Formele de organizare ale educației fizice și sportului - EFS

 

 

(Gloria Rață 2008, pag. 301):

Formele de organizare, în cadrul cărora se practică exercițiile fizice, constituie cadrul necesar pentru realizarea obiectivelor educației fizice și ale sportului la nivelul fiecărui subsistem sau eșalon din cadrul educației fizice școlare, a sportului pentru toți și a sportului de performanță.

Având în vedere că aceste forme de organizare s-au diversificat foarte mult sub aspectul conținutului și tipologiei, se impune ca analiza și abordarea lor practică să se facă în sistem. Formele respective se influențează unele pe altele, se completează, asigură o anumită continuitate în cadrul sistemului de educație permanentă sau de obținere a performanței sportive. Ordonarea lor în sistem este determinată de faptul că, atât în procesul educației fizice cât și a sportului pentru toți, principalele mijloace, principalele exerciții fizice aparțin diferitelor sporturi. Totuși diversitatea mijloacelor asigură, în bună măsură, continuitatea influențelor și unitatea conținuturilor.

În conformitate cu noul curriculum național, sistemul formelor de organizare din cadrul procesului instructiv-educativ se împarte în: forme de organizare în regim de activitate școlară și forme de activități organizate în regim de timp liber.

Forme de organizare în regim școlar se împart, la rândul lor, în: forme de organizare curriculare și extracurriculare.

Formele de  organizare cu caracter didactic numite și curriculare - cuprinse în planul cadru de învățământ la disciplina ”Educație fizică” cuprind:

● lecția de educație fizică obligatorie, numită și curriculum nucleu.

● lecția de educație fizică la decizia școlii numită, curriculum la decizia școlii, care poate fi de: extindere, aprofundare, opțional disciplină nouă și de ansamblu sportiv

Formele de organizare extracurriculare, necuprinse în planul de învățământ, și sunt: momentul de educație fizică, recreația organizată, gimnastica zilnică, gimnastica compensatorie, activitatea fizică de înviorare.

Formele de activități opționale organizate în timpul liber, și care, în totalitate, sunt extracurriculare, se împart în: activitate de educație fizică pentru toți și activitate sportivă de performanță.

Activitatea de educație fizică și sport pentru toți poate fi:

● competițională (campionatul școlii la diferite sporturi; crosuri; cupe; competiții locale)

● necompetițională (acțiuni turistice - plimbări, excursii; serbări sportive; tabere de vacanță cu caracter de inițiere în unele sporturi - inclusiv tehnico-aplicative)

Activitatea sportivă de performanță se realizează în cluburile sportive școlare sau în alte cluburi și asociații sportive guvernamentale sau neguvernamentale. În această activitate, forma principală de pregătire o constituie ”lecția de antrenament sportiv”, iar esența acesteia o constituie competiția, prin care se urmărește victoria, performanța, excelența sportivă sau ”lecția de întreținere” și esența ei o constituie starea  de bine a organismului.

Formele educației fizice și sportului extracurriculare

La educarea personalității elevilor/sportivilor, o mare contribuție o aduce și practicarea exercițiilor fizice prin alte modalități (forme) de organizare, cum ar fi: momentul de educație fizică, recreația organizată, gimnastica zilnică, gimnastica compensatorie, activitatea fizică de înviorare.

1. Momentul (minutul) de educație fizică. Se desfășoară în timpul lecțiilor de la celelalte obiecte de învățământ. Măsura se ia atunci când elevii, solicitați de activitatea intelectuală, dau semne de oboseală, de plictiseală, sau nu mai sunt absenți. Activitatea este condusă de învățător sau de profesorul care predă în acel moment. Este recomandabil ca profesorul de educație fizică din școală să recomande celorlalte cadre didactice tipul de exerciții ce se vor utiliza și modul de conducere a activităților elevilor care îmbracă un caracter de ”înviorare”. Momentul de educație fizică, durează un minut și cuprinde 4-5 exerciții de înviorare, de întindere și de atenție.

2. Recreația organizată. Se desfășoară cu precădere în școli cu clasele I-VIII și uneori în licee, în pauza mare. Activitatea este condusă, după caz, de profesorul de educație fizică, de un învățător sau un profesor de altă specialitate. Este recomandabil să fie instruiți și unii elevi din clasele mai mari care să conducă activitățile sportive în recreație. Recreația organizată are un caracter de reconfortare și reechilibrare, este distractivă, trebuie să producă plăcere și cuprinde jocuri de mișcare, unele jocuri sportive, ștafete cu componente simple și unele parcursuri aplicative. Pentru a mări eficiența acestor activități se recomandă desfășurarea lor în aer liber chiar și în timpul iernii când nu este prea frig și elevii au haine corespunzătoare.

3. Gimnastica zilnică se desfășoară înaintea începerii lecțiilor, durează 5-10 minute și constă din câteva exerciții analitice din poziția stând, sau din deplasare, conduse de profesorii de educație fizică sau de un elev din clasele mai mari, care este instruit periodic.

4. Gimnastica compensatorie este organizată pentru elevii din învățământul profesional, se desfășoară în zilele de practică și este condusă de îndrumătorul de practică sau de maistrul respectiv. Cuprinde exerciții pentru grupele musculare care nu sunt angrenate în activitatea respectivă, cu acțiune compensatorie, pentru postura deviată.

5. Activitatea fizică de înviorare se organizează dimineața în cămine și internate, are o durată de 15-20 de minute, este condusă de un elev instruit anume și cuprinde exerciții pentru toate grupele mari musculare, alergarea fiind prezentă de fiecare dată. Se desfășoară în aer liber tot timpul anului.

Formele de activități opționale organizate în timpul liber

În cadrul acestor forme de activități opționale organizate în timpul liber, și care în totalitate sunt extracurriculare, unele dintre ele se desfășoară în incinta unității școlare:

a) activități de educație fizică și sportive pentru toți, în care intră:

● activități competiționale (campionatul școlii la diferite ramuri sportive; crosuri; cupe; competiții etc. locale, județene, zonale, naționale);

● activități necompetiționale (acțiuni turistice - plimbări, excursii; serbări sportive; tabere de vacanță cu caracter de inițiere în unele sporturi - inclusiv tehnico-aplicative etc.)

b) activitatea sportivă de performanță se realizează în cluburile sportive de școlare sau în alte cluburi sau în alte cluburi și asociații sportive din rețeaua statului, ori din rețeaua particulară. În această activitate, forma principală de pregătire o constituie ”lecția de antrenament sportiv”, iar esența activității o constituie competiția prin care se urmărește victoria, performanța, excelența sportivă.

Lecția de antrenament sportiv se diferențiază de lecția de educație fizică școlară prin următoarele aspecte:

● este organizată, desfășurată, dirijată numai de persoane specializate în ramura de sport respectivă (exemplu: specializare în atletism, gimnastică, badminton, etc.);

● se adresează numai indivizilor dotați, ce se încadrează în anumite caracteristici performanțiale (au talent), care sunt selecționați pentru un anumit sport și sunt supuși unui control medical riguros;

● se desfășoară cu un număr mai mic sau mai mare de sportivi (depinde de sportul practicat), începând de la unu la sporturile individuale (atletism) și ajungând la 20-24 câți sunt necesari la o competiție de jocuri sportive (exemplu fotbal), cu un nivel de pregătire egal sau cel puțin apropiat;

● se organizează diferențiat pe categorii de vârstă (exemplu: copii, juniori, tineret, seniori sau grupe de începători, avansați etc.) și uneori și sex (exemplu: echipa de fete handbal, echipa de băieți volei etc.);

● se desfășoară numai în spații special amenajate, îngrijite și dotate în funcție de caracteristicile sportului;

● se desfășoară pe părți și are o durată mai mare cuprinsă între 1, 30 ore și 3-4 ore;

● urmărește angrenarea și menținerea sportivului în efort până aproape de zona limită de oboseală;

● are un conținut subordonat ramurii de sport practicată, urmărește, în principal ridicarea măiestriei sportive într-o anumită probă/ramură/disciplină sportivă;

● are obiectiv final obținerea performanței sportive (rezultat sportiv).

(Cârstea 1999, pag. 84):

.Considerații generale. Formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice creează cadrul necesar pentru realizarea obiectivelor educaţiei fizice la nivelul subsistemelor sale. De aceea, există suficiente diferenţieri, sub aspectele conţinutului şi tipologiei, în funcţie de subsistemele respective. Aceste forme de organizare s-au diversificat în timp, ca şi obiectivele educaţiei fizice. Ele trebuie privite, analizate şi abordate practic numai în sistem, ca şi obiectivele pe care le deservesc. Formele respective se completează unele pe altele, se influenţează reciproc, au un nucleu (care nu poate fi altul decât lecţia!), au anumite priorităţi spaţio–temporale şi demografice, depind – în permanenţă – de factorii de decizie centrală sau locală etc.

Acest sistem al “formelor de organizare a practicării exerciţiilor fizice”, cu particularităţile sale la nivelul fiecărui subsistem al educaţiei fizice, nu trebuie confundat cu formele de exprimare concretă a exerciţiilor fizice, forme statuate în timp şi recunoscute ca fiind atletism, gimnastică, dansuri, jocuri sportive, jocuri de mişcare, înot, schi, lupte etc.

Pe ansamblu, indiferent de subsistemele educaţiei fizice, formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice de către subiecţi sunt conduse – cu unele excepţii – de specialişti în domeniu. Aceşti specialişti programează şi conţinutul şi plasamentul fiecărei forme. Plasamentul poate fi în timpul “profesional” al subiecţilor sau – cel mai frecvent – în timpul liber al acestora. Unele dintre forme au caracter obligatoriu pentru subiecţi, iar altele au caracter facultativ. Pentru specialist, toate formele de organizare a practicării exerciţiilor fizice – programate şi conduse de el – sunt obligatorii. “Minutul sau momentul de educaţie fizica”, “gimnastica compensatorie din învăţământul profesional” sau “activitatea fizică de înviorare”, de exemplu, care nu sunt conduse de specialist decât în cazuri de excepţie, nu pot avea caracter obligatoriu.

Formele de organizare din timpul “profesional” (şcolar, universitar, militar etc.) al subiecţilor cuprind – în scop formativ – atât elemente cu caracter necompetiţional, cât şi cu caracter competiţional. Normal nu ar trebui să lipsească nici elementele cu caracter preventiv şi – mai ales – corectiv pe planul dezvoltării fizice a organismului celor ce practică exerciţiile fizice.

Formele de organizare din timpul liber al subiecţilor sunt de două categorii:

─ recreative;

─ profilactice sau recuperatorii (de refacere, corective etc.).

Formele de organizare cu caracter recreativ sunt împărţite, la rândul lor, în două principale grupe:

─ forme de organizare cu caracter competiţional (campionate proprii, locale, zonale sau naţionale, crosuri, cupe etc.),

─ forme de organizare cu caracter necompetiţional (serbări “sportive”, acţiuni turistice, tabere de vacanţă cu caracter de iniţiere în unele sporturi de sezon sau tehnico-aplicative etc.).

Practicarea exerciţiilor fizice în scopul obţinerii unor performanţe sportive, care se realizează tot în timpul liber al subiecţilor în cadrul asociaţiilor şi cluburilor sportive, nu reprezintă – aşa cum s–a menţionat până în prezent – o formă de organizare specifică educaţiei fizice. Este o formă de organizare, dar care nu se încadrează în “schema” generală specifică pentru educaţia fizică. De fapt, în unele cărţi de “Teorie şi Metodică” s–a prezentat numai “schema” formelor de practicare a exerciţiilor fizice de către şcolari/elevi, considerându–se că aceasta era cea mai completă, mai bine pusă la punct, atât teoretic, cât şi practic, în această perioadă a anilor 1998–1999, deci aproape de anul 2000, trebuie să facem unele reconsiderări privind “schema” menţionată, deoarece “ceaţa” este deosebit de densă şi nu se ştie când se va face “lumină”, din perspectiva multiplelor legi, instrucţiuni sau ordonanţe de guvern care se contrazic, incredibil, la intervale scurte de timp, aproape de la o zi la alta. Nu se ştie, în perspectivă, dacă lecţia va rămâne forma de bază a practicării exerciţiilor fizice de către şcolari. Se fac propuneri de către “Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei”, care nici nu cunoaşte bine ce înseamnă “educaţia fizică” şi prin ce se deosebeşte de “sport”, – care merg până la absurd: la unele clase de elevi se reduce numărul lecţiilor doar la una pe săptămână, iar la alte clase de elevi (mai ales la liceu) nu mai sunt prevăzute lecţiile de educaţie fizică. Nu se ştie, de asemenea, ce perspectivă vor avea orele de activităţi sportive în învăţământ. Dar celelalte forme de organizare a practicării exerciţiilor fizice, ce coeficient de siguranţă au pentru a fi realizate în perspectivă? Toată lumea “dă din umeri”, iar Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport nu mai este consultată – regretabil – atunci când se iau decizii fundamentale în domeniu!

Perspectiva “sistemului” de forme prin care se organizează practicarea exerciţiilor fizice în educaţia fizică nu este clară. De aceea, în rândurile care urmează, nu vom prezenta acest “sistem”, vom proceda doar la analiza, în detaliu sau la modul general, a, unora dintre cele mai importante forme de organizare, prezente în toate subsistemele educaţiei fizice.  

Lecția de educație fizică

Gimnastica zilnică

Era (remarcaţi timpul trecut!) o formă obligatorie (printr–o hotărâre a Ministerului învăţământului, din 1972) pentru toate verigile învăţământului preuniversitar. Trebuia să se efectueze “zilnic”, timp de 3–5 minute, fie înaintea începerii programului de şcoală (de dimineaţa sau de după amiază), fie în recreaţia mare. Consta în efectuarea unor exerciţii de influenţare selectivă a aparatului locomotor, exerciţii numai din poziţia stând şi derivate ale acesteia, “comandate” de un profesor (de educaţie fizică sau de serviciu) sau de un elev– instructor. Dacă se folosea şi muzica era o formă de organizare a practicării exerciţiilor fizice deosebit de atractivă, mai ales pentru elevii din clasele I–VI. Se organiza această formă mai ales când în şcoli veneau brigăzi de îndrumare şi control sau comisii speciale de inspecţii pentru obţinerea gradelor didactice! Se mai realizează, în puţine unităţi şcolare (Hotărârea nu este, încă, abrogată!), numai pentru elevii din clasele I–IV. Nu trebuie confundată cu “gimnastica de înviorare” sau cu “gimnastica de întreţinere”!

Gimnastica compensatorie

Este o formă de organizare a practicării exerciţiilor fizice pentru elevii din învăţământul profesional. Se efectuează în zilele de practică în atelierele sau laboratoarele “şcoală”, timp de 3–4 minute, sub “comanda” maistrului. Principalul său rol (pe care trebuie să–l cunoască, în primul rând, maiştrii) este compensator, în funcţie de specificul fiecărei meserii. Exerciţiile efectuate, tot în poziţia stând şi derivate ale acesteia, sunt de influenţare selectivă a aparatului locomotor.

Gimnastica de înviorare

Nu trebuie confundată cu gimnastica de înviorare efectuată individual, la domiciliu. Este o formă clasică de organizare a practicării exerciţiilor fizice în unităţile (de învăţământ sau militare) care au şi internate sau cămine. O conduce “pedagogul” angajat şi are un conţinut relativ asemănător cu “gimnastica zilnică” şi cu “gimnastica compensatorie”. Diferenţa constă în momentul efectuării: această gimnastică se face imediat după trezirea din somn a grupului de subiecţi.

Se efectuează şi în tabere de instruire, cantonamente etc., dar se depăşeşte conţinutul de “gimnastică”! Se pot face şi se fac alergări, sărituri, aruncări, jocuri de mişcare etc. Adică nu “gimnastică” de înviorare, ci “activităţi fizice” de înviorare. Durează 5–6 minute.

Momentul de educație fizică

Se mai numeşte, în multe lucrări de specialitate, şi “minutul” de educaţie fizică (din cauza duratei). Se face, sau ar trebui să se facă, în activităţi cu efect predominant intelectual (cum sunt, de exemplu, lecţiile de matematică, fizică, biologie, chimie etc.), atunci când apare starea de oboseală a subiecţilor. Este condus, firesc, de cel care răspunde de activitatea intelectuală respectivă. Are, într–un fel, un rol de “înviorare” sau de “disciplinare” în unele cazuri! Exerciţiile sunt predominant segmentare. Se pot face şi exerciţii cu caracter compensator faţă de activitatea intelectuală respectivă.

Activitățile turistice

Se realizează în timpul liber al subiecţilor şi presupun practicarea exerciţiilor fizice. A nu se confunda cu alte activităţi turistice! Au ca principale modalităţi de desfăşurare plimbările, drumeţiile şi excursiile. Vizează, ca şi celelalte forme descrise succint anterior, îndeplinirea obiectivelor educaţiei fizice, deşi nu sunt conduse – întotdeauna şi obligatoriu – de un specialist.

Activități fizice competiționale “pentru toți”

Sunt realizate, tot în timpul liber al subiecţilor, sub formă de crosuri, cupe, campionate şcolare etc. Importantă este participarea în “masă” la aceste activităţi şi nu performanţa!

Serbările ”sportive”

Sunt organizate la începutul şi sfârşitul trimestrelor, semestrelor, sezoanelor sau anilor de pregătire. Cuprind atât activităţi fizice cu caracter competiţional, căt şi activităţi fizice cu caracter noncompetiţional.

Taberele de vacanță

Cuprind iniţierea în unele sporturi de sezon (mai ales schi şi înot) sau în unele sporturi tehnico–aplicative şi alte activităţi fizice competiţionale şi noncompetiţionale “pentru toţi”.

Activități fizice recuperatorii

Se pot desfăşura şi în subsistemele educaţiei fizice, mai ales la nivelul tinerei generaţii şi la ”vârsta a treia”, inclusiv sub formă de gimnastică medicală.

În şcolile de deficienţi, gimnastica medicală este o formă organizatorică foarte importantă. Recuperarea, în sens de corectare, a deficienţelor fizice de grad uşor şi mediu se poate face și în lecţiile de educaţie fizică. Prevenirea apariţiei atitudinilor și – mai ales – a deficienţelor fizice trebuie să se realizeze prin întregul sistem de forme speciale pentru practicarea exerciţiilor fizice de către subiecţi.