TEHNICA ȘI TACTICA
Din punct de vedere somatic, portarii sunt selectionati din randul jucatorilor inalti, cu o dezvoltare armonioasa a corpului, cu un raport intre talie si greutate care sa le permita efectuarea cu usurinta a celor mai complicate miscari, cu brate lungi si o deschidere mare a palmei.
Motric, portarul trebuie sa posede o mare viteza de reactie, calitate indispensabila acestui post, precum si o viteza buna de deplasare. De asemenea, portarul trebuie sa aiba bine dezvoltate si urmatoarele calitati : detenta, foarta fizica generala, supletea, mobilitatea in articulatiile cocsofemurale, indemanarea, simtul echilibrului, coordonarea fina a miscarilor si rezistenta fizica specifica.
In randul calitatilor psihice, pe locul întai se află CURAJUL, fără de care el nu poate ocupa acest post. Totodata, portarul va avea multa stapânire de sine, calm, incredere in fortele proprii și intuiție in a descoperi anticipat intentiile adversarului.
- TEHNICA PORTARULUI
O serie de elemente din tehnica portarului sunt comune cu cele ale jucatorilor de camp, care vizeaza prinderea mingii, pasarea mingii, driblingul si miscarea in teren.
Bagajul tehnic al portarului cuprinde urmatoarele elemente tehnice :
a) – pozitia fundamentala ;
b) – deplasarea in poarta ;
c) – prinderea mingii;
d) – respingerea mingii cu bratul;
e) – respingerea mingii cu piciorul;
f) – plonjonul;
g) – miscarile inselatoare;
h) – degajarea mingii.
Odata cu evolutia tehnicii si tacticii jocului, s-a ajuns la concluzia ca, modalitatile de interventie ale portarului, trebuie sa se raporteze la traiectoria mingilor aruncate spre poarta. Astfel : mingile inalte sa fie respinse sau prinse cu mainile, cele care sar din pamant, sau cu traiectorie joasa, sa fie respinse cu piciorul, cu bratele sau cu trunchiul, iar la mingile care nu ofera alte posibilitati de aparare, sa intervina prin plonjon. In evolutia tehnicii de aparare, s-au conturat mai multe stiluri, protrivit calitatilor motrice si tipului temperamental individual al fiecarui portar. Unii portari prefera sa stea mai aproape de linia portii, altii se apara mult in afara acestei linii, fiind mai agresivi in interventii ; la mingile joase, unii portari apara numai cu piciorul, pa cand altii, prefera plonjonul. Toate aceste maniere conduc spre adoptarea stilului ofensiv sau a stilului defensiv de aparare a portii. Stilul tine de particularitatile fizice si psihice ale portarului.
Prezentam principalele caracteristici ale elementelor tehnice specifice portarului
a) Pozitia fundamentala a portarului :
Pozitia portarului este asemanatoare pozitiei fundamentale adoptate de jucatorii aflati in aparare.Deosebirea apare la departarea picioarelor, care nu depaseste distanta de 20-30 cm., fiind orientate putin in afara, iar bratele sunt ceva mai intinse din coate. Portarul va avea in permanenta privirea atintita spre minge. Aceasta pozitie este valabila pentru ambele stiluri de aparare.
In cazul aruncarilor la poarta de pe extrema, pozitia portarului se schimba radical. El se va plasa langa bara din partea respectiva si va adopta urmatoarea pozitie : pentru o aruncare de pe extrema dreapta, se va lipi cu partea stanga a corpului de bara, tinand bratul stang intins deasupra capului, pana langa bara transversala, iar bratul stang va fi indoit din cot, oblic in sus, cu palma deschisa spre atacantul portii. Piciorul stang este apropiat de bara verticala, iar dreptul este orientat lateral spre dreapta, pentru o inchidere cat mai buna a unghiului de aruncare. Important este ca greutatea corpului sa se afle pe piciorul de langa bara, pozitie din care portarul poate interveni la inchiderea unghiului de aruncare, atat spre mijlocul cat si spre unghiul lung al portii.
b) Deplasarea in poarta:
Portarul se deplaseaza in poarta cu pasi scurti si adaugati (asemanator cu deplasarea aparatorilor pe semicerc), fie ca o fac pe linia portii (defensiv), fie pe traiectoria unui arc de cerc cu deschiderea de 1-1,5 m., trasat in fata portii (ofensiv). Este riscant pentru portar sa ridice prea mult picioarele de pe sol, sau sa execute sarituri in timpul deplasarii in poarta. Deplasarile spre stanga si spre dreapta vizeaza circulatia mingii si a jucatorilor aflati in atac.
c) Prinderea mingii :
Mingile aruncate spre poarta au o mare viteza de zbor. Portarul va incerca sa utilizeze toate procedeele de prindere : pentru mingile inalte, cu doua maini de sus, iar pentru celelalte va invata sa prinda la piept, la abdomen si dupa caz, prin ghemuirea corpului (la mingile ricosate din sol). Avantajul prinderii mingii se materializeaza prin lansarea rapida a contraatacului.
d) Respingerea mingii cu bratul:
Pentru a respinge mingile trimise cu forta spre unul din colturile de sus ale portii, portarul va indrepta bratul cu palma intinsa in directia mingii, ducand si corpul in aceeasi directie. La mingile laterale se intervine cu bratul si antebratul, iar la mingile joase, aruncate paralel cu solul, interventia mainilor va fi insotita de o fandare accentuata pe piciorul din directia mingii. Respingerea se va face in aut de poarta.
e) Respingerea mingii cu piciorul:
La mingile joase, care nu pot fi aparate cu bratul, portarul va interveni prin interpunerea labei piciorului si a gambei pe directia mingii, insotita si de o fandare sau o alunecare in sfoara. Mana cu palma deschisa va insoti piciorul, pentru o eventuala ricosare a mingii din sol.
f) Plonjonul :
Plonjonul este folosit cand apararea portii cu alte procedee devine imposibila. Fiind deosebit de sepctaculos, plonjonul presupune o aruncare a corpului in directia mingii, cu palma sau palmele intinse pe traiectoria mingii, cu intentia de respingere si chiar de prindere a acesteia.
g) Miscarile inselatoare :
Acestea sunt miscari efectuate cu corpul sau cu anumite segmente ale corpului, pe care portarul le utilizeaza cu scopul de a deruta adversarul aflat in pozitie de aruncare la poarta. In cazul unui adversar scapat singur pe semicerc, portarul va schita deplasarea spre o parte a portii, oferind cealalta parte adversarului ce se pregateste sa arunce la poarta. Daca adversarul a intrat in jocul portarului, acesta din urma are sansa de a apara mingi foarte grele.
Pentru aruncarile de la distanta, portarul poate mima o ghemuire spre un anume colt de jos al portii, invitandu-l pe atacant sa arunce pe sus, spre coltul opus. Si in aceasta situatie, portatul are sansa sa apere, cu conditia ca miscarile inselatoare ca si interventiile ulterioare pe directia mingii, sa fie efectuate in cele mai oportune momente ale situatiei create in teren. Folosirea in exces a miscarilor inselatoare de catre portar, poate avea efecte negative, de aceea ele se vor folosi in mod rational.
h) Degajarea mingii :
Libertatea de deplasare a portarului in suprafata de poarta, fara a tine cont de incalcarea regulii de ”pasi”, ii permit acestuia sa repuna mingea in joc, prin unul din procedeele de pasare de pe loc, sau cu un scurt elan. Degajarea trebuie efectuata cu precizie si la momentul oportun. De regula, este folosita aruncarea zvarlita de pe loc, atunci cand mingea este transmisa unui coechipier apropiat. In cazul lansarii unei actiuni de contraatac, portarul va folosi un elan suplimentar care poate fi cu pasi adaugati, cu pasi incrucisati, sau cu pasi saltati, pentru a realiza o pasa mai lunga destinata varfului de contraatac.
- TACTICA PORTARULUI
Apararea portii nu se rezuma doar la calitatile fizice si tehnice ale portarului. Modul lui de actionare se bazeaza pe reguli tactice stabilite ca urmare a observarii, studierii si analizarii jocului pe o perioada indelungata de timp.
Principalele reguli tactice ale portarului se refera la :
a) – plasamentul portarului ;
b) – apararea mingilor aruncate de la distanta ;
c) – apararea mingilor aruncate din apropierea semicercului ;
d) – apararea aruncarilor de la 7 m.
a) Plasamentul portarului :
Dinamica plasamentului portarului in timpul jocului, este determinata de urmatorii factori : pozitia mingii in teren, pozitia corpului aruncatorului si pozitia propriilor aparatori in teren. Existenta acestor factori, a creat o regula de baza care stabileste plasamentul portarului: el se deplaseaza in poarta in functie de locul unde se gaseste mingea, incercand sa se afle mereu pe bisectoarea unghiului format de BRATUL ADVERSARULUI care are mingea si CELE DOUA BARE VERTICALE ale portii. Deplasarea se face printr-o miscare de translatie cu pasi mici, adaugati. Daca portarul se deplaseaza pe o linie paralela cu linia de poarta, situata la mica distanta in fata acestei linii, inseamna ca el adopta stilul DEFENSIV de aparare. Portarii care adopta stilul OFENSIV, se vor deplasa intre cele doua colturi ale portii pe un arc de cerc, care masoara la mijloc cca. 1 – 1,5 m. fata de linia portii.
b) Apararea mingilor aruncate de la distanta :
Pentru a avea succes in apararea mingilor aruncate de la distanta, portarul se va stradui permanent sa vada drumul mingii in zbor si bratul jucatorului posesor al mingii.
Daca el nu vede si nu sesizeaza exact momentul aruncarii, ii raman putine sanse de a apara. Colaborarea portarului cu aparatorii il ajuta mult in apararea mingilor aruncate de la distanta. Experienta acumulata in pregatire si jocuri il face pe portar sa stie dinainte ce fac aparatorii, anticipand in acest fel ce sanse ii mai raman atacantului care se pregateste de aruncare. In functie de activitatea aparatorilor si de plasamentul lor, portarul poate deduce directia din care vine mingea, plasandu-se corespunzator. Alteori, lasa intentionat un colt, sau o parte a portii mai descoperita, pregatindu-se sa intervina in mare viteza spre acea parte.
Trebuie sa precizam ca portarul nu poate lasa exclusiv in seama aparatorilor de pe semicerc, o anumita parte a portii. Raspunderea pentru apararea portii ii revine in intregime lui.
c) Apararea mingilor aruncate din apropierea semicercului:
De regula, portarul este pus fata in fata cu un adversar ramas liber si neatacat de aparatori. In zona centrala a semicercului, aceste aruncari revin pivotilor, dar si jucatorilor distribuiti pe alte posturi, care patrund spre poarta printre aparatorii adversi. La aceste aruncari portarul trebuie sa iasa cu curaj din poarta, in intampinarea mingii, micsorand in acest fel unghiul de aruncare si sa incerce sa apere cu orice mijloace primirea unui gol : sa respinga mingea cu bratele, cu picioarele, sau cu orice parte a corpului.
In cazul aruncarilor de pe extreme, portarul se va plasa langa bara din partea respectiva, cu preocuparea principala de a apara coltul scurt al portii. Pentru coltul lung se conteaza si pe interventia aparatorului aflat in imediata apropiere a atacantului, care va incerca sa blocheze cu bratele traiectoria mingii.
d) Apararea aruncarilor de la 7 m :
Aruncarile de la 7 m. au devenit tot mai frecvente in cadrul unei partide de handbal, putand determina rezultatul final al jocului.
Pentru a apara o astfel de lovitura, portarul trebuie sa manifeste calitati fizice deosebite, completate de un psihic robust, care sa-i confere agerimea si maiestria tehnico – tactica.
Se recomanda ca la loviturile de pedeapsa, portarul sa paraseasca linia portii si sa se plaseze in fata acesteia, la o distanta de 2-4 m. In momentul aruncarii, el se va gasi in echilibru stabil pe ambele picioare, pentru a putea interveni pe orice directie. Din punct de vedere psihologic, portarul trebuie convins ca orice aruncare poate fi aparata. Prin antiteza, la instruirea jucatorilor specializati in aruncarile de la 7 m., vom milita pentru ideea ca lovitura libera de la 7 m. nu poate fi aparata ci doar executata defectuos.
Avand in vedere rolul aruncarilor de la 7 m. in bilantul final al unei partide, se recomanda ca la fiecare antrenament sa se execute aceste aruncari.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu