https://www.youtube.com/watch?v=fU_DtU3f0d4&feature=youtu.be
miercuri, 25 noiembrie 2020
duminică, 15 noiembrie 2020
Plan lecție EFS- platformă on-line ,sincron/asincron/mixt
DATA: .......................-după orarul clasei.
Clasa IV a
Prof. TULEA DANIEL
Durata : 40 minute;
Materiale necesare: -apa pt hidratare, prosop, obstacole ;
Tema lecției: -Formarea deprinderilor motrice specifice unei probe sportive;atletism- alergare de viteză
Obiective: -Formarea ,corectarea ,mentinerea unei posturi corporale corecte;
-Formarea deprinderii motrice -alergărea de viteză (Atletism)
DESFĂȘURAREA LECȚIEI:
1. PREGĂTIREA ORGANISMULUI PENTRU EFORT ( Încălzirea) : 15 minute
A) Variante de mers și alergare:( se poate executa de pe loc sau din deplasare ,în funcție de spațiul fiecăruia) : -7 minute
-mers pe vârfuri cu brațele întinse sus;
-alergare ușoară ;
-mers pe călcâie cu mâinile la ceafă;
-mersul uriașului cu pași cît mai mari;
-alergare cu genunchi sus ;
-mers cu spatele pe direcția de mers ;
-alergare cu lovirea șezutei ;
-mers lateral cu pași adăugați;
-mers ghemuit cu mâinile pe genunchi;
-pas săltat-braț ,picior opus;
-alergare laterală cu pași agăugați;
-mers cu respitație- inspirație 2 pași- expirație 3 pași.
B) Influențarea selectivă a aparatului locomotor: -8 minute
v Complex de exerciții pentru dezvoltarea fizică armonioasă :( cum le-am executat la lecțiile de educație fizică)
-exerciții pentru cap-gât : rotări, extensii cu aplecarea capului spre înainte, aplecări laterale dr./stg. ,răsuciri dr./stg. ;
-exerciții pentru articulația umărului : din stând depărtat cu mâinile pe umeri, rotarea umerilor spre înainte/înapoi, din stând depărtat cu brațele întinse lateral, se execută cerculețe cu brațele întinse;
-exerciții pentru brațe : ridicări-coborâri, extensii, rotări înainte/înapoi, morișca, forfecarea brațelor întinse înainte;
-exerciții pentru trunchi :-rotări, răsuciri, extensii ale trunchiului cu îndoirea trunchiului înainte,aplecări laterale, morișca din poziția aplecat înainte, braț picior opus;
-exerciții pentru picioare : - genuflexiuni, fandări laterale,sărituri ca mingea pe două picioare de pe loc .
Dozare: pt fiecare segment de mai sus se va executa câte 3 exerciții-repetate de 3 ori în 8 TIMPI- pe numărătoare.
2. PARTEA TEMATICĂ: - 22 minute
Alergare de viteză:
Ex. 1. :Alergare cu genunchii sus. Distanța -10 metri . Tempo 2/4 : Dozare -3 repetări, pauză între repetări 50 sec. FIG. 1
FIG. 1
Ex.2.: Alergare cu genunchi sus-5 metri - alergare accelerată-15 metri, Distanță 20 metri. Tempo 3/4 : Dozare- 3 repetări , pauză 60 sec. între repetări. FIG. 2
FIG. 2
Ex. 3. :Cu startul de jos (”pe locuri” „fiți gata” start),alergare accelerată în linie dreaptă. Distanță 15 metri. Tempo 3/4 . Dozare- 4 repetări , pauză 60 secunde între repetări. FIG. 3
FIG. 3
Ex. 4. : Cu start de sus, alergare accelerată cu schimbarea direcției de alergare sub formă de triunghi . Distanță 15 metri. Dozare : 3 repetări cu pauze de 60 secunde între repetări. FIG. 4
FIG. 4
3. PARTEA DE REVENIRE A ORGANISMULUI DUPĂ EFORT :3 min.
-mers cu respirație .
CERINȚE ȘI RECOMANDĂRI:
- Exercițiile se execută cu efortul specific alergării de viteză ;
- Se poate face și hidratarea (înghițituri mici de apă) când simțim nevoia ;
- În timpul exercițiilor ,se menține o poziție corectă a corpului și mișcăm brațele ușor îndoite, vioi pe lângă corp ;
- se respiră în timpul executării exercițiilor;
- Se respectă dozarea scrisă , și de asemenea -atenție la pauzele între repetări.
Prof. Tulea Daniel
vineri, 6 noiembrie 2020
ROLUL PARAMETRILOR EFORTULUI ÎN DINAMIZAREA ȘI EFICIENTIZAREA LECŢIEI DE EDUCAŢIE FIZICĂ ȘI SPORT
Efortul concretizat în parametrii săi –volum,intensitate,complexitate este elementul esenţial care determină opţinerea defectelor morfogenetice, fiziologice, neuropsihice şi educative, pe a căror producere obiectivă se structurează componentele procesului instructiv- educativ propriu educaţiei fizice: indicii de dezvoltare fizică armonioasă, formarea priceperilor şi deprinderilor motrice, dezvoltarea calitaţilor motrice. Realizarea unei concordanţe între componentele procesului intructiv educativ şi parametrii efortului trebuie să se distingă în optimizarea dezvoltării fizice pentru formarea priceperilor şi deprinderilor motrice, pentru dezvoltarea calitaţilor motrice. Nerealizarea concordanţei dintre componentele procesului instructiv educativ şi parametrii de efort specifici acestora are drept consecinţa obţinerea limitata sau paţiala a efectelor planificate. In cazul opimizării dezvoltării fizice ,ca primă componenta a procesului instructiv educativ, parametrii specifici de efort sunt în mare parte ignoraţi. De cele mai multe ori se amplifica în mod nejustificat parametrul complexitate, prin utilizarea unor exerciţii cu structura lungă de opt timpi care solicită mai mult memoria executanţilor decât formaţiunile musculo-articulare.
Parametrul- intensitate , în majoritatea cazurilor, este lăsat la nivel de mişcare activă liberă solicitând in cel mai bun caz funcţia elastica a formaţiunilor musculo-articulare şi nicidecum funcţia contractiă a musculaturii singura care poate provoca intensificarea metabolismului muscular ce sta la baza efectelor trofice necesare dezvoltării musculaturii corpului.
Parametrul- volum de cele mai multe ori se află la nivel de subdozarea specifică obţinerii efectelor proprii dezvoltării fizice armonioase.Este insuficient sa ne încadrăm cu unu sau cu mai mulţi parametrii de efort specifici pentru optimizarea dezvoltarii fizice, ci cu toţi. In caz contrar, efectele sunt limitate şi se sting repede. In cazul optimizării dezvoltarii fizice, grupele musculare trebuie să învingă o rezistenţă periferică care să depaşească pe cea produsă de mişcările active libere în activitatea habituală. Volumul de efort rezultat din numărul de repetări al fiecarui exerciţiu trebuie să asigure, în primul rând,o vascularizare suplimentară prin flux de sânge prin vasele de rezervă şi prin creşterea debitului sanguin prin vasele ce irigă muculatură segmentelor corpului. Numai în acest caz volumul de efort-ce se diferenţiaza pe vârste şi sexe-devine specific pentru optimizarea dezvoltării fizice. Complexitatea efotului joacă un rol secundar,deoarece mişcările din cadrul exerciţiilor trebuie să angreneze musculatura pe structuri funcţionale, motiv pentru care este simplă accesibilă categoriilor de varste ale şcolarilor. O altă componentă a procesului instructiv educativ- formarea priceperilor şi deprinderilor motrice de baza şi proprii diferitelor ramuri de sport prezintă parametrii de efort specifici. Parametrii de efort trebuie să fie corelaţi cu stadiul didactic la care se abordează formarea priceperilor şi deprinderilor motrice. Parametrii de efort difera dacă este vorba de stadiul de învaţare, de consolidare, de perfecţionare sau cel de generalizare.Astfel, în stadiile învaţare-consolidare specificul constă din volum mare, rezultat din numarul mare de repetării până la fixarea mecanismului de bază şi realizarea sterotipiei dinamice. Complexitatea efortului în acest stadiu de formare a deprinderilor se subordonează algoritmului utilizat, modificandu-se în raport cu acumularile facute de elevii în timp ce intensitatea efortului trebuie să se subordoneze nivelului de dezvoltare al calitaţilor mortice pe care le solicită metodologia formării deprinderii respective. Cu cat nivelul calitaţilor motrice este mai scăzut, cu atât şi intensitatea solicitată prin structura algoritmilor va fi mai scazută şi invers. Astfel, înalţimea obstacolelor, greutatea obiectelor, tempourile de execuţie, marimea elanului se modifică în raport cu nivelul de dezvoltare al calitaţilor motrice. De regulă, intensitatea în acest stadiu de formare a deprinderilor motrice este redusa. În stadiile de perfecţionare, parametrii efortului au alt specific. Volumul se reduce în schimb, complexitatea creşte, iar intensitatea se mareşte. Prioritatea complexităţii şi a intensităţii în acest stadiu este determinată de finalitatea acţiunii de formare a deprinderilor motrice.
Dezvoltarea calitaţilor motrice –viteză, îndemanare, rezistenţă şi forţă ca altă componentă de bază a procesului instructiv educativ, prezintă deasemenea, parametrii de efort specifici încadraţi în metodologia proprie de dezvoltare a fiecarei calitaţi motrice în parte. Astfel în cadrul metodologiei dezvoltării vitezei are prioritate parametrul intensitate, repezentat în acest caz de: rapiditatea tempooul, spontaneitatea cu care se execută exerciţiile deliberat structurate. Volumul efortului ca şi complexitatea, trebuie să faciliteze obţinerea rapiditaţii, tempoului şi spontaneităţii maxime. În practică se comit unele erori faţă de specificitatea efortului propriu acţiunii de dezvoltare a vitezei.Cel mai frecvent nu se realizează intensitatea maximă raportată la nivelul standard fie la posibilitatile elevilor. Cauza este multiplă: distanţe prea mari sau prea mici, complexitatea exerciţiilor –prea crescută, pauzele de odihnă între repetări prea scurte, volumul de repetări-prea mic sau prea mare.
Dezvoltarea capacității coordonative- este prioritarea parametrului complexitate. Condiţia de efort pentru dezvoltare capacității coordonative este :creşterea continuă a complexităţii exerciţiilor utilizate. Complexitatea trebuie crescută în mod continuu şi diferenţiat pe categorii de vârsta începand cu 6 ani până la 12-16 ani.
Intensitatea si volumul trebuie să fie subordonate obţinerii complexităţii dupa care şi acestea se măresc până la limita de cerinţe in care se va aplica dezvoltarea îndemânării respectiv activitaţile cu caracter motric. În dezvoltarea forţei specificul parametrilor de efort constă din prioritatea simultană a volumului şi intensităţii. În lecţiile de educaţie fizică trebuie să se înceapă cu mai puţin de 40% şi să se continue în limitele 80-85%. Creşterea intensităţii se face pe baza acumulărilor produse de la o etapă la alta, de la un ciclu de lecţie la altul. Acumularea se produce pe baza volumului. Este motivul pentru care volumul trebuie corelat cu intensitatea. De multe ori se neglijează această corelare în sensul ca se acţionează cu acelaşi volum şi intensitate pe durate foarte mari, folosirea numai a procedeelor ridicării de greutăţi cu încarcătura care creşte foarte lent şi a circuitului limitând procedeul izometriei. Primele doua procedee fac să crească masa musculară, da nu şi gradul de tonicitate al acesteia şi capacitatea centrilor nervoşi corticali de transmitere a impulsului catre masa musculară periferică.
Prof. Tulea Daniel
COMPLEX PENTRU DEZVOLTAREA FIZICĂ ARMONIOASĂ - scenariul roșu
BASTON/PROSOP
CAP-GÂT:
Exerciţiul nr. 1.
P.I. Stând depărtat cu bastonul înainte jos de capete apucat la nivelul umerilor:
T1-4 Rotarea capului spre stanga;
T5-8 Rotarea capului spre dreapta.
Exerciţiul nr. 2.
P.I. Stând depărtat cu bastonul înainte jos de capete apucat la nivelul umerilor:
T1-2 Extensia capului cu arcuire;
T3-4 Aplecarea capului inainte cu arcuire;
T5-6 Aplecarea capului spre stanga, cu arcuire;
T7-8 Aplecarea capului spre dreapta, cu arcuire.
BRAȚE:
Exerciţiul nr. 3.
P.I. : Stand departat cu bastonul înainte jos de capete apucat la nivelul umerilor:
T1-2 Balansarea bratelor spre stanga;
T3-4 Balansarea bratelor spre dreapta;
T5-6 Idem T1-2;
T7-8 Idem T3-4.
Exerciţiul nr. 4.
P.I. Stând depărtat cu bastonul înainte jos de capete apucat la nivelul umerilo:
T1- Ducere bratelor intinse inainte;
T2- Ducerea bratelor intinse sus;
T3- Idem T1;
T4- Revenire in PI.
TRUNCHI:
Exerciţiul nr. 5.
P.I. Stând depărtat cu bastonul la ceafă de capete apucat :
T1-2 Indoirea trunchiului lateral stanga cu arcuire ;
T3-4- Indoirea trunchiului lateral dreapta cu arcuire.
PICIOARE :
Exerciţiul nr. 6:
P.I:Stand depărtat cu bastonul la ceafă de capete apucat:
T1- Fandare laterala pe piciorul stang;
T2- Revenire la P.I.;
T3 Fandare laterala pe piciorul drept;
T4- Revenire la P.I.
Exercitiul nr 7:
P.I. Stand, bastonul de capete apucat, bratele inainte jos :
T1- Fandare inainte pe piciorul stang, ducerea bratelor sus;
T2- Revenire in P.I.
T3- Fandare inainte pe piciorul drept, ducerea bratelor sus;
T4- Revenire in P.I.
Exercitiul nr 8 :
P.I. Stand, bastonul de capete apucat, bratele inainte jos :
T1-2- Sarituri ca mingea pe loc;
T3-4 - Saritura cu genunchii la piept.
Exercițiul nr. 9 :
T1-4 -Ridicarea brațelor prin înainte sus cu inspirație - nas;
T5-8 - Coborârea brațelor jos cu expirație - gură.
Prof. Tulea Daniel
joi, 5 noiembrie 2020
ABC-UL SĂRITURILOR ÎN ATLETISM
AZI ÎNCEPĂTORI, MÂINE CAMPIONI
Deprinderile motrice de bază (mersul, alergarea, săritura şi aruncarea) sunt parţial determinate genetic, ele manifestându-se de la o vârstă timpurie. Formarea acestora depinzând în mare măsură şi de nivelul dezvoltării calităţilor motrice.
Săriturile sunt deprinderi motrice cu aplicativitate variată. Ele pot fi utilizate ca mijloc de locomoţie, ca mijloc aplicativ-utilitar, ca probă sportivă sau ca element component al structurilor tehnico-tactice în jocurile sportive şi în multe alte ramuri de sport.
Pe de o parte, săriturile pot fi utile pentru dezvoltarea calităţilor motrice forţă, rezistenţă, îndemânare, a detentei (forţă-viteză) sau a echilibrului. Pe de altă parte, ele pot fi utile pentru stimularea unor calităţi psihice: curaj, voinţă, dârzenie (paraşutism, cascadorie).
Este foarte importantă învăţarea corectă a săriturilor, pentru că acestea devin parţial sau complet automatisme, care pot influenţa pozitiv, prin transfer, manifestarea unor probe sau procedee tehnice.
Este bine ca încă de la primele lecţii, începând cu clasa pregătitoare şi mai ales elevii din clasa I, să înveţe cele cinci sărituri de bază:
- succesiv pe acelaşi picior;
- succesiv pe ambele picioare;
- de pe unul, pe ambele picioare;
- de pe ambele, pe un picior;
- alternativ, de pe un picior, pe celălalt.
Abordarea săriturilor se poate face prin jocuri specifice vârstei elevilor, cu respectarea principiului accesibilităţii: de la uşor la greu, de la cunoscut la necunoscut şi de la simplu la complex.
Un astfel de joc, foarte util este „Prefixul”.
Colectivul poate fi împărţit pe 2-4 şiruri, aşezate în spatele liniei de plecare. În faţa fiecărui şir sunt desenate câte trei cercuri, la distanţe adecvate. La 3-5 m dincolo de ultimul cerc se află un reper (un con, o minge, o cutie de carton etc.). Elevii din faţa fiecărui şir, la comanda profesorului (Prefix: 1-1-1), sar într-un picior, în fiecare cerc, se deplasează înainte şi ocolesc reperul, apoi la întoarcere sar pe celălalt picior. Copiii care efectuează corect toate săriturile primesc un punct. Se pot da prefixuri diferite: 1-2-1; 1-1-2; 2-1-2 etc.
Şirul care acumulează cele mai multe puncte câştigă.
Pentru jocurile sportive, foarte utile sunt săriturile cu schimbare de direcţie, lateral stânga-dreapta, înainte-înapoi şi pe diagonală. Acestea vor favoriza învăţarea schimbărilor de direcţie, a fentelor, în situaţii tactice de marcaj-demarcaj, depăşirea adversarului, evitarea contactului la acţiunile agresive ale adversarului, prevenirea accidentărilor.
Jocul „Micul slalom” .Colectivul este aşezat pe 2-4 şiruri. În faţa fiecărui şir sunt desenate câte 3 cercuri, în zigzag, la 0,50 m lateral şi la 0,30 m în faţă. La comandă, primii din fiecare şir, sar pe ambele picioare, în fiecare cerc, după care se deplasează la coada şirului propriu. Cel care soseşte primul şi sare corect, câştigă un punct pentru echipa sa.
Echipa care acumulează cele mai multe puncte câştigă întrecerea.
Variante: se pot efectua combinaţii de sărituri pe unul şi pe ambele picioare, cercurile se vor aşeza în diferite forme: M, X, Y, Z, V,W. Săriturile se pot efectua astfel, în toate direcţiile, dezvoltând îndemânarea, coordonarea şi orientarea în spaţiu.
Ca deprindere perceptiv-motrică, săriturile ca reacţie la un stimul extern, se pot efectua prin sărituri peste obstacole fixe sau aflate în mişcare, în relaţie cu un partener sau cu un obiect. Astfel, se pot efectua exerciţii cu desprindere pe unul sau pe ambele picioare:
- săritură cu atingerea unui obiect suspendat;
- sărituri la coardă;
- săritură peste un obiect aflat în mişcare;
- sărituri peste obstacole;
- sărituri pe şi de pe banca de gimnastică;
- sărituri cu întoarceri de diferite grade, spre stânga sau spre dreapta;
- sărituri cu partener, cu bătaia palmelor sus, piept în piept („Săritura cocoşilor”) sau peste picioarele partenerului aşezat (depărtat-apropiat).
Pentru elevii din ciclul gimnazial se pot utiliza şi jocuri cu dificultate mai mare cum ar fi: sărituri în adâncime de pe lada de gimnastică, „Capra vie” etc.
Jocul „Fereşte-ţi picioarele!”, ca deprindere inteligent-motrică, se efectuează pe perechi, stând faţă în faţă. Fiecare jucător sare pe rând, cu intenţia de a călca uşor, pe vârful picioarelor, pe celălalt, dintr-o singură mişcare. Pentru a se feri, cel ameninţat are voie să efectueze doar o singură săritură. Apoi rolurile se inversează. Cine face 3-5 puncte este declarat câştigător.
Săriturile întâlnite în unele ramuri sportive se bazează în mare măsură pe bagajul de deprinderi de a efectua sărituri acumulate în ciclul primar. Săriturile din atletism se efectuează prin desprindere de pe un picior, cele din gimnastică prin bătaia efectuată pe ambele picioare, iar în jocurile sportive se întâlnesc combinaţii diverse, caracteristice anumitor procedee tehnice.
Formarea deprinderilor de a efectua sărituri în lecţiile de educaţie fizică trebuie să ţină cont de legităţile generale ale formării deprinderilor motrice, în general, precum şi de specificul acestora, în special.
Elevii trebuie învăţaţi să efectueze o aterizare elastică, fără şocuri. Să se capteze atenţia colectivului pentru ca aceştia să se concentreze asupra sarcinii de lucru. Asigurarea disciplinei pe parcursul desfăşurării lecţiei .Să se verifice zona de lucru, prin alegerea unor suprafeţe netede, uscate, curăţate de eventuale obiecte care pot produce accidente. Corectarea să se efectueze prompt şi permanent pentru a se evita formarea unor deprinderi greşite şi neeficiente sau transferuri negative, care pot împiedica cariera sportivă a unor posibili viitori performeri .
CONSIDERAȚII ASUPRA VIZIUNII MODERNE ÎN PROCESUL INSTRUCTIV-EDUCATIV -E.F.S. - CICLUL PRIMAR (ABC MOTRICITĂȚII)
METODE ŞI MIJLOACE ÎN ABC -UL MOTRIC
1. METODE FOLOSITE ÎN PREDAREA EDUCAŢIEI FIZICE
Specific pentru lecţia de educaţie fizică este varietatea metodelor, procedeelor
metodice şi a tehnicilor didactice utilizate în lecţie, precum şi o oarecare prioritate a metodelor intuitive ( practice).
Metodele folosite în predarea educaţiei fizice la ciclul primar sunt grupate de regulă în :
-metode verbale ( explicaţia, expunerea şi conversaţia );
-metode practice ( demonstraţia şi explicaţia, repetarea );
-metoda observaţiei;
-metoda aprecierii activităţii.
Dintre acestea, metodele repetării, demonstraţiei şi explicaţiei au cea mai mare întrebuinţare. La clasele I – a II- a, executarea unor exerciţii este uşurată dacă este determinată şi însoţită de mici povestiri atractive care sugerează acţiunile viitoare ale elevilor.
Repetarea exerciţiilor trebuie însoţită de dispoziţii şi indicaţii verbale care contribuie la lărgirea capacităţii de percepere a acţiunilor, la închegarea reprezentărilor motrice. Comanda trebuie să însoţească majoritatea exerciţiilor (repetărilor), contribuind la realizarea unui ritm optim de execuţie, la orientarea în spaţiu, la precizarea acţiunii şi numărului de repetări.
Demonstrarea şi repetarea se vor realiza, mai ales, prin procedeu global – la clasele I şi a II-a, la clasa a IV-a putându-se lucra şi diferenţiat – pe grupe valorice omogene, dar şi în perechi.
De asemenea, la orice oră de educaţie fizică, învăţătorul trebuie să ţină seama de :
-dozarea corectă şi în mod progresiv (în cadrul fiecărei lecţii în parte dar şi de la o lecţie la alta) a efortului, acesta trebuind să se înscrie pe o curbă ascendentă, cu vârfuri de intensitate în verigile destinate repetării acţiunilor motrice ;
-folosirea eficientă a timpului afectat lecţiei prin sporirea timpului destinat exersării.
2. MIJLOACELE EDUCAŢIEI FIZICE
Realizarea obiectivelor educaţiei fizice şcolare impică utilizarea unui ansamblu
de mijloace. Teoria educaţiei fizice include în cadrul mijloacelor sale exerciţiul fizic – ca mijloc specific al domeniului – şi un număr de mijloace asociate din care se detaşează :
-factorii naturali (apa, aerul, soarele) şi factorii igienici, legaţi de locul practicării exerciţiilor fizice (săli, terenuri, bazine) ;
-raportul dintre muncă şi odihnă (recreere, efort, somn) ;
-unele mijloace proprii educaţiei intelectuale, morale şi estetice (folosite particularizat la specificul educaţiei fizice ).
Exerciţiul fizic reprezintă mijlocul fundamental al educaţiei fizice. El are însemnătate igienică, instructivă şi educativă. Exerciţiile fizice contribuie la dezvoltarea funcţională şi morfologică a organismului, influenţează în mod pozitiv, dezvoltarea aparatului locomotor, a organelor interne, a sistemulul nervos central; ele favorizează dezvoltarea şi perfecţionarea calităţilor motrice : viteză, rezistenţă, forţă, îndemânare.
Pentru ca exerciţiul fizic să-şi atingă scopul urmărit, este necesar ca – în practica predării – învăţătorii să respecte anumite cerinţe fără de care nu se poate asigura eficienţa exerciţiilor fizice :
-respectarea particularităţilor individuale, morfologice, funcţionale şi psihice proprii elevilor de vârstă şcolară mică ;
-organizarea activităţilor practice, ţinându-se seama de particularităţile locului de desfăşurare, precum şi de condiţiile atmosferice şi igienice ;
-programarea exerciţiilor fizice în concordanţă cu materialul didactic existent ;
-selecţionarea şi predarea exerciţiilor fizice în funcţie de obiectivele cadru, de referinţă urmărite ;
-programarea exerciţiilor fizice luându-se în considerare numărul de copii ;
-stabilirea duratei desfăşurării activităţii respective .
Formele de bază ale practicării educaţiei fizice sunt :
1.gimnastica – are sarcină fundamentală asigurarea dezvoltării armonioase a organismului, formarea unei ţinute corecte şi îmbunătăţirea activităţii marilor funcţiuni ale organismului. În cadrul gimnasticii au luat naştere mai multe ramuri :
- gimnastica de bază ;
- gimnastica igienică ;
- gimnastica sportivă ;
- gimnastica ajutătoare .
2.jocul – reprezintă o formă tipică de activitate creată de om, fiind un fenomen social. Corespunzător scopurilor urmărite, precum şi particularităţilor organizării lor, jocurile se împart în trei grupe :
-jocuri de mişcare (dinamice),
-jocuri pregătitoare şi ajutătoare (pentru însuşirea sau perfecţionarea unor deprinderi de mişcare specifice anumitor ramuri de sport);
-jocuri sportive.
3.sportul – defineşte activitatea care, incluzând un număr limitat de structuri motrice, se desfăşoară pe baza unor regulamente precise şi unice şi urmăreşte disputarea întâietăţii între mai mulţi participanţi.
4.turismul- ca activitate a educaţiei fizice, are o sferă mai restrânsă decât turismul în general, vizând cu precădere modul de deplasare a copiilor şi tinerilor dintr-un loc într-altul, efectuat ca urmare a eforturilor lor proprii. Turismul se practică sub următoarele forme :
-plimbările – pentru recreere, deconectare, refacere, odihnă activă, întărirea sănătăţii ;
-excursiile – pe lângă cunoaşterea şi vizitarea unor obiective turistice, istorice, au şi o valoare igienică, de călire a organismului ;
-drumeţiile – sunt activităţi turistice complexe, în care participanţii trebuie să învingă anumite greutăţi; din această cauză se impune respectarea anumitor reguli, cum ar fi : alegerea şi folosirea încălţămintei, îmbrăcămintei, alimentaţiei potrivite, respectarea modului de mişcare în grup în raport cu itinerariul ales, alegerea adecvată a locurilor de popas, măsuri pentru organizarea taberelor etc.
Mijloacele asociate ale exerciţiului fizic sunt factorii naturali de călire a organismului şi condiţiile igienice. Copiii trebuie obişnuiţi cu folosirea raţională a influenţei aerului, soarelui şi apei în vederea fortificării generale a organismului. Sălile în care se desfăşoară lecţiile de educaţie fizică trebuie să fie curate şi aerisite, accesul elevilor permiţându-se numai cu echipament adecvat. Factorii de igienă – măsurile de igienă personală şi socială – respectaţi în mod consecvent, reprezintă o condiţie esenţială pentru realizarea cu succes a obiectivelor educaţiei fizice.
3. MIJLOACE DE ÎNVĂŢĂMÂNT ÎN CADRUL LECŢIILOR
Realizarea obiectivelor cadru şi de referinţă specifice acestei discipline necesită
existenţa unor materiale didactice şi spaţii amenajate care să permită desfăşurarea procesului didactic atât în are liber, pe timp favorabil, cât şi în interior, pe timp nefavorabil.
Orice învăţător îşi poate amenaja – ajutat de conducerea şcolii, de părinţi un spaţiu în curtea şcolii care să cuprindă :
-groapă pentru sărituri ;
-terenuri trasate, culoare de alergare, marcaje pentru aruncări ;
-porţi pentru minihandbal şi minifotbal, panouri pentru minibaschet ;
-bârnă pentru echilibru .
Cu sprijinul părinţilor se pot procura mingii, cercuri, bastoane, corzi, saltele, steguleţe. De asemenea, putem folosi materiale simple, existente la îndemâna oricui:
-sfori – folosite la sărituri în înălţime, la mers în echilibru, la aruncarea mingii lansate etc ;
-sticle de plastic pot deveni jaloane, obstacole;
-sârme oţelite pot deveni cercuri ;
-ambalaje din material plastic pot deveni repere, obiecte de transport, ţinte, obstacole la care şi cu care se pot exersa o multitudine de deprinderi.
Important este să avem pasiune şi creativitate şi să credem în faptul că orele de educaţie fizică sunt cele mai importante pentru menţinerea stării de sănătate a copiilor noştri, pentru formarea deprinderilor igienico – sanitare.
Prof. Tulea Daniel
IMPORTANŢA JOCULUI MOTRIC ÎN DEZVOLTAREA ARMONIOASĂ A COPILULUI - SINTEZE E.F.S.
Jocul are diferite funcţii şi forme de la o etapă a vieţii la alta. Încerc în cele ce urmează o sistematizare a jocurilor în funcţie de vârstă:
I. 0-1 ani - sugarul:
Dupa naştere au loc o serie de procese de adaptare şi de echilibrare a organismului copilului la condiţiile mediului extrauterin. Principalele procese în această perioadă de viaţa sunt: echilibrarea respiraţiei; echilibrarea termică; asimilarea independentă; hrănirea activă etc. în această etapă nu se poate vorbi de existenţa jocului, dar copilul manifestă unele reacţii de orientare faţă de mediul înconjurător. Aceste reacţii sunt de tip senzorio-motor şi constă în îndreptarea capului sau a ochilor spre o jucărie, o sursă de zgomot, mişcări ale persoanlor din jur etc.
II. 1-3 ani – prima copilărie:
In această perioadă se dezvoltă intens jocul de manipulare sub influenţa trebuinţei de a se mişca. Se obţin procese importante în dezvoltarea sociabilitătii copilului. La 3 ani, jocul este legat de obiectele din jur, cuprind o varietate de elemente. Apar mereu mişcări mai complexe, ce tin de interesul copilului faţă de conduitele adultului. Iau amploare jocurile cu subiect şi rol cît și cele de imitație.
III. 4-6 ani – a doua copilărie :
In această perioada jocul devine activitatea fundamentală a copiilor, în care intervin combinaţiile mentale, reprezentări de imaginaţie şi se dezvoltă forme de experienţe complexe şi variate.
La 4 ani jocul nu mai este o manifestare singulară. Copilul solicită parteneri de preferinţă pe cei mai mari sau mai mici în vărstă.
La 5 - 6 ani jocul cu rol şi subiect este dominant în jocul copiilor şi atinge un nivel mai superior de dezvoltare. Jocurile de mişcare, cele cu reguli, încep să capete o importanţă mai mare.
IV. 7-10/11 ani – a III–a Copilărie:
Este perioada care prezintă caracteristici importante şi marchează un proces în dezvoltarea psihică a copulului. Invăţarea devine un proces conştientizat. Jocurile de echipa şi cu diferite reguli sunt prioritari, competiţia începe să devină deosebit de activă.
La 9 ani, în diferite jocuri fete încep să se separe de băieţi, în mod spontan. Se acordă o mare atenţie jocurilor cu reguli şi jocurilor colective. In această perioadă, jocul nu mai constituie activitatea fundamentală, interesul pentru această activitate rămâne foarte puternic.
V. 11-14 ani – preadolescentul :
Este perioada de încheiere a copilăriei şi trecerea spre maturizare, dominantă de schimbările bio-psiho-sociale. In prima faza predomină conduita infantilă, caracterizată prin nevoia de mişcare, care este satisfăcută prin activităţile ludice. Jocurile de performanţă ce implică întrecerea, o competiţie în care se realizează cooperarea, valorificarea posibilităţilor fiind urmărită pe echipe, sau în grup sunt preferate şi se păstrează jocurile în care se urmăreşte realizarea performaţelor individuale. In funcţie de sex, tipurile de joc preferate sunt cele pe grupuri de joacă. Fetele preferă jocurile cu mingea, coarda etc., iar băieţii jocurile de forţă, de întrecere care le solicită agilitatea, îndemânarea, puterea, dinamismul etc. Capacităţile individuale, intelectuale şi fizice dau o notă de originalitate jocurile practicate. Caracterul competiţional dezvoltă spiritul de autoperfecţionare şi sociabilizare. Spre sfarşitul acestei etape se manifestă latura amuzantă a jocului şi dorinţa de a învinge. Jocurile de caracter competiţional sunt cele care domină în activitate.
VI. 14-18 ani – adolescenţa:
Adaptarea la condiţiile vieţii sociale se desfăşoară pe un plan destul de larg. Jocurile contribuie la dezvoltarea trăsăturilor caracteristice fundamentale cum sunt: sentimentele de reponsabilitate, de onoare, formarea unei atitudini civice.
VII. 18-25 ani – tinereţea:
Activităţile de tip loisir ocupă un spaţiu important în viaţă tinerilor. Sunt agreate colectivităţi de aceeaşi vârstă. Tânărul participa efectiv la joc, lupta pentru prestigiul său sau al coletivului, cooperarea cu partenerii este bună, îşi valorifică deprinderile formate. Domină spiritul de aventură şi poate fi satisfăcut cu excursii, la care participă cu mult drag. Tendinţa de afirmare a personalităţii se manifestă atât în joc cât şi în timpul liber. Dansul este o activitate preferată de tineri fiindcă prin dans îşi poate exprima stările afective şi atracţia pentru sexul opus.
VIII. după 25 ani – adult:
Odată cu intrarea în maturitate deplină, din punct de vedere psihologoc, omul îşi modifică conduita, se simte mai responsabil, conştient de valorile şi lipsurile sale. Activitatea de distracţie şi relaxare devine o parte a vieţii sale. Activitatea ludică şi de loisir la această vârstă se pot grupa astfel (VerzaE., 1978):
- jocuri şi distracţii desfăşurate în familiei;
- jocuri şi distracţii desfăşurate în afara familiei.
Toate aceste activităţi luidice şi de loisir permit adulţilor o descărcare tensionată acumulată pe plan profersional şi socio-cultural, combaterea stresului, relaxare, deconectare, afirmarea unor deprinderi, aptitudini, personalităţii.
Prof. Tulea Daniel
Abonați-vă la:
Postări (Atom)