Instruirea în handbalul școlar reprezintă un proces pedagogic complex, prin intermediul căruia elevii își însușesc și își perfecționează deprinderile motrice specifice jocului, dezvoltând concomitent calitățile motrice, capacitatea de orientare spațială, viteza de reacție, coordonarea și capacitatea de colaborare. Eficiența acestui proces depinde în mare măsură de alegerea și utilizarea adecvată a procedeelor de instruire, adaptate particularităților de vârstă, nivelului de pregătire și obiectivelor lecției. În handbalul școlar, procedeele de instruire trebuie să faciliteze trecerea progresivă de la exercițiul simplu, executat în condiții controlate, la aplicarea deprinderilor în situații apropiate de joc și, ulterior, în jocul bilateral.
Cuvinte-cheie: handbal școlar, instruire, procedee metodice, deprinderi motrice, exercițiu, joc.
1. Introducere
Handbalul constituie una dintre disciplinele sportive cu importante valențe formative în cadrul educației fizice școlare. Caracterul dinamic al jocului, alternanța rapidă dintre acțiunile de atac și apărare, necesitatea colaborării între coechipieri și rezolvarea unor situații motrice variate contribuie la dezvoltarea atât a capacității motrice, cât și a unor componente cognitive și afective ale personalității elevului.
În cadrul procesului instructiv-educativ, profesorul de educație fizică urmărește nu numai însușirea tehnicii și tacticii jocului, ci și formarea unor comportamente motrice stabile, transferabile în situații variate. Din această perspectivă, procedeele de instruire reprezintă modalități concrete prin care conținuturile handbalului sunt prezentate, exersate, corectate și aplicate.
Particularitățile vârstei școlare impun o selecție atentă a exercițiilor. Elevul trebuie să beneficieze de suficiente repetări pentru consolidarea deprinderilor, dar activitatea trebuie să păstreze caracterul atractiv și dinamic. În acest sens, jocurile și exercițiile cu caracter ludic pot constitui mijloace eficiente pentru creșterea participării active și pentru integrarea treptată a elementelor tehnico-tactice.
2. Conceptul de procedeu de instruire.
Procedeul de instruire poate fi considerat modalitatea concretă prin care profesorul organizează și conduce activitatea de învățare a elevilor în vederea realizării obiectivelor stabilite. Procedeele se află în strânsă legătură cu metodele de instruire, cu mijloacele utilizate și cu formele de organizare a activității.
În handbalul școlar, alegerea procedeului trebuie raportată la nivelul de pregătire al colectivului, la particularitățile individuale ale elevilor, la etapa de învățare a deprinderii și la condițiile materiale existente. Un procedeu eficient nu este neapărat cel mai complex, ci acela care permite elevului să înțeleagă, să execute și să aplice corect acțiunea motrică urmărită.
Procesul de învățare poate evolua de la explicație și demonstrație, la execuție individuală, apoi la execuție în perechi și grupuri, pentru ca, în final, deprinderea să fie transferată în situații de joc.
3. Principalele procedee de instruire utilizate în handbalul școlar.
3.1. Procedeul explicației și demonstrației.
Explicația și demonstrația reprezintă procedee fundamentale în predarea elementelor tehnice și tactice. Profesorul prezintă acțiunea într-o formă clară, accesibilă nivelului de înțelegere al elevilor, după care aceasta este demonstrată integral sau pe componente.
În cazul aruncării la poartă, de exemplu, profesorul poate evidenția poziția inițială, elanul, poziția brațului, momentul desprinderii mingii și finalizarea. Demonstrația trebuie să fie realizată corect și într-un ritm care permite observarea principalelor momente ale execuției.
3.2. Procedeul exercițiului
Exercițiul constituie unul dintre cele mai importante procedee de instruire, deoarece permite repetarea organizată a acțiunilor motrice. În handbal, acesta poate fi utilizat pentru însușirea și consolidarea pasei, prinderii, driblingului, aruncării la poartă, deplasării și acțiunilor individuale de atac și apărare.
De exemplu, elevii pot executa pase din deplasare în perechi, crescând progresiv distanța dintre parteneri și viteza de deplasare. Ulterior, exercițiul poate fi complicat prin introducerea unui adversar pasiv sau activ.
3.3. Procedeul fragmentării.
Procedeul fragmentării presupune descompunerea unei acțiuni complexe în componente mai simple, care sunt însușite succesiv. Acesta este util atunci când deprinderea prezintă dificultăți de execuție pentru nivelul colectivului.
În cazul aruncării la poartă din săritură, profesorul poate exersa separat elanul, bătaia, desprinderea, mișcarea brațului și aterizarea, după care componentele sunt reunite într-o execuție completă.
3.4. Procedeul integral.
Procedeul integral presupune executarea acțiunii în forma sa completă. Acesta este important deoarece permite elevului să perceapă structura globală a deprinderii și relațiile dintre componentele acesteia.
În handbalul școlar, după însușirea elementelor componente, aruncarea, pasa sau acțiunea individuală trebuie executate în forma specifică jocului.
3.5. Procedeul repetării.
Repetarea este necesară pentru consolidarea deprinderilor motrice. În handbal, repetarea trebuie realizată în condiții variate, deoarece scopul nu este numai reproducerea mecanică a unei mișcări, ci formarea capacității de a utiliza deprinderea în situații diferite.
De exemplu, pasa poate fi repetată din poziție statică, din deplasare, după schimbarea direcției, sub presiunea unui adversar și în cadrul unor jocuri cu temă.
3.6. Procedeul jocului.
Jocul reprezintă unul dintre cele mai eficiente procedee de instruire pentru vârsta școlară. Prin caracterul său dinamic și atractiv, acesta facilitează aplicarea deprinderilor tehnice și tactice în condiții apropiate de situațiile reale.
Pot fi utilizate jocuri precum „păstrarea mingii”, „3 contra 1”, „4 contra 2”, „5 contra 5” sau jocuri cu teme tactice. Dimensiunea terenului, numărul jucătorilor și regulile pot fi modificate pentru a facilita atingerea obiectivului urmărit.
3.7. Procedeul problematizării.
Problematizarea presupune crearea unor situații în care elevul trebuie să găsească o soluție motrică sau tactică. În handbal, profesorul poate solicita elevilor să rezolve o situație de superioritate numerică sau să identifice modalitatea de depășire a unui apărător.
Acest procedeu stimulează gândirea tactică și contribuie la formarea capacității de decizie.
4. Aplicarea procedeelor de instruire în lecția de educație fizică.
Utilizarea procedeelor trebuie realizată progresiv, în funcție de obiectivele lecției. O lecție destinată însușirii pasei și aruncării la poartă poate începe prin prezentarea și demonstrarea acțiunilor, continuând cu exerciții individuale și în perechi, apoi cu exerciții în deplasare și situații simplificate de joc.
De exemplu, într-o lecție pentru elevii de gimnaziu, obiectivul operațional poate fi perfecționarea pasei și prinderii mingii din deplasare și aplicarea acesteia în situații simplificate de joc.
În prima etapă, profesorul explică și demonstrează execuția. Elevii execută individual mișcarea de pregătire, apoi lucrează în perechi. Ulterior, perechile se deplasează pe teren, realizând pase succesive. Pentru creșterea dificultății se introduc schimbări de direcție și de ritm. În etapa următoare se introduce un apărător, iar elevii trebuie să păstreze posesia mingii prin demarcare și pasă. Lecția se finalizează printr-un joc cu temă, în care se urmărește utilizarea corectă a pasei în condiții apropiate de joc.
Această succesiune respectă principiul progresivității: de la simplu la complex, de la cunoscut la necunoscut și de la condiții stabile la situații variabile.
5. Model aplicativ de instruire.
Pentru consolidarea aruncării la poartă din săritură poate fi utilizată următoarea succesiune metodică:
Etapa I – pregătirea: exerciții de coordonare, deplasări și sărituri, cu și fără minge.
Etapa II – însușirea: exerciții pentru elan, bătaie și desprindere, urmate de imitarea mișcării brațului de aruncare.
Etapa III – consolidarea: aruncări la poartă după unul sau mai mulți pași, fără opoziție.
Etapa IV – perfecționarea: aruncări după deplasare și primirea mingii, cu modificarea unghiului de atac.
Etapa V – aplicarea: situații de 1 contra 1, 2 contra 1 și 3 contra 2.
Etapa VI – integrarea în joc: joc bilateral cu temă, în care elevii sunt încurajați să utilizeze aruncarea din săritură în situații favorabile.
Prin această succesiune, profesorul realizează trecerea de la învățarea tehnică la utilizarea funcțională a deprinderii.
6. Rolul profesorului în utilizarea procedeelor de instruire.
Profesorul de educație fizică are rolul de a adapta permanent procedeele de instruire la răspunsul colectivului. Nu este suficient ca exercițiul să fie corect ales din punct de vedere tehnic; acesta trebuie să permită participarea activă a unui număr cât mai mare de elevi și să ofere suficiente repetări.
Corectarea greșelilor trebuie realizată oportun și într-o manieră accesibilă. În cazul în care elevul întâmpină dificultăți, profesorul poate reduce complexitatea exercițiului, poate modifica distanța, viteza, numărul de adversari sau dimensiunea spațiului de joc.
Un aspect important îl constituie evitarea timpilor mari de așteptare. Organizarea pe perechi, grupe, stații sau subgrupe permite creșterea densității motrice și asigură un număr mai mare de execuții.
Procedeele de instruire reprezintă componente importante ale metodologiei predării handbalului în școală. Explicația și demonstrația facilitează înțelegerea acțiunilor motrice, exercițiul și repetarea contribuie la formarea și consolidarea deprinderilor, fragmentarea permite însușirea progresivă a acțiunilor complexe, iar jocul și problematizarea facilitează aplicarea deprinderilor în situații dinamice și apropiate de realitatea jocului.
Eficiența instruirii nu rezultă din utilizarea izolată a unui singur procedeu, ci din combinarea acestora într-o succesiune metodică logică. În handbalul școlar, profesorul trebuie să urmărească permanent trecerea de la simplu la complex și de la execuția controlată la aplicarea deprinderii în situații variabile.
Prin utilizarea unor procedee adaptate vârstei și nivelului de pregătire, lecția de handbal poate deveni un cadru eficient pentru dezvoltarea capacității motrice, a coordonării, vitezei de reacție, orientării spațiale, cooperării și gândirii tactice, contribuind totodată la formarea unei atitudini pozitive față de activitatea fizică și sport.
Bibliografie.
1, Cârstea, G. (2000). Teoria și metodica educației fizice și sportului. București: Editura AN-DA.
2. Dragnea, A., Bota, A. (1999). Teoria activităților motrice. București: Editura Didactică și Pedagogică.
3. Bota, A. (2007). Kinesiologie – Știința mișcării. București: Editura Medicală.
4. Epuran, M. (2005). Metodologia cercetării activităților corporale. București: FEST.
5. Bayer, C. (1993). Handball: la formation du joueur. Paris: Vigot.
6. Antón García, J. L. (1990). Balonmano: metodología y alto rendimiento. Barcelona: Paidotribo.
7. IHF – International Handball Federation. Handball at School – Teachers' Guide. International Handball Federation.
8. Consiliul Național pentru Curriculum. Programa școlară pentru disciplina Educație fizică și sport – învățământ gimnazial. Ministerul Educației Naționale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu