Deplasările fără minge în fotbal
a) Alergarea în jocul de fotbal
Prin ce se caracterizează alergarea fotbalistului ?
- Detentă puternică la pornire şi a unei desprinderi rapide de pe sol în momentul startului (atenţie lipseşte aruncarea în înălţime a genunchiului celuilalt picior), necesare în momentul schimbării rapide a direcţiei de alergare (agilitate);
- Pasul fotbalistului va fi mai scurt ca al sprinterului sau semifondistului, el călcând sub propriul corp;
- Ritmul uniform de alergare nu aparţine fotbalistului, deoarece el va fi nevoit în funcţie de situaţia de joc să-l schimbe mereu;
- El va avea în timpul alergării muşchii uşor încordaţi, atent la fiind atent la agenţii externi (deposedări, împingeri);
- Alergarea fotbalistului va fi deosebită de cea a atletului pentru a lua un factor de comparaţie. Braţele jucătorului de fotbal nu fac mişcări puternice în plan paralel cu direcţia de înaintare, ci sunt puţin oblic pentru a menţine echilibrul jucătorului şi a-i asigura protecţia;
- Startul fotbalistului datorită situaţiilor imprevizibile sa face mult mai uşor din alergare uşoară, dar în condiţiile plecării din poziţii statice alergarea pe pingea este cea mai eficientă.
b) Schimbarea direcţiei alergării (agilitate)
Obligat de mişcările adversarului, jucătorul va fi nevoit să schimbe direcţia alergării precedată de opriri bruşte. De aceea el va ataca aproape de adversari cu pași mărunți, pentru ca CGG să fie mai aproape de sol, iar schimbarea de direcţie uşurată.
c) Tehnica săriturilor în fotbal
Tehnica săriturilor e legată de tehnica desprinderilor de pe sol şi supleţea musculară.
- Desprinderea de pe sol poate fi făcută pe un picior sau pe ambele picioare: loc; cu elan.
- Eficacitatea săriturii cu elan pe un picior este superioară săriturii de pe ambele picioare, dar jocul oferă soluţii şi ipostaze nebănuite, jucătorul neavând timpul necesar pentru a-şi pregăti desprinderea;
- Dezvoltarea supleţii va ajuta jucătorii în cadrul săriturilor instantanee, mai ales în condiţii de adversitate.
Ţinând cont de indicaţiile metodice, mijloacele pot fi alese din atletism sau jocuri adecvate vârstei pe care le puteţi selecta din bibliografie.
Deplasările cu mingea în fotbal
Mecanismul de bază al lovirii mingii cu piciorul constă în:
- luarea poziţiei faţă de minge;
- pendularea piciorului care execută lovirea;
- lovitura propriu-zisă;
- urmărirea mingii cu piciorul.
Cerinţe ale lovirii mingii cu piciorul:
- precizia (de pe loc, mişcare, adversitate) care pot fi superioare forţei sau tăriei ei.
- tăria mingii lovite depinde de:
* viteza elanului, respectiv de viteza labei care execută lovitura;
* amplitudinea piciorului care execută lovitura;
* elasticitatea mingii;
* duritatea labei piciorului;
* viteza cu care vine mingea;
* greutatea mingii.
Acțiunea mecanică de lovire a mingii cu piciorul nu este chiar așa de simplă, datorită dificultăților ce provin în joc, cum ar fi: jenarea de către adversar, execuția în viteză, condiția terenului, timpul existent, condiții variate schimbătoare, etc.
Sub acțiunea forței de lovire imprimate, mingea se va deplasa în direcția în care a acționat forța. Dacă forța aplicată este îndreptată spre centrul de greutate al mingii, atunci ea se va deplasa pe o traiectorie imaginară în linie dreaptă, care pornește din punctul de lovire și trece prin centrul mingii. Traiectoria și direcția pe care o va lua mingea după lovire depinde de punctul unde se aplică lovitura. Dacă mingea este lovită în centrul ei, ea va lua o traiectorie joasă, razantă cu solul, dar dacă este lovită la baza ei, va avea o traiectorie înaltă.
În cazul în care piciorul lovește mingea lateral stânga sau dreapta față de punctele menționate (centru mingii), atunci ea va devia de la linia dreaptă și va urma o traiectorie curbă.
Motivul acestei devieri este că acțiunea forței de lovire fiind laterală, se imprimă mingii o rotație pronunțată la stânga sau la dreapta, în urma căreia mingea se abate de la traiectoria ei normală. Mingea lovită astfel este denumită “minge cu efect” sau minge tăiată. Aceste lovituri trebuie exersate îndelungat, deoarece traiectoria se curbează și ajungerea la destinație nu depinde numai de locul unde este lovită mingea, ci și de îndemânarea și mobilitatea gleznei, precizia și forța loviturilor.
Forța este necesară pentru a trimite mingea fie la distanțe mari (degajări, deschideri, centrări), fie pentru trasul la poartă. Puterea loviturii depinde de forța cu care se aplică lovitura, care la rândul ei depinde de accelerarea masei musculare care acționează, deci sunt în raport direct proporțional.
Viteza cu care se deplaseză mingea lovită mai depinde și de viteza de sosire a ei, precum și de amplitudinea mișcării de pendulare a piciorului.
Trecând la biomecanica lovirii mingii cu piciorul, vom descrie următoarele elemente:
- elanul sau avântul pe care îl ia jucătorul din locul plecării până în momentul aplicării loviturii, este în funcție de distanța la care se transmite mingea și de forța pe care jucătorul dorește să o imprime. Toate aceste relații sunt direct proporționale.
- piciorul de sprijin prezintă două aspecte și anume:
* direcția piciorului de sprijin care asigură traiectoria, înălțimea pe care o va urma mingea după lovire. Pentru a imprima mingii o traiectorie joasă, razantă cu pământul, piciorul de sprijin trebuie să fie așezat lângă minge și în aceeași linie, la o distanță de 10-20 cm. Genunchiul piciorului de sprijin trebuie să fie flexat. Pentru a imprima mingii o traiectorie cu boltă, lovitura trebuie aplicată în jumătatea inferioară a ei, dar în același timp piciorul trebuie așezat puțin înapoi și lateral față de minge. În momentul lovirii, centrul de greutate este lăsat pe piciorul de sprijin, ceea ce permite piciorului de lovire să manevreze în voie.
* poziția corpului în momentul lovirii. Apropiindu-se de minge și situând piciorul de sprijin lângă ea, corpul în virtutea inerției continuă mișcarea înainte până ajunge aproape de verticala mingii: umerii duși ușor înainte, iar corpul aplecat.
Piciorul care lovește este îndoit din articulația șoldului și flexat din genunchi, ca la mișcarea din alergare. În momentul pregătirii mișcării de lovire, umerii și brațele încep să pivoteze în direcția opusă, iar în momentul lovirii genunchiul se extinde. Piciorul care a lovit mingea continuă mișcarea sa înainte înainte și în sus, în timp ce corpul se înalță pe vârful piciorului de sprijin. Brațul opus piciorului care a lovit mingea termină mișcarea în fața corpului.
Piciorul care lovește. Pendularea piciorului cu care se lovește, deci curba pe care o face piciorul față de poziția piciorului de sprijin, influențează traiectoria, tăria și distanța până unde va fi transmisă mingea.
La toate loviturile se cere o pendulare pronunțată și mai ales o flexie cât mai bună din articulația genunchiului, chiar și la mingile trimise la distanțe mai scurte, pentru că numai așa se obține lovirea corectă a mingii.
În prima fază a pendulării, mușchii, articulațiile și în general corpul efectueză această mișcare complexă, în mod relaxat. Lovirea propriu-zisă se face prin reducerea piciorului din articulația șoldului, urmată de extensia treptată a genunchiului. Viteza mișcării de pendulare este direct proporțională și dependentă de forța pe care vrem să o imprimăm mingii, cât și cu mărimea amplitudinii mișcării de pendulare. În faza de pendulare a piciorului spre înainte, mușchii articulațiile și în special, articulația gleznei, vor fi încordate. Traiectoria mingii mai depinde și de momentul când se produce lovirea, respectiv când piciorul de lovire se află pe curba descendentă sau este pe curba ascendentă.
Mingea lovită pe curba descententă va avea o traiectorie joasă, fiindcă în acest moment piciorul acționează paralel cu pământul, iar piciorul de sprijin este situat în aceeași linie cu mingea.
De asemenea, genunchiul piciorului cu care se lovește este situat deasupra mingii. Până în momentul lovirii propriu-zise, greutatea corpului va fi în întregime pe piciorul de sprijin și numai după lovirea mingii greutatea corpului va aluneca înainte, pe piciorul care a executat lovitura.
La executarea loviturii care se produce pe curba ascendentă, piciorul cu care se lovește mingea va depăși linia piciorului de sprijin. Greutatea corpului până în momentul lovirii va fi în întregime pe piciorul de sprijin și va continua să rămână și după executarea loviturii. Lovită în acest fel, mingea va avea o traiectorie înaltă, întrucât în această mișcare piciorul acționează de jos în sus.
Imprimarea forței corporale. Lovirea mingii este o mișcare complexă a întregului corp. Această mișcare cere o bună coordonare a tuturor componentelor ei. A imprima forța corporală loviturii înseamnă a-i asigura mingii forța și viteza necesare în trasul la poartă și în transmiterile la distanțe mari.
Mișcarea brațelor asigură și ajută la menținerea echilibrului în momentul lovirii.
Sintetizând, aceste componentele ale mișcării de lovire se leagă între ele într-o succesiune normală, formând o unitate și trebuie să fie foarte bine cunoscute de antrenori sau profesori, servind în special în munca de corectare a greșelilor de execuție.
În ceea ce privește clasificarea loviturilor cu piciorul, acestea pot fi: cu latul; cu ristul plin, interior, exterior; cu vârful; cu genunchiul; cu călcâiul.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu