joi, 10 septembrie 2026

JOC DINAMIC ”Bucheţelele”

 

                                

 DESCRIEREA JOCULUI.

 

l Obiective: organizarea colectivului, a participanţilor la joc; dezvoltarea spiritului de orientare şi captarea atenţiei.

l Participanţi: cca 20-30 concurenţi. Locul desfăşurării: sală sau în aer liber.

l Organizare şi desfăşurare:

Participanţii la joc se deplasează în flanc câte unu sau câte doi şi li se cere ca, din mers, să execute diferitele comenzi, ca de exemplu: mers; mers rapid ori lent; mers pe vârfuri sau pe călcâie etc., ori executând anumite mişcări din mers sau alergare. La un moment dat, conducătorul jocului strigă un număr (2, 3 sau 4). La auzul acestei comenzi, concurenţii se strâng repede în grupe formate dintr-un număr de jucători egal cu cel strigat. Gruparea se face sub formă de bucheţel, în poziţia stând cu faţa spre centrul grupului şi cu mâinile prinse pe la spate.

Jucătorii care n-au reuşit să se grupeze , să formeze respectivele bucheţele, rămânând pe dinafară, sunt eliminaţi din joc sau penalizaţi cu câte un punct.

l Câştigători: vor fi participanţii care la finalul jocului au rămas neeliminaţi sau au un număr cât mai mic de puncte penalizare.

 

Bibliografia:

1. Daniel T., (2023),” Biblia - Jocurilor motrice în Educație fizică și sport”, Ed. Edudel. Slatina.

                   

Niciun comentariu: