PROGRAMA PT. EXAMENUL DE DEFINITIVAT ÎN ÎNV. -E.F.S.

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII ŞTIINȚIFICE

 

P R O G R A M A

 

PENTRU  EXAMENUL NAȚIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNT

 

PROFESORI

  

DISCIPLINA DE EXAMEN:  

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

  

 

2015

 

NOTĂ DE PREZENTARE

 Programa de perfecţionare prin definitivarea în învăţământ pentru cadrele didactice cu specialitatea Educaţie fizică şi sport a fost elaborată în vederea asigurării continuității în pregătirea specialiștilor. Conținutul programei a fost elaborat din perspectiva modelului competențelor în contextul creat de conceptul de dezvoltare cumulativă a nivelului de competență a personalului didactic. Tematica valorifică în acest cadru bibliografia consacrată și pe cea recentă oferind suportul necesar susținerii examenului de definitivare în învățământ.

Având în vedere faptul că definitivarea în învățământ reprezintă prima etapă a perfecționării profesionale, programa își propune realizarea următoarelor obiective:

1. Dezvoltarea competențelor de specialitate prin consolidarea, actualizarea și extinderea cunoștințelor teoretice și metodice.

2. Asigurarea fundamentării științifice a procesului de învățământ la Educație fizică și sport.

3. Promovarea experienței teoretice și aplicative din activitățile de educație fizică și sport.

4. Cunoașterea prevederilor documentelor oficiale din domeniul educației fizice și sportului școlar.

Competenţele generale dobândite de profesorii care promovează examenul de obţinere a definitivării în învățământ vizează:

Cunoașterea locului și rolului disciplinei Educație fizică și sport.

Aplicarea prevederilor documentelor oficiale care reglementează activitatea specifică disciplinei Educaţie fizică şi sport.

Proiectarea instruirii și evaluării în funcție de particularitățile conținuturilor de specialitate corelate cu cele ale elevilor.

Organizarea și conducerea eficientă a procesului de instruire la disciplina Educație fizică și sport.

Realizarea documentelor de planificare în acord cu cerințele specifice disciplinei Educație fizică și sport.

Competențele specifice dobândite de profesorii care promovează examenul de obținere a definitivării în învățământ vizează:

1. Utilizarea conceptelor domeniului în subsistemele educației fizice și sportului.

2. Înțelegerea și aplicarea prevederilor de ordin legislativ referitoare la disciplina Educație fizică și sport

3. Aplicarea cunoștințelor, deprinderilor și abilităților proprii educației fizice în funcție de particularitățile elevilor și/sau condițiilor didactice.

4. Aplicarea principiilor didactice, a metodelor și mijloacelor de instruire.

5. Proiectarea instruirii în concordanță cu necesitatea realizării competențelor elevilor, prevăzute de programele școlare pentru disciplina Educație fizică și sport.

6. Aplicarea criteriilor și probelor de evaluare la disciplina Educație fizică și sport.

7. Aplicarea cerințelor metodologice generale de realizare a planificării la disciplina Educație fizică și sport.

 

TEMATICA ȘTIINȚIFICĂ

I. TEORIA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI

1. Concepte și noţiuni fundamentale în educaţie fizică şi sport: educaţie fizică, educaţie fizică adaptată, educație fizică incluzivă, sport, sport adaptat, capacitate motrică, aptitudini motrice, efort fizic, act motric, acţiune motrică, activitatea motrică, motricitate, psihomotricitate, performanţă, competiţie.

2. Funcţiile educaţiei fizice şi sportului; contribuţia educaţiei fizice şi sportului la realizarea obiectivelor generale ale educaţiei.

3. Raportul educație fizică – sănătate în concepție europeană.

4. Exercițiul fizic – definiție, structură, criterii de clasificare, taxonomia exercițiilor fizice.

5. Jocurile de mişcare în educaţie fizică şi sport: definire, caracteristici, tipologie.

6. Motricitatea la diferite vârste; stadiile dezvoltării motrice; aspecte psihogenetice şi psihodinamice ale dezvoltării motrice.

7. Efortul în educaţie fizică şi sport: definiție, caracteristici, tipuri de efort, parametri.

8. Densitatea lecției de educație fizică și sport: definiție, tipuri, caracteristici.

9. Sistemul de educaţie fizică şi sport din România: definiție, structură.

10. Olimpiada Națională a Sportului Școlar și Olimpiada Gimnaziilor - activități sportive extracurriculare  

 

II. DIDACTICA EDUCAŢIEI FIZICE ŞI SPORTULUI

1. Competențele generale și specifice disciplinei Educație fizică și sport: definire, componente; contribuția educației fizice la realizarea competențelor cheie stabilite pentru sistemele de învățământ europene.

2. Programa de educaţie fizică şi sport: caracteristici, structură, conţinut (pe componentele procesului de învăţământ, la diferite clase).

3. Componentele procesului de învăţământ la educaţie fizică şi sport:

- cunoştinţe de specialitate: definiție, categorii;

- indici morfologici și funcţionali: definire, categorii;

- calități motrice/aptitudini motrice (viteza, capacitățile coordinative, forța, rezistența, mobilitatea): definiții, forme de manifestare, factori de condiționare, indicații metodice privind abordarea acestora la diferite vârste;

- deprinderi şi priceperi motrice: definiții, caracteristici, tipuri, etapele formării deprinderilor motrice;

- atitudini şi obişnuinţe specifice: definiții, categorii.

4. Particularităţile utilizării metodelor verbale (descrierea, explicația, conversația, povestirea) şi intuitive (demonstrația, conducerea prin mișcare, dirijarea observării execuției altor subiecți, folosirea mijloacelor intuitive), la diferite cicluri de învățământ.

5. Particularitățile utilizării jocurilor de mișcare în lecție de educație fizică; indicații metodice privind utilizarea jocurilor de mișcare; exemplificări de jocuri de mișcare pentru dezvoltarea calităților/aptitudinilor motrice, formarea deprinderilor motrice fundamentale, pregătitoare pentru jocuri sportive.

6. Dinamica și dirijarea efortului în lecția de educație fizică.

7. Modalități de optimizare a densității motrice în lecția de educație fizică, la diferite cicluri de învățământ; cauze care conduc la scăderea densității motrice.

8. Proiectarea didactică în educaţie fizică: definire, etape, operații specifice; proiectarea unităţilor de învăţare; metodologia elaborării proiectului didactic/planului de lecție.

9. Planificarea în educație fizică: definire, cerințe, tipuri de documente.

10. Evaluarea în educație fizică: definire, conținut, metode și criterii de evaluare; fișa individuală a elevului; metodologia evaluării la diferite cicluri de învăţământ.

11. Normativitatea în educaţie fizică: principii cu caracter general și specifice educației fizice, principii referitoare la organizarea instruirii, principii referitoare la metodologia instruirii; definire, caracteristici, particularități privind respectarea acestora la diferite cicluri de învățământ.

12. Bazele generale ale învăţării exerciţiilor de atletism. Schema tip a predării tehnicii exerciţiilor de atletism. Inițierea în atletism – școala atletismului

13. Particularităţile predării alergărilor, săriturilor şi aruncărilor din atletism în învăţământul primar, gimnazial şi liceal. Succesiunea modelelor operaţionale pentru însuşirea, în cicluri tematice, a probelor atletice prevăzute de programele şcolare.

14. Bazele tehnice şi metodice ale elementelor acrobatice şi săriturilor cu sprijin prevăzute de programele şcolare.

15. Metodica predării conținutului motric specific gimnasticii ritmice/aerobice în lecția de educație fizică, la diferite cicluri de învățământ.

16. Cerinţe metodice privind alcătuirea și predarea complexelor de influenţare generală, a programelor de dezvoltare fizică generală, de dezvoltare a coordonării şi educare a expresivităţii motrice folosind mijloace din gimnastica artistică, gimnastica ritmică, gimnastica aerobică, la diferite cicluri de învățământ.

17. Metodica predării conținutului tehnico-tactic al jocurilor sportive prevăzute de programele școlare, la diferite cicluri de învățământ.

18. Dezvoltarea calităţilor motrice (viteza, capacitățile coordinative, forța, rezistența, mobilitatea) în lecţia de educaţie fizică, prin mijloace specifice disciplinelor sportive.

 

Bibliografie

1. BARBU, C., STOICA, M., 2000. Metodica predării exerciţiilor de atletism în lecţia de educaţie fizică. Editura Printech, Bucureşti

2. 2. CĂTĂNEANU, S.M., UNGUREANU, A., 2011. Educație fizică și sportivă școlară – Teoria și metodica predării. Editura Universitaria, Craiova

3. CROITORU, D., ŞERBAN, M., 2002. Volei în şcoală. Editura Semne, Bucureşti

4. DĂIAN, G., SHAOO, M., 2011. Volei – teorie şi metodică. Editura Universitaria, Craiova

5. DRAGNEA, A, BOTA, A., 1999. Teoria activităților motrice. Editura Didactică și Pedagogică, București

6. DRAGNEA, A. (coord.), 2002. Teoria educaţiei fizice şi sportului. Editura FEST, Bucureşti  

7. DRAGNEA, A. (coord.), 2006. Educație fizică și sport – teorie și didactică. Editura FEST, București

8. DRAGOMIR, P., SCARLAT, E., 2004. Educaţia fizică – repere noi, mutaţii necesare. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti  

9. EPURAN, M., STĂNESCU, M., 2013. Învățarea motrică – aplicații în activități corporale. Editura Discobolul, București

10. GHERVAN, P., 2014. Metodica handbalului în liceu. Editura Universităţii din Suceava

11. GHIȚESCU, I.G., BADEA, D., GRIGORE, G., 2011. Jocuri sportive. Editura Discobolul, București

12. GRIGORE, V., Gimnastica. Manual pentru cursul de bază. Editura Bren, Bucureşti, 2003

13. GRIGORE,V., NICULESCU, G., 2004. Gimnastica acrobatică. Elemente şi modele. Editura Bren, Bucureşti

14. GRIGORE, V., MANOS, M., 2011. Activități artistice sportive. Editura Discobolul, București

15. GRIGORE, G., DINȚICĂ, G., 2011. Metodica dezvoltării calităților motrice la copiii de 7 – 11 ani. Editura Discobolul, București

16. HANTĂU, C., 2000.  Handbal. Editura Alpha, Buzău

17. HIDI, I., 1999. Gimnastica. Gimnastica de bază. Gimnastica în ramurile sportive. Editura ANEFS, Bucureşti

18. HIDI, I., DINA, L., CORLACI, I., 2010. Metodica dezvoltării fizice armonioase. Editura Discobolul, București

19. IGOROV-BOSSI, M, HANTĂU, C.,CARACAŞ, V., 2014. Fundamentele ştiinţifice al jocurilor sportive – Handbal, Editura BREN, Bucureşti

20. IVAN, C., STOICA, M., CIOBANU, C., 2010.  Metodica formării deprinderilor motrice de bază. Editura Discobolul, București

21. MACOVEI, S., POPESCU, G., DINA, L., CORLACI, I., 2011. Didactica predării disciplinelor gimnice. Editura Discobolul, București

22. Metodologia organizării si desfăşurării activităţilor de educaţie fizică şi sport în învăţământul preuniversitar (OMECTS nr.3462/2012)  

23. MOANȚĂ, A., 2005. Baschet – metodică. Editura Alpha, Buzău

24. MONEA, G., SABĂU, E. 2007. Atletism – tehnica și metodica probelor. Editura Bren, București

25. ORŢĂNESCU, C., 2006. Handbal. Instruirea tehnico - tactică de bază. Editura Universitaria, Craiova

26. ORŢĂNESCU, D., 2008. Mijloacele gimnasticii de bază. Editura Universitaria, Craiova

27. POPESCU, G., 2005. Gimnastica: pregătirii, educării, dezvoltării fizice generale.   Editura Elisavaros, București

28. PREDESCU, T., MOANŢĂ, A.,  2001. Baschetul în şcoală. Instruire – învăţare. Editura Semne, Bucureşti   

29. Programele şcolare pentru educaţie fizică şi sport (învăţământul primar, gimnazial şi liceal)

30. RAŢĂ, G., 2008. Didactica educaţiei fizice şi sportului. Editura Pim, Iaşi

31. Regulamentul de organizare şi desfăşurare a competiţiei sportive şcolare „Olimpiada Gimnaziilor”. OMECS 4405/2015

32. Regulamentul de organizare şi desfăşurare a competiţiilor sportive şcolare. „Olimpiada Națională a Sportului Școlar”. OMECT 2880/2007

33. RINDERU, I., DRAGOMIR, M., ALBINĂ, A., 2003. Atletism. Editura Universitaria Craiova

34. SĂVESCU, I., 2011.  Educatie fizica si sportiva scolara - ghid auxiliar. Proiectarea demersului didactic pentru clasele primare (I - IV) – metodologie. Editura Slim Art, Craiova

35. SĂVESCU, I., 2011. Educatie fizica si sportiva scolara - ghid auxiliar. Proiectarea demersului didactic pentru clasele de gimnaziu (V-VIII) – metodologie. Editura Slim Art, Craiova

36. Sistemul naţional şcolar de evaluare la educaţie fizică şi sport. Bucureşti, 1999

37. STĂNESCU, M., CIOLCĂ, C., URZEALĂ, C., 2004. Jocul de mișcare – metodă și mijloc de instruire în educație fizică și sport. Editura Cartea Universitară, București

38. STĂNESCU, M., 2012.  Didactica educației fizice. Editura Universitară, București

39. STOICA, M., IVAN, C., 2011. Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București

40. TEODORESCU, S., BOTA., A., 2011. Orientări actuale în predarea educației fizice în învățământul primar. Editura Discobolul, București

41. TUDOR, V., 2000. Capacitățile condiționale, coordinative și intermediare – componente ale capacității motrice. Editura Rai-Coresi, București

42. TUDOR, V., 2008. Evaluarea în educaţie fizică. Editura Printech Bucureşti

43. TUDOR, V., CIOLCĂ, C., 2010. Activități sportive extracurriculare. Editura Discobolul, București

 

PROGRAMA SI BIBLIOGRAFIA PENTRU EXAMENUL DE TITULARIZARE -2020

SUBIECTE EXAMEN DE TITULARIZARE -29.07.2020

ELEMENT DE GIMNASTICA CU CARACTER DE ECHILIBRU -FORȚĂ

                                                          STÂND PE OMOPLAȚI

                                               Fig.9 a.                                        Fig. 9 b.,c,d.

Descriere tehnică: 

Din poziţia şezând se execută o rulare înapoi cu gruparea corpului, urmată de aşezarea mâinilor pe bazin, braţele cu partea posterioară sunt sprijinite pe sol. Urmează întinderea picioarelor şi a corpului la verticală, în aşa fel încât, călcâiele, şezuta şi umerii să se găsească pe aceeaşi linie verticală (fig. 9a). După însuşirea corectă a elementului, se va executa cu picioarele întinse, apoi din poziţia stând prin rulare pe spate, cu şi fără sprijinul mâinilor pe bazin, braţele rămânând întinse pe sol. În stând pe omoplaţi picioarele pot fi întinse; un picior îndoit şi celălalt întins; în sfoară etc. (fig. 9 b, c, d).

Metodica învăţării:

Seria I:

- şezând: rulare înapoi cu corpul grupat sau întins şi revenire;

- sprijin ghemuit: rulare înapoi cu păstrarea grupării şi revenire;

- culcat dorsal cu mâinile apucate de a doua şipcă: îndoirea picioarelor cu apropierea genunchilor de piept, menţinerea poziţiei şi revenire;

- aceeaşi poziţie: îndoirea picioarelor, rulare pe spate cu întinderea picioarelor spre verticală atingând scara cât mai sus şi revenire.

Seria a II-a:

- şezând: rulare înapoi cu corpul grupat şi în momentul sprijinului pe omoplaţi şi ceafă, întinderea braţelor şi aşezarea lor pe saltea;

- stând pe omoplaţi cu şi fără ajutor;

- stând pe omoplaţi din poziţia aşezat şi stând, prin rulare înapoi;

- introducerea elementului în combinaţii simple.

Ajutorul:

 Se acordă din lateral faţă de executant, apucându-l de glezne, iar cu un genunchi sprijinit pe bazinul acestuia, se fixează poziţia verticală.

Greşeli de execuţie: 

Elan prea mare la ridicarea picioarelor şi corpul se răstoarnă; ridicarea insuficientă pe umeri; căderea corpului peste cap; îndoire din articulaţiile coxo-femurale; nerealizarea poziţiei verticale.

                                                                                     Prof. Tulea Daniel

SĂRITURI ÎN GIMNASTICA ȘCOLARĂ

                    SĂRITURĂ ÎN GHEMUIT PESTE LADA AȘEZATĂ TRANSVERSAL

Descrierea tehnică:

Săritura constă dintr-un elan , bătaie pe trambulină, înclinarea trunchiului înainte, ridicarea picioarelor spre orizontală. În momentul sprijinului pe aparat, corpul se grupează  prin îndoirea picioarelor la piept, trecerea lor printre braţe, urmată de o împingere energică în braţe concomitent cu extensia corpului şi ridicarea braţelor lateral sus.

Etapele metodice de învăţare:

1. Culcat dorsal, ridicarea energică a genunchilor la piept şi revenire

2. Atârnat la spalier, ridicarea genunchilor la piept şi revenire

3. Din sprijin ghemuit, săritură înainte în sprijin pe braţe cu revenire la poziţia iniţială

4. Deplasări succesive cu sărituri înainte din ghemuit în ghemuit

5. Stând pe trambulina situată la distanţă mică faţa de aparat, mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive pe trambulină  cu ridicarea genunchilor la piept

6. Stând pe trambulină, cu mâinile  pe aparat, săritură în sprijin ghemuit pe ladă

7. Sprijin ghemuit pe ladă, împingere energică din braţe cu trecerea picioarelor printre acestea şi aterizare

8. Elan 2-3 paşi săritură în ghemuit peste ladă aşezată la o înălţime mică, cu ajutor. Suprafaţa de sprijin va fi acoperită cu o saltea

9. Elan 2-3 paşi, săritură în ghemuit peste ladă cu ajutor

10. Elan 8-10 paşi, săritură în ghemuit peste ladă cu ajutor

11. Săritură completă fără ajutor

Ajutorul :

Se acordă din lateral, apucând elevul cu o mână de antebraţ, iar cu cealaltă la nivelul bazinului purtând elevul spre zona de aterizare.

Greşeli de execuţie:  

1. Elevul are membrele inferioare relaxate în timpul bătăii pe trambulină

2. Bazinul nu este ridicat la nivelul aparatului în primul zbor

3. Elevul nu ridică suficient genunchii la piept în primul zbor

4. Împingerea este defectuoasă datorită braţelor îndoite pe aparat

5. După împingere, corpul nu se înalţă suficient în zborul II 

                                                                              Prof. Tulea Daniel

SĂRITURI ÎN GIMNASTICĂ -METODICA DE ÎNVĂȚARE

                                      SĂRITURA ÎN SPRIJIN DEPĂRTAT PESTE CAPRĂ

Descrierea tehnică:

Săritura constă dintr-un elan de aproximativ 10-15m. urmat de o bătaie pe trambulină, desprinderea şi înclinarea corpului înainte cu întinderea braţelor spre aparat. În momentul în care palmele ating suprafaţa de sprijin, picioarele se depărtează lateral, bazinul se ridică concomitent cu împingerea energică în aparat, urmată de o ridicare a trunchiului spre verticală. În timpul zborului II, braţele se ridică lateral sus, privirea este orientată înainte iar picioarele se apropie, pregătind aterizarea.

Etapele metodice de învăţare:

1. Sprijin ghemuit, săritură în sprijin plutitor cu picioarele depărtate şi revenire la poziţia iniţială

2. Stând pe trambulina aşezată la distanţă mică faţă de aparat, cu mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive cu ridicarea bazinului

3. Stând pe trambulina aşezată la distanţă mică faţă de aparat, cu mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive cu ridicarea bazinului şi depărtarea picioarelor lateral

4. Stând pe trambulina aşezată la distanţă mică faţă de aparat, cu mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive cu ridicarea bazinului, depărtarea picioarelor lateral şi oprire pe aparat în şezând depărtat

5. Din aşezat depărtat pe aparat, împingere în braţe desprindere de pe aparat şi aterizare

6. Elan 2-3 paşi, săritură în depărtat peste capra ridicată la o înălţime redusă, cu ajutor

7. Elan 6-8 paşi, săritură în depărtat peste capra ridicată la o înălţime redusă, cu ajutor

8. Efectuarea săriturii complete fără ajutor

Ajutorul:

Acesta se acordă din faţa aparatului, luând priză la nivelul braţelor elevului trăgându-l peste aparat.

Greşeli de execuţie:

1. Elevul are membrele inferioare relaxate în timpul bătăii pe trambulină

2. Bazinul nu este ridicat la nivelul aparatului în primul zbor

3. Împingere ineficientă pe aparat datorită luării contactului cu aparatul pe braţe îndoite

4. Traiectoria zborului II este scurtă şi joasă

5. Lipsa extensiei la nivelul trunchiului după desprinderea de pe aparat

6. Aterizare joasă

                                                                                      Prof. Tulea Daniel

PROBLEMATICA DE METODICĂ ȘCOLARĂ- GIMNASTICA ACROBATICĂ.

          GIMNASTICA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ-ROL,LOC ȘI IMPORTANȚĂ

SECVENȚA I:

Gimnastica în programele de educaţie fizică:

Scopul principal al practicării gimnasticii în şcoală, este menţinerea şi întărirea sănătăţii şi asigurarea unui suport fizic corespunzător practicării altor discipline sportive de către elevii talentaţi în această direcţie. Din acest motiv, programele de educaţie fizică pentru toate ciclurile de învăţământ acordă gimnasticii, alături de atletism, ponderea cea mai mare.

Prin mijloacele sale, gimnastica asigură:

- capacitatea de organizare;

- dezvoltarea fizică armonioasă;

- dezvoltarea calităţilor motrice de bază la un nivel superior;

- formarea deprinderilor specifice gimnasticii de performanţă;

- corectarea deficienţelor fizice şi prevenirea apariţiei acestora.

SECVENȚA II:

Scopul şi sarcinile gimnasticii în şcoală:

Scopul principal al predării gimnasticii în şcoală este identic cu cel al educaţiei fizice contemporane şi anume, dezvoltarea şi perfecţionarea pregătirii fizice multilaterale şi armonioase a organismului.

Dintre sarcinile cele mai importante ale gimnasticii şcolare, putem aminti:

întărirea sănătăţii elevilor şi creşterea capacităţii de muncă intelectuală;

optimizarea proceselor de creştere şi dezvoltare fizică;

- dezvoltarea calităţilor motrice de bază, formarea şi perfecţionarea la elevi a priceperilor şi deprinderilor motrice speciale pentru gimnastică;

- formarea şi dezvoltarea ţinutei corecte şi a expresivităţii;

- corectarea unor deficienţe fizice ţi motrice, ca urmare a unor traumatisme;

dezvoltarea capacităţii de relaxare a diferitelor grupe musculare sau a întregului organism pentru contracararea efectelor nocive ale activităţii intense şi stresului;

- formarea capacităţii de muncă independentă, de practicare sistematică, în timpul liber, a exerciţiilor fizice, a capacităţii de autoperfecţionare.

SECVENȚA III:

Ponderea gimnasticii în programele de educaţie fizică:

GIMNASTICA DE BAZĂ, ca o ramură accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă şi pregătire fizică, apare în programă prin diferitele ei subramuri, în toţi anii de studii.

Mijloacele gimnasticii de bază rezolvă diferite obiective, după cum urmează:

-Capacitatea de organizare se rezolvă prin exerciţiile de front şi formaţii, prin care profesorul are posibilitatea să organizeze eficient şi rapid colectivul de elevi, să le formeze capacitatea de a acţiona individual sau în grup la comenzi unice, formând în acelaşi timp şi deprinderi (mai ales la clasele mari) de autoorganizare în anumite împrejurări. Sunt folosite cu succes acţiunile pe loc, acţiunile în deplasare, formaţiile, deplasările în figuri etc.

-Dezvoltarea fizică armonioasă se rezolvă prin mijloacele grupei de exerciţii de dezvoltare fizică generală, cea mai bogată grupă; exerciţiile au o influenţă multilaterală asupra organismului, având un mare grad de accesibilitate.

Aceste exerciţii sunt prezente într-o formă sau alta, în toate lecţiile de educaţie fizică sau antrenament, indiferent de tema sau sportul practicat.

Au o structură simplă, adaptabilă la orice vârstă şi nivel de pregătire fizică, prin ele asigurându-se însuşirea bazelor generale ale mişcării (direcţii, grad de încordare musculară, amplitudine, ritm, tempo etc.);

Conţine un număr mare de exerciţii cu posibilităţi infinite de combinare, ceea ce permite influenţarea selectivă sau cumulativă a aparatului locomotor (musculatura, mari articulaţii);

Prin aplicarea sistematică şi corectă a exerciţiilor din această grupă se rezolvă o serie de obiective cum ar fi: prelucrarea selectivă a musculaturii şi articulaţiilor; dezvoltarea forţei musculare; dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare; formarea priceperii de a alterna încordarea şi relaxarea musculară; formarea ţinutei corecte; formarea simţului ritmului.

-Exerciţiile de dezvoltare fizică generală se pot executa liber, în perechi, cu obiecte, la aparate speciale (scara fixă, banca de gimnastică).

Fără a avea pretenţia că s-a epuizat acest subiect, este necesar de accentuat, ca în practica curentă, atât la clasă, dar mai ales în antrenamente, se ajunge uneori la superficialitate, folosirea acestor exerciţii reducându-se la o simplă încălzire pentru efortul ce va urma. Se folosesc invariabil aceleaşi exerciţii, de cele mai multe ori cu structuri foarte simple, neinteresante, chiar plictisitoare, instalându-se cu timpul o monotonie în cadrul lecţiilor.

Nerespectarea bazelor generale ale mişcărilor ca: direcţie precisă, amplitudine maximă, ritm şi tempo corespunzător, grad de încordare musculară necesar, ţinută corespunzătoare etc., duce invariabil la diminuarea valorii formative, la reducerea influenţei multilaterale asupra organismului, la scăderea interesului pentru mişcare.

Măsuri pentru contracararea acestei situaţii:

- schimbarea poziţiilor de plecare (iniţială) şi a celor finale;

- schimbarea periodică a exerciţiilor sau efectuarea lor în alte structuri;

- efectuarea aceloraşi exerciţii cu grade diferite de încordare musculară;

- îngreuierea exerciţiilor;

- schimbarea tempoului şi ritmului de execuţie;

- introducerea obiectelor portative, a partenerului, a îngreuierii sau aparatelor speciale;

- folosirea unei terminologii corecte pentru fiecare grupă de exerciţii;

- folosirea comenzilor corecte, pentru a se însuşi o terminologie adecvată;

- pretinderea unei ţinute corecte în timpul efectuării exerciţiilor.

Profesorul are obligaţia de a motiva folosirea fiecărui exerciţiu (în special la clasele mari), de a explica elevilor ce grupe musculare sau articulaţii intră în acţiune, ce efecte au exerciţiile propuse – efecte imediate şi în timp.

O mare importanţă (mai ales la clasele primare şi gimnaziale) o au exerciţiile speciale pentru formarea ţinutei corecte, cu precădere acele exerciţii care dezvoltă tonusul muscular al grupelor musculare implicate în menţinerea atitudinii corporale corecte şi estetice. Acestea se vor alterna obligatoriu cu mişcări de respiraţie, pentru o ventilare corectă a plămânilor.

   

Un capitol aparte al programei şcolare îl constituie exerciţiile speciale pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază. Programa de educaţie fizică cuprinde şi mijloacele pentru dezvoltarea vitezei, îndemânării, forţei şi rezistenţei. În şcoală, aceste calităţi se dezvoltă aproape în exclusivitate prin mijloacele gimnasticii.

Ţinând cont de sarcinile educaţiei fizice şcolare, educarea calităţilor motrice şi formarea deprinderilor constituie un proces unitar ce se desfăşoară pe parcursul întregii perioade de şcolarizare, pe parcursul fiecărui an de studii, cu diferite ponderi în cadrul lecţiei de educaţie fizică. În acest curs nu ne vom ocupa de prezentarea teoretică a problemei calităţilor motrice, acestea fiind obiectul teoriei şi metodicii, ci mai mult de problemele practice, care stau la îndemâna tuturor profesorilor din şcoli, indiferent de condiţiile materiale.

Forţa reprezintă capacitatea de a învinge o rezistenţă măsurată în kilograme fiind una dintre cele mai importante calităţi motrice, care influenţează în mare măsură atât viteza de execuţie a mişcărilor, cât şi activităţile care necesită rezistenţă şi îndemânare.

În ultimii ani, antrenamentul cu greutăţi, alături de celelalte metode de dezvoltare a forţei a căpătat o mare răspândire, deoarece dorinţa de a fi sănătos, de a avea un fizic plăcut şi o forţă superioară este comună tuturor (îndeosebi tinerilor).

Este unanim recunoscut faptul că antrenamentul cu greutăţi este folosit cu succes în pregătirea sportivilor de performanţă, aproape în toate ramurile sportive.

S-au obţinut rezultate bune şi în cazurile recuperării după unele traumatisme, precum şi în cazul recuperării şi corectării unor deficienţe fizice. Se recomandă şi în pregătirea femeilor, pentru tonifierea generală a musculaturii, pentru a căpăta vigoare şi supleţe.

Vârsta la care se poate începe antrenamentul de forţă este o problemă foarte controversată. Cercetările cele mai recente dovedesc că antrenamentele pentru dezvoltarea forţei pot începe la vârsta de 8 – 9 ani. Studiile şi experimentele au dovedit că antrenamentele de forţă, judicios alcătuite şi conduse, nu numai că nu opresc creşterea, dar favorizează dezvoltarea normală şi armonioasă a aparatului locomotor al copiilor.

-În lecţiile de educaţie fizică se vor include exerciţii libere, exerciţii cu îngreuieri (mingi medicinale de diferite greutăţi şi mărimi – până la 2 kg la clasele mici şi între 2-5 kg începând cu clasa a VII-a şi a VIII-a); hantele mici (0,500 – 1 kg); bastoane de fier (1 – 2 kg); săculeţe cu nisip; sticle de plastic umplute cu nisip; exerciţii cu partener; exerciţii la scara fixă şi banca de gimnastică; exerciţii la alte aparate.

Exerciţiile de forţă vor fi obligatoriu alternate cu exerciţii de mobilitate şi supleţe, de relaxare şi respiraţie.

În folosirea exerciţiilor de forţă se impune respectarea unor reguli:

- respectarea riguroasă a încărcăturii, care, la copii şi începători nu va depăşi 30Î din greutatea corporală;

- alternarea grupelor musculare angrenate în lucru – braţe; centura scapulo-humerală; trunchi; abdomen; picioare;

- alternarea poziţiilor iniţiale (stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijinit şi derivatele acestora);

- învăţarea tehnicii de mânuire a obiectelor grele şi a noţiunilor elementare asupra efectelor folosirii acestor exerciţii;

- o strictă individualizare ca urmare a bunei cunoaşteri a posibilităţilor executanţilor în special la fete şi la sportivii juniori;

- până la 13 – 14 ani, băieţii şi fetele pot urma acelaşi program (cu dozări adecvate), cu exerciţii de scurtă durată, cu caracter dinamic; pentru corectarea ţinutei se pot folosi şi unele exerciţii statice;

- lecţiile în care se folosesc exerciţiile de forţă vor avea un pronunţat caracter emoţional, fiind plăcute, majoritatea efectuându-se sub formă de joc şi întrecere;

în lecţie, dezvoltarea forţei se realizează prin programarea unor teme speciale, plasate în veriga special destinată, în finalul părţii fundamentale;

- respiraţia în timpul lucrului cu greutăţi este foarte importantă şi trebuie să păstreze următoarea regulă – se inspiră când muşchiul se contractă şi se expiră când muşchiul este relaxat.

Forme de organizare pentru predarea exerciţiilor de forţă: lucru frontal – la exerciţiile mai uşoare care nu necesită o dozare precisă pentru fiecare elev cu grupa (sex); lucru în circuit (care permite o anumită dozare) unde se fixează numărul de exerciţii pentru fiecare staţie şi chiar se poate schimba un exerciţiu în funcţie de sex sau pregătirea elevilor; lucru pe ateliere; lucru individual. Numărul de repetări pentru fiecare exerciţiu este de minimum 8 – 10 ori. Se execută serii, cu pauze între serii de 30"- 1' pentru exerciţiile mai grele.

Pentru eleve

La vârsta şcolară medie, în perioada maturizării sexuale, dezvoltarea forţei rămâne în urmă faţă de dezvoltarea forţei la băieţi; ţinând cont de capacitatea redusă de încărcare a scheletului şi sistemului ligamentar al fetelor, se obţin rezultate bune prin introducerea unor exerciţii ca:

- exerciţii cu îngreuiere sau rezistenţă externă – greutăţi, săculeţ umpluţi, mingi umplute;

folosirea greutăţii sau rezistenţei partenerei numai de la clasa a VII-a, a VIII-a;

folosirea rezistenţei mediului înconjurător – alergare în nisip, în zăpadă, în teren variat;

datorită particularităţilor osaturii centurii scapulo-humerale, nu se vor folosi intensiv exerciţiile de căţărare şi exerciţiile cu îngreuieri executate deasupra capului, acestea putând avea efecte nefavorabile asupra coloanei vertebrale;

- se recomandă exerciţii din poziţii care preiau o parte din sarcinile coloanei (aşezat-culcat).

-Mobilitatea reprezintă capacitatea de a folosi la maximum potenţialul anatomic de mişcare într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului. Gradul de mobilitate depinde de anumiţi factori: conformaţia articulaţiilor (formele suprafeţelor articulare), caracterul tonusului muscular, al sistemului ligamentar (capacitatea de întindere), activitatea fizică anterioară şi, nu în ultimul rând, capacitatea sistemului neuro-muscular (rigiditate, laxitate, mobilitate obişnuită etc.).

Se cunoaşte că fetele au o mobilitate mai bună decât băieţii, copiii decât adulţii. Vârsta copilăriei este cea mai adecvată atingerii amplitudinii maxime în mobilitate.

Dezvoltarea mobilităţii nu se face independent, ea fiind legată de dezvoltarea forţei, şi din acest motiv, dezvoltarea exagerată a forţei, cu accent pe contracţii unilaterale, neglijând dezvoltarea muşchiului, conduce la scăderea mobilităţii.

Dezvoltarea mobilităţii armonioase se începe de la vârste foarte mici, selecţionându-se exerciţii care favorizează lungirea fibrelor musculare (balansări, arcuiri, rotări) executate cu amplitudine mare şi în tempo moderat. Cu rezultate foarte bune, se folosesc şi exerciţiile cu partener, exerciţiile de mare mobilitate cu menţinerea poziţiilor câteva secunde.

În dezvoltarea mobilităţii se va ţine cont de o serie de factori interni şi externi. Astfel, mobilitatea creşte atunci când circulaţia locală este mărită şi scade atunci când muşchiul se răceşte. De asemenea, elasticitatea muşchiului este mai mică la oboseală şi imediat după servirea meselor, când aportul de sânge către muşchi este mai redus.

Pentru prevenirea elongaţiilor traumatice se vor respecta o serie de cerinţe:

- asigurarea unei circulaţii crescute prin realizarea unei bune încălziri generale;

respectarea creşterii treptate a amplitudinii şi vitezei de execuţie;

- efectuarea de minimum 10 repetări ale aceluiaşi exerciţiu, căutând să se obţină de fiecare dată un plus de amplitudine;

- prevenirea efectuării exerciţiilor imediat după servirea meselor şi în stările de oboseală musculară generală.

-Mobilitatea este o calitate motrică ce se dezvoltă greu, dar se pierde uşor, de aceea se impune ca în fiecare lecţie de educaţie fizică să se găsească o formă de dezvoltare a mobilităţii prin exerciţii specifice. În cadrul lecţiei de educaţie fizică, locul exerciţiilor de mobilitate şi supleţe este imediat după încălzirea generală, când există o stare optimă de excitabilitate şi când nu a intervenit oboseala musculară şi nervoasă; exerciţiile de mobilitate mai sunt prezente şi în cadrul rezolvării altor teme cum ar fi cele din gimnastica acrobatică, când se predau elementele de mare mobilitate.

-Mobilitatea şi supleţea se pot dezvolta prin exerciţii dinamice, dar şi prin folosirea unor poziţii în care greutatea corpului sau a unor segmente apasă pe articulaţia vizată, întinzând ligamentele şi muşchii. Menţinerea acestor poziţii ale corpului sau segmentelor pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp (10 – 45 secunde) influenţează întinderea musculaturii, mărind în acelaşi timp afluxul de sânge spre muşchi, favorizând încălzirea rapidă a acestora.

Actualmente, acest sistem de încălzire (Stretching) este folosit pe scară largă în atletism şi jocuri sportive, înlocuind unele exerciţii obişnuite pentru încălzirea generală, prin exerciţii dinamice. În gimnastică, acest sistem se foloseşte de foarte multă vreme, cu alte denumiri.

Important de reţinut este faptul că exerciţiile de întindere (menţinute) se fac numai după o încălzire generală prealabilă.

Viteza este capacitatea de a efectua mişcări cu indici superiori de rapiditate, manifestate sub toate formele: de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare. Viteza se dezvoltă în combinaţie cu celelalte calităţi motrice, având viteza în regim de forţă, viteza în regim de rezistenţă şi viteza în regim de îndemânare. În şcoală, ne stau la îndemână o serie de mijloace cum ar fi:

- exerciţii de pe loc şi din deplasare cu viteză maximă;

- parcurgerea cu viteză maximă a unor distanţe scurte (15 – 20 m), cu plecări din diferite poziţii (stând, pe genunchi, ghemuit, culcat, cu faţa sau cu spatele etc. spre direcţie);

- efectuarea unor mişcări cu viteza maximă la semnale sonore sau vizuale; schimbări de direcţie; exerciţii de atenţie etc.;

- ştafete şi jocuri dinamice.

Îndemânarea rezolvă o serie de obiective instructiv-educative cum ar fi: realizarea capacităţii de a coordona mişcările segmentelor şi întregului corp; aplicarea deprinderilor motrice însuşite, în condiţii variate, cu indici superiori privind coordonarea, precizia, amplitudinea; dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu, a echilibrului şi ambidextriei.

Mijloace:

- exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu (întoarceri în diferite direcţii şi de diferite grade);

- exerciţii de atenţie cu efectuarea unor sarcini, exerciţii cu deplasarea unor obiecte în sală la semnale şi cu viteze diferite;

- exerciţii de coordonare a segmentelor corpului (exerciţii complexe);

exerciţii cu obiecte portative, cu diferite procedee de mânuire;

- trasee aplicative cu folosirea  alergării cu variantele sale; treceri peste şi pe sub obstacole; aruncări şi prinderi sau aruncări la diferite distanţe şi ţinte fixe şi mobile; deplasări în echilibru, cu diferite procedee şi la diferite înălţimi etc.;

- jocuri la aparatele de concurs, fără a se urmări execuţia tehnică.

-Rezistenţa

Prin folosirea exerciţiilor de rezistenţă, se urmăresc o serie de obiective instructiv-educative: dezvoltarea capacităţii de a depune eforturi de tip aerob şi mixt; formarea capacităţii de coordonare a actului motric cu actul respirator.

Mijloace:

- efectuarea unor eforturi în tempo uniform cu durata de 5 – 6 minute (clasele V-VIII) şi 8 – 10 minute (clasele IX-XII);

- repetarea unor eforturi cu intensităţi variate (alergare + alte exerciţii);

- parcurgerea repetată a unor trasee aplicative, ştafete, jocuri etc.;

- repetarea exerciţiilor integrale de mai multe ori, fără pauze (sol, aparate).

-Deprinderi utilitar – aplicative:

Obiectivul instructiv-educativ cel mai important este formarea capacităţii de a aplica în condiţii variate  deprinderile cunoscute.

Exerciţiile din acest capitol au un caracter complex, întrucât pe lângă formarea deprinderilor cu caracter aplicativ, ele au o influenţă multilaterală asupra întregului organism, contribuind la dezvoltarea vitezei de reacţie şi de execuţie, a forţei, rezistenţei şi îndemânării.

Aceste exerciţii, în diversele lor forme, nu trebuie să lipsească din nici o lecţie, îmbinarea lor în jocuri şi ştafete fiind de mare importanţă, mai ales la clasele mici, cu condiţia ca fiecare deprindere să fi fost mai înainte învăţată separat. Nu vor fi neglijate măsurile de prevenire a accidentelor, mai ales din cadrul ştafetelor şi parcursurilor aplicative.

BIBLIOGAFIE:

1. Băiaşu, N., Gh.,  (1984) – Gimnastica, Ed. Sport - Turism, Bucureşti.

2. Bănăţan, O. (1983) – Banca de gimnastică. Exerciţii, ştafete şi parcursuri aplicative. Ed. Sport – Turism, Bucureşti.

3. Cârstea, Gh., (1993) – Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Ed. Univers, Bucureşti.

4. Coman, S. (1995) – Educaţia fizică şi metodica predării ei la clasele I-IV. Ed. Tehnică şi ed. Spiru Haret, Iaşi.

5. Covaci, N. (1976)– Sărituri în gimnastică, Ed. Sport - Turism, Bucureşti.

6. Dungaciu, P., (1982) – Aspectele antrenamentului modern în gimnastică. Ed. Sport – Turism, Bucureşti.

                                                                                         Prof. Tulea Daniel