul pe tot parcursul vietii sale se educa, in special in perioada copilariei si a tineretii.

Pedagogia este stiinta formarii si perfectionarii umane, este stiinta care studiaza legile educatiei, si-i inarmeaza pe cei ce constituie obiect al educatiei cu principii, norme, reguli, legi ce trebuie cunoscute si respectate in activitatea socio-profesionala. Antrenorul sportiv, profesorul de sport sunt si educatori ai colectivelor de sportivi, ceea ce impune din partea acestora sa rezolve si aspectul educativ in procesul formativ al viitorului performer.

Antrenamentul sportiv ca “proces de actiune compex, al carui obiectiv il reprezinta dezvoltarea performantei sportive, intr-o maniera sistematica si orientata spre scop”, constituie totodata si un proces de educare al practicantilor.

Pedagogia sportiva, a aparut din necesitatea sociala impusa de fenomenul sportiv pentru a da o orientare si o indrumare asupra continutului educativ al antrenamentului si competitiei sportive.

Aparitia si dezvoltarea ideilor pedagogiei sportive nu este intâmplatoare. Necesitatea de a cunoaste cerintele fenomenului sportiv, de a explica si generaliza experienta acumulata in practicarea sportului, a determinat aparitia si dezvoltarea gândirii pedagogice, iar apoi a teoriei pedagogice, care are menirea sa asigure antrenorilor o pregatire profesionala compexa, necesara pentru realizarea pregatirii sportivilor.

Este pedagogia sportului o ramura a Pedagogiei Generale, sau o componenta a Stiintei Sportului ?

Ce ramura a pedagogiei generale, pedagogia sportului raspunde prezent, deoarece cuprinde in continut componentele educatiei, notiunea de educatie; functiile educatiei, trasaturile caracteristice, metodele de cercetare, elementele constitutive ale procesului educatiei, cât si principiile metodico-organizatorice ale procesului educativ.

De asemeni, Pedagogia Sportului este si o ramura distincta in Stiinta Sportului, deoarece este construita ca o stiinta de sine statatoare, pentru ca indeplineste cerinta de baza, având un domeniu vast si propriu de cercetare.

Fenomenul sportiv constituie un aspect concret al realitatii vietii sociale pe care nu-l mai cerceteaza alte stiinte, sau il cerceteaza din alte puncte de vedere.

Pedagogia sportiva foloseste metode stiintifice in investigarea obiectului sau de studiu “Sportul” si ajunge la adevaruri cu caracter general, dezvolta o teorie proprie prin care aprofundeaza mai adânc realitatea cercetata, emite teze si directii prin care ajuta practica sportiva.

Aceste cerinte sunt indeplinite de catre pedagogia sportului, global si diferentiat pe ramuri de sport.

EDUCATIA SPORTIVA - OBIECTUL DE CERCETARE AL PEDAGOGIEI SPORTIVE

Cuvântul “educatie” este de origine latina si are semnificatia de “ingrijire”, “cultivare”.

Deci, pedagogia sportiva emite adevaruri pentru indrumarea si cultivarea personalului angajat in realizarea performantelor sportive.

In lumea contemporana, subiectii implicati in fenomenul sportiv, isi desfasoara activitatea in societate, laolalta cu ceilalti oameni, beneficiind de experienta lor sociala, care ii invata cum sa munceasca si se impun cerinte sociale de comportament.

Sportul, activitatea sportiva este cunoscuta ca o componenta a vietii sociale.

Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Campionatele Europene, intr-un cuvant competitia sportiva, este un proces viu, care angajeaza in practica sociala sute de milioane de oameni, impartiti in doua categorii:

- practicanti: antrenori, medici, metodisti, pedagogi, psihologi si nu in ultimul rand sportivi.

- iubitori ai fenomenului sportiv: spectatori, suporteri, sponsori, organizatori de competitii.

Fenomenul sportiv traseaza ca o directie de cercetare si studiu pedagogiei sportive stabilite de cai si mijloace de educare a acestora in ideea stabilirii unui climat civilizat de derulare a activitatilor sportive.

In formarea viitorilor sportivi de inalt nivel, educarea are la baza principiile si metodele pedagogiei sportive, prin care sunt precizate caile si mijloacele de comportament in antrenament si in competitia de catre antrenori si sportivi.

Sunt definite si prezentate spre aplicare, cai si metode prin care se directioneaza stilul si formele de munca in antrenament, modalitatile de prezentare si participare in competitiile, rolul instituirii unui program de organizare a timpului necesar formarii, un cod igienico-sanitar pentru mentinerea unei stari de sanatate, toate in ideea obtinerii unui randament optim al pregatirii.

In concluzie, Pedagogia Sportului are fenomenul sportiv ca “obiect de cercetare autonom” si se bazeaza pe terminologia stiintifica a pedagogiei generale in eliberarea conceptelor si metodelor de cercetare specifica, general si diferentiat pe ramuri sportive.

Componentele care definesc fenomenul sportiv si care impun o aplicare spre “studiu a specialistilor pedagogiei sportive, sunt precizate prin cerintele Competitiei sportive, Antrenamentului, Motivatia si nivelul performantei, Capacitatea de performanta, coroborate cu necesitatile de pregatire ale subiectilor impusi de practica sportiva, antrenor-sportiv.

COMPETITIA SPORTIVA

Termenul “competitie” este deseori utilizat ca sinonim cu termenul “concurs”. Cerintele impuse prin regulamentele de concurs definesc competitia astfel:”Confruntare aranjata in prealabil, pe baza principiului egalitatii sanselor, intre indivizi echipe sau notiuni, pentru o miza abstracta, simbolica sau materiala, care ca o regula poate fi obtinuta de numai una din partile angajate”.

Valoarea competitiei, consta in precizarea regulamentara a naturii scopului in care se organizeaza dupa care acestea sunt:

- natura abstracta, concursuri amicale, de verificare in care accentul este pus pe o confruntare pentru verificarea performantelor;

- natura simbolica in care rezultatul competitiei este recompensat prin premii simbolice, cupe, medalii, diplome, ierarhizari si calificari valorice.

- natura materiala in care rezultatul sportiv este recompensat prin numeroase forme, cadouri personale, prime in bani, bunuri materiale.

Competitia indiferent de natura premiilor, impune antrenamentului sportiv sa-si modeleze continutul in vederea cresterii constiintei propriilor valori a sportivilor, prin rationalizarea actiunilor celor doi factori, antrenor-sportiv.

Deci, competitia sportiva, determina organizarea procesului de pregatire sportiva in directia aplicarii practice a deprinderilor tehnice si capacitatilor motrice.

ANTRENAMENTUL SPORTIV

Este definit: “Proces de actiune complex, al carui obiectiv il reprezinta dezvoltarea performantei sportive, intr-o maniera sistematica si orientata spre scop.

- Procesul de actiune complex este constituit din toate activitatile, efectuate de catre antrenor si sportiv in scopul realizarii cerintelor ce determina performanta unui sportiv;

- Aspectul sistematic cuprinde: planul de antrenament, continutul, metodele de antrenament si obiectivele intermediale evaluate prin probe si norme de control;

- Orientarea spre scop reprezinta toate masurile definite de catre antrenor, prin care se realizeaza nivelul de performanta determinat.

Antrenamentul trebuie condus dupa criterii stiintific stabilite si dirijat prin planuri si programe de scurta, medie si lunga durata, corespunzatoare obiectivelor instructiv-educative standardizate, conform modelului competitional stabilit.

Performanta sportiva se afla intr-o continua dezvoltare, ceea ce-i obliga pe antrenori si sportivi sa-si perfectioneze necontenit stilul si metodele de munca.

MOTIVATIA IN SPORT

Practicarea sportului este apanajul unor sportivi, care cunoscand cerintele si efectele pozitive ale performantei sportive, devin de la inceput motivati pentru practicarea unei discipline sportive .

Motivatia reprezinta ansamblul dinamic, structurat ierarhic, al trebuintelor, dorintelor, intereselor, inclinatiilor, tendintelor, aspiratiilor, asteptarilor, nazuintelor, intentiilor, care toate impreuna reprezinta moto-ul primar al conduitei, viitorului sportiv de performanta.

Pe langa aceste componente, antrenorul mai trebuie sa ia in calcul si convingerile si atitudinile morale ale sportivului, deoarece acestea joaca un rol important in orientarea conduitei sale pe timpul pregatirii.

De asemenea conduita sportivilor este influentata si de obisnuite devenite trebuinte functionale, nevoia de a citi, de a informa, de a fuma cat si alte trebuinte care pot crea stari afective placute sau neplacute in procesul de antrenament.

Motivatia de reusita consta in educarea la sportivi a: Dorintei pentru ameliorarea si mentinerea propriilor capacitati, la un nivel cât mai inalt posibil tehnic, tactic, fizic, moral-volitiv, in asa fel ca performanta sportiva sa poata fi condusa spre un succes sau o performanta valorica superioara.

Dezvoltarea motivatiei pentru performanta, depinde de maiestria antrenorului, de a aprecia cât mai aproape de adevar rezultatul sportiv. Procesele de moment ale motivatiei sportive, pentru performanta sunt, deci, asimilate procesele cognitive si emotionale si se bazeaza pe experienta individuala a antrenorului si a sportivilor din alte situatii in care au fost realizate alte succese de valoare.

CAPACITATEA DE PERFORMANTA SPORTIVA

Printre factorii susceptibili sa determine performanta sportiva se pot distinge: conditia fizica, tehnica sportiva, tipul biologic si componentele psiho-sociale.

In baza modelului de performanta, cu ajutorul normelor pentru reusita, antrenorul poate sa regularizeze procesele de antrenament, privitoare la factorii individuali ce determina performanta.

Acest proces, se bazeaza pe calcule statistice si pe analize exacte ale structurii exigentelor unei discipline sportive, constituie caile spre optimizare.

Principiul optimizarii este utilizat in stiinta antrenamentului modern si vizeaza performanta din competitiile de inalt nivel, deoarece au la baza dezvoltarea de teste si norme, apropriate de cerintele concursului de obiectiv.

Deci, capacitatea de performanta a unui sportiv este definita ca “performanta maxima posibila” dintr-o disciplina sau proba sportiva.

Fenomenul sportiv mai cuprinde Teoria Antrenamentului, Antrenor, Teoria miscarii, Teoria Actiuni, Diagnoza Performantei, Norme probe si cerinte pentru reusita, Dezvoltarea performantei, Norme si Probe pentru Selectie si Dezvoltare etc., toate evidetiind un spectru larg de studiu pentru definirea principiilor didactice si educative creind astfel sfera de studiu si cercetare pentru Pedagogia Sportiva.

Introducerea noutatilor stiintei moderne in practica sportiva, impune ca didactica si educatia sa nu se limiteze doar la vârsta colipariei si tineretii, ci sa fie prezenta pe parcursul vietii sportive.

Numai ca in timp ce pentru educatia sportiva a copiilor, rolul antrenorului are un caracter didactic (de invatare) de mare importanta in educarea sportivilor consacrati de valoare, apare doar ca o necesitate importanta in canalizarea si directionarea factorilor de educatie spre respectarea regulamentelor, a eticii de concurs si a respectului fata de spectator.

S-a aratat mai sus ca pedagogia sportului a aparut din necesitatea practica de a se da o explicatie stiintifica, o indrumare teoretica activitatii educative, pe care o reclama activitatea sportiva.

Deci, izvorul principal al stiintei pedagogiei sportive il constituie practica instructiv educativa din domeniul sport.

Activitatea educativa a sportivilor, ridica in fata pedagogiei sportive, probleme noi, care sunt solutionate, oferind in acelasi timp material pe baza caruia se pot stabili anumite generalizari stiintifice.

Sportivul are nevoie permanenta de indrumare pe parcursul etapelor, formarii ceea ce impune din partea antrenorului desfasurarea unei activitati complexe in procesul de predare a cunostintelor tehnice si de dezvoltare motrica, de invingere a dificultatilor cu care se confrunta in formarea acestuia, in drumul sinuos spre performanta sportiva.

Deci, educatia este ansamblul de actiuni si influente intentionate, constiente, exercitate de antrenor asupra unui sportiv sau grup de sportivi in scopul de a-l (a-i) dezvolta si forma ca performeri.

BIBLIOGRAFIE

1.Victor Târcovnicu  - Pedagogia generală, 1975

2. Ioan Neacșu - Instruire și învățare, 1999

3. Marian Niculescu  - Elemente de psihologia sportului de performanță și mare performanță, 1999

                                                                                                      Prof. Tulea Daniel