Efortul în lecţia de Educaţie fizică.
Trăsătura comună a tuturor acţiunilor unui individ o reprezintă consumul energetic, care atunci când atinge un anumit nivel determină starea de oboseală.
Acţiunile motrice specifice educaţiei fizice implică o suprasolicitare (stress) somato-funcţională şi psihică a individului, care printr-o dozare şi dirijare adecvată induce perfecţionarea organismului la nivele diferite.
În educaţia fizică dozarea efortului este esenţială pentru realizarea obiectivelor şi se realizează prin modificarea parametrilor efortului şi corelarea cu un anumit tip de pauză, respectând legile fiziologice ale organismului.
Definitie: Efortul - este un proces de învingere conştientă a solicitărilor, în vederea atingerii unui bun nivel de pregătire (A.Dragnea); Componentă a activităţii fizice sau intelectuale, reprezintă capacitatea psiho-fizică a omului de a presta activităţi caracterizate prin indici superiori de solicitare. Eforul implica cele trei elemene ale sale prin prisma cărora este planificat, analizat şi reconsiderat : volum, intensitate şi complexitate.
n Parametrii efortului
A. Mărimea efortului este privită atât din perspectivă externă, a factorilor induşi de specialist şi anume volum, durată, amplitudine, densitate, intensitate, complexitate, cât şi din perspectiva internă a reacţiei complexe a organismului la activitatea desfăşurată.
Volumul reprezintă cantitatea totală de lucru mechanic și se apreciază prin: nr. De repetări, distanţe parcurse, greutăţi ridicate, timp de lucru (efectiv şi pauze), execuţii parţiale sau integrale ale unui exerciţiu, execuţii ale structurilor tehnico-tactice, acţiuni complexe, număr de lecţii.
Intensitatea efortului reprezintă gradul de solicitare a organismului subiecţilor. Ea se exprimă prin procente faţă de posibilităţile maxime (60%, 70%, 80% etc.), tempo de execuţie (2/4, 3/4, 4/4 etc.), număr de execuţii pe unitatea de timp etc.
Complexitatea efortului care reprezintă modul concret de înlănţuire a tuturor elementelor pe parcursul efortului. Ea creşte când apar "adversari" şi chiar coechipieri.
Raportul între volum şi intensitate este invers proporţional, în asigurarea acestui raport, mare rol au pauzele. Se recomandă:
- după efort maximal (90-100%) - pauză .3-5 min.
- după efort submaximal (75-85%) - pauză 1 min. 30 sec - 3 minute.
- după efort mediu (60-70%) - pauză 45 sec. - 2 min.
- după efort mic (40-55%) - fără pauză.
Specificitatea stimulului este dată de structura mişcării care selecţionează grupele musculare, durata acestei solicitări, tipul de acţiune neuro-musculară, metabolică şi de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, precum şi de ansamblul funcţiilor activate.
Durata stimulului se apreciază prin timpul cât acesta acţionează singular sau în serie, în cadrul unor structuri specifice.
Amplitudinea stimulului este reprezentată de ansamblul valorilor numerice relative ale duratei şi numărului de stimuli în cursul unei structuri de lecţie. De exemplu, 2 x 6 x 10 (două reprize, a câte şase serii, cu 10 de repetări fiecare).
Densitatea stimulului este apreciată prin raportul dintre durata aplicării stimulilor şi durata pauzelor din lecţie.
Frecvenţa aplicării stimulului este dată de numărul de lecţii la care participă elevul într-un semestru, an, etc.
.
Acestor parametrii le sunt adăugaţi indicatorii ce oferă o perspectivă din interior a modificărilor generate de efortul prestat la nivelul organismului: timpul de reacţie şi de execuţie, date despre frecvenţa respiratorie şi cea cardiacă etc.
B. Orientarea efortului se apreciază în funcţie de sistemul furnizor de energie aerob-anaerob, dominant în tipul de efort programat în lecţie. Totodată, ea este determinată şi de particularităţile aplicării şi ordinea combinării caracteristicilor de durată, intensitate, caracterul exerciţiilor, al pauzelor, numărul de repetări etc.
n Tipul efortului
-efort specific
-efort nespecific.
Specificitatea efortului se consideră a fi dată pe de o parte de caracteristicile externe ale mişcării (amplitudine, traiectorie etc.) şi pe de altă parte de structura sa coordinativă, particularităţile funcţionale ale muşchiului şi de reacţiile vegetative ale organismului.
Stabilirea parametrilor efortului se realizează în funcţie de anumite variabile şi anume:
- obiectivele lecţiei, funcţie de care se stabileşte conţinutul acesteia;
- particularităţile şi nivelul bio-motric al colectivului de elevi;
- locul şi condiţiile de desfăşurare a lecţiei.
Faţă de aceste elemente se poate stabilii o evoluţie a efortului în lecţia de educaţie fizică, care să convină legilor fiziologice şi să asigure eficienţa fiecărei verigi.
FC | TIPURI DE EFORT | ACŢIUNI ECHIVALENTE/MONENTE |
200 195 190 | Predominant anaerob | Concursuri; întreceri; Dezvoltarea/educarea V. şi F. Joc bilateral |
185 180 | Mixt Neuro - muscular | Exersare în condiţii de intensitate mare Dezvoltarea/educarea V. Parcursuri aplicative; |
170 160 150 140 | Predominant aerob Cardio-respirator | Consolidarea deprinderilor motrice; Aplicare şi generalizare; Dezvoltarea R. – intensitate submaximală; |
130 120 110 | Aerob metabolic | Pregătirea organismului pentru efort; Influenţarea selectivă; Învăţarea deprinderilor motrice; Dezvoltarea/educarea supleţei; |
v Dinamica efortului în lecţia de educaţie fizică
Dinamica efortului în educaţie fizică poate fi apreciată, având în vedere posibilităţile de care dispune un profesor în timpul lecţiei, prin evoluţia parametrilor frecvenţă cardiacă şi frecvenţă respiratorie.
Evoluţia demonstrată practic dar şi cerută de fiziologia efortului, pentru angrenarea treptată şi cu un bun randament a organismului în efort, evidenţiază un traseu al efortului în lecţie de forma unei curbe ale cărei cote de reprezentare sunt stabilite prin valorile indicatorilor funcţionali.
Pe parcursul primelor trei verigi evoluţia efortului înregistrează un drum ascendent evidenţiat de valorile FC şi FR, care pornind de la aproximativ 70 pulsaţii/min. respectiv 16-18 respiraţii/min., pot atinge cote de 120-130 pulsaţii/min. respectiv 20-22 respiraţii/min. în finalul verigii a treia. Această situaţie corespunde încălzirii organismului, care exprimă o stare de preparaţie psiho-fizică, senzorială şi chinestezică optimă, ce previne posibilele accidente.
Acţionarea în vederea rezolvării obiectivelor operaţionale specifice lecţiei atrage după sine solicitările cele mai importante exercitate la nivelul organismului. Urmare acestui fapt, în verigile corespondente (IV, V în funcţie de numărul unităţilor de învăţare abordate) se înregistrează o aparentă stabilizare a efortului la cote crescute, puse în evidenţă de valori ale FC în jurul a 160 pulsaţii/min. Natura elementelor de conţinut, metodologia şi mijloacele folosite, durata şi natura pauzelor, reprezintă variabile în funcţie de care efortul poate înregistra mici variaţii, dovedite de alternanţa valorilor FC între 140-180 pulsaţii/min şi care conferă imaginea unui platou cu unele oscilaţii.
În ultimele două verigi se înregistrează, o scădere a curbei efortului până la cote apropiate de cele înregistrate înaintea începerii lecţiei.
modele privind reprezentarea grafică a dinamicii efortului în lecţia cu trei teme, prin prisma valorilor FC:
- două creşteri şi o descreştere
- o creştere şi două descreşteri
- două descreşteri şi o creştere
- trei creşteri
- trei descreşteri.
n Dirijarea efortului în lecţia de educaţie fizică
Sarcina dirijării efortului în lecţia de educaţie fizică, revine profesorului care are obligaţia de a asigura o dinamică corespunzătoare, fapt ce reclamă o bună cunoaştere a relaţiei efort-oboseală-odihnă.
Oboseala poate fi privită ca răspunsul acut al organismului la efortul fizic, manifestat printr-o stare de disconfort caracterizat prin scăderea temporară a capacităţii de efort şi o alterare (dezechilibru) a coordonării funcţiilor organismului.
Această stare este una reversibilă şi fiziologic normală, urmărită de profesor pe parcursul lecţiei ca exponent al efectului determinat de efortul specific asupra organismului subiecţilor.
Manifestările stării de oboseală se pot înlătura prin odihna asigurată de pauzele active sau pasive dintre repetări şi dintre lecţii, care nu trebuie prelungite dincolo de faza în care se păstrează efectele favorabile ale efortului, respectiv faza de supracompensare.
Modalităţile principale de dirijare a efortului în lecţie
în funcţie de momentul folosirii lor, sunt următoarele:
- dirijarea anticipată-realizată prin intermediul documentelor de planificare;
- dirijarea concretă (curentă)-realizată în timpul desfăşurării lecţiei în urma unor informaţii obţinute prin metode obiective (înregistrarea frecvenţei cardiace şi a celei respiratorii) şi subiective (observarea reacţiei elevilor la efort, care permite aprecieri cu privire la gradul de transpiraţie, coloritul pielii, gradul de coordonare motorie, atenţia etc.). În această situaţie se impun modificări ale dirijării anticipate concretizate în:
- modificarea duratei şi naturii pauzelor;
- modificarea parametrilor de efort;
- modificarea condiţiilor de exersare.
n Reglarea efortului în lecţia de educaţie fizică
Pentru obţinerea valorilor optime ale efortului (şi realizarea dinamicii corecte a acestuia), se
acţionează asupra componentelor sale prin procedeele de dozare specifice.
a. Reglarea volumului efortului:
- reglarea numărului total de repetări şi reprize,
- variaţii ale distanţelor de parcurs (alergare, complexe tehnico-tactice, parcursuri aplicative),
- modificarea duratei acţiunilor motrice.
b. Reglarea intensităţii efortului:
- reglarea vitezei sau tempoului acţiunilor motrice ciclice sau rapidităţii acţiunilor neciclice,
- modificarea frecvenţei actiunilor în unitatea de timp,
- reglarea încărcăturii (greutatea obiectelor manevrate, procedee de reglare a greutăţii propriului corp sau a rezistenţei partenerului),
- creşterea sau descreşterea duratei pauzelor şi adoptarea unor forme active sau pasive,
- folosirea elementului de întrecere şi joc, creşte viteza actiunilor, precizia acestora, se realizează stare de emulaţie deosebită). Efortul este reglat:
- prin alegerea structurii adecvate a jocului,
- prin dirijarea regulamentului de joc,
- prin modificarea duratei jocului sau numărului de repetări,
- prin angrenare progresivă în efortul de competiţie.
n Densitatea in lectia de educatie fizica
Densitatea este indicatorul care subliniaza calitatea unei lectii de educate fizica, scotand in evidenta modul de valorificare a timpului alocat lectiei, atat din punct de vedere al volumului, cat si al intensitatii sau complexitatii efortului. Este de fapt indicatorul numarul unu care arata calitatea si cantitatea efortului din lectie. Ea este scmnificativa numai daca se inregistreaza simultan pe mai multi subiecti reprezentativi din mai multe puncte de vedere:
- numar;
- nivel de dezvoltare fizica
- nivel de motricitatc;
- sex.
In esenta este relatia dintre timpul cheltuit pentru realizarea continutului lectiei si durata integrala a acesteia.
Tipuri (forme)de densitate şi criteriile corespunzătoare:
A.Volumul efortului raportat la durata integrala a lectiei, determina doua tipuri de densitate:
a) densitatea motrica;
b) densitatea pedagogica
a) Densitatea motrica D.M., vizeaza activitatea motrica a subiectilor, ea reprezinta timpul consumat de catre subiect pentru executarea exercitiilor si durata integrala a lectiei. In sinteza este timpul efectiv lucrat al elevului si se calculeaza dupa formula:
timpul de lucru al unui subiect
D.M. =----------------------------------xlOO
50 minute
O densitate buna este atunci cand este egala cu 60-65% din timpul lectiei (30-35minute).
b) Densitatea pedagogica D.P., se refera la timpul cat este angrenat activ subiectul inregistrat la actiunile didactice si metodice ale conducatorului lectiei si nu la ce face si cat face conducatorul lectiei, la care se adauga si receptia subiectilor, reprezinta timpul folosit de cadrul didactic pentru rezolvarea rnomentelor didactice si durata integrala a lectiei.
Ea include timpul afectat demonstratiei explicatiei, indicatiilor metodice, corectarilor, organizarii colectivului, organizarii materiale si odihnei subiectului.
Se calculeaza dupa formula:
timpul consumat cu masuri didactice si metodice in care
elevul participa activ (explicatii, demonstratii),
aducerea unor materiale + timpul consumat cu pauzele necesare ,
D.P. =------------------------------------------------------------------------xlOO
50 minute
Din punct de vedere teoretic densitatea motrica + densitatea pedagogica trebuie sa dea intregul (durata integrala a lectiei.
Practic, avand in vedere numarul mare de elevi din clasa, ca si dotarea materiala insuficienta este imposibil de realizat intregul. In lectii, indiferent de tipologia lor, predomina cea motrica, valoarea ei este mai mare in lectiile de:
- consolidare sau perfectionare a deprinderilor si priceperilor motrice; dezvoltarea calitalilor motrice.
Valoarea celei pedagogice creste, evident, in lectiile care vizeaza invatarea (initierea primara) deprinderilor si priceperilor motrice.
B. Intensitatea si complexitatea efortului determina un al treilea tip de densitate,
densitatea functional -Ea reprezinta timpul afectat executiei exercitiilor in raport cu intensitatea si durata lectiei.
Aceasta densitate se apreciaza prin prisma valorilor F.C. si F.R. in succesiunea verigilor lectiei, care dau curba sau dinamica efortului.
Densitatea motrica, cea pedagogica si cea functionala se inregistreaza prin metoda cronometrarii (metoda cronografica) pe baza de protocol, pe un numar reprezentativ de subiecti (de catre alte persoane).
In acelasi protocol se inregistreaza si valorile F.C. si F.R. la inceputul lectiei si la sfarsitul fiecarei verigi, pentru obtinerea densitatii functionale.
Protocol de densitate (exemplu)
Unitatea :........................................ Teme şi obiective:
Efectiv prezent (M....... F.......) 1…………………
Subiecţi ....................................:.... 2…………………
Data. .............................................. 3…………………
Locul de desfăşurare: ............(.../...m)
Conducătorul lecţiei: .....................
Subiectul înregistrat: .....................
Verigi | Ora | Conţinut | Dozare | Pauză | Formaţii De lucru | F.C. F.R. | Obs |
| | | durată | distanţă | Nr.rep | tempo | activă | pasivă | | | |
Sau
Verigi | Oră | Activitatea sau Nonactivitatea elevului | Durata | F.C. F.R. | Alte consemnări |
| | | | | |
Cauzele care duc la o slaba densitate sunt:
1) Cauze organizatorice principale:
- deficient in alegerea formatiilor de lucru si a modalitatilor de exersare (neadecvate, necorespunzatoare);
- lipsa unor conditii materiale;
- loc de desfasurare impropriu;
- starea necorespunzatoare a instalatiilor si materialelor sportive; t
2) Cauze metodice principale
- explicatjii prea lungi si neclare;
- demonstrate sau materiale intuitive neconvingatoare;
- modele de actionare inaccesibile, irationale;
- succesiunea necorespunzatoare a mijloacelor;
- lipsa de atractivitate a lect tiilor;
- folosirea unor improvizatii; " lipsa de pregatire a lectiei.
3)Cauze de alta natura;
- lipsa proiectului didactic;
- lipsa atractivitatii mijloacelor folosite;
- starea participativa necorespunzatoare a subiectului inregistrat.
Masuri pentru imbunatatirea densitatii:
Ø Măsuri organizatorice:
- folosirea celor mai eficiente forme de organizare a colectivului şi ale exersării;
- valorificarea integrală a spaţiului de lucru şi a timpului;
- amenajarea şi pregătirea mijloacelor didactice;
Ø Măsuri metodice:
- modul de proiectare a unităţilor de învăţare;
- crearea emulaţiei necesare desfăşurării dinamice a lecţiei, folosirea unor metode didactice ce determină creşterea atractivităţii, utilizarea jocurilor, întrecerilor;
- evaluarea calităţii realizărilor individuale şi colective;
6.Oboseala
-fenomen fiziologic, stare tranzitorie produsă de activitatea excesivă sau prelungită şi caracterizată prin scăderea potenţialului funcţional al organismului şi printr-o sugestie subiectivă caracteristică. Reprezintă măsura de apărare a organismului ca urmare a semnalelor primite de la sistemul nervos central. În activitatea şcolară apariţia oboselii reprezintă un semnal de care profesorul trebuie să ţină cont, dar care nu trebuie să determine încetarea activităţii: Profesorul trebuie să observe reacţiile elevilor la efort şi intervine prin reglarea lui utilizând procedee de dozare specifice.
Determinarea reacţiei la efort şi apariţia stării de oboseală se realizează prin:
· Măsurarea FC. şi a FR.;
· Observarea manifestărilor exterioare ale elevilor;
· Aplicarea unor probe de adaptare la efort;
7. Odihna
reprezintă perioada de refacere energetică a organismului;
În efort organismul consumă energie , iar prin perioada de odihnă organismul îşi reface potenţialul şi rezervele energetice necesare în solicitările viitoare. Este condiţia indispensabilă pentru refacerea capacităţii de efort.
Tipuri de odihnă: activă; pasivă;
Intervale de odihnă. complete; incomplete; supracompensate; Aceste sunt stabilite în funcţie de obiectivele de referinţă, de unităţile de învăţare, de structura lecţiei.
Reglarea efortului în lecţia de educaţie fizică se realizează pe baza parametrilor săi. Profesorul îşi demonstrează măiestria pedagogică tocmai, prin modul în care poate realiza eficient această reglare, bazându-se pe cunoaşterea particularităţilor colectivului de elevi şi a obiectivele urmărite.
BIBLIOGRAFIA SELECTATĂ
1.. CÂRSTEA, GHE., (1990), Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului, Editura A.N.E.F.S. Bucureşti;
2. DANIEL, T, (2022), Compedium-didactica domeniului educației fizice și sportului, Editura Edudel, Slatina;
3. DANIEL.T, (2021), Teoria și metodica educației fizice și sportului, Editura Edudel, Slatina;
4.DANIEL.T, (2021), Aspecte privind teoria și practica jocului de fotbal- Orizont de specialitate, Editura Edudel, Slatina;
5. DRAGNEA, A., (1994), Teoria si metodica dezvoltării calităţilor motrice, Editura Compendiu, A.N.E.F.S. Bucuresti;
