Nuanțarea tactică a elementelor şi procedeelor tehnice în fotbal este foarte importantă , și de aceea voi expune mai jos -când şi unde se folosesc elementele tehnice în timpul jocului.
Sistematizare a tacticii principalelor procedee de lovire cu piciorul:
Lovirea mingii cu latul se foloseşte pentru:
- pase scurte;
- finalizarea din apropierea porţii;
- degajări.
Lovirea mingii cu şiretul plin se foloseşte la:
- pase;
- degajări;
- schimbările direcţiei de joc;
- lansări;
- tras la poartă;
- deschideri.
Lovirea mingii cu şiretul interior pentru:
- tras la poartă;
- degajări;
- lansări;
- deschideri;
- lovituri fixe;
- un doi-uri (devieri).
Lovirea mingii cu şiretul exterior serveşte la :
- tras la poartă;
- pase surprinzătoare;
- devieri, un doi-uri.
Tactica lovirii mingii cu latul:
- Şcoala engleză de fotbal pune mare accent pe această pasă, care dă mare siguranţă în cadrul jocului.
- Am exemplificat la tehnica lovirii mingii cu latul, metodic, câteva mijloace de învăţare şi perfecţionare.
- Mulţi profesori încearcă să complice instruirea prin folosirea unor exerciţii greoaie, puţin adaptabile în dorinţa de a apare cu ceva nou.
- Nu trebuie să uităm că şi la echipa naţională de fotbal, handbal, baschet (suveica cu preluare – pas în variante) are eficienţă mare. De aceea, numărul mare de mijloace şi folosirea lor adecvată în cadrul procesului de instruire adoptat particularităţilor şi nivelului de instruire, fac să crească randamentul.
- Deci, variante de suveică, încrucişările 2 – 3 jucători, pase în doi din mişcare, jocuri în careuri 3 x 2, 4 x 2 pe spaţii limitate, asigură prin numărul de repetări formarea siguranţei pe acest procedeu de lovire.
- În metodica învăţării, la avansaţi creştem viteza de execuţie, combinăm preluarea cu dribling şi pas sub forma unor acţiuni de joc care duc la progresul elevilor.
- Exersarea trasului la poartă – finalizare – din apropierea porţii cu latul, loviturile de la 11 m. sau 7 m. pentru cei mai mici sunt alte exemple.
Tactica lovirii mingii cu şiretul plin:
- Şiretul plin se foloseşte în cadrul paselor pe distanţe diferite, însă cu lovire din lateral, nu din faţă ca şi în cazul trasului la poartă.
- Centrările şutate (trasor), schimbările direcţiei de joc la care mingea trebuie să ajungă cu o viteză mai mare la coechiper, presupun acest procedeu de lovire.
- Exerciţiile se combină în condiţii izolate şi apropiate de joc.
- În exerciţiile pe cupluri, triunghi, în care distanţa este variabilă, lovirea cu ristul plin poate fi combinată cu preluare, conducere, lovire sau tras la poartă.
- Într-o fază mai avansată apare adversarul semi-activ pentru a condiţiona preluarea şi pasa cu un anumit picior şi transmiterea mingii în funcţie de mişcarea coechipierului şi a adversarului.
- Exerciţiile vor urmări scurtarea treptată a mişcărilor în plus (preluare, timp de gândire, tehnică superioară).
- La elevii V – VIII vom ţine cont atât de însuşirea procedeului, cât şi de particularităţile morfologice (forţă de lovire) în comparaţie cu cei de liceu.
- Pe lângă folosirea combinată a diferitelor procedee tehnice în cadrul unui exerciţiu, va trebui să aplicăm temele învăţate cu aplicare în cadrul jocurilor.
Exemplu: gol marcat după a pasă lungă cu şiretul plin sau gol, cu şiretul plin de la semi-distanţă sau gol din centrare cu ristul plin se punctează dublu, pentru a stimula elevii în aplicarea prin intermediul jocului a temelor.
Nu aş dori să intru în amănunte, dar diversitatea de mijloace este imensă, totul este ca ele să fie folosite în baza principiilor de la uşor la greu, de la simplu la complex, aceasta presupunând cunoştinţe metodice aprofundate.
Tactica lovirii mingii cu șiretul interior:
- Este unul din procedeele des folosite în joc, prin ele reuşindu-se şuturi la poartă care ocolesc adversarii, pase peste adversari surprinzătoare la distanţe diferite, centrări care scot adversarii din joc;
- Suprafaţa mare de lovire dă o siguranţă mai mare jucătorului, execuţia cu interiorul făcând-o accesibilă;
- Antrenarea acestui procedeu se face cum am amintit şi mai înainte, numai pentru procedeul respectiv sau cu nuanţă tactică dacă îl legăm de alte procedee în condiţii apropiate de joc. Exemple: preluare, pas cu interiorul la partener, tras la poartă cu ristul interior (mingi razante, volé, drop).
- Centrare cu interiorul, precedată de un – doi cu partener, conducere şi finalizare partenerul direct cu interiorul sau precedată de preluare (exerciţiul lucrat şi în condiţii de adversar semi-activ).
- Se poate lucra în 2, 3, 4 jucători, cu cât complexitatea creşte înseamnă că bagajul de cunoştinţe este mai bine stăpânit.
Tactica lovirii mingii cu șiretul exterior:
- Pasele cu exteriorul sunt marcate, ele reprezentând apanajul jucătorilor cu o tehnică superioară;
- Ele se rezolvă cu o economie de mişcări şi creează surpriză adversarilor.
- Jucătorii folosesc trasul la poartă cu ristul exterior în mod frecvent, deoarece suprafaţa de lovire e mare iar mingea poate lua traiectorii neaşteptate (folia - seca - brazilienii) dacă mingea este lovită corect.
- Am prezentat o serie de mijloace în prima parte, acum doar că amintesc fuziunea în acţiuni de joc a acestui procedeu, cu alte procedee care dau înlănţuirea firească de care are nevoie jucătorul.
- Exerciţiul în careu 20 x 20 m., 4 x 2 cu două atingeri care prin complexitatea lui obligă jucătorul şi la execuţii din deviere cu exteriorul legate de preluare, fentă cu corpul, demarcaj, execuţie cu latul cu interiorul, acţiuni ca un-doi, un-doi pentru al treilea, pas oblic, dă şi du-te, etc.
Deci, în înlănţuirea de procedee apar şi două elemente ale temei noastre (lovirea cu ristul exterior). Exemplu: un-doi, pas la margine cu exteriorul, centrare şi finalizare din careu cu exteriorul, exerciţiu executat fără adversar, adversar semi-activ sau activ.
- Exersarea trasului la poartă cu ristul exterior din unghiuri diferite, precedat de preluare, conducere, un – doi fără şi cu adversar sau pe grupe de jucători.
Caracterul tactic al principalelor procedee de lovire a mingii cu capul:
Lovirea mingii cu fruntea se foloseşte pentru:
- tras la poartă (săritură sau plonjon);
- duel aerian;
- pasele înalte şi laterale;
- degajări.
Trecând la aspectul tactic, munca ne va fi uşurată prin mijloace şi indicaţii metodice dacă elevii deţin o tehnică corectă care să le poată permite execuţia. În cazul trasului la poartă trebuie să ţinem cont de nişte indicaţii metodice:
1. Jucătorul să se afle pe cadrul porţii.
2. În cele mai frecvente cazuri mingea trimisă de unde vine.
3. Aprecierea corectă a momentului săriturii.
4. Execuţia din mişcare.
În cadrul duelului aerian:
1. Săritura efectuată pe verticală (legat de tehnică) pentru a nu comite fault, iar săritura sa fie înaltă.
2. La execuţia din lateral (prin plan sau aprecierea corectă a distanţei de unde vine mingea).
În cazul degajărilor trebuie ţinut cont de faptul că cea mai sigură degajare este de unde vine mingea, traiectoria trebuind să fie înaltă, iar în anumite situaţii tactice există şi soluţii pe care le alege sportivul.
Voi specifica şi câteva exerciţii de perfecţionare;
1. 4 – 5 jucători din unghiuri diferite trimit mingi în careu, de unde sunt respinse cu capul (fără şi apoi cu adversar semi-activ, activ).
2. Joc pe ½ de teren între cele două echipe care încearcă prin lovituri cu capul să depăşească linia celeilalte – câştigă echipa care a ajuns prima la limita terenului advers.
3. Minge aruncată între doi jucători, care ajunge primul degajează.
4. Joc 7 x 7, teren redus, ½ teren de handbal, 7 x 7 pase cu capul, gol cu capul; când mingea cade e repusă cu mâna, dar jucată numai cu capul.
5. Cornere scurte, iar în careu 4 x 4, 5 x 5, (atacanţi contra apărători).
6. Exerciţii de finalizare cu capul, cu centrări din unghiuri diferite (fără şi cu adversar semi-activ).
Caracterul tactic al preluării mingii:
Preluarea cu latul sau exteriorul se foloseşte în următoarele situaţii:
1. Intrarea în posesia mingii.
2. Schimbării direcţiei de acţionare cu minge.
3. Depăşirea adversarului când preluarea se combină cu fente, driblinguri, etc.
4. Construirii atacului şi contra-atacului.
5. Element intermediar al combinaţiilor.
Preluarea cu pieptul se foloseşte în cazurile:
1. Reducerii pe sol a mingilor cu traiectorie semi-înaltă în vederea continuării acţiunilor.
2. Schimbării direcţiei de acţiune.
3. Depăşirii direcţiei de acţiune.
Asupra preluării cu capul, respectiv coapsa, nu voi insista, menţionându-le mai sus pe cele mai importante.
Am menţionat la preluarea mingii mijloace cu caracter tactic, iar în continuare voi puncta doar câteva variante.
La suveicile folosite se introduce:
- preluare cu un picior, pas cu celălalt;
- se combină preluarea cu conducerea, fentă, combinaţie sau pasă +tras la poartă (variantele şi le aleg profesorii, în condiţii izolate şi apropiate dejoc);
- de asemenea, jocuri 4 x 2 cu două atingeri în care preluarea are un rol important, în general jocuri cu un număr redus de jucători în care se limitează numărul de atingeri - dă preluării un pronunţat caracter tactic, fiind condiţionată de poziţia adversarilor şi coechipierilor.
Tactica conducerii mingii:
Se foloseşte în cazul:
1. depăşirii adversarilor;
2. atragerii adversarilor pentru a permite o nouă grupare a coechipierilor.
3. iniţierii unui atac sau contraatac.
4. încercării de deposedare a adversarilor.
Ca aspecte metodice:
- piciorul cu care conduce mingea să fie cel mai depărtat de adversar;
- conducerea mingii este cuplată în condiţii apropiate de joc sau de joc cu fente, dribling, pas, tras la poartă;
- ea se poate face pe spaţiu liber, dar şi cu fixare sau eliminare de adversar;
- exerciţiile prezentate la conducerea mingii pot fi combinate pentru a ne apropia de condiţiile jocului individual, formând grupe de jucători.
Exemplu: fără adversar;
- ştafete cu conducerea mingii în viteză maximă;
- conducere printre 2 – 3 jaloane, un-doi cu antrenorul, tras la poartă;
- conducere de minge, partenerul încercând deposedare;
- conducere, dribling 1 x 1 (spaţiu limitat 10 x 10, 20 x 10 m. sau în condiţii apropiate de joc, într-o porţiune de teren), terminată cu finalizare.
Tactica fentelor:
Fentele se folosesc în cazurile:
- depăşirii adversarilor;
- creării superiorităţii numerice, demarcaj;
- mascării acţiunilor reale ce urmează a fi întreprinse;
- surprinderea adversarilor;
- evitării luptei directe cu adversarul.
Fentele cu mingea sau cu corpul sunt de o maximă importanţă în fotbalul viitorului, deoarece în timpul unui joc adversarii nu pot fi depăşiţi numai printr-un joc de pase, ci trebuie eliminaţi 1 x 1; de asemenea, fentele pot fixa adversarii sau în cazul demarcării.
Marcajul strict al adversarilor obligă jucătorii care vor să intre în posesia mingii să se demarce, încercând prin mişcări înşelătoare să se îndepărteze de adversar.
Mijloacele prezentate în prima parte ce se referă la fente pot fi completate cu exerciţii în condiţii apropiate de joc 2 x 1, 3 x 2, 1 x 1, jocuri cu temă în care jucătorii sunt obligaţi să fenteze înainte de pas. Adversarii pot fi pasivi, semi-activ sau activi.
Aşadar, tactica reprezintă totalitatea acţiunilor individuale şi colective organizate, coordonate unitar şi raţional, atât în apărare cât şi în atac, în limitele regulamentului de joc şi ale corectitudinii, în vederea obţinerii victoriei, valorificând calităţile jucătorilor proprii, precum şi lipsurile adversarului, cu alte cuvinte, succesiunea şi dinamica în acţiunile jucătorilor impuse de jocul în sine (totalitatea fazelor şi variantelor de aşezări în teren, cu ajutorul cărora acţionează fiecare jucător sau echipă, atât în atac, cât şi în apărare).
a) Tactica se prezintă ca un ansamblu de acţiuni individuale şi colective (2 – 3 sau mai mulţi jucători).
b) Tactica se desfăşoară – ca loc de acţiune:
- în faţa propriei porţi;
- la mijlocul terenului;
- în faţa porţii adverse.
Echipa aflată în atac acţionează tactic prin:
- ieşirea cât mai organizată şi rapidă din faţa porţii proprii;
- la mijloc se încearcă organizarea atacului şi pregătirea fazei de finalizare;
- în faţa porţii adverse se desfăşoară finalizarea şi acţiunile ce preced această finalizare, în vederea obţinerii golului.
Echipa din apărare acţionează astfel:
- în faţa propriei porţi, cu marcaj strict şi atacuri decisive;
- la mijlocul terenului – supraveghere, intercepţie, tatonare şi dirijarea atacului advers în zone mai puţin periculoase (laterale);
- în faţa porţii adverse se face pressing în vederea recuperării mingii sau a incomodării apărătorilor adverşi.
c) Ca modalitate de exprimare avem tactica de joc:
- în atac – cu posesia mingii, organizarea acţiunilor ofensive şi de finalizare;
- în apărare – tactica de împiedicare a adversarului să finalizeze şi deposedarea acestuia de minge.
d) Ca aspect, avem:
- tactica generală ce cuprinde toate acţiunile de joc individuale şi colective pentru atac şi apărare;
- tactica specială ce cuprinde maniera specifică de a acţiona şi rezolva sarcinile de joc în momente şi condiţii mai deosebite (pe finaluri, când conduce echipa proprie, sau adversarul, cu jucător eliminat la început de joc sau repriză, etc.).
Conform prof. dr. Adrian Dragnea, tactica se fundamentează pe:
- capacitatea cognitivă (cât mai multe cunoştinţe);
- abilitatea tehnică;
- pregătirea fizică;
- capacitatea de a discerne şi a decide.
Tactica este condiţionată de:
- principiile tacticii;
- ideile tactice;
- normele tactice;
- regulamente ale acestuia.
Toate acestea au ca rezultat un comportament foarte bun în jocurile amicale şi oficiale şi în final, câştigarea lor.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu