duminică, 10 august 2025
VIZIUNEA METODOLOGICĂ DE PREDARE A GIMNASTICII ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FZICĂ ȘI SPORT
FORMELE DE PREDARE ALE GIMNASTICII ÎN ŞCOALĂ
GENERALITĂȚI
În sistemul de activitate, lecţia reprezintă forma de bază a organizării procesului instructiv-educativ. Ea prezintă următoarele caracteristici:cuprinde în mod obligatoriu toţi elevii unei clase, un colectiv relativ omogen; este condusă nemijlocit de către profesor;
are o durată stabilă (50 minute) şi se desfăşoară de două ori pe săptămână; conţinutul lecţiei este stabilit pe baza programei de educaţie fizică; lecţia este unitatea structurală de bază a procesului de învăţământ.
În afara lecţiei, în şcoală, gimnastica se mai poate practica şi sub alte forme:
gimnastica de înviorare (de dimineaţa); gimnastica în timpul pauzelor organizate;
minutul de gimnastică în timpul orelor de curs; gimnastica individuală executată acasă, după indicaţiile profesorului; antrenamentele de gimnastică în cadrul cercurilor sportive (ore de activităţi sportive).
În alcătuirea lecţiei de gimnastică (cu teme de gimnastică) se va ţine seama de vârsta, sexul şi gradul de pregătire fizică a colectivului (clasei).
În aplicarea exerciţiilor de gimnastică care intră în lecţie se va ţine cont de unele principii de bază: selecţionarea exerciţiilor; alternarea grupelor musculare; alternarea, repetarea şi variaţia exerciţiilor; localizarea şi gradarea efortului; pregătirea multilaterală şi execuţia corectă a mişcărilor.
Structura şi conţinutul lecţiei de gimnastică
Lecţia este structurată pe patru părţi principale, fiecare cuprinzând mai multe verigi (momente) şi anume:
- partea organizatorică; - partea fundamentală;
- partea pregătitoare; - partea de încheiere.
Împărţirea este făcută din punct de vedere metodologic, dar ea trebuie înţeleasă ca un tot unitar.
Partea organizatorică (2-3 minute) cuprinde prima verigă a lecţiei, în care se urmărşte: organizarea colectivului; verificarea prezenţei, ţinutei şi stării de sănătate; anunţarea temelor (atractiv, mobilizator); captarea atenţiei (prin exerciţii şi jocuri de atenţie); crearea unei stări emoţionale optime pentru desfăşurarea lecţiei.
Mijloace: exerciţii de front şi formaţii (aliniere, raport, întoarceri pe loc, jocuri ţi exerciţii de atenţie).
Partea pregătitoare (15 minute) cuprinde două verigi: pregătirea organismului pentru efort; influenţarea selectivă a aparatului locomotor şi dezvoltarea armonioasă.
Mijloace: exerciţii de front şi formaţii – acţiuni în deplasare; mers şi variante de mers, deplasare în figuri; alergare şi variante de alergare şi combinaţii ale acestora; jocuri de atenţie la semnale; formarea coloanelor de gimnastică şi desfăşurări de formaţii; deplasare cu desfaceri şi contopiri; exerciţii de dezvoltare fizică generală – liberă, cu partener, cu obiecte portative, cu aparate speciale.
Spre deosebire de alte lecţii de educaţie fizică, în partea pregătitoare a lecţiei de gimnastică, pe lângă realizarea încălzirii generale, aici se realizează şi însuşirea bazelor generale ale mişcării (direcţii, planuri, axe, amplitudine, ritm, tempo, mişcări selective, mişcări globale etc.).
Indicaţii metodice
- Exerciţiile de front şi formaţii contribuie la disciplinarea colectivului, crearea omogenităţii în execuţie;
- Exerciţiile de influenţare selectivă vor asigura o încălzire generală moderată a organismului pentru efortul din partea fundamentală a lecţiei;
- Exerciţiile vor corespunde nivelului de pregătire al elevilor si vor viza prelucrarea tuturor grupelor musculare şi a marilor articulaţii, în special acelea care vor fi solicitate cu precădere;
- Numărul exerciţiilor din complexele de încălzire se modifică în raport cu timpul de lucru şi cu locul de desfăşurare al lecţiei; dacă timpul este limitat, se va reduce fie numărul de exerciţii, fie numărul de repetări, iar dacă se lucrează în aer liber, se poate renunţa la exerciţiile de abdomen şi spate;
- Structura exerciţiilor din complexele de încălzire va fi simplă, pentru a fi uşor înţelese şi executate;
- Fiecare exerciţiu se va repeta de minimum patru ori;
- Fiecare complex se poate menţine un ciclu de lecţii, după care se poate schimba complet sau parţial.
- În această parte a lecţiei predarea exerciţiilor se poate face în mai multe feluri: exerciţiile se pot demonstra, descrie şi apoi se execută de către elevi împreună cu profesorul; predare simultană, adică demonstraţie, explicaţie şi execuţie în acelaşi timp, rar şi apoi în tempo.
- Se vor da indicaţii privind structura, amplitudinea, ritmul, încordarea musculară, scopul folosirii lor, în special la clasele mari. Numărătoarea se foloseşte pentru imprimarea tempoului corect şi a ritmului de execuţie.
- Se vor face corectări permanente, în special în privinţa ţinutei corecte.
- Jocurile dinamice se folosesc cu succes pentru cresterea bunei dispoziţii şi pentru captarea atenţiei, dar şi pentru o încălzire sumară a organismului.
Partea fundamentală (20-30 minute), aproximativ 65-70Î din timpul afectat lecţiei.
Cuprinde cinci verigi (4, 5, 6, 7, 8), în care se urmărşte:
- învăţarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor motrice (4);
- consolidarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor motrice (5);
- perfecţionarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor motrice (6);
- evaluarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor motrice (7);
- dezvoltarea calităţilor motrice de bază şi specifice (8).
În partea fundamentală se rezolvă sarcinile lecţiei, se formează şi se perfecţionează deprinderile motrice de bază şi specifice gimnasticii.
- Mijloace: exerciţii utilitar-aplicative (mers, alergare, aruncare, sărituri, echilibru, târâre, căţărare, escaladare, transport de greutăţi, tracţiune şi împingere; exerciţii acrobatice (elemente statice şi dinamice prevăzute în programa şcolară la diferite clase); exerciţii la aparatele de gimnastică (la şcoli mai puţin); sărituri; exerciţii din gimnastica ritmică – sportivă; jocuri la aparate şi jocuri acrobatice; exerciţii speciale pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază (forţă, viteză, îndemânare, rezistenţă, detentă).
Ca şi celelalte lecţii de educaţie fizică, lecţia de gimnastică poate avea caracter de învăţare, repetare-perfecţionare, verificare, evaluare.
În general, lecţiile au un caracter mixt, deoarece odată cu învăţarea noilor exerciţii se urmăreşte repetarea altora sau verificarea cunoştinţelor.
Indicaţii metodice
- Se va ţine cont de locul de desfăşurare al lecţiei, de vârstă, sex, materiale existente în dotarea şcolii, ora lecţiei în orarul zilei, condiţiile igienice;
- Învăţarea noilor exerciţii se va face la începutul părţii fundamentale, când organismul are o pregătire optimă pentru efort, când elevii au capacitatea de a fi concentraţi şi atenţi. - Aici se plasează exerciţiile care cer o coordonare mai fină (echilibrul, exerciţiile de dezvoltare a diferitelor aspecte ale vitezei), exerciţiile de îndemânare ţi coordonare. Exerciţiile de rezistenţă şi de dezvoltare a forţei se plasează în finalul părţii fundamentale;
- Se va respecta principiul alternării efortului pe grupe musculare (exerciţiile din atârnat cu cele din sprijin; exerciţiile pentru braţe cu cele de trunchi şi picioare);
- Numărul temelor se stabileşte în funcţie de clasă (2-4 teme de gimnastică);
- Exerciţiile acrobatice se vor alterna cu săriturile;
- Jocurile dinamice folosite în partea fundamentală vor urmări dezvoltarea îndemânării, vitezei, forţei, rezistenţei, dar şi latura creativă;
- Este bine să se aleagă teme ce se pot realiza frontal, folosind la maximum materialele şi spaţiul de lucru;
- Este necesar să se corecteze permanent ţinuta în timpul exersării oricărei mişcări.
Partea de încheiere (5-8 minute)
Cuprinde veriga 9 şi 10. Se urmăreşte: liniştirea organismului după efort; analiza activităţii, aprecieri şi recomandări pentru activitatea viitoare; restabilirea ordinii în sală; notarea curentă.
Mijloace: exerciţii liniştitoare: variante de mers şi alergare uşoară cu mişcări de relaxare şi respiraţie; jocuri dinamice simple şi cunoscute; jocuri muzicale; exerciţii de corectare a ţinutei, executate individual, în perechi sau în grup.
BIBLIOGRAFIA SELECTATĂ:
1. Daniel,T.,(2024)- Biblia Educației fizice și sportului - Metodologia de instruire în gimnastica acrobatică școlară. Editura Edudel Slatina.
TEHNOLOGIA SĂRITURILOR LA GIMNASTICĂ
SĂRITURILOR PREVĂZUTE ÎN
PROGRAMA ŞCOLARĂ ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL
GIMNAZIAL, LICEAL SI PROFESIONAL
METODA PREDARII SARITURILOR
In programa scolara de educatie fizica (valabila pentru perioada de tranzitie) din 1991 sunt prevazute:
1) sarituri simple de doua piciare fara sprijin,
2) sarituri cu sprijin,
3) sarituri prin rastogolire,
4) sarituri combinate,
5) sarituri peste aparate, combinat.
In functie de dificultatea sariturii, dar si de varsta elevilor aceste sarituri sunt reprezentate pe cicluri de invatamant. Considerand ca sariturile prevazute la punctele 1 si 5 nu necesita o metoda speciala de invatare, vom aborda numai sariturile cu sprijin, sariturile prin rastogolire si sariturile peste aparate, combinat.
In metodica abordarii unei sarituri se recomanda urmatoarea ordine in invatare: aterizare; elanul (alergarea); saritura de pe un picior pe ambele pe trambulina si a bataii propriu zise; tehnica zborului (faza fara sprijin a sariturii): tehnica bataii cu mainile pe aparat.
Pentru invatarea unei aterizari sigure putem folosi urmatoarele exercitii:
1) Stand facial la scara fixa apucat de o sipca la nivelul pieptului, bratele intinse: ridicarea pe varfuri si revenirea pe toata talpa (exercitiu pentru intarirea articulatiei gleznei)
2) Din aceasi pozitie, sarituri cu aterizare in pozitia ghemuit.
3) Luarea pozitiei corecte de aterizare si mentinerea ei 5 sec. Pozitia este semighemuit pe toata talpa cu calcaiele apropiate varfurile picioarelor si genunchii departati, spatele drept, bratele inainte, capul drept.
4) Saritura pe verticala cu aterizare in semighemuit pe varfuri cu trecerea rapida pe toata talpa in pozitia finala.
5) Acelasi exercitiu cu ochi inchisi.
6) Sarituri de pe diferite aparate de gimnastica (marind treptat inaltimea) si cu aterizarea la punct fix (un patrat cu laturile de 50*50 cm)
7) Saritura dreapta pe sol cu intoarcere de 180 grade spre stanga, apoi spre dreapta.
8) Rostogolirea inainte si saritura pe verticala dreapta.
9) Rostogolirea inainte si saritura cu intoarcere de 180 grade spre stanga apoi spre dreapta.
10) Rastogolirea inapoi si saritura dreapta
11) Acelasi exercitiu si saritura cu intoarcere de 180 grade spre stanga, apoi spre dreapta.
Pentru invatarea alergarii (elanului) se pot folosi urmatoarele exercitii :
1) Stand costal la scara fixa, apucat de sipca cu mana de aceeasi parte : balansari de picioare inainte, inapoi, lateral.
2) Fandarea inainte pe piciorul drept (stang): saritura cu schimbarea piciorului de fandare, bratele libere pe langa corp.
3) Stand facial la scara fixa ; piciorul drept sprijinit cu varful pe o sipca la nivelul bazinului: sarituri cu schimbarea pozitiei picioarelor.
4) Stand: imitarea miscarii specifice a bratelor in timpul alergarii.
5) Mers pe varfuri cu ridicarea accentuata a coapselor.
6) Culcat dorsal sau stand pe omoplati: imitarea miscarilor specifice a picioarelor din timpul alergarii, in tempo mediu si rapid. Se va da atentie amplitudinii miscarii picioarelor.
7) Mers pe varfuri cu ridicarea acentuata a coapselor, spatele va fi drept, cu usoara extensie in regiunea lombara.
8) Stand cu mainile sprijinite la scara fixa: alergare pe loc cu ridicarea accentuata a coapselor.
9) Alergare cu joc de glezna, urmarind intinderea completa a picorului de sprijin, din articulatia genunchiului.
10) Trecerea din mers in alergare lenta.
11) Alergare cu pas sarit, cu impingerea alternativa a picioarelor prin extensia puternica a coapselor si a gleznelor.
12) Alergare usoara cu atingerea sezutei cu calcaiele.
13) Alergare accelerata (cu lungimea preferata a pasilor).
14) Alergare pe semne marcate in linie dreapta.
15) Alergare cu pasire peste diferite obiecte (mingi medicinale) variind distanta dintre ele si viteza de alergare.
Pentru invatarea sariturii pe trambulina si bataie se pot folosi exercitiile :
1) Stand cu mainile sprijinite de sipca scarii fixe : sarituri cu picioarele apropiate.
2) Sarituri din ghemuit in ghemuit, cu intinderea corpului pe verticala.
3) Sarituri pe ambele picioare cu indoirea genunchilor, cu o usoara deplasare inainte.
4) Sarituri cu picioarele intinse, cu usoara deplasare inainte (se va acorda atentie inpingerii numai din varfuri, cu minimum de indoire a genunchilor).
5) Sarituri cu aterizare de 4-5 saltele suprapuse.
6) Sarituri de pe ambele picioare, peste mai multe mingii medicinale asezate la distante egale.
7) Stand pe banca de gimnastica, saritura in adancime si saritura dreapta (pe verticala) prin impingere cu partea anterioara a gambelor si cu balansarea bratelor prin inainte sus.
8) Elan de 2-3 pasi, saritura cu bataie pe un picior si aterizare pe ambele picioare.
9) Pas, bataie pe un picior, balansarea celuilalt si saritura pe un plan ridicat (format din cateva saltele suprapuse).
10) Pas, saritura cu bataie scurta si energica pe ambele picioare, o data cu balansarea energica a bratelor ca la saritura pe trambulina si aterizare pe cateva saltele suprapuse.
11) Alergare 2-3 pasi, balansarea unui picior si impingerea celuilalt, saritura pe ambele picioare pe un plan ridicat si in continuare saritura dreapta pe verticala.
12) Rastogolire inainte, din saritura de pe loc, pe saltele suprapuse.
13) Acelasi exercitiu, cu 5 pasi de elan, cu accent pe bataia picioarelor.
14) De pe un plan ridicat: saritura pe trambulina elastica (semielastica) si in continuare rastogolire lunga pe mai multe saltele suprapuse.
Pentru invatarea bataii cu mainile pe aparat se pot folosi urmatoarele exercitii:
1. Din sprijin culcat inainte: flotari.
2. Stand facial la scara fixa, la distanta de 1 m, bratele intinse sprijinite pe sipca (sau pe perete): impingeri rapide cu articulatia pumnilor si a palmelor pana in sprijin pe varfurile degetelor.
3. Impingerea brusca a unei mingii medicinala asezate pe capra (coatele intinse).
4. Stand facial la capra: lovirea puternica a palmelor de capra cu deplasarea acesteia din loc.
5. Stand cu fata la perete la distanta de 1 m: caderea cu corpul intins in sprijin de acesta, impingere rapida la perete si revenirea la pozitia initiala.
6. sprijin culcat facial : impingerea concomitenta cu mainile si cu picioarele si trecerea in sprijin ghemuit.
Saritura cu sprijin departat peste capra
-se executa fara sprijin plutitor.
Exercitiile care duc la invatarea acestei sarituri sunt:
1. sprijin ghemuit: saritura dreapta (pe verticala) cu departarea picioarelor si aterizarea corecta in stand.
2. stand cu mainile sprijinite pe aparat (capra): saritura cu indoire si intinderea corpului in articulatiile coxofemurale, cu departarea picioarelor. In momentul departarii picioarelor la maximum, bazinul se ridica la nivelul umerilor.
3. saritura cu extensie, cu deplasarea picioarelor, executata de pe capra cu inaltimea de 50-80 cm.
4. alergare 2-3 pasi, saritura in sprijin ghemuit de aparat si coborare cu departarea picioarelor si extensia corpului.
5. din stand, saritura pe verticala cu departare si apropierea picioarelor.
6. alergare 3-4 pasi, saritura in sprijin pe genunchi pe capra si prin balansarea bratelor coborarea si deplasarea si intinderea picioarelor .
7. sprijin gemuit pe lada : saritura cu picioarele departate peste capra asezata in fata.
8. alergarea, 5-7 pasi, saritura departata peste capra cu inaltime mica.
9. aceeasi saritura cu deplasarea trambulinei si inaltarea treptata a aparatului.
Ajutorul se da stand in fata aparatului de gimnastica.
Greseli care pot sa apara:
- bataia pe trambulina se face cu genunchi indoiti;
- se indoaie bratele in momentul contactului cu aparatul, anuland posibilitatea de impingere in aparat cu mainile ;
- nu se indoaie genunchii la aterizare, ceea ce duce la o aterizare pe calcaie si tot odata dura.
Saritura departata peste lada in lungime
Pentru aceasta saritura sunt valabile toate exercitiile la saritura departata peste capra. De mentionat ca aceasta saritura departata peste lada se realizeaza cu sprijin plutitor, acesta realizand numai atunci cand sunt picioarele apropiate pana la contactul mainilor cu aparatul.
Exercitiile necesare pentru a invata aceasta saritura:
- saritura cu picioarele departate peste capra cu bataie pe trambulina semielastica;
- aceeasi saritura, cu trambulina asezata la 1 m.
- aceeasi saritura tinand o sfoara intinsa inaintea caprei, cu 10-15 cm mai sus de limita superioara a aparatului;
- alergare 5-7 pasi, saritura cu picioarele departate, peste lada asezata in lungime si acoperita cu saltea, cu bataie pe trambulina elastica;
- alergare 7-9 pasi, saritura cu picioarele departate, peste lada asezata in lungime, cu bataia mainilor pe capatul departat al barii.
Greseli ce pot sa apara, in afara celor enuntate la saritura departata peste capra:
- departarea picioarelor inainte de a lua contactul mainilor cu aparatul;
- lipsa zborul II, datorita datorata impulsului slab a mainilor.
Saritura pritre brate ghemuit peste capra (lada)
1. sprijin ghemuit: ridicarea rapida in stand cu bratele sus cu trecere in pozitia finala de aterizare si revenirea in stand.
2. sprijin culcat facial; impingerea cu picioarele, trecerea in sprijin ghemuit si revenit.
3. sprijin culcat facial; impingere cu picioarele, trecerea in sprijin ghemuit si ridicarea in stand cu bratele lateral- sus
4. sprijin culcat facial: impingerea simultana cu mainile si picioarele si trecerea in ghemuit cu bratele intinse inainte.
5. stand facial la scara fixa cu bratele intinse, apucat de o sipca la nivelul umerilor: saritura pe loc cu ridicarea genunchilor la piept.
6. saritura in adancime. De pe diferite aparate (50-80cm).
7. urcarea in sprijin ghemuit pe capra asezata in latime si fara oprire coborare prin extensie (inaltime 1m )
8. elan de 3 m, urcare in sprijin ghemuit pe capra si fara oprire, coborare cu indoirea si intinderea picioarelor
9. alergare 5-7 pasi si saritura cu ghemuire peste capra asezata in latime.
In cadrul sariturilor prin rastogolire se distinge saritura prin rastogolire inainte cu picioarele intinse.
Exercitii care duc la invatarea acestei sarituri :
1. rastogolirea inainte ghemuit la saltea de gimnastica.
2. rostogolire inainte cu picioarele intinse si apropiate la saltea de gimnastica
3. rostogolire lunga la saltea de gimnastica
4. stand in fata lazi (asezata longitudinal) cu mainile pe lada, sarituri repetate pe trambulina semielastica, cu ridicarea spatelui.
5. acelasi exercitiu, dar cu trecere in rastogolire ghemuita pe lada cu ajutor.
6. alergare 3-5 pasi, saritura cu rastogolire inainte cu picioarele indoite la lada de gimnastica (3-4) cutii.
7. acelasi exercitiu dar rastogolirea se executa cu picioarele intinse (3-4) cutii.
8. acelasi exercitiu, dar saritura se executa la inaltimea corespunzatoare pentru proba de control.
Ajutorul se da din lateral
Saritura cu sprijin departat, pe lada (asezata transversal), trecerea in schimb ghemuit, urmata de coborarea prin saritura dreapta.
Exercitiile ce duc la invatarea acestei sarituri :
1. saritura departata peste capra
2. din stand departat, cu mainile pe sol, trecerea in sprijin ghemuit, urmata de desprindere cu saritura dreapta .
3. din 3-5 pasi de alergare, bataie pe trambulina semielastica si trecere in departat pe lada (inaltime mica).
4. din 3-5 pasi de alergare saritura in ghemuit pe lada (inaltime mica) asezata transversal, formata de saritura dreapta si aterizare.
5. cu 5-7 pasi de alergare, executia integrala a sarituri la lada de gimnastica (inaltime mica)
6. acelasi exercitiu dar lada de gimnastica are inaltimea prevazuta pentru proba de control
Saritura in sprijin ghemuit pe lada (asezata transvesal) si coborarea prin saritura dreapta sau cu intoarcere de 180grade.
1. saritura in sprijin ghemuit pe lada si desprindere prin saritura dreapta (inaltime mica) si aterizare.
2. din sprijin ghemuit pe cal, desprinderea pe verticala cu intoarcere 90 grade, 180 grade.
3. saritura in sprijin ghemuit pe lada (elan 3-5 pasi), desprinderea prin saritura cu o intoarcere de 90 grade (lada la inaltime mica).
4. acelasi exercitiu cu intoarcere la 180 grade
5. marind inaltimea aparatului, saritura respectiva cu intoarcere 180 grade
6. saritura respectiva dupa cerintele impuse de proba de control
Saritura in sprijin ghemuit pe capatul apropiat al lazi de gimnastica (transversal) si rastogolire inainte.
1. din culcat facial, trecerea in sprijin ghemuit si revenire.
2. rostogolire inainte in ghemuit la saltea.
3. din culcat facial, trecerea in sprijin ghemuit si rastogolire inainte ghemuit la saltea
4. pn fata lazii de gimnastica (asezata transversal) saritura pe trambulina semielastica, cu ridicarea spatelui.
5. din 3-5 pasi de alergare bataie pe trambulina si trecerea cu sprijin ghemuit pe capatul apropiat al lazii.
6. din stand ghemuit pe capatul apropiat al lazii, rostogolirea inainte in ghemuit (lada asezata transversal, inaltime mica). Ajutorul se da din lateral
7. din 3-5 pasi de alergare, executarea completa a sariturii la lada (inaltime mica)
8. din 5-7 pasi de alergare, saritura in sprijin ghemuit (pe capatul apropiat al lazii) rostogolirea inainte la nivelul cerintelor impuse de proba de control.
Tinand cont de faptul ca in scolile generale si in licee, conditiile materiale sunt diferite, profesorii de educatie fizica trebuie sa-si dozeze exercitiile prezentate pe parcursul lucrarii, realizand algoritmi cu care sa actioneze in invatarea elementelor propuse.
BIBLIOGRAFIA SELECTATĂ:
1. Daniel,T.,(2024)- Biblia Educației fizice și sportului - Metodologia de instruire în gimnastica acrobatică școlară. Editura Edudel Slatina.
miercuri, 6 august 2025
Atletism - proba al. de viteză - Etapa I a formării
Metodica predării alergării de viteză
În procesul predării tehnicii alergării de viteză, ca deprindere specifică atletismului, se urmărește corectitudinea și eficiența mișcărilor, concomitent cu dezvoltarea calităților motrice necesare susținerii alergării. Important este ca predarea tehnicii alergării de viteză să fie precedată de etapa însușirii exercițiilor din școala alergării.
În predarea tehnicii alergării de viteză, se va respecta următoarea succesiune: însușirea pasului alergător accelerat (alergarea accelerată); însușirea pasului alergător lansat de viteză (alergarea lansată); însușirea startului de jos și a lansării de la start.
v Alergarea accelerată – sisteme de acționare:
- alergare cu creșterea treptată a vitezei pe distanța de 30 m, segmentată în trei porțiuni de câte 10 m. Pe primii 10 m se va aborda o viteză redusă, de angrenare, în preajma a 25% din posibilități; pe următorii 10 m se mărește viteza la 50% din posibilități; în finalul ultimilor 10 m viteza de alergare este în jur de 75% din posibilități:
viteză redusă – 25% viteză medie – 50% viteză mare – 75%
10 m 10 m 10 m
- alergare cu creșteri treptate, mai mari de viteză, pe aceeași distanță – 30 m, după următoarea schemă:
viteză medie – 50% viteză mare – 75% viteză maximă – 100%
10 m 10 m 10 m
- alergare cu creșterea treptată a vitezei, după aceeași schemă, pe distanța de 60 m, segmentată în trei porțiuni de 20 m
- alergare accelerată, fără marcaje, cu atingerea vitezei maxime după un interval de 30-40-50-60 m
- alergare accelerată în turnantă, vizând intrarea și ieșirea din turnantă
v Alergarea lansată de viteză – sisteme de acționare:
- alergare accelerată, cu atingerea vitezei propuse, urmată de alergare liberă din inerție, în linie dreaptă
- alergare accelerată, cu atingerea vitezei propuse în dreptul unui reper, urmată de menținerea vitezei de deplasare până la alt reper
- alergare accelerată, cu atingerea vitezei maxime și menținerea ei pe 10 m–20 m –30 m
- alergare cu start lanst, cronometrată pe distanțe de 10, 20, 30, 40, 50 m
- alergări cu start lansat în turnantă, vizând atât intrarea, cât și ieșirea din turnantă.
v Startul de jos și lansarea după start – sisteme de acționare:
- plecări rapide din poziții inițiale diferite: stând și stând depărtat prin dezechilibrare înainte, ghemuit, fandat, așezat, culcat facial, culcat dorsal, cu spatele la direcția de alergare
- așezare liberă în poziția ”pe locuri”, fără blocuri de plecare, trecere în poziția ”gata”, cu revenire și reluare a comenzilor, efectuând în același timp, corectările necesare; același exercițiu, folosind blocurile de start
- starturi la comandă și lansări de la start, după 2-3 treceri de la poziția ”pe locuri”, la cea de ”gata”
- starturi și lansare cu comandă
- starturi cu pauze de timp diferite, de la comanda ”gata” la pocnetul pistolului (fluier, sunet), pe distanțe scurte 5-10 m
- starturi în turnantă, libere și cu comandă
- starturi sub formă de concurs
Bibliografia
1. STOICA, M., IVAN, C.,( 2011.) Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București,
ATLETISM - METODICĂ
METODICA PREDĂRII ALERGĂRILOR DE REZISTENȚĂ.
În succesiunea predării tehnicii probelor care implică alergarea de rezistență, prioritară este însușirea mecanismului de bază, respectiv pasul lansat în tempo moderat, urmată de învățarea celorlalte faze:
- pasul lansat în tempo moderat, secondat de formarea ritmului respirației
- startul de sus și lansarea de la start
- alergarea în pluton
- percepția spațio-temporală – formarea tempoului
v Alergarea în tempo moderat – sisteme de acționare:
Ø alergare ușoară pe distanțe de 100-200-300 m
Ø alergări pe distanța de 150-200 m, luând contacte diferite pe sol în faza de amortizare (pe pingea, pe partea exterioară, pe toată talpa, pe călcâi)
Ø alergări pe 80-100 m cu fixarea unei linii orizontale, transversală pe direcția alergării.
v Ritmul respirator –sisteme de acționare:
Ø exersarea pe loc și din mers a ritmurilor de respirație, prin numărare în gând: 3 pași înspirație – 3 expirație; 4 pași inspirație – 4 expirație; treptat expirația va fi mai lungă; 3 pași inspirație – 5 pași expirație și 4 pași inspirație – 6 pași expirație, precum și alte variante
Ø aceleași exerciții de respirație din alergare ușoară, din alergare în tempo moderat și în tempo de cursă.
v Startul de sus și lansarea de la start – sisteme de acționare:
Ø din stând depărtat, plecări în alergare prin dezechilibrare
Ø același exercițiu, având un picior sprijinit înainte
Ø așezare în poziția startului de sus și plecare liberă
Ø starturi la comandă pe grupe mici (3-5 alergători), în linie dreaptă, apoi în turnantă.
v Alergarea în pluton – sisteme de acționare:
Ø alergare în grup pe distanțe de 150-200 m
Ø alergare în pluton ”strâns” (4-6 alergători –pas în pas-)
Ø alergare în grup cu schimbarea alternativă a conducerii plutonului, pe distanțe de 300-400 m; schimbările de conducere se succed, la intervale de 50-800 m
v Formarea tempoului – sisteme de acționare:
Ø alergarea unei distanțe de 100, 200, 400 m, în timp precizat și dirijat de profesor (mai încet, mai tare, mai bine, așa etc.)
Ø aprecieri de tempo făcute de alergător după parcurgerea distanțelor de 100-200-400 m
Bibliografia
1. STOICA, M., IVAN, C.,( 2011.) Didactica predării atletismului. Editura Discobolul, București,
DEPRINDERI MOTRICE - STRUCTURĂ
DEPRINDERI MOTRICE DE LOCOMOȚIE
DE BAZĂ:
MERSUL
-deprindere motrică de bază prin care se realizează în mod deosebit locomoţia umană. Este o acţiune motrică voluntară, care prin exersare devine involuntar, automat, stereotip.
Mersul constă din dezechilibrări continue prin care corpul se adaptează suprafeţei de sprijin şi mediului înconjurător păstrând contactul cu suprafaţa pe care se realizează mişcarea şi se poate definii prin alternarea sprijinului picioarelor pe sol, acţiune prim care se realizează înaintarea.
Unitatea de bază este pasul, el se repetă identic dând mersului caracter ciclic. Termenii folosiţi în legătură cu mersul: lungimea pasului, distanţa dintre călcâiul aceluiaşi picior între două poziţii identice ale corpului (la adult , lungimea pasului este de 70-80 cm.), cadenţa, tempoul, numărul de paşi/unitatea de timp ( în medie 70-80 de paşi/minut), viteza (distanţa parcursă/unitatea de timp, în medie 4 km./oră).
Mersul influenţează funcţia respiratorie şi cea circulatorie.
Timpii mersului:
1. Sprijin dublu;
2. Primul sprijin unilateral: semipasul posterior, momentul verticalei, semipasul anterior;
3. Al doilea sprijin dublu;
4. Al doilea sprijin unilateral (după Duchroquet).
Mersul are mari variaţii individuale în funcţie de ereditate, vârstă, greutate de transportat, felul încălţămintei. Poziţia corpului în timpul mersului poate fi o caracteristică individuală. În mers capul şi trunchiul suferă o deplasare verticală de 4-5 cm., deplasare determinată de momentul verticalei şi dublului sprijin şi o deplasare frontală de 4-5 cm.. Contactul cu solul se face cu talonul (călcâiul), trunchiul este drept, capul în prelungire, braţele se mişcă liber, alternativ, înainte - înapoi şi invers, fiind coordonate cu mişcarea picioarelor.
Greşeli:
Ø Mers rigid, băţos;
Ø Mers săltat, cu balans exagerat pe verticală;
Ø Mers legănat, cu balans exagerat pe orizontală;
Ø Mers târşit, nu se ridică piciorul suficient în timpul fazei de pendulare;
Ø Mers în” buestru”, lipsa coordonării mişcării braţelor cu cea a picioarelor;
Ø Mers cu vârfurile exagerat în afară sau exagerat spre interior.
Variante:
v Mersul liber fără cadenţă;
v Mersul în cadenţă, pasul de manevră, pasul de front (marş);
v Mers gimnastic;
v Mers pe vârfuri, călcâie, partea internă, externă a labei piciorului;
v Mers în ghemuit (mersul piticului);
v Mers fandat (mersul uriaşului);
v Mers cu ridicarea alternativă a unui genunchi la piept (mersul berzei);
v Mers cu pendularea gambei înainte;
v Mers cu sprijinul palmelor pe sol şi picioarele întinse (mersul elefantului);
v Mers cu pas alăturat, încrucişat;
v Mers cu spatele pe direcţia de deplasare.
- În lecţia de educaţie fizică, mersul este prezent în toate momentele acesteia dar pentru a creşte atractivitatea acestuia se utilizează deplasarea în figuri: zigzag, şerpuit, spirală, buclă închisă şi deschisă, opt.
Indicaţii:
v Mersul se poate executa cu diferite poziţii şi mişcări ale braţelor;
v Ritmul mersului diferă în funcţie de structura variantei alese;
v Se adoptă diferite formaţii în funcţie de varianta utilizată;
v În timpul deplasării pot fi combinate mai multe variante de mers.
ALERGAREA
Deprindere motrică de bază, elementară, care asigură o deplasare mai rapidă prin acţiunea coordonată a musculaturii membrelor inferioare şi superioare. În timpul alergării se succed fazele de sprijin şi zbor.
Fazele alergării:
1. Faza de sprijin unilateral ;
2. Faza de zbor ;
3. Faza de sprijin unilateral pe celălalt picior.
La fel ca la mers şi la alergare apar oscilaţii pe verticală şi orizontală. Importantă în timpul alergării, este poziţia corpului iar ritmul şi amplitudinea alergării sunt influenţate de intensitatea acesteia. În timpul alergării, un rol deosebit îl are coordonarea actului respirator cu pasul.
Alergarea ca deprindere motrică de bază reprezintă « startul » în formarea deprinderilor specifice probelor de alergare.
Greşeli :
Ø Alergarea îngenunchiată, fără terminarea impulsiei;
Ø Alergarea cu accentuarea balansului corpului;
Ø Orientarea greşită a labei piciorului în timpul alergării;
Ø Poziţia greşită a trunchiului;
Ø Mişcarea greşită a braţelor, încrucişare, braţe întinse.
Variante:
v Alergare cu genunchii sus;
v Alergare cu pendularea gambelor pe coapsă, alergarea cu pendularea gambelor înainte;
v Alergare cu paşi încrucişaţi;
v Alergare cu spatele pe direcţia de deplasare.
Alergarea este prezentă în lecţie, în toate momentele ei. Este elementul care asigură manifestarea spiritului de întrecere în desfăşurarea ştafetelor, parcursurilor aplicative şi nu în ultimul rând este esenţa jocurilor de mişcare.
Indicaţii :
v În faza de învăţare a alergării se utilizează tempo-uri moderate, se folosesc corectările urmărind realizarea unei alergări cu caracter relaxat.
v Se cere o atenţie deosebită la coordonarea ritmului respirator cu ritmul paşilor.
v Se pun în mod progresiv duratele, distanţele, numărul de repetări;
v Prin utilizarea unor formaţii variate şi deplasările în figuri, se asigură alergării un caracter atractiv.
SĂRITURA
Deprindere motrică de bază, naturală, cu larg caracter aplicativ, care constă în desprinderea corpului de pe sol prin propulsie, efectuând un zbor ce poate avea diferite traiectorii.
Are un rol în stimularea marilor funcţiuni, asigură excitabilitatea S.N.C., asigură tonicitate şi troficitate musculaturii, asigură întărirea sistemului osteo-ligamentar, educarea percepţiilor spaţio-temporale.
Intervine în educarea/dezvoltarea aptitudinilor motrice: viteză, forţă, putere, îndemânare, rezistenţă. Determină formarea unor trăsături de caracter :voinţă, hotărâre, curaj.
Săritura este o deprindere cu caracter aciclic şi se compune din următoarele faze :
1. Elan ;
2. Bătaie-desprindere ;
3. Zbor,
4. Aterizare.
Greşeli care apar în funcţie de fazele săriturii:
Ø Elan insuficient de energic;
Ø Impulsie slabă;
Ø Lipsa coordonării elanului cu bătaia ;
Ø Coordonarea slabă a segmentelor corpului în timpul zborului,
Ø Poziţie rigidă la aterizare.
Variante :
v Sărituri libere, în care zborul este continuu;
v Sărituri cu sprijin, în care zborul este întrerupt de aşezarea pentru scurt timp a mâinilor pe sol.
v Sărituri ca mingea, cu desprindere pe două picioare şi aterizare pe două sau pe un picior, cu desprindere pe un picior şi aterizare pe două sau pe un picior.
v Sărituri succesive ca mingea, pe loc, sau cu deplasare pe diferite direcţii.
v Sărituri la coarda scurtă sau lungă, individual, pe perechi, în trei sau în grup.
v Sărituri pe aparate, sărituri cu bătaie pe o suprafaţă mai înaltă.
v Sărituri în adâncime.
v Săritura în lungime de pe loc.
v Pasul săltat.
v Pasul sărit.
Pentru aceste variante apar următoarele greşeli:
Ø Pentru săriturile ca mingea : nu se respectă ritmul, la săriturile pe loc nu se aterizează pe acelaşi loc, poziţii incorecte ale trunchiului, aterizare rigidă, lipsa de coordonare a segmentelor.
Ø Pentru săriturile cu coarda: mânuire greşită a corzii, lipsa coordonării mişcării corpului cu mişcarea corzii.
Se utilizează în partea pregătitoare şi fundamentală a lecţiei de educaţie fizică.
Indicaţii:
Ø Pe tot parcursul învăţării se va insista asupra corectitudinii execuţiei;
Ø Săriturile se pot utiliza în ştafete, parcursuri dar numai după ce au fost corect însuşite;
Ø Pentru învăţare pot fi utilizate şi jocurile de mişcare bazate pe sărituri.
Ø La săriturile mai dificile profesorul trebuie să asigure condiţii de securitate copiilor, pentru a preveni accidentările;
Ø Aparatele utilizate trebuie verificate înainte de a fi folosite;
Ø În învăţare se începe cu însuşirea aterizării (în gimnastică);
Pentru a spori eficacitatea acţiunilor se pot utiliza repere vizuale.
COMBINATE:
APLICATIV-UTILITARE
TÂRÂREA
deprindere motrică, aplicativ-utilitară, reprezentând forma de deplasare pe orizontală a corpului pe suprafaţa de sprijin, deplasare realizată cu ajutorul braţelor şi a picioarelor.
- este un procedeu de deplasare natural pentru nou născut iar apoi perfecţionat de adult corespunzător cerinţelor vieţii;
- serveşte pentru deplasări în spaţii reduse ca înălţime, sau pe sub diferite obstacole;
- se utilizează pentru dezvoltarea/educarea aptitudinilor motrice: F. R. Î; pentru educarea unor trăsături de caracter;
- se poate utiliza pentru corectarea atitudinilor deficiente ale coloanei;
- târârea şi variantele ei sunt prezente în conţinutul curriculei;
Greşeli:
Ø tehnică greşită; insuficientă împingere din braţe şi picioare;
Ø insuficientă forţă;
Ø lipsă de coordonare, efectuarea mişcărilor cu braţul şi piciorul de aceeaşi parte;
Ø ridicarea bazinului prea sus;
Ø necorelarea actului respirator cu ritmul de deplasare;
Ø nu se acţionează suficient cu picioarele (acţiunea dc împingere)
Variante:
v târâre pe antebraţe şi genunchi;
v târâre pe o parte;
v târâre joasă;
v târâre pe antebraţe şi picioare apropiate (ghemuit);
v târâre pe abdomen fără braţe şi picioare;
v târâre pe spate;
v târâre cu transport de obiecte sau persoane;
v
LOCUL în lecţie: în partea fundamentală, în funcţie de obiectivele propuse;
Indicaţii:
· se execută târârea numai pe suprafeţe netede, lucioase, curate;
· în etapa de învaățare, se execută în tempo lent, insistându-se pe coordonarea mişcării braţelor cu cea a membrelor inferioare;
· pentru ca târârea să se execute corect şi să fie eficientă se utilizează limitatorii metodici: sfori, şipci, bastoane, diferite aparate;
· Dezvoltarea efortului se realizează prin mărirea sau micşorarea distanţelor par curse, greutatea obiectelor transportate, realizarea ei lentă sau sub formă de întrecere.
· pentru însuşirea târârii se pot utiliza jocurile de mişcare iar pentru consolidare şi generalizarea cunoştinţelor se utilizează parcursurile aplicative şi ştafetele.
CĂŢĂRARE / ESCALADARE
Căţărarea, este o deprindere motrică utilitară , ce constă dintr-o urcare cu ajutorul mâinilor şi a picioarelor pe diferite aparate, obstacole naturale înalte. Căţărarea se poate efectua la frânghie verti-cală sau orizontală, pe prăjină, pe scara fixă, banca de gimnastică înclinată sau pe diferite obiecte din natură: copaci, stâlpi, garduri ctc.
Escaladarea, este o deprindere complexă, ce presupune depăşirea unor obstacole mai înalte.
Cele două deprinderi se prezintă simultan, contribuind la dezvoltarea aptitudinilor motrice: F. R.Î. şi la educarea unor trăsături de caracter: curaj, voinţă, întrajutorare;
Căţărarea se poate realiza la: scara fixă, bârnă, scara marinărească, frânghie, prăjină, ladă, cal, copac, stâlp, portic;
Escaladarea se poate realiza la: ladă, cal, bârnă, capra, scara obişnuită, gard, trunchi de copac;
Greşeli:
CAȚĂRARE
Ø neînsuşirea mecanismului de bază a mişcării;
Ø insuficienta coordonare a mişcării braţelor cu cea a picioarelor;
Ø mişcări limitate din lipsă de forţă.
ESCALADARE
Ø insuficienta coordonare a mişcărilor braţelor şi picioarelor;
Ø abordarea obstacolului fără a respecta tehnica dc execuţie indicată;
Ø asumarea unui risc ce depăşeşte posibilităţile executantului;
Ø nu se acordă atenţie şi la coborârea de pe obstacole;
Ø lipsa curajului
Variante:
Catarare
v căţărare la scara fixă, prin procedeul braţ şi picior opus, braţ şi picior de aceeaşi parte; căţărare din atârnat; căţărare cu îngreuiere;
v căţărare cu spatele la scara fixă
v căţărare la frânghia verticală în atârnat mixt, în doi sau trei timpi; în atârnat;
v căţărare la frânghia orizontală;
Escaladare
v escaladare cu apucare
v escaladare cu sprijin şi păşire pe obstacol
v escaladare cu încălecarea obstacolului
v escaladare cu apucare şi sprijin pe şezută
v escaladare cu apucarea şi rularea pe piept şi abdomen
v escaladare cu apucare, sprijin şi păşire pe obstacol
v escaladare peste doua banci cu o minge in mană
LOCUL deprinderilor în lecţie: se utilizează în partea introductivă, sub forma jocurilor de mişcare şi în partea fundamentală.
Indicaţii METODICE:
CĂȚĂRARE
- căţărările se învaţă mai întâi pe banca de gimnastica, scara fixă, cu braţele şi picioarele;
- înaintea începerii exersării se va verifica stabilitatea agăţării obiectelor pe care se execută căţărarea;
- spaţiul pe care se aterizează la coborâre se va asigura cu saltea;
- în prealabil se va acţiona pentru dezvoltarea forţei, cu precădere a 1 rilor musculare scapolo-humerale, braţelor şi picioarelor;
- se va evita blocarea respiraţiei pe timpul căţărării;
- se va efectua relaxarea alternativă a segmentelor angrenate în efort.
- pentru consolidare se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda problematizării
ESCALADARE
· escaladările se învaţă în ordinea: cu apucare/sprijin şi păşire pe aparat (obstacol), cu apucare şi încălecarea obstacolului, cu apucare şi rulare în aşezat, cu apucare şi rulare pe piept (abdomen);
· înaintea începerii exerciţiilor de escaladare, profesorul trebuie să verifice starea aparatelor şi stabilitatea lor;
· se vor lua măsurile necesare pentru sprijin şi asigurarea aterizării pe suprafeţe moi;
· exersările se vor începe cu efectuarea descompusă lentă a mişcărilor, înăl ţimea obstacolelor fiind mică, dându-se explicaţii individualizate, şi realizând demonstraţii;
· gradarea înălţimii aparatelor se va face cu prudenţă.
· aceste deprinderi se introduc în ştafete şi parcursuri, când sunt bine însuşite;
· pentru consolidare se poate utiliza cu eficienţă sporită, metoda problematizării
TRACŢIUNE / ÎMPINGERE
TRACŢIUNEA - Această deprindere implică în conţinutul ei o acţiune de depla-sare prin tragere, a unui obiect sau partener, fără a-1 ridica de pe sol. Implică angajarea muşchilor flexori a corpului, priza realizându-se prin apucare.
Greşeli:
- insuficienta cunoaştere a tehnicii de execuţie;
- consituirea perechilor, cu talie şi greutate diferite;
- lipsa de acţiune simultană în cadrul activităţilor în grup;
- dozarea necorespunzătoare a efortului;
- lipsa de relaxare şi refacerea actului respirator după eforturi scurte de intensitate maximă;
prelungirea prea marc a duratei de tracţiune.
Variante:
v tracţiuni executate individual- Tracţiuni la bara fixă
v tracţiuni executate pe perechi – ex.Tracţiuni concomitente de un baston vertical
v tracţiuni executate în grup - Tracţiuni la frânghie, echi-pele dispuse faţă în faţă.
LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii:
· în realizarea acestor deprinderi important este sprijinul tălpilor pe sol, pentru mărirea suprafeţei de sprijin;
· se vor utiliza obiecte şi aparate cu dimensiuni şi greutăţi care pot fi învinse de copii;
· formarea perechilor în mod echilibrat;
· stabilirea distanţelor care se parcurg;
· instruirea elevilor cu privire la efectuarea actului respirator;
· priza şi modalităţile de lungire a acesteia.
· se pot aplica sub formă de joc, ştafete, parcursuri aplicative, folosind întrecerea.
Împingerea - Această deprindere constă dintr-o activitate de deplasare a unui obiect sau persoane fără a fi ridicate de la sol. Implică angajarea musculaturii extensoare a corpului, priza pe obiect făcându-se prin apucare sau sprijin.
Aceste deprinderi, contribuie la dezvoltarea aptitudinilor motrice şi la educarea trăsăturilor de caracter, dârzenie, curaj, voinţă, spirit competitiv, conlucrare între elevi.
Greşeli:
- insuficienta cunoaştere a tehnicii de execuţie;
- constituirea perechilor inegal din punct de vedere al gabaritului;
- opoziţia exagerată a partenerului;
- efectuarea împingerii pe distanţe prea mari;
dozarea incorectă a efortului şi blocarea actului respirator.
Variante:
v impingeri executate individual
v impingeri executate pe perechi
v impingeri executate în grup
LOCUL în lecţie: în partea pregătitoare şi în cea fundamentală;
Indicaţii:
- se va începe exersarea prin împingerea unor obicctc uşoare;
- se va acţiona pentru pregătirea forţei;
- însuşirea poziţiei corecte a corpului;
- se va alterna efortul cu odihna;
- se va adapta actul respirator la calitatea efortului depus.
RIDICARE ŞI TRANSPORT DE GREUTĂŢI
Sunt deprinderi frecvent utilizate în activitatea cotidiană. Implică acţiunea întregului corp, iar efectuarea greşită a acestora pot determina leziuni la nivelul coloanei vertebrale (zona lombară), leziuni ale articulaţiilor, muşchilor.
Aşa după cum arată şi denumirea sa, această acţiune implică două momente:
- priza şi ridicarea obiectului;
- transportul acestuia.
Această deprindere are o mare aplicativitate în viaţa cotidiană şi doar spo¬radic în activitatea de educaţie fizică, când este necesară manipularea aparatelor şi a diverselor materiale sau pentru dezvoltarea calităţii motrice de forţă.
Transportul se poate realiza individual sau în grup, înainte, lateral sau cu spatele, obiectele sau partenerii pot fi transportaţi prin susţinere cu unul sau ambele braţe, în apropierea şoldului, pe braţe, pe umeri, în spate sau chiar pe cap (când este implicat şi echilibrul).
Acest exerciţiu contribuie la dezvoltarea forţei şi a forţei în regim de rezistenţă. La acţiunea de transport participă, în diferite proporţii, întreaga musculatură a corpului.
Greşeli:
- priza incorectă la obiect;
- constituirea incorectă a perechilor, ca posibilităţi şi gabarit;
- deplasarea rapidă şi necorelată cu mişcarea partenerilor;
- instabilitatea unor aparate (cutiile de ladă);
- greutatea prea marc a obiectului transportat;
- se transportă pe distanţe prea mari;
- nu există simultaneitate la ridicarea şi desprinderea obiectului transportat.
Variante:
v ridicare şi transport individual;
v ridicare şi transport în perechi;
v ridicare şi transport în grup;
Se pot transporta:
- obiecte de diferite mărimi şi greutăţi;
- aparate;
- persoane;
- mobilă;
Obiectele pot fi: menţinute, susţinute cu unul sau ambele braţe, pe cap, pe umăr, pe piept, sub braţ, pe şold, pe spate; unele au primit chiar denumiri ca: “ scăunelul”, “coşuleţul”, “patul”, “ targa” ;
LOCUL în lecţie: pe tot parcursul ei.
Indicaţii:
· exerciţiile de transport vor fi judicios gradate ca dificultate (greutate) co¬relate cu vârsta, sexul şi dezvoltarea fizică a elevilor;
· foarte important este explicarea prizei corecte asupra obiectelor sau par¬tenerilor, menţinând atât la ridicare, cât şi pe parcursul transportului, coloana vertebrală în poziţie verticală;
· după efectuarea exerciţiilor de transport se vor executa mişcări compen¬satorii, de relaxare şi respiraţie profundă;
· poziţia de ridicare a obiectului va fi cu coloana vertebrală dreaptă şi genunchii uşor îndoiţi, după apucare unul dintre coechipieri va da semnalul de ridicare, de exemplu „şi“, moment când toţi participanţii ridică concomitent obiectul respcctiv;
· un accent deosebit se va acorda abordării unei atitudini disciplinare per¬fecte, evitându-se dezechilibrările şi bruscările;
· aceeaşi atenţie se va acorda şi la depunerea obiectelor sau a partenerilor pe sol, interzicându-se aruncarea lor;
· gradarea efortului se va realiza prin:
· mărirea/micşorarea greutăţilor;
· mărirea/micşorarea distanţelor de transport;
· trecere peste unul sau mai multe obstacole mici
· ridicările şi transportul în grup se realizează pe baza comenzilor;
· variantele de ridicare şi transport se execută de 5-6x;
· la transportul în grup a unor obiecte lungi sprijinite pe umeri, cap, braţe, de asupra capului, elevii vor fi aşezaţi în coloană, după înălţime.
ECHILIBRUL
Unii autori consideră echilibrul o componentă a capacităţii coordinative, manifestată prin sensibilitatea simţului chinestezic, alţi autori îl consideră deprindere motrică.
Echilibrul se defineşte prin: modalitatea prin care se asigură păstrarea stabilităţii corpului în diferite poziţii sau acţiuni motrice.
Rol deosebit în realizarea echilibrului îl are aparatul vestibular care informează sistemul nervos central asupra gradului de stabilitate a corpului.
În viaţă, echilibrul este solicitat începând de la mers şi până la cele mai banale activităţi casnice.
Forme de manifestare:
Ø menţinerea echilibrului în poziţii statice cu sprijin redus;
Ø menţinerea echilibrului în acţiuni dinamice (echilibrul dinamic);
Gradarea exerciţiilor de echilibru:
v reducerea suprafeţei de sprijin, a punctelor de sprijin;
v modificarea poziţiilor segmentelor corpului;
v creşterea complexităţii mişcărilor;
v creşterea înălţimii;
v utilizarea unor obiecte ce pot fi: menţinute, purtate, manevrate;
LOCUL în lecţie: prezent pe tot parcursul lecţiei;
Indicaţii:
· ca suprafeţe înguste pot fi utilizate: bârna, bănci, ţevi, buşteni, borduri, cărămizi;
· modalităţi de echilibrare: îndoirea genunchilor, coborârea centrului de greutate; mărirea suprafeţei de sprijin; mişcări compensatorii cu braţele; orientarea privirii înainte;
· pentru a compensa frica se execută mişcări cu ajutor direct sau verbal;
· se pot efectua sub formă de joc, ştafete, parcursuri;
Greşeli posibile:
· lipsa de concentrare;
· încordarea insuficientă a musculaturii.
PARCURSURILE APLICATIV- UTILITARE
DEFINIŢIE:
Parcursurile aplicative sunt o formă combinată de deprinderi motrice, caracterizate prin diversitatea instalaţiilor, obiectelor dispuse într-o anumită succesiune, succesiune determinată de scopul urmărit.
Aceste parcursuri sunt mijloace eficiente de realizare a multiplelor sarcini ale educaţie fizice şcolare având efecte deosebite pe plan psihocomportamental.
CARACTERISTICI:
· pot fi realizate cu colective de toate vârstele; pot fi organizate în orice condiţii;
· contribuie la fixarea şi consolidarea deprinderilor motrice de bază, aplicative şi cele specifice diferitelor ramuri sportive; se poate realiza o interdependenţă între deprinderi;
· au valoare aplicativă, formativă şi prezintă o atractivitate deosebită; rolul formativ al parcursurilor se evidenţiază în momentul în care profesorul valorifică posibilităţile fiecărui elev, cultivă atitudinea participativă a tuturor elevilor, dezvoltă voinţa, disciplina, perseverenţa, încrederea în forţele proprii, dorinţa de autodepăşire, autocontrolul;
· determină o participare emoţională a elevilor;
· permite organizarea în forme de întrecere( ştafetă, torent);
În realizarea parcursurilor aplicative trebuie îndeplinite anumite cerinţe organizatorice şi metodice.
CERINŢE ORGANIZATORICE:
- respectarea particularităţilor colectivului de elevi: vârstă, sex, nivel de pregătire;
- stabilirea sarcinilor parcursurilor în funcţie de obiectivele urmărite în lecţie: 1-2 deprinderi pentru învăţământul preprimar, 2-3 deprinderi pentru cel primar;
- gradarea judicioasă a efortului; se stabileşte raportul dintre volum şi intensitate; se recomandă mărirea progresivă a efortului prin mărirea mai întâi a volumului şi apoi a intensităţii;
- controlul în permanenţă a stării de funcţionare a aparatelor şi instalaţiilor folosite, asigurarea locului de aterizare cu saltele pentru sărituri şi escaladări.
CERINŢE METODICE:
- exerciţiile utilizate în parcursul aplicativ trebuie să fie cunoscute;
- trebuie alternate elementele dinamice cu cele mai puţin dinamice; alternarea celor dificile cu cele mai uşoare;
- asigurarea unei încălziri specifice înaintea începerii parcursului;
- evitarea folosirii unor structuri dificile la sfârşitul parcursului;
- parcursurile se por schimba cât mai des, fie prin introducerea unor aparate noi, fie prin modificarea funcţionalităţii aparatelor existente şi a exerciţiilor;
- controlul permanent al adaptării la efort prin înregistrarea F.C.
POSIBILITĂŢI DE DOZARE PRIN REGLAREA:
- lungimii traseului, repetarea acestuia (minim 3x);
- numărului de obstacole, caracterul acestora, înălţimea acestora;
- elemente de îngreuiere;
- vitezei de deplasare;
PROCEDEELE DE ORGANIZARE A PARCURSURILOR
ale parcursurilor sunt dependente de condiţiile materiale, în sală sau în aer liber:
- grupe paralele;
- bandă rulantă (continua);
- torent;
LOCUL PARCURSURILOR APLICATIVE ÎN LECŢIA DE EDUCAŢIE FIZICĂ:
- în partea pregătitoare: în momentul de pregătire a organismului pentru efort, sub forma unor parcursuri uşoare, scurte, cu obstacole joase; trebuie să vizeze dezvoltarea fizică armonioasă;
- în partea fundamentală, atât pentru consolidarea deprinderilor motrice cât şi pentru dezvoltarea aptitudinilor motrice;
- în partea de încheiere: în momentul de revenire a organismului parcursurile vor avea un tempo lent cu caracter de destindere şi relaxare;
Abonați-vă la:
Postări (Atom)