vineri, 10 iulie 2026

MIJLOACE UTILIZATE PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂȚII MOTRICE VITEZĂ

 


 MIJLOACE UTILIZATE PENTRU DEZVOLTAREA CALITĂȚII MOTRICE VITEZĂ

 

 

 

(DRAGNEA, A. (coord.), 2006. Educație fizică și sport – teorie și didactică. Editura FEST, București, pag. 149):

 

În lecţia de educaţie fizică, metodele pentru dezvoltarea calităţilor motrice se aplică cu unele particularităţi faţă de antrenamentul sportiv.

Acestea privesc numărul de repetări, dozarea încărcăturilor, toate influenţate de locul de desfăşurare a activităţii.

Principalele procedee metodice folosite pentru dezvoltarea vitezei sunt:

- efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri maximale, utilizând condiţii de exersare obişnuite;

- efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri submaximale, utilizând condiţii de exersare îngreunate;

- efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri supramaximale, utilizând condiţii de exersare uşurate;

- efectuarea actelor şi acţiunilor motrice în tempouri alternative, maximale şi submaximale.

 


ATLETISM

 

(STOICA, M., IVAN, C., 2011. Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București, pag. 18):

Particularitățile dezvoltării vitezei la nivelul elevilor din ciclul gimnazial

Viteza – se urmărește dezvoltarea tuturor formelor sale de manifestare:

- la clasele a V-a și a VI-a, ponderea este dată de formele elementare ale vitezei: reacție execuție, repetiție

- la clasele a VII-a și a VIII-a, pe lângă formele elementare, apar și formele combinate: viteza de accelerare și viteza de deplasare

Exercițiile de viteză se efectuează în serii scurte și un număr redus de serii, mai ales când se administrează viteză maximă:

- se recomandă la alergări, 3-4 repetări în 2-3 serii, distanța de lucru 30-40 m, iar volumul pe lecție 180-240 m

- la sărituri și aruncări folosim o succesiune de 6-8 repetări în 2-3 serii

Recomandăm pauze pasive de 3-4 minute între repetări și pauze active de 5-7 minute între serii.

Ciclul liceal

- toate exercițiile se execută în tempo maxim, serii mici (2-4), 3-4 repetări

- între repetări, pauze scurte (2-3 minute), între serii pauze active, ceva mai lungi (2-4 minute)

- alergările cu intensitate maximă se execută pe distanțe de 40-60 m

- într-o lecție nu se depășesc:

- 200 – 250 m – clasele a IX-a și a X-a

- 300 – 350 m – clasele a XI-a și a XII-a

 

(BARBU, C., STOICA, M., 2000. Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie fizică. Editura Printech, Bucureşti, pag. 77):

Viteza de reacție (constituie problema startului întâlnit în cadrul alergărilor de viteză):

Ø Reacție cu executarea globală a startului de jos, la un semnal sonor

Ø Din ghemuit, cu spatele spre direcția de alergare, la semnal sonor, ridicare rapidă, întoarcere și alergare 10-20 m

Ø Din poziția ”gata” desprinderea rapidă a mâinilor de pe sol


Viteza de repetiție (exprimată în frecvența pașilor și implicată în viteza de accelerare și viteza de deplasare):

Viteza de accelerare:

Ø Joc de gleznă cu accelerare până la tempoul maxim, pe distanța de 20-30 m

Ø Alergare cu genunchii sus în accelerare până la tempoul maxim, pe distanța de 20-30 m

Ø Lansări de la start, de sus, cu accelerare până la tempoul maxim, pe distanța de 30-50 m

Ø Lansări de la start, de jos, cu accelerare până la tempoul maxim, pe distanța de 10-50 m

Viteza de deplasare:

Ø Alergare cu joc de glezne, cu start lansat, tempo maxim, pe distanța de 20-30 m

Ø Alergare cu genunchii sus, cu start lansat, tempo maxim, pe distanța de 15-20 m

Ø Alergare cu genunchii sus, pe loc, cu tempo maxim, timp de 4-6 secunde

Ø Alergare cu start lansat, tempo maxim, pe distanța de 20-50 m

 

(MONEA, G., SABĂU, E. 2007. Atletism – tehnica și metodica probelor. Editura Bren, București, pag. 231):

Formele de manifestare ale vitezei în atletism sunt: viteza de reacție, viteza de execuție, viteza de accelerare, viteza de deplasare.

Viteza de reacție (la starturile de jos și din picioare):

Metoda utilizată: metoda repetării și metoda întrecerii

Ø Executarea (repetare) globală a startului, la comandă

Ø Executarea (repetarea) fracționată a startului, liber și la comandă din:

- stând pe piciorul puternic, flexat în sprijin la perete, extensie rapidă a acestuia

- stând în sprijin înclinat la perete, ridicarea rapidă a genunchiului piciorului (care se trage primul la ieșirea din blocul de start)

- din poziția de start ”gata”, desprinderea rapidă a mâinilor de pe sol

Ø Educarea și perfecționarea capacității de apreciere corectă a microintervalelor temporale, specifice startului de jos, prin următoarea succesiune:

- atletul execută mișcarea și i se comunică timpul realizat

- atletul execută mișcarea și tot el apreciază timpul realizat

- atletul execută mișcarea în viteze prestabilite, impuse de antrenor

- start de jos – cu lansare 3-5-7 m

Ø Executarea (repetarea) unor structuri preparatorii (set anticipativ); starturi de jos cu ”răstimp” diferit între comenzile gata și pocnet, cu concentrarea atenției fie la semnalul sonor (reacție de tip senzorial), fie pe declanșarea rapidă a mișcării (reacție de tip motor)

Ø Întreceri (starturi cu parteneri – la comandă)

Viteza de execuție

Metodele utilizate: repetare analitică și repetare globală

La alergările de garduri:

Ø Exersare analitică rapidă prin:

- acțiunea piciorului de atac, executată din stând, din alergare cu joc de glezne, alergare cu genunchii sus, alergare accelerată (pe lângă garduri, peste garduri cu lucrul foarte rapid al atacului)

- acțiunea piciorului remorcat executată din stând, din alergare cu joc de glezne, alergare cu genunchii sus, alergare accelerată (pe lângă garduri, peste garduri cu lucrul foarte rapid al atacului)

- acțiunea brațelor la momentul trecerii peste gard, din așezat, din stând

Ø Exersare globală rapidă – pasul peste gard prin trecere cu un pas (gardurile apropiate pentru a obliga la un singur pas între ele), deplasare în ritm lent între garduri, urmată de execuția rapidă a pasului peste gard).

La sărituri (unde valoarea săriturii depinde în foarte mare măsură de bătaie – faza cea mai importantă):

Ø Exersare analitică:

- concentrarea execuțiilor pe viteza impulsiei la bătaie

- concentrarea execuției pe viteza avântării piciorului liber

Ø Exersare globală:

- execuție rapidă a bătăii (integral)

- execuție rapidă a mișcărilor (pașii) din faza de zbor

- execuție rapidă a mișcărilor din faza aterizării

La aruncări (unde valoarea aruncării depinde foarte mult de viteza inițială – viteza de eliberare imprimată obiectului la părăsirea mâinii):

Ø Exersare analitică:

- pentru elan (săltarea liniară rapidă, la aruncarea greutății)

- viteză optimă în acțiunea finală a brațului de aruncare (tracțiunea – biciuirea, la aruncarea suliței sau mingii de oină, împingerea la aruncarea greutății)

Ø Exersare globală:

- repetarea elanurilor în execuție rapidă, fără obiect

- aruncări cu intensitate maximă a obiectelor mai ușoare decât cele de concurs.

Viteza de accelerare

Metoda utilizată: metoda repetării

Ø Executarea (repetarea) alergării cu viteze progresive până la maxim, după următoarea succesiune:

- 40 m alergare accelerată (80% 90% 100%)

- 60 m alergare accelerată (80% 90% 100%)

- 80 m alergare accelerată (80% 90% 100%)

- 100 m alergare accelerată (80% 90% 100%)

- 120 m alergare accelerată (80% 90% 100%)

apoi:

Ø Executarea (repetarea) alergării cu viteză maximă, pe distanțe în descreștere:

- 50 m alergare accelerată (100%)

- 40 m alergare accelerată (100%)

- 30 m alergare accelerată (100%)

- 20 m alergare accelerată (100%)

Viteza de deplasare

Metoda utilizată: metoda repetării

Ø Exersare (repetare) rapidă a unor variante de alergare, cu influiență în fortificarea articulară:

- alergare cu joc de glezne 2 x 20 m

- alergare cu genunchii sus 2 x 20 m

- alergare cu pendularea gambelor înapoi 2 x 20 m

- alergare cu pendularea gambelor înainte 2 x 20 m

Ø Exersare (repetare) rapidă în scopul lungirii pasului de alergare:

- pași săltați

- alergare cu genunchii sus (amplu)

- sărituri peste garduri

- pași săltați legați cu alergare

- alergare în pantă ușoară, cu accent pe impulsie

Ø Exersare (repetare) rapidă cu scopul măririi frecvenței pașilor de alergare:

- alergare cu joc de glezne, frecvență maximă 20-30 m

- alergare cu genunchii sus, frecvență maximă 20-30 m

- alergare la vale continuată cu alergare pe plat 20-30 m

Ø Exersări (repetare) de alergări executate în tempo maxim

Ø Alergări cu start lansat (20 – 50 m)

Ø Întreceri (30-50-80-100 m)

Niciun comentariu: