Expresia de educație axiologică este mai puțin întâlnită în literatura pedagogică, dar referirile la lumea valorilor sunt destul de frecvente în pedagogia universală și românească, atât explicit, cât și implicit.
Educația axiologică ar însemna educația pentru valori, printr-un demers formativ centrat spre cunoașterea, semnificarea și asimilarea valorilor autentice (de adevăr, bine, frumos, dreptate, sacru etc.). Folosirea expresiei de educație axiologică ridică cel puțin două probleme: nu cumva suntem în prezența unei exprimări tautologice ?
- ce realitate ar acoperi noul concept, o latură a educației, o „nouă educație” sau un principiu al învățământului?
Consider că axiologia este un discurs atât explicativ, cât și normativ și, ca atare, ea trebuie să descrie valorile pozitive și negative și să prescrie doar valorile pozitive.
Educația axiologică s-ar referi numai la educația care se realizează în perspectiva valorilor autentice, validate ca atare de o anumită practică pedagogică sau socio-culturală, coextensive cu valorile umanității probate în timp dar și prin mecanisme intrinseci oricărui exercițiu sau perimetru cultural.
Exigențele unei educații axiologice sunt cunoscute demult iar pentru aceste standarde au pledat mari pedagogi sau deschizători de drumuri în educație.
Specialişti recunoscuţi din domeniul axiologiei, opinează că generalizare conceptului de valoare nu îşi are rădăcinile în domeniul filosofic ci, în domenii cu arie de cercetare mai restrânsă, cum ar fi economia politică clasică. Cel care a deshis calea către identificarea conceptului de valoare a fost Adam Smith (1723-1790), care era cunoscut al vremurilor respective ca economist, om politic şi filozof scoţian (apud., Bâtlan, p.25). Teoreticienii care au pus bazele axiologiei ca disciplină, au fost H.Lotze şi Nietzsche, care incă de la jumătatea secolului al XIX-lea s-au afirmat prin ideile avansat. La noi în ţară teorii de valoare, idei şi teze au fost promovate de personalităţi româneşti ca V. Pârvan, P. Andrei, A. D. Xenopol, L. Blaga, T. Vianu ş.a. (15). În schimb, din perspectiva domeniului educaţie fizică şi sport, caracterizat sută la sută de activitate practică, trebuie să subliniem că preocupările teoretice reflectate în literatura de specialitate naţională privind tema referitoare la promovare de valori, atitudini, conduite sunt prea puţin reprezentate, cu unele excepţii.
Din literatura sportivă dorim să enumerăm o serie de apariţii de carte sau publicaţii ale unor reputaţi cronicari sportivi ai presei scrise, precum: “Mai mult decât o victorie” – 1986 de Victor Bănciulescu, “Eroii Olimpiadelor” de Victor Bănciulescu şi Ilie Goga, “Olimpiada Californiană” de Horia Alexandrescu, “Martor la 8 Olimpiade” de Ioan Drăgan, “România la Jocurile Olimpice, Atena 1986 - Sidney 2000” de Emanuel Fântăneanu, “Jocurile Olimpice de la Roma” de Radu Urziceanu şi Tudor Vornicu, “Viaţa la puls 200” de Ioan Chirilă. Care este motivul pentru care am amintit aceşti scriitori, care prin tematica propusă în lucrările lor se axează cu predilecţie pe Jocurile Olimpice? Deoarece autorii prezentaţi ne prezintă scurt istoric al Jocurilor Olimpice, participarea românilor de-a lungul timpului la aceste competiţii, medaliile obţinute, probele la care au concurat ş.a. Totodată, sunt evocate în cărţile autorilor principalele evenimente petrecute la Jocurile Olimpice, întâmplări care au marcat şi au rămas în atenţia publicului iubitor de sport.
Desigur, putem continua cu aspecte care privesc conduita morală a unor sportivi care au devenit eroi în lumea sportului prin faptele lor, calitatea relaţiilor stabilite între sportivi, competitori, arbitrii, descrierea atitudinii sportivilor în faţa victoriei sau în faţa eşecului. În acelaşi timp,nu sunt uitate nici aspectele mai puţin plăcute şi de nedorit ale acestor competiţii primordiale, care amprentează într-un mod extrem de teribil lumea sportului, frumuseţea şi corectitudinea întrecerilor sportive.
Atât valorile spotive, cât şi cele morale sunt creaţii umane, dar, spre deosebire de valorile morale care caracterizează raporturile umane fireşti, cotidiene, valorile sportive se manifestă în cadrul specific competiţiilor, al întrecerilor. În orice activitate sportivă se manifestă valori morale ca cinstea, corectitudinea, demnitatea ş.a. care se „metamorfozează” în fair-play. (ii) Valori sportive şi valori estetice. Autorul consideră că:
- Valorile estetice „apar şi se manifestă în cadre largi existenţiale“, spre deosebire de valorile sportive care „acţionează” în interiorul activităţilor sportive corporale gimnice (în context şcolar), al activităţilor corporale ludice (jocuri), agonistice (competiţii).
-Valorile estetice sunt valori spirituale (frumosul, tragicul, comicul), iar valorile sportive sunt şi spirituale-dorinţa de autodepăşire, fair-play-ul dar şi materialevitalitatea, forţa fizică ş.a. 53 •
-Valorile estetice sunt preponderent active, „esteticul fiind conceput ca o contemplare pură”. Valorile sportive sunt şi ele preponderent active deoarece elementul contemplativ nu lipseşte (comportamentul fair-play, frumuseţea fizică ş.a.).
-Valorile estetice sunt dezinteresate spre deosebire de valorile sportive care nu sunt dezinteresate ci, dimpotrivă apar interesul, dorinţa de a învinge, dorinţa de a face performanţă ş.a. • Valorile estetice sunt valori scop în ansamblul său; Vianu numindu-le „scopuri absolute ale conştiinţei”, în timp ce, valorile sportive sunt valori de mijloc,cu ajutorul lor omul dorind să se realizeze. • Valorile estetice au caracter preponderent autonom sau heteronom.
Autonomia este dată de subiectivitate. Valorile sportive pot apărea şi se pot manifesta şi autonom şi heteronom. Această caracteristică impune deseori tipuri de comportament, atitudini, idei care nu sunt întotdeauna în armonie cu atitudinile sau ideile participanţilor la o competiţie. (iii) Valori sportive specifice. Fair-play-ul reprezintă o valoare de prim rang în axiologia valorilor sportive. Istoricii care au analizat educaţia fizică şi sportul consideră că această noţiune, fair-play, s-a născut în epoca modernă. Alţi specialişti afirmă ca fair-play-ul şi-ar găsi rădăcinile în regulile cavalerismului din Evul Mediu. Astfel, Constantin Kiriţescu (apud. Bâtlan, 2000) în “Palestrica” aminteşte că Thomas Arnold (1795-1842), o figură de marcă a culturii europene, printre altele director al Colegiului din Rugby, a reuşit să-şi educe elevii „prin introducerea unei trăsături de caracter cu valenţe morale deosebite, numită de englezi fair-play“ (p.43). După opinia lui Bâtlan (2000), o valoare poate să-şi aducă contribuţia la formarea altor valori, cu specificitatea lor. Fair-play-ul, pentru a fi viabil, trebuie să adune laolaltă un set de valori cum ar fi cinstea, corectitudinea, onoarea, respectul, demnitatea, prietenia ş.a. Aceste valori, care se constituie într-o „paletă” de atitudini, se manifestă nu doar în activităţile sportive sau de educaţie fizică. Ele trebuie să se regăsească şi în toate activităţile din viaţa cotidiană, constituindu-se în modele comportamentale (p.45). Autodepăşirea, vitalitatea şi viabilitatea sunt considerate, de asemenea, de către acelaşi autor, valori sportive specifice, care se manifestă într-un cadru sportiv caracteristic, în competiţii sportive de orice tip, în cadrul unor raporturi interpersonale de parteneriat sau de adversitate. În literatura de specialitate internaţională se întâlneşte o mai mare deschidere către evidenţierea şi înţelegerea importanţei practicării activităţilor de educaţie fizică şi sport pentru promovarea şi asimilarea valorilor, pentru cunoaşterea beneficiilor acestor activităţi, pentru formarea unor seturi atitudinale favorabile participării la orice formă de activitate fizică, pentru descrierea cu obiectivitate şi realism a fenomenului - sport. Astfel, îl amintim pe autorul american Richard Giulianoti, care a adunat laolaltă în „Sport and modern social theorists” (2006) expunerile unor reputaţi scriitori americani precum Alan G.Ingham, David Inglis, David Rowe, William J. Morgan ş.a. Aceşti autori descriu ce înseamnă sportul ca fenomen, valenţele practicării acestuia, natura şi valorile pe care le promovează educaţia fizică, riscurile la care se supun cei ce nu înţeleg bine relaţia sport-corp, din dorinţa de a arăta cât mai bine abuzând uneori de exerciţiile fizice ş.a.
Această colecţie de scrieri concentrează contribuţiile teoretice ale sociologilor despre sport şi demonstrează cu succes reciprocităţile intelectuale existente între sport şi teoriile sociale. 54 Peter Craig din Marea Britanie în “Sport Sociology” (2008), alături de Gordon T. Mellor, Paul Beedie, Ping Wu şi Amanda Jones, oferă cititorilor o imagine completă a sportului din această ţară. Autorii menţionaţi oferă, dintr-o perspectivă sociologică, analizarea şi înţelegerea sportului, în contextul în care lumea este supusă unor schimbări repetate şi rapide, realizând o introducere în teoriile sociologice din societatea modernă; sunt descrise structurile organizatorice de promovare a sportului; sunt prezentate teoriile structuraliste şi funcţionaliste ale sportului şi cum se conectează educaţia fizică şi sportul procesului de socializare. De asemenea, autorii fac o analiză a relaţiilor dintre sport şi societatea de consum, sport şi media, sportul într-o lume a globalizării, sportul şi corpul, sport şi aventură. Fiecare capitol este însoţit de definirea conceptelor, reflecţii, activităţi. De asemenea, mai sunt dezbătute teme privind idealul olimpic, promovarea valorile olimpice ş.a. Din literatura americană de specialitate îi amintim pe autorii Richard Bailey şi David Kirk care, în “The Routledge Physical Education Reader” apărută în anul 2009, au concentrat mai multe articole, cuprinzând teme diverse specifice domeniului educaţie fizică, ale unor scriitori americani precum Mike McNamee, Daryl Siedentop, Amelia M. Lee, Jo Harris ş.a. Această culegere de articole ne oferă posibilitatea de a cunoaşte natura şi valorile educaţiei fizice, existenţa relaţiei dintre educaţie fizică şi sănătate, modul de predare şi învăţare, care este construcţia socială a sportului ş.a. În finalul comentariilor noastre dorim să reliefăm că fenomenul axiologic definit de domeniul educaţie fizică şi sport poate fi analizat raportându-ne la spectrul valorilor, la spectrul formării atitudinilor pozitive pentru mişcare, la spectrul formării personalităţii prin educaţie fizică şi sport.
Toată această pledoarie pentru dezvoltarea, promovarea şi asimilarea seturilor de valori prin practicarea activităţilor de educaţie fizică şi sportive am realizat-o pentru a demonstra că domeniul Educaţie fizică şi sport nu este doar un domeniu unde se lucrează şi prelucrează diverse grupe musculare, sau se dezvoltă/perfecţionează/educă calităţi sau deprinderi motrice ş.a., ci reprezintă un real fenomen ce se suprapune axei social-axiologic-educaţional.
Prof. Tulea Daniel
