Obiectivele educației fizice și sportului - EFS

 

 

(Având în vedere că toate programele școlare se bazează pe competențe, pare o greșeală a celor care au conceput programa pentru examen, alegerea acestui subcapitol)

(Dragnea 2006, pag. 27):

Tabel nr. 2 - Obiectivele educaţiei fizice specifice subsistemelor acesteia

EDUCAȚIA FIZICĂ A TINEREI GENERAȚII	EDUCAȚIA FIZICĂ MILITARĂ	EDUCAȚIA FIZICĂ PROFESIONALĂ	EDUCAȚIA FIZICĂ EFECTUATĂ INDEPENDENT
- Favorizarea proceselor de creștere armonioasă și de dezvoltare fizică - Prevenirea instalării și corectarea deficiențelor de postură cu caracter global sau segmentar - Formarea reflectului de postură corectă a corpului, în acțiuni statice și dinamice - Dezvoltarea calităților motrice, formarea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor motrice - Stimularea interesului și a aptitudinilor pentru practicarea diferitelor sporturi - Formarea obișnuinței de a practica exerciții fizice în mod independent - Favorizarea integrării sociale                     ↓ CARACTER FORMATIV	- Creșterea potențialului fizic și psihic, în concordanță cu cerințele diverselor arme - Educarea unor trăsături morale - spirit de luptă, tenacitate, curaj, rezistență la frustrare etc. ↓ CARACTER FORMATIV - UTILITAR	- Optimizarea capacității motrice în scopul creșterii randamentului în activitățile profesionale - Prevenirea influențelor negative ale diferitelor sectoare de muncă asupra atitudinilor corporale și corectarea deficiențelor fizice - Compensarea eforturilor fizice și psihice intense sau unilaterale ↓   CARACTER STIMULATIV, COMPENSATOR	- Menținerea unei condiții fizice optime - Înlăturarea tensiunilor psihice induse de efortul ocupațional, relaxare - Prevenirea proceselor degenerative la persoanele vârstnice - Menținerea unui tonus psihic ridicat la vârsta a treia - Favorizarea relațiilor de grup - Petrecerea utilă și agreabilă a timpului liber - Combaterea sedentarismului ↓ CARACTER STIMULATIV, RECREATIV, DE MENȚINERE ȘI REFACERE

 

 

 

(Dragnea 2006, pag. 25):

Activităţile educaţionale, proiectate şi programate implică în primul rând formularea finalităţilor şi apoi alegerea strategiilor care să ducă la atingerea acestora.

Nota definitorie a obiectivelor este dată de faptul că ele anticipează rezultatul educaţiei în termenii comportamentului, prescriind cum va trebui să răspundă subiectul după parcurgerea unei anumite secvenţe sau etape de învăţare.

Scopurile pot fi concretizate în numeroase obiective care vizează influenţarea personalităţii în ansamblul ei.

Conţinutul obiectivelor se măsoară prin metode consacrate, care oferă posibilitatea unui control riguros al activităţii educaţionale. în domeniul educaţiei fizice, precizarea obiectivelor evidenţiază, pe de-o parte, caracterul programat pe diferite etape al procesului instructiv educativ şi, pe de altă parte, înlesneşte analiza teleologică (pe baze obiective, prin scopuri), pe diferite trepte ale dezvoltării şi ale cunoaşterii.

Formularea obiectivelor sau reformularea lor la diferite perioade de timp este un proces impus de reformă, de dinamica dezvoltării sociale. De câte ori se simte nevoia optimizării procesului de educaţie fizică, se începe prin revizuirea şi reformularea obiectivelor şi abia după aceea se elaborează conţinutul procesului instructiv-educativ.

Funcţiile educaţiei fizice şi sportului, integrate în sistemul educaţional şi, la scară mai largă, în cel social, trebuie să satisfacă cerinţele fundamentale care asigură activitatea optimă a întregului sistem. Educaţia fizică îşi realizează rolul în funcţie de complexitatea şi de diversitatea obiectivelor sale, circumscrise în viziunea deja prezentată, a perspectivelor bio-psihosociale.

Obiectivele educaţiei fizice sunt legate nemijlocit, derivă din şi compun idealul educaţiei fizice. „Idealul“ este înţeles ca deziderat general al educaţiei fizice, integrat în idealul educaţional şi ca model maximal, proiectat în linii generale (caracteristici) cu valoare orientativă, obiectivat, şi care poate constitui un criteriu de evaluare.

Obiectivele evidenţiază modul de realizare a funcţiilor sociale ale educaţiei fizice şi cerinţele modelului de educaţie fizică. Ele asigură activitatea optimă a întregului sistem educaţional (în sens larg) şi a celui de educaţie fizică (în sens restrâns).

În educaţia fizică, obiectivele sunt delimitate după efectele acestei activităţi asupra sferelor biomotrică, psihomotrică şi sociomotrică, fapt care pune în lumină polivalenţa educaţiei fizice.

Pentru a concretiza aceste afirmaţii, prezentăm o clasificare a obiectivelor, ca sinteză a principalelor taxonomii consemnate de literatura de specialitate a domeniului.

A . După gradul de generalitate

Obiective generale - evidenţiază esenţa educaţiei fizice, dimensiunile comune ale subsistemelor ei. După M. Epuran, V. Epuran, I. Şiclovan, E. Firea, A. Dragnea, Gh. Mitra, A. Mogoş, Gh. Cârstea şi P. Dragomir, aceste obiective sunt:

♦ menţinerea unei stări optime de sănătate;

♦ favorizarea dezvoltării fizice armonioase;

♦ dezvoltarea capacităţii motrice generale; educarea calităţilor motrice de bază şi formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifice unor ramuri de sport;

♦ formarea capacităţii de practicare sistematică şi independentă a exerciţiilor fizice;

♦ dezvoltarea armonioasă a personalităţii.

Obiective specifice - reprezintă o particularizare a obiectivelor generale, la nivelul subsistemelor educaţiei fizice (tabel nr. 2).

Obiective intermediare - acţionează la nivelul ciclurilor de învăţământ, al anilor de studiu etc.

Obiective operaționalele - vizează comportamentele imediate, observabile în timp scurt, care pot fi urmărite şi măsurate, adică acţiunile pe care subiectul trebuie să le realizeze în timpul unei activităţi, al unei lecţii, al unei şedinţe.

B. După sfera de influenţă şi tipul de comportament vizat

Obiective de dezvoltare structural-funcţională a organismului:

♦ armonia între indicii somatici şi funcţionali;

♦ armonia şi proporționalitatea în interiorul fiecărei categorii de indici;

♦ menţinerea unui tonus muscular optim;

♦ dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;

♦ formarea şi menţinerea unei atitudini corporale corecte;

♦ prevenirea şi corectarea deficienţelor posturale şi fizice;

♦ combaterea excesului ponderal şi a obezităţii.

Obiective în plan motric: 

♦ dezvoltarea componentelor fitnessului (rezistenţă cardiovasculară, rezistenţă musculară, forţă, mobilitate - supleţe, compoziţie corporală);

♦ dezvoltarea componentelor fitnessului motor (echilibru, coordonare segmentară, agilitate, putere, timp de reacţie, viteză);

♦ formarea unui sistem de deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar-aplicative şi specifică unor ramuri şi probe sportive;

♦ îmbunătăţirea capacităţii de efort, prin stimularea marilor funcţii.

Obiective psihomotorii. (După V. Horghidan):

♦ dezvoltarea schemei corporale în două direcţii: ca reper în reglarea mişcărilor şi ca nucleu al imaginii de sine;

♦ dezvoltarea coordonărilor senzori-motorii normale;

♦ dezvoltarea echilibrului static şi dinamic;

♦ realizarea unor reechilibrări în perioada pubertară;

♦ formarea coordonatelor de timp ale mişcării (ritm, tempou, durată, elemente ce conferă eficienţa mişcării);

♦ dezvoltarea lateralităţii şi a armoniei laterale;

♦ formarea reprezentărilor ideomotorii şi a capacităţii de a opera cu ele;

♦ educarea capacităţii de relaxare generală şi selectivă;

♦ dezvoltarea capacităţii de diferenţiere kinestezică.

Domeniul psihomotor evidenţiază controlul corporal şi coordonarea mişcărilor, aşa încât individul să acţioneze cu uşurinţă, eficienţă şi expresivitate. Aceste caracteristici privesc toate acţiunile şi deprinderile motrice, precum şi structurile operaţionale care formează conţinutul educaţiei fizice.

Obiectivele cognitive conduc la cunoaşterea şi înţelegerea tuturor aspectelor asociate exerciţiului fizic, efortului, ecoului acestora în planul subiectiv al individului. O serie de autori (Bloom, Cluilford, Gagne, Merrill, Harrow Epuran) au realizat taxonomii (clasificări) ale obiectivelor cognitive ale educaţiei fizice. în forma adaptată de noi, acestea sunt:

♦ dezvoltarea capacităţii de a cunoaşte propria persoană, mediul ambiant, natural şi social (percepere, descoperire, redescoperire, înţelegerea informaţiilor sub diverse forme);

♦ dezvoltarea capacităţii de a analiza şi a interpreta elementele de conţinut, relaţiile care se stabilesc în procesul educaţiei fizice (generare de informaţii unice, convenţional acceptate, în care subiecţii respectă regula, principiul etc.);

♦ valorizarea efectelor pozitive ale educaţiei fizice (luarea unor decizii sau formularea unor judecăţi evaluative, conforme cu conţinuturile însuşite);

♦ dezvoltarea calităţilor atenţiei, memoriei, aspectelor intuitive ale gândirii, creativităţii (motrice), adică generare de informaţii variate, pornind de la aceleaşi date, originalitate sistem numeric şi cu atât mai puţin unui etalon, în sensul strict al termenului, exprimarea numerică caracteristică oceptive.

□ la nivelul atenţiei:

♦ dezvoltarea calităţilor atenţiei (concentrare, distribuţie, volum)

□ la nivelul cunoaşterii logice:

♦ dezvoltarea memoriei mișcărilor şi a memoriei topografice;

♦ dezvoltarea inteligenţei motrice (practice);

♦ dezvoltarea unor aspecte ale gândirii (capacitate de anticipare, rapiditate, intuiţie, operativitate);

♦ dezvoltarea creativităţii motrice.

Obiective în plan motivațional și afectiv-volitiv - răspund necesităţii de modelare a intereselor, atitudinilor şi valorilor, în vederea creşterii capacităţii de adaptare. Acestea sunt:

♦ formarea unor convingeri referitoare la rolul exerciţiilor fizice în creşterea calităţii vieţii;

♦ echilibrarea şi reglarea emoţională (prin descărcarea agresivităţii, defulare etc.);

♦ educarea atitudinilor, a convingerilor, a sentimentelor morale (fair-play, respect, colaborare, întrajutorare, prietenie etc.);

♦ educarea emoţiilor estetice (date de aprecierea frumuseţii mişcărilor şi a esteticii corporale);

♦ dezvoltarea capacităţii de autoreglare a comportamentului global (spirit de organizare, curaj, disciplină, perseverenţă, dârzenie etc.).

În conţinutul programelor de educaţie fizică figurează două categorii de obiective. În funcţie de termenul vizat pentru a fi realizate: obiective-cadru şi obiective de referinţă.

Obiectivele-cadru exprimă, la un înalt nivel de generalitate, capacităţile şi atitudinile specifice care trebuie formate sau dezvoltate la elevi de-a lungul unui ciclu de învăţământ (de exemplu: dezvoltarea calităţilor motrice de bază, formarea unui sistem corespunzător de cunoştinţe teoretice de specialitate etc.).

Obiectivele de referinţă derivă din cele cadru şi precizează gradul de realizare a acestora la sfârşitul unui an şcolar (de exemplu: să posede un nivel optim de dezvoltare a vitezei de execuţie, sau un nivel optim de dezvoltare a rezistenţei etc.).

Obiectivele se adresează dezvoltării diferitelor laturi ale personalităţii elevilor: fizică, motrică, cognitivă, socio-afectivă. Măiestria profesorului este reflectată de maniera în care el reuşeşte să operaţionalizeze, în conţinutul lecţiilor de educaţie fizică, obiectivele-cadru şi de referinţă formulate în programele şcolare.

 

 

 

(Cârstea 1999, pag. 33):

În orice activitate umană, obiectivele sunt priorităţi de diferite niveluri sau ranguri. Prin obiective se realizează, în timp, funcţiile activităţii respective. În consecinţă, obiectivele derivă din funcţiile specifice şi din cele asociate/nespecifice. Deci, obiectivele se subordonează funcţiilor, contribuie la îndeplinirea acestora, chiar dacă în unele cazuri ele se identifică cu sarcinile specifice (suntem de acord cu această identificare dacă ne referim doar la obiectivele operaţionale, ”curente”! A îndeplini într-o lecţie unele obiective specifice temelor propuse, poate fi echivalat cu a îndeplini nişte sarcini ale educaţiei fizice!).

Obiectivele generale ale educaţiei fizice, cele mai “apropiate” de funcţiile specifice şi nespecifice ale acesteia, sunt considerate ca fiind de nivelul sau rangul 1. Nu ca importanţă, ci din punct de vedere al ierarhizării! Toate obiectivele sunt importante şi necesare. De aceea, considerăm ca fiind necesară enumerarea obiectivelor generale ale educaţiei fizice, adică a celor de rangul 1, chiar dacă nu vom mai face şi o altă enumerare (la alte niveluri sau ranguri). Este vorba de următoarele obiective, pe care se centrează tot conţinutul şi toată metodologia educaţiei fizice:

● menţinerea unei stări optime de sănătate a celor ce practică exerciţiile fizice în mod sistematic şi conştient, precum şi creşterea potenţialului lor de muncă şi de viaţă (în unele cazuri se pune şi problema “obţinerii unei stări optime de sănătate”!);

● favorizarea proceselor de creştere şi optimizare a dezvoltării fizice a organismului celor ce practică, tot sistematic şi conştient, exerciţiile fizice;

● dezvoltarea/educarea calităţilor motrice de bază (V.Î.R.F.), în primul rând, şi a celor specifice unor probe sau ramuri sportive, în plan secundar;

● formarea (evident “corectă”) unui sistem larg de deprinderi şi priceperi motrice (de bază şi utilitar–aplicative sau specifice unor probe şi ramuri sportive);

● formarea şi chiar perfecţionarea capacităţii şi – mai ales – a obişnuinţei de practicare sistematică, corectă şi conştientă a exerciţiilor fizice, mai ales în timpul liber uman;

● contribuţia eficientă la dezvoltarea unor trăsături şi calităţi intelectuale, moral–volitive, estetice, civice şi tehnico–profesionale etc.

Cert este că fiecare obiectiv general, deci de nivelul sau rangul 1, îşi are importanţa sa. Toate sunt importante şi le putem evalua numai în “sistem”. Este vorba, deci, de obiectivele generale, fiindcă din alte puncte de vedere sunt obiective pe mai multe alte planuri (de instruire, de educaţie, de evaluare etc.).

Continuând, pe baza aceluiaşi sistem de ierarhizare, se poate considera că obiectivele specifice fiecărui subsistem al educaţiei fizice s–ar constitui în obiectivele de rangul sau nivelul 2. Este vorba de obiectivele specifice educaţiei fizice şcolare, educaţiei fizice militare, educaţiei fizice profesionale, educaţiei fizice la vârsta a treia etc. Pe acestea nu le nominalizăm ca şi pe următoarele, din motive de spaţiu “tipografic”!

Obiectivele educaţiei fizice la nivelul unor “fragmente” din fiecare subsistem (de exemplu: ciclurile de învăţământ pentru educaţie fizică şcolară etc.) pot fi considerate ca fiind de nivelul sau rangul 3.

La nivelul fiecărui an de instruire se stabilesc, desigur, obiective precise ale educaţiei fizice. Ele pot fi considerate, relativ, ca fiind de nivelul sau rangul 4.

Pentru fiecare secvenţă temporală organizatorică (trimestre, etape, semestre etc.) se stabilesc – de asemenea – obiective precise. Ele pot fi considerate – tot relativ – ca fiind de nivelul sau rangul 5.

Se pot concepe, tot pe criteriul temporal, şi obiective pe o lună, pe o săptămână sau pe două–trei activităţi. Acestea ar putea fi considerate – după criteriul numerotării noastre – ca fiind de rangul 6.

Obiectivele specifice fiecărei părţi, verigi sau etape/momente din formele organizatorice specifice pot fi considerate ca fiind de rangul sau nivelul 7 (tot relativ!).

Ierarhizarea ar putea continua, dar cert este faptul că există – indiferent de forma de organizare a practicării exerciţiilor fizice – o ultimă categorie (nu ca nivel valoric!) – a obiectivelor educaţiei fizice. Este vorba de obiectivele subordonate temelor de lecţie sau temelor altor forme organizatorice, obiective numite şi “operaţionale”. Nivelul sau rangul lor nu pot fi codificate prin cifra 8, deoarece ar putea fi alta, dacă “mergem” pe alte criterii de ierarhizare a obiectivelor.

Ceea ce ştim precis este faptul că avem doar două categorii de obiective ale educaţiei fizice (de natură instructivă “propriu-zisă”) cu niveluri sau ranguri precise: obiectivele generale (de rangul 1) şi obiectivele operaţionale (de ultim rang!). Restul este dependent de criteriul după care se realizează ierarhizarea obiectivelor educaţiei fizice.

Sunt şi specialişti care nu acceptă ideea ierarhizării obiectivelor.

Taxonomia (numită în unele dicţionare “taxinomie”) este ştiinţa care se ocupă cu descrierea şi – mai ales – clasificarea (deci, nu ierarhizarea!) obiectivelor. Există multe clasificări ale obiectivelor, majoritatea dintre ele fiind valabile şi pentru educaţia fizică. Cea mai răspândită clasificare este în funcţie de laturile procesului de practicare a exerciţiilor fizice: instruirea şi educaţia. Din acest punct de vedere avem cele două tipuri de obiective: de instruire şi de educaţie. O altă clasificare a obiectivelor educaţiei fizice, foarte răspândită, este cea care le grupează în cognitive, psihomotorii, sociale şi afective. Descrieri şi clasificări ale obiectivelor educaţiei fizice au făcut mai mulţi specialişti (între care remarcăm pe Benjamin Bloom, A.J. Hairow, Ion Şiclovan, Mihai Epuran şi Valentina Epuran etc ), fără ca între acestea să existe diferențe semnificative.