În domeniul măsurării şi evaluării, există reguli care se referă la instrumentele de măsurare şi evaluare, precum şi la determinarea unităţii de măsură.
În activităţile motrice, principalele instrumente sunt testul şi chestionarul, dar se utilizează de asemenea proba practică şi concursul.
· proba practică – este o formă de verificare (măsurare) şi etalonare a capacităţilor indivizilor de a aplica cunoştinţele dobândite în practică, precum şi a gradului de stăpânire a principiilor şi deprinderilor formate anterior;
· concursul – se foloseşte frecvent în evaluările activităţilor motrice şi, în sens larg, reprezintă o competiţie între doi (sau mai mulţi) adversari care se consideră de acelaşi nivel.
Unităţile de măsură cel mai frecvent utilizate sunt cele de spaţiu, timp şi forţă (kilograme ridicate), dar şi cele care vizează înscrierea golurilor sau obţinerea punctelor.
n TESTUL
Testul este utilizat atunci când se urmăreşte măsurarea şi evaluarea anumitor caracteristici ale unor activităţi, acţiuni, atitudini, trăsături ale individualităţii şi personalităţii umane.
Testarea urmăreşte obţinerea unor informaţii cât mai precise asupra caracteristicilor vizate (motrice, psihologice, sociologice etc.), pe baza cărora să se poată formula prognoze.
v Definiţii ale testului
“Testul reprezintă o probă definită, implicând o sarcină de îndeplinit, identică pentru toţi subiecţii examinaţi, cu o tehnică precisă pentru aprecierea succesului sau eşecului, prin cotaţie numerică” (definiţie propusă de H. Piéron, în 1933, şi adoptată de “Asociaţia Internaţională de Psihotehnică”).
“Testul este o probă strict definită în condiţiile de aplicare şi cercetare, ceea ce permite situarea unui obiect în raport cu un colectiv bine definit din punct de vedere biologic şi social” (R. Zazzo).
“Testul este un set de probe standardizate (itemi) care se administrează unui individ în scopul de a-i măsura aptitudinile” (Chaplin, 1974).
“Testul docimologic este un set de probe sau întrebări cu ajutorul căruia se verifică şi se evaluează nivelul asimilărilor şi al capacităţii de opera cu ele, prin raportarea răspunsurilor la o scară de apreciere etalon, elaborată în prealabil” (I. Nicola, 1992).
“Testul este o situaţie experimentală, iar între test şi experiment există deosebiri esenţiale” (P. Pichet, H. Wallon, 1949).
G. Milton-Smith (1971) afirmă şi el că: “în experiment păstrăm subiecţii în stare constantă şi variem doar condiţiile; în testare, păstrăm condiţiile constante şi schimbăm subiecţii; în experiment, variaţia condiţiilor de experimentare constă în introducerea factorului experimental, în timp ce, în testare, scopul este de a aplica o scală de măsură standard unei varietăţi de subiecţi, în condiţii menţinute constante”.
“Testul, ca instrument de măsură, reprezintă tema oferită subiectului spre rezolvare. Prin structura sa, tema pune în joc o anumită aptitudine, îndeplinind, din acest punct de vedere, un rol selectiv (de izolare a însuşirii respective din ansamblul fenomenelor care alcătuiesc viaţa psihică), precum şi un rol de definire a anumitor caracteristici ale variabilei în cauză” (I. Holban, M. Chivirigă, 1971).
Toate aceste definiţii scot în evidenţă cele mai importante caracteristici, condiţii generale şi cerinţe pe care trebuie să le îndeplinească testele (V. Horghidan, 1997).
- Testul: caracteristici
§ capacitatea testului de a diferenţia indivizii aparţinând unei populaţii determinate;
§ diferenţierile se fac în mod obiectiv şi controlabil.
- Testul: condiţii generale
§ să reprezinte o situaţie standardizată, cu o sarcină de îndeplinit, aceeaşi pentru toţi subiecţii supuşi testării;
§ evaluarea rezultatelor să se facă prin compararea statistică cu rezultatele altor indivizi aflaţi în aceeaşi situaţie, pentru a permite clasarea subiecţilor în raport cu reuşita medie a grupului de referinţă;
§ rezultatele obţinute (obiectivate), prin comparaţie cu cele realizate de populaţia de referinţă, trebuie să autorizeze clasamentul şi atribuirea unui rang.
- Testul: cerinţe
§ fidelitatea – un test este considerat fidel atunci când un subiect obţine aceleaşi rezultate la aplicări succesive ale testului;
§ validitatea – arată cât de reprezentative sunt rezultatele obţinute prin test, cât de apropiat de realitate măsoară ceea ce şi-a propus;
§ obiectivitatea – se obţine pe baza validităţii şi a fidelităţii testelor, şi constă în neinfluenţarea rezultatelor de către un examinator sau altul; rezultatele trebuie să fie asemănătoare şi în cazul în care administrarea se face de către diferiţi examinatori;
§ sensibilitatea – este capacitatea unui test de a diferenţia deosebirile fine existente între indivizi.
v Clasificarea testelor
Ø După modul de administrare:
- teste individuale;
- teste colective.
Ø După tipul de administrare:
- teste cu timp limitat;
- teste cu timp liber.
Ø După materialul utilizat:
- teste în care se utilizează hârtia şi creionul;
- teste în care se utilizează aparatele de măsură;
- teste verbale;
- teste nonverbale.
v Eficienţa testelor
Aceasta nu depinde doar de structura lor, ci şi de modul în care se lucrează cu ele, de priceperea şi de măiestria celui care le aplică. Deci, nu este suficient să aplicăm criteriile ştiinţifice numai la elaborarea testului (valabilitate, fidelitate, obiectivitate, sensibilitate), ci ele trebuie extinse şi asupra felului în care se procedează în cursul aplicării testului, începând de la pregătirea examinării şi până la interpretarea rezultatelor. Testele nu pot fi aplicate corect în afara contextului în care şi pentru care au fost create.
v Bateriile de teste
Testele măsoară una sau mai multe caracteristici ale omenului sau fenomenului pentru care au fost construite.
În psihologie, sociologie, pedagogie, motricitate etc., există:
- teste pentru o singură caracteristică (trăsătură, aptitudine, atitudine) măsurabilă;
- teste multifazice (multifactoriale) denumite şi “inventare”.
Bateriile de teste sunt alcătuite din mai multe teste care, atunci când măsoară o anumită caracteristică, sunt unidimensionale sau omogene, iar atunci când măsoară mai multe caracteristici sunt multidimensionale sau eterogene.
n CHESTIONARUL
v Definiţii ale chestionarului
“Chestionarul este un sistem de întrebări elaborat în aşa fel încât să obţinem date cât mai exacte cu privire la o persoană sau la un grup social” (A. Cosmovici, 1996).
“Chestionarul este o succesiune logică şi psihologică de întrebări scrise sau de imagini grafice cu funcţie de stimuli, în raport cu ipotezele cercetării, care, prin administrare de către operatorii de anchetă sau prin autoadministrare, determină, din partea celui anchetat, un comportament verbal şi nonverbal ce urmează a fi înscris” (S. Chelcea, 1975).
“Chestionarul are rolul a măsura sau a sonda caracteristicile comportamentale sau atitudinale ale subiecţilor” (Fr. De Signly, 1998, citat de M. Epuran, 2005).
v Tipuri de chestionare
Ø După tipul de răspuns:
- chestionare cu răspunsuri închise/ precodificate;
- chestionare cu răspunsuri la alegere/ precodificate;
- chestionare cu răspunsuri libere/ postcodificate.
Ø După conţinut:
- chestionare factuale;
- chestionare de opinie.
Ø După modul de aplicare:
- chestionare autoadministrate;
- chestionare poştale sau publicate în reviste;
- chestionare administrate de operatori.
Ø După obiectivele urmărite:
- chestionare de cunoştinţe;
- chestionare de personalitate;
- chestionare de investigare a sociabilităţii.
v Exigenţe în aplicarea chestionarului
- câştigarea încrederii subiectului, pentru a se evita răspunsurile nesincere şi non-răspunsurile;
- formularea clară a întrebărilor;
- formularea întrebărilor astfel încât să corespundă nivelului de înţelegere al subiecţilor;
- evitarea dublelor negaţii;
- formularea întrebărilor astfel încât să vizeze un singur subiect;
- să cuprindă întrebări de bază, întrebări analitice (care să lămurească răspunsurile la întrebările de bază) şi întrebări de control (care să verifice sinceritatea răspunsurilor subiectului);
- pretestarea chestionarului înainte de a fi aplicat pe scară largă;
- asigurarea participării responsabile şi moticarea subiectului.
v Ancheta
Se realizează prin aplicarea chestionarului pe un număr foarte mare de subiecţi.
Obiectivele anchetei sunt:
- recoltarea sistematică a unor informaţii despre aspectele motrice, psihice, sociale ale unui individ sau ale unui grup social;
- prelucrarea şi interpretarea informaţiilor în vederea desprinderii semnificaţiei psiho-comportamentale.
Etapele anchetei sunt (M. Zlate, 2000):
- stabilirea obiectului anchetei;
- documentarea;
- formularea ipotezei;
- determinarea populaţiei (a universului) anchetei;
- eşantionarea;
- alegerea tehnicilor şi redactarea chestionarului;
- pretestul (pentru a vedea dacă chestionarul a fost bine elaborat);
- redactarea definitivă a chestionarului;
- alegerea metodelor de administrare a chestionarului;
- prelucrarea şi analiza rezultatelor;
- analiza rezultatelor obţinute, în raport cu obiectivele formulate;
- redactarea raportului final de anchetă.
n UTILIZAREA COMPUTERULUI ÎN MĂSURARE
În sfera motricităţii, computerul este utilizat în laboratoarele de fiziologie, în scopul reglării condiţiilor exerciţiului şi al controlului intervalelor de timp necesare diverselor măsurări care se execută pe durata exerciţiilor, dar nu este exclusă nici utilizarea lor în măsurătorile de teren.
Computerul serveşte la controlarea unei situaţii, la strângerea datelor şi la înregistrarea şi analizarea acestora. Sunt folosite toate tipurile de computere, dar cele mai întâlnite sunt microcomputerele.
Dar folosirea acestei tehnologii are unele limitări impuse de costurile ridicate, de o serie de dificultăţi în realizarea interfeţei cu echipamentul şi de elaborarea programelor pentru controlul situaţiei măsurate.
v Etapele utilizării computerului
Acestea au fost prezentate de J. Thomas şi J. Nelson (1997), şi adaptate de noi:
§ elaborarea programului şi încărcarea lui în computer;
§ introducerea datelor personale ale subiectului sau subiecţilor în program;
§ prezentarea sarcinilor şi a instrucţiunilor pe care subiecţii trebuie să le realizeze;
§ efectuarea unui număr de încercări, după care subiectul este informat cu privire la execuţiile sale;
§ testarea propriu-zisă şi controlul computerului asupra tuturor aspectelor şedinţei, afişarea rezultatelor la un anumit punct între încercări şi chiar testarea unei încercări, dacă răspunsul subiectului este în afara unei plaje specificate;
§ prelucrarea şi interpretarea rezultatelor.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu