PROGRAMA SI BIBLIOGRAFIA PENTRU EXAMENUL DE TITULARIZARE -2020

SUBIECTE EXAMEN DE TITULARIZARE -29.07.2020

ELEMENT DE GIMNASTICA CU CARACTER DE ECHILIBRU -FORȚĂ

                                                          STÂND PE OMOPLAȚI

                                               Fig.9 a.                                        Fig. 9 b.,c,d.

Descriere tehnică: 

Din poziţia şezând se execută o rulare înapoi cu gruparea corpului, urmată de aşezarea mâinilor pe bazin, braţele cu partea posterioară sunt sprijinite pe sol. Urmează întinderea picioarelor şi a corpului la verticală, în aşa fel încât, călcâiele, şezuta şi umerii să se găsească pe aceeaşi linie verticală (fig. 9a). După însuşirea corectă a elementului, se va executa cu picioarele întinse, apoi din poziţia stând prin rulare pe spate, cu şi fără sprijinul mâinilor pe bazin, braţele rămânând întinse pe sol. În stând pe omoplaţi picioarele pot fi întinse; un picior îndoit şi celălalt întins; în sfoară etc. (fig. 9 b, c, d).

Metodica învăţării:

Seria I:

- şezând: rulare înapoi cu corpul grupat sau întins şi revenire;

- sprijin ghemuit: rulare înapoi cu păstrarea grupării şi revenire;

- culcat dorsal cu mâinile apucate de a doua şipcă: îndoirea picioarelor cu apropierea genunchilor de piept, menţinerea poziţiei şi revenire;

- aceeaşi poziţie: îndoirea picioarelor, rulare pe spate cu întinderea picioarelor spre verticală atingând scara cât mai sus şi revenire.

Seria a II-a:

- şezând: rulare înapoi cu corpul grupat şi în momentul sprijinului pe omoplaţi şi ceafă, întinderea braţelor şi aşezarea lor pe saltea;

- stând pe omoplaţi cu şi fără ajutor;

- stând pe omoplaţi din poziţia aşezat şi stând, prin rulare înapoi;

- introducerea elementului în combinaţii simple.

Ajutorul:

 Se acordă din lateral faţă de executant, apucându-l de glezne, iar cu un genunchi sprijinit pe bazinul acestuia, se fixează poziţia verticală.

Greşeli de execuţie: 

Elan prea mare la ridicarea picioarelor şi corpul se răstoarnă; ridicarea insuficientă pe umeri; căderea corpului peste cap; îndoire din articulaţiile coxo-femurale; nerealizarea poziţiei verticale.

                                                                                     Prof. Tulea Daniel

SĂRITURI ÎN GIMNASTICA ȘCOLARĂ

                    SĂRITURĂ ÎN GHEMUIT PESTE LADA AȘEZATĂ TRANSVERSAL

Descrierea tehnică:

Săritura constă dintr-un elan , bătaie pe trambulină, înclinarea trunchiului înainte, ridicarea picioarelor spre orizontală. În momentul sprijinului pe aparat, corpul se grupează  prin îndoirea picioarelor la piept, trecerea lor printre braţe, urmată de o împingere energică în braţe concomitent cu extensia corpului şi ridicarea braţelor lateral sus.

Etapele metodice de învăţare:

1. Culcat dorsal, ridicarea energică a genunchilor la piept şi revenire

2. Atârnat la spalier, ridicarea genunchilor la piept şi revenire

3. Din sprijin ghemuit, săritură înainte în sprijin pe braţe cu revenire la poziţia iniţială

4. Deplasări succesive cu sărituri înainte din ghemuit în ghemuit

5. Stând pe trambulina situată la distanţă mică faţa de aparat, mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive pe trambulină  cu ridicarea genunchilor la piept

6. Stând pe trambulină, cu mâinile  pe aparat, săritură în sprijin ghemuit pe ladă

7. Sprijin ghemuit pe ladă, împingere energică din braţe cu trecerea picioarelor printre acestea şi aterizare

8. Elan 2-3 paşi săritură în ghemuit peste ladă aşezată la o înălţime mică, cu ajutor. Suprafaţa de sprijin va fi acoperită cu o saltea

9. Elan 2-3 paşi, săritură în ghemuit peste ladă cu ajutor

10. Elan 8-10 paşi, săritură în ghemuit peste ladă cu ajutor

11. Săritură completă fără ajutor

Ajutorul :

Se acordă din lateral, apucând elevul cu o mână de antebraţ, iar cu cealaltă la nivelul bazinului purtând elevul spre zona de aterizare.

Greşeli de execuţie:  

1. Elevul are membrele inferioare relaxate în timpul bătăii pe trambulină

2. Bazinul nu este ridicat la nivelul aparatului în primul zbor

3. Elevul nu ridică suficient genunchii la piept în primul zbor

4. Împingerea este defectuoasă datorită braţelor îndoite pe aparat

5. După împingere, corpul nu se înalţă suficient în zborul II 

                                                                              Prof. Tulea Daniel

SĂRITURI ÎN GIMNASTICĂ -METODICA DE ÎNVĂȚARE

                                      SĂRITURA ÎN SPRIJIN DEPĂRTAT PESTE CAPRĂ

Descrierea tehnică:

Săritura constă dintr-un elan de aproximativ 10-15m. urmat de o bătaie pe trambulină, desprinderea şi înclinarea corpului înainte cu întinderea braţelor spre aparat. În momentul în care palmele ating suprafaţa de sprijin, picioarele se depărtează lateral, bazinul se ridică concomitent cu împingerea energică în aparat, urmată de o ridicare a trunchiului spre verticală. În timpul zborului II, braţele se ridică lateral sus, privirea este orientată înainte iar picioarele se apropie, pregătind aterizarea.

Etapele metodice de învăţare:

1. Sprijin ghemuit, săritură în sprijin plutitor cu picioarele depărtate şi revenire la poziţia iniţială

2. Stând pe trambulina aşezată la distanţă mică faţă de aparat, cu mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive cu ridicarea bazinului

3. Stând pe trambulina aşezată la distanţă mică faţă de aparat, cu mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive cu ridicarea bazinului şi depărtarea picioarelor lateral

4. Stând pe trambulina aşezată la distanţă mică faţă de aparat, cu mâinile sprijinite pe acesta, bătăi succesive cu ridicarea bazinului, depărtarea picioarelor lateral şi oprire pe aparat în şezând depărtat

5. Din aşezat depărtat pe aparat, împingere în braţe desprindere de pe aparat şi aterizare

6. Elan 2-3 paşi, săritură în depărtat peste capra ridicată la o înălţime redusă, cu ajutor

7. Elan 6-8 paşi, săritură în depărtat peste capra ridicată la o înălţime redusă, cu ajutor

8. Efectuarea săriturii complete fără ajutor

Ajutorul:

Acesta se acordă din faţa aparatului, luând priză la nivelul braţelor elevului trăgându-l peste aparat.

Greşeli de execuţie:

1. Elevul are membrele inferioare relaxate în timpul bătăii pe trambulină

2. Bazinul nu este ridicat la nivelul aparatului în primul zbor

3. Împingere ineficientă pe aparat datorită luării contactului cu aparatul pe braţe îndoite

4. Traiectoria zborului II este scurtă şi joasă

5. Lipsa extensiei la nivelul trunchiului după desprinderea de pe aparat

6. Aterizare joasă

                                                                                      Prof. Tulea Daniel

PROBLEMATICA DE METODICĂ ȘCOLARĂ- GIMNASTICA ACROBATICĂ.

          GIMNASTICA ÎN EDUCAŢIE FIZICĂ ŞCOLARĂ-ROL,LOC ȘI IMPORTANȚĂ

SECVENȚA I:

Gimnastica în programele de educaţie fizică:

Scopul principal al practicării gimnasticii în şcoală, este menţinerea şi întărirea sănătăţii şi asigurarea unui suport fizic corespunzător practicării altor discipline sportive de către elevii talentaţi în această direcţie. Din acest motiv, programele de educaţie fizică pentru toate ciclurile de învăţământ acordă gimnasticii, alături de atletism, ponderea cea mai mare.

Prin mijloacele sale, gimnastica asigură:

- capacitatea de organizare;

- dezvoltarea fizică armonioasă;

- dezvoltarea calităţilor motrice de bază la un nivel superior;

- formarea deprinderilor specifice gimnasticii de performanţă;

- corectarea deficienţelor fizice şi prevenirea apariţiei acestora.

SECVENȚA II:

Scopul şi sarcinile gimnasticii în şcoală:

Scopul principal al predării gimnasticii în şcoală este identic cu cel al educaţiei fizice contemporane şi anume, dezvoltarea şi perfecţionarea pregătirii fizice multilaterale şi armonioase a organismului.

Dintre sarcinile cele mai importante ale gimnasticii şcolare, putem aminti:

întărirea sănătăţii elevilor şi creşterea capacităţii de muncă intelectuală;

optimizarea proceselor de creştere şi dezvoltare fizică;

- dezvoltarea calităţilor motrice de bază, formarea şi perfecţionarea la elevi a priceperilor şi deprinderilor motrice speciale pentru gimnastică;

- formarea şi dezvoltarea ţinutei corecte şi a expresivităţii;

- corectarea unor deficienţe fizice ţi motrice, ca urmare a unor traumatisme;

dezvoltarea capacităţii de relaxare a diferitelor grupe musculare sau a întregului organism pentru contracararea efectelor nocive ale activităţii intense şi stresului;

- formarea capacităţii de muncă independentă, de practicare sistematică, în timpul liber, a exerciţiilor fizice, a capacităţii de autoperfecţionare.

SECVENȚA III:

Ponderea gimnasticii în programele de educaţie fizică:

GIMNASTICA DE BAZĂ, ca o ramură accesibilă tuturor oamenilor, indiferent de vârstă şi pregătire fizică, apare în programă prin diferitele ei subramuri, în toţi anii de studii.

Mijloacele gimnasticii de bază rezolvă diferite obiective, după cum urmează:

-Capacitatea de organizare se rezolvă prin exerciţiile de front şi formaţii, prin care profesorul are posibilitatea să organizeze eficient şi rapid colectivul de elevi, să le formeze capacitatea de a acţiona individual sau în grup la comenzi unice, formând în acelaşi timp şi deprinderi (mai ales la clasele mari) de autoorganizare în anumite împrejurări. Sunt folosite cu succes acţiunile pe loc, acţiunile în deplasare, formaţiile, deplasările în figuri etc.

-Dezvoltarea fizică armonioasă se rezolvă prin mijloacele grupei de exerciţii de dezvoltare fizică generală, cea mai bogată grupă; exerciţiile au o influenţă multilaterală asupra organismului, având un mare grad de accesibilitate.

Aceste exerciţii sunt prezente într-o formă sau alta, în toate lecţiile de educaţie fizică sau antrenament, indiferent de tema sau sportul practicat.

Au o structură simplă, adaptabilă la orice vârstă şi nivel de pregătire fizică, prin ele asigurându-se însuşirea bazelor generale ale mişcării (direcţii, grad de încordare musculară, amplitudine, ritm, tempo etc.);

Conţine un număr mare de exerciţii cu posibilităţi infinite de combinare, ceea ce permite influenţarea selectivă sau cumulativă a aparatului locomotor (musculatura, mari articulaţii);

Prin aplicarea sistematică şi corectă a exerciţiilor din această grupă se rezolvă o serie de obiective cum ar fi: prelucrarea selectivă a musculaturii şi articulaţiilor; dezvoltarea forţei musculare; dezvoltarea mobilităţii articulare şi a elasticităţii musculare; formarea priceperii de a alterna încordarea şi relaxarea musculară; formarea ţinutei corecte; formarea simţului ritmului.

-Exerciţiile de dezvoltare fizică generală se pot executa liber, în perechi, cu obiecte, la aparate speciale (scara fixă, banca de gimnastică).

Fără a avea pretenţia că s-a epuizat acest subiect, este necesar de accentuat, ca în practica curentă, atât la clasă, dar mai ales în antrenamente, se ajunge uneori la superficialitate, folosirea acestor exerciţii reducându-se la o simplă încălzire pentru efortul ce va urma. Se folosesc invariabil aceleaşi exerciţii, de cele mai multe ori cu structuri foarte simple, neinteresante, chiar plictisitoare, instalându-se cu timpul o monotonie în cadrul lecţiilor.

Nerespectarea bazelor generale ale mişcărilor ca: direcţie precisă, amplitudine maximă, ritm şi tempo corespunzător, grad de încordare musculară necesar, ţinută corespunzătoare etc., duce invariabil la diminuarea valorii formative, la reducerea influenţei multilaterale asupra organismului, la scăderea interesului pentru mişcare.

Măsuri pentru contracararea acestei situaţii:

- schimbarea poziţiilor de plecare (iniţială) şi a celor finale;

- schimbarea periodică a exerciţiilor sau efectuarea lor în alte structuri;

- efectuarea aceloraşi exerciţii cu grade diferite de încordare musculară;

- îngreuierea exerciţiilor;

- schimbarea tempoului şi ritmului de execuţie;

- introducerea obiectelor portative, a partenerului, a îngreuierii sau aparatelor speciale;

- folosirea unei terminologii corecte pentru fiecare grupă de exerciţii;

- folosirea comenzilor corecte, pentru a se însuşi o terminologie adecvată;

- pretinderea unei ţinute corecte în timpul efectuării exerciţiilor.

Profesorul are obligaţia de a motiva folosirea fiecărui exerciţiu (în special la clasele mari), de a explica elevilor ce grupe musculare sau articulaţii intră în acţiune, ce efecte au exerciţiile propuse – efecte imediate şi în timp.

O mare importanţă (mai ales la clasele primare şi gimnaziale) o au exerciţiile speciale pentru formarea ţinutei corecte, cu precădere acele exerciţii care dezvoltă tonusul muscular al grupelor musculare implicate în menţinerea atitudinii corporale corecte şi estetice. Acestea se vor alterna obligatoriu cu mişcări de respiraţie, pentru o ventilare corectă a plămânilor.

   

Un capitol aparte al programei şcolare îl constituie exerciţiile speciale pentru dezvoltarea calităţilor motrice de bază. Programa de educaţie fizică cuprinde şi mijloacele pentru dezvoltarea vitezei, îndemânării, forţei şi rezistenţei. În şcoală, aceste calităţi se dezvoltă aproape în exclusivitate prin mijloacele gimnasticii.

Ţinând cont de sarcinile educaţiei fizice şcolare, educarea calităţilor motrice şi formarea deprinderilor constituie un proces unitar ce se desfăşoară pe parcursul întregii perioade de şcolarizare, pe parcursul fiecărui an de studii, cu diferite ponderi în cadrul lecţiei de educaţie fizică. În acest curs nu ne vom ocupa de prezentarea teoretică a problemei calităţilor motrice, acestea fiind obiectul teoriei şi metodicii, ci mai mult de problemele practice, care stau la îndemâna tuturor profesorilor din şcoli, indiferent de condiţiile materiale.

Forţa reprezintă capacitatea de a învinge o rezistenţă măsurată în kilograme fiind una dintre cele mai importante calităţi motrice, care influenţează în mare măsură atât viteza de execuţie a mişcărilor, cât şi activităţile care necesită rezistenţă şi îndemânare.

În ultimii ani, antrenamentul cu greutăţi, alături de celelalte metode de dezvoltare a forţei a căpătat o mare răspândire, deoarece dorinţa de a fi sănătos, de a avea un fizic plăcut şi o forţă superioară este comună tuturor (îndeosebi tinerilor).

Este unanim recunoscut faptul că antrenamentul cu greutăţi este folosit cu succes în pregătirea sportivilor de performanţă, aproape în toate ramurile sportive.

S-au obţinut rezultate bune şi în cazurile recuperării după unele traumatisme, precum şi în cazul recuperării şi corectării unor deficienţe fizice. Se recomandă şi în pregătirea femeilor, pentru tonifierea generală a musculaturii, pentru a căpăta vigoare şi supleţe.

Vârsta la care se poate începe antrenamentul de forţă este o problemă foarte controversată. Cercetările cele mai recente dovedesc că antrenamentele pentru dezvoltarea forţei pot începe la vârsta de 8 – 9 ani. Studiile şi experimentele au dovedit că antrenamentele de forţă, judicios alcătuite şi conduse, nu numai că nu opresc creşterea, dar favorizează dezvoltarea normală şi armonioasă a aparatului locomotor al copiilor.

-În lecţiile de educaţie fizică se vor include exerciţii libere, exerciţii cu îngreuieri (mingi medicinale de diferite greutăţi şi mărimi – până la 2 kg la clasele mici şi între 2-5 kg începând cu clasa a VII-a şi a VIII-a); hantele mici (0,500 – 1 kg); bastoane de fier (1 – 2 kg); săculeţe cu nisip; sticle de plastic umplute cu nisip; exerciţii cu partener; exerciţii la scara fixă şi banca de gimnastică; exerciţii la alte aparate.

Exerciţiile de forţă vor fi obligatoriu alternate cu exerciţii de mobilitate şi supleţe, de relaxare şi respiraţie.

În folosirea exerciţiilor de forţă se impune respectarea unor reguli:

- respectarea riguroasă a încărcăturii, care, la copii şi începători nu va depăşi 30Î din greutatea corporală;

- alternarea grupelor musculare angrenate în lucru – braţe; centura scapulo-humerală; trunchi; abdomen; picioare;

- alternarea poziţiilor iniţiale (stând, pe genunchi, aşezat, culcat, atârnat, sprijinit şi derivatele acestora);

- învăţarea tehnicii de mânuire a obiectelor grele şi a noţiunilor elementare asupra efectelor folosirii acestor exerciţii;

- o strictă individualizare ca urmare a bunei cunoaşteri a posibilităţilor executanţilor în special la fete şi la sportivii juniori;

- până la 13 – 14 ani, băieţii şi fetele pot urma acelaşi program (cu dozări adecvate), cu exerciţii de scurtă durată, cu caracter dinamic; pentru corectarea ţinutei se pot folosi şi unele exerciţii statice;

- lecţiile în care se folosesc exerciţiile de forţă vor avea un pronunţat caracter emoţional, fiind plăcute, majoritatea efectuându-se sub formă de joc şi întrecere;

în lecţie, dezvoltarea forţei se realizează prin programarea unor teme speciale, plasate în veriga special destinată, în finalul părţii fundamentale;

- respiraţia în timpul lucrului cu greutăţi este foarte importantă şi trebuie să păstreze următoarea regulă – se inspiră când muşchiul se contractă şi se expiră când muşchiul este relaxat.

Forme de organizare pentru predarea exerciţiilor de forţă: lucru frontal – la exerciţiile mai uşoare care nu necesită o dozare precisă pentru fiecare elev cu grupa (sex); lucru în circuit (care permite o anumită dozare) unde se fixează numărul de exerciţii pentru fiecare staţie şi chiar se poate schimba un exerciţiu în funcţie de sex sau pregătirea elevilor; lucru pe ateliere; lucru individual. Numărul de repetări pentru fiecare exerciţiu este de minimum 8 – 10 ori. Se execută serii, cu pauze între serii de 30"- 1' pentru exerciţiile mai grele.

Pentru eleve

La vârsta şcolară medie, în perioada maturizării sexuale, dezvoltarea forţei rămâne în urmă faţă de dezvoltarea forţei la băieţi; ţinând cont de capacitatea redusă de încărcare a scheletului şi sistemului ligamentar al fetelor, se obţin rezultate bune prin introducerea unor exerciţii ca:

- exerciţii cu îngreuiere sau rezistenţă externă – greutăţi, săculeţ umpluţi, mingi umplute;

folosirea greutăţii sau rezistenţei partenerei numai de la clasa a VII-a, a VIII-a;

folosirea rezistenţei mediului înconjurător – alergare în nisip, în zăpadă, în teren variat;

datorită particularităţilor osaturii centurii scapulo-humerale, nu se vor folosi intensiv exerciţiile de căţărare şi exerciţiile cu îngreuieri executate deasupra capului, acestea putând avea efecte nefavorabile asupra coloanei vertebrale;

- se recomandă exerciţii din poziţii care preiau o parte din sarcinile coloanei (aşezat-culcat).

-Mobilitatea reprezintă capacitatea de a folosi la maximum potenţialul anatomic de mişcare într-o anumită articulaţie sau în ansamblul articulaţiilor corpului. Gradul de mobilitate depinde de anumiţi factori: conformaţia articulaţiilor (formele suprafeţelor articulare), caracterul tonusului muscular, al sistemului ligamentar (capacitatea de întindere), activitatea fizică anterioară şi, nu în ultimul rând, capacitatea sistemului neuro-muscular (rigiditate, laxitate, mobilitate obişnuită etc.).

Se cunoaşte că fetele au o mobilitate mai bună decât băieţii, copiii decât adulţii. Vârsta copilăriei este cea mai adecvată atingerii amplitudinii maxime în mobilitate.

Dezvoltarea mobilităţii nu se face independent, ea fiind legată de dezvoltarea forţei, şi din acest motiv, dezvoltarea exagerată a forţei, cu accent pe contracţii unilaterale, neglijând dezvoltarea muşchiului, conduce la scăderea mobilităţii.

Dezvoltarea mobilităţii armonioase se începe de la vârste foarte mici, selecţionându-se exerciţii care favorizează lungirea fibrelor musculare (balansări, arcuiri, rotări) executate cu amplitudine mare şi în tempo moderat. Cu rezultate foarte bune, se folosesc şi exerciţiile cu partener, exerciţiile de mare mobilitate cu menţinerea poziţiilor câteva secunde.

În dezvoltarea mobilităţii se va ţine cont de o serie de factori interni şi externi. Astfel, mobilitatea creşte atunci când circulaţia locală este mărită şi scade atunci când muşchiul se răceşte. De asemenea, elasticitatea muşchiului este mai mică la oboseală şi imediat după servirea meselor, când aportul de sânge către muşchi este mai redus.

Pentru prevenirea elongaţiilor traumatice se vor respecta o serie de cerinţe:

- asigurarea unei circulaţii crescute prin realizarea unei bune încălziri generale;

respectarea creşterii treptate a amplitudinii şi vitezei de execuţie;

- efectuarea de minimum 10 repetări ale aceluiaşi exerciţiu, căutând să se obţină de fiecare dată un plus de amplitudine;

- prevenirea efectuării exerciţiilor imediat după servirea meselor şi în stările de oboseală musculară generală.

-Mobilitatea este o calitate motrică ce se dezvoltă greu, dar se pierde uşor, de aceea se impune ca în fiecare lecţie de educaţie fizică să se găsească o formă de dezvoltare a mobilităţii prin exerciţii specifice. În cadrul lecţiei de educaţie fizică, locul exerciţiilor de mobilitate şi supleţe este imediat după încălzirea generală, când există o stare optimă de excitabilitate şi când nu a intervenit oboseala musculară şi nervoasă; exerciţiile de mobilitate mai sunt prezente şi în cadrul rezolvării altor teme cum ar fi cele din gimnastica acrobatică, când se predau elementele de mare mobilitate.

-Mobilitatea şi supleţea se pot dezvolta prin exerciţii dinamice, dar şi prin folosirea unor poziţii în care greutatea corpului sau a unor segmente apasă pe articulaţia vizată, întinzând ligamentele şi muşchii. Menţinerea acestor poziţii ale corpului sau segmentelor pe o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp (10 – 45 secunde) influenţează întinderea musculaturii, mărind în acelaşi timp afluxul de sânge spre muşchi, favorizând încălzirea rapidă a acestora.

Actualmente, acest sistem de încălzire (Stretching) este folosit pe scară largă în atletism şi jocuri sportive, înlocuind unele exerciţii obişnuite pentru încălzirea generală, prin exerciţii dinamice. În gimnastică, acest sistem se foloseşte de foarte multă vreme, cu alte denumiri.

Important de reţinut este faptul că exerciţiile de întindere (menţinute) se fac numai după o încălzire generală prealabilă.

Viteza este capacitatea de a efectua mişcări cu indici superiori de rapiditate, manifestate sub toate formele: de reacţie, de execuţie, de repetiţie, de deplasare. Viteza se dezvoltă în combinaţie cu celelalte calităţi motrice, având viteza în regim de forţă, viteza în regim de rezistenţă şi viteza în regim de îndemânare. În şcoală, ne stau la îndemână o serie de mijloace cum ar fi:

- exerciţii de pe loc şi din deplasare cu viteză maximă;

- parcurgerea cu viteză maximă a unor distanţe scurte (15 – 20 m), cu plecări din diferite poziţii (stând, pe genunchi, ghemuit, culcat, cu faţa sau cu spatele etc. spre direcţie);

- efectuarea unor mişcări cu viteza maximă la semnale sonore sau vizuale; schimbări de direcţie; exerciţii de atenţie etc.;

- ştafete şi jocuri dinamice.

Îndemânarea rezolvă o serie de obiective instructiv-educative cum ar fi: realizarea capacităţii de a coordona mişcările segmentelor şi întregului corp; aplicarea deprinderilor motrice însuşite, în condiţii variate, cu indici superiori privind coordonarea, precizia, amplitudinea; dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu, a echilibrului şi ambidextriei.

Mijloace:

- exerciţii pentru dezvoltarea capacităţii de orientare în spaţiu (întoarceri în diferite direcţii şi de diferite grade);

- exerciţii de atenţie cu efectuarea unor sarcini, exerciţii cu deplasarea unor obiecte în sală la semnale şi cu viteze diferite;

- exerciţii de coordonare a segmentelor corpului (exerciţii complexe);

exerciţii cu obiecte portative, cu diferite procedee de mânuire;

- trasee aplicative cu folosirea  alergării cu variantele sale; treceri peste şi pe sub obstacole; aruncări şi prinderi sau aruncări la diferite distanţe şi ţinte fixe şi mobile; deplasări în echilibru, cu diferite procedee şi la diferite înălţimi etc.;

- jocuri la aparatele de concurs, fără a se urmări execuţia tehnică.

-Rezistenţa

Prin folosirea exerciţiilor de rezistenţă, se urmăresc o serie de obiective instructiv-educative: dezvoltarea capacităţii de a depune eforturi de tip aerob şi mixt; formarea capacităţii de coordonare a actului motric cu actul respirator.

Mijloace:

- efectuarea unor eforturi în tempo uniform cu durata de 5 – 6 minute (clasele V-VIII) şi 8 – 10 minute (clasele IX-XII);

- repetarea unor eforturi cu intensităţi variate (alergare + alte exerciţii);

- parcurgerea repetată a unor trasee aplicative, ştafete, jocuri etc.;

- repetarea exerciţiilor integrale de mai multe ori, fără pauze (sol, aparate).

-Deprinderi utilitar – aplicative:

Obiectivul instructiv-educativ cel mai important este formarea capacităţii de a aplica în condiţii variate  deprinderile cunoscute.

Exerciţiile din acest capitol au un caracter complex, întrucât pe lângă formarea deprinderilor cu caracter aplicativ, ele au o influenţă multilaterală asupra întregului organism, contribuind la dezvoltarea vitezei de reacţie şi de execuţie, a forţei, rezistenţei şi îndemânării.

Aceste exerciţii, în diversele lor forme, nu trebuie să lipsească din nici o lecţie, îmbinarea lor în jocuri şi ştafete fiind de mare importanţă, mai ales la clasele mici, cu condiţia ca fiecare deprindere să fi fost mai înainte învăţată separat. Nu vor fi neglijate măsurile de prevenire a accidentelor, mai ales din cadrul ştafetelor şi parcursurilor aplicative.

BIBLIOGAFIE:

1. Băiaşu, N., Gh.,  (1984) – Gimnastica, Ed. Sport - Turism, Bucureşti.

2. Bănăţan, O. (1983) – Banca de gimnastică. Exerciţii, ştafete şi parcursuri aplicative. Ed. Sport – Turism, Bucureşti.

3. Cârstea, Gh., (1993) – Teoria şi metodica educaţiei fizice şi sportului. Ed. Univers, Bucureşti.

4. Coman, S. (1995) – Educaţia fizică şi metodica predării ei la clasele I-IV. Ed. Tehnică şi ed. Spiru Haret, Iaşi.

5. Covaci, N. (1976)– Sărituri în gimnastică, Ed. Sport - Turism, Bucureşti.

6. Dungaciu, P., (1982) – Aspectele antrenamentului modern în gimnastică. Ed. Sport – Turism, Bucureşti.

                                                                                         Prof. Tulea Daniel

ANALIZA SUBIECTELOR -DEF. 2020

                        ANALIZA- SUBIECTELELOR EXAMENULUI DE DEF. 2020

Din capul locului vreau să susțin că aceste subiecte au fost foarte ușoare și accesibile pentru toți profesorii candidați la gradul-definitivat.

În cele ce urmează voi face o analiză pe subiectele din acest examen de grad, voi demostra deasemenea gradul lor de accesibilitate printr-o logică simplă.


SUBIECTUL I :

Acest subiect este unul de tip neomogen ,este amestecat și puțin încurcat la prima vedere , dar aceste cerințe sunt simple chiar foarte accesibile.
La -punctul 1.a. - se relevă o  cerință  de logică ,și anume;- ce tip de densitate a lecției poate genera  combinația dintre cei doi paramentri ai efortului ,în speță -INTENSITATEA și COMPLEXITATEA.

DE REȚINUT: -întotdeauna unde se găsește -INTENSITATEA  ÎN CUPLU CU COMPLEXITATEA ,acolo se produce următorul fapt , CREȘTE FRECVENȚA CARDIACĂ, FRECVENȚA RESPIRATORIE, CAPACITATEA VITALĂ/RESPIRATORIE, TENSIUNEA ARTERIALĂ-deci generează tipul de DENSITATE FUNCȚIONALĂ.(SIMPLU)

Restul cerințelor de la punctele  subiectului  I -deasemenea au fost simple ,a fost vorba de ,definiție,obiectiv,un parametru al efortului- la alegere, viteza-un f.condiționare la alegere; -deci ,cerințe scurte la obiect la nivel de începător în ale meseriei E.F.S.

La punctul 2.a.,b,c- cerințele sunt legate de -METODA(DE DEZV. FORȚEI) ÎN CIRCUIT ,unde se cere următoarele :- formă de manifestare,condiții, forme de formații de lucru, acest punct la fel este unul foarte accesibil tuturor practicaților meseriei de profesor-în învățământ .


La punctul 3. cerința este -DENSITATEA ÎN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT-un element foarte important în ceea ce privește valoarea lecției de educație fizică și  progresul elevilor .
La punctul 3.a,b-se cere :- definiție, prezentare.
La punctul 3. c. -este o cerință de creativitate din partea profesorului aspirant la grad didactic, adică ,i se cere să identifice măsuri pt. a imbunătății DENSITATEA ÎN LECȚIA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT, simplu,foarte ușor, este vorba de creativitate ,imaginație, stăpân pe meserie.


La punctul 4 . -este vorba despre CAPACITĂȚIILE COORDONATIVE  sau i se mai spune și ÎNDEMÂNAREA, care este o calitate motrică de bază. Pe mine mă distrează faptul că foarte mulți profesori de educație fizică și sport nu asimilează sau mai bine exprimat, nu cunosc faptul că aceste două denumiri de mai înainte sunt una și același lucru. Aici mulți nu au știut ce să răspundă pt. că nu stăpânesc foarte bine sau la nivel minim terminologia din domeniu.

DECI LA ACEST PUNCT 4 .a.,b.,c.- dacă se cunoștea terminologia domeniului,dacă se studia mai mulți autori din literatura de specialitate din bibliografia de examen-atunci aceste confuzii nu ar mai fi apărut.Deci atenție la TERMINOLOGIA E.F.S  (STUDIAȚI CÂT MAI MULȚI AUTORI DE SPECIALITATE E.F.S.)

Revin și susțin că acest punct în totalitate a fost foarte,foarte accesibil, nimic greu.


SUBIECTUL II:

Acest subiect are două puncte pentru metodică -DIN EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT.

La primul punct -cerința este VITEZA DE DEPLASARE (secvență de lecție -verigă tematică)-foarte simplu, și care ESTE FOARTE UZITATĂ în lectia de educație fizică, și constă în :
-se identifică METODA de dezvoltare a  formei de manifestare a vitezei ,în speță, VITEZA DE DEPLASARE;-exemplu: metoda repetării în tempo maximal în condiții normale de lucru.;
- se ține cont de definiția -vitezei de deplasare- să nu o confundăm,să o asimilăm bine;
-elaborăm complexul de exerciții,
-specificăm ; -descrierea lor, -dozarea, -formații de lucru.

Cam aceasta este succesiunea în care se procedează în rezolvarea unui subiect de metodică.


La punctul 2. -SĂRITURA ÎN SPRIJIN DEPĂRTAT LA APARAT(CAPRĂ)DE GIMNASTICĂ.

La sărituri ,la fel  este foarte ușor dacă cunoaștem succesiunea fazelor din mecanismul probelor de sărituri în gimnastică, deasemenea, trebuie cunoscut și din punct de vedere al metodicii de predare-învătare unde fazele care se succed se modifica.

• Săritura din sprijin depărtat (capră) este un ”MECANISM ” format din mai multe faze, care sunt:

-elanul;
-bătaia pe trambulină;
-primul zbor;
-sprijinul mâinilor pe aparat;
-zborul al doilea;
-aterizarea.

Dar din punct de vedere al metodicii de predare și învățare-există o altă abordare față de MECANISMUL lui de bază.

• Din punct de vedere al METODICII DE PREDARE ȘI ÎNVĂȚARE ,fazele se succed astfel:

-aterizarea ;
-elanul;
-bătaia pe trambulină;
-primul zbor;
-sprijinul mâinilor pe aparat;
-zborul al doilea;

De aceea este foarte important să studiem literatura de specialitate a domeniului ,căci pe baza ei ,ne va fi mult mai ușor să transpunem cele însuțite în practică.


CONCLUZII:

-SUBIECTELE AU FOST FOARTE ACCESIBILE PT CINE ARE BUNUL OBICEI DE A STUDIA DOMENIUL AȘA CUM TREBUIE;
-MI-A PLACUT CELE DOUĂ SUBIECTE ȘI ASTA PT  CĂ A FOST ELABORAT DE AȘA MANIERĂ ÎNCÂT A ATINS PUNCTUL DE CREATIVITATE A EXAMINATORILOR, ȘI A APELAT LA O ANUMITĂ LOGICA  LA CARE TREBUIE AJUNS ÎN ACEASTĂ MESERIE DE PROFESOR;
-ABORDAREA DOMENIULUI E.F.S. DIN PUNCT DE VEDERE LOGIC COROBORAT CU O TERMINOLOGIE PE MĂSURĂ  =IDEAL.








                          STUDIU,STUDIU,STUDIU+LOGICĂ=PROGRES ÎN CUNOAȘTERE!





                                                                                         

                                                                                     Prof. Tulea Daniel

SUBIECTE/BAREM DE EVALUARE ȘI NOTARE- EXAMEN GRAD DEFINITIVAT-2020

Ministerul Educaţiei și Cercetării

Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație

 

EXAMENUL NAŢIONAL DE DEFINITIVARE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNT

22 iulie 2020

Probă scrisă

EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

PROFESORI

BAREM DE EVALUARE ŞI DE NOTARE

Varianta 3

· Se punctează orice modalitate de rezolvare corectă a cerinţelor.

· Nu se acordă fracţiuni de punct. Nu se acordă punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.

· Se acordă 10 puncte din oficiu. Nota finală se calculează prin împărţirea la 10 a punctajului total obținut pentru lucrare.

SUBIECTUL I (60 de puncte)

 

1. (5 x 3 puncte = 15 puncte)

Se acordă câte 3 puncte  pentru fiecare răspuns corect, după cum urmează:

a. Se acordă 3 puncte pentru precizarea corectă a tipului de densitate a lecţiei, determinat de variația intensității și complexității efortului.

b. Se acordă 3 puncte pentru definiția corectă și completă a exercițiului fizic. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 1 punct.

c. Se acordă 3 puncte pentru menţionarea corectă şi completă a oricărui obiectiv aferent etapei a II-a a formării deprinderilor motrice. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 1 punct.

d. Se acordă 3 puncte pentru prezentarea corectă și completă a oricărui parametru al efortului. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 1 punct.

e. Se acordă 3 puncte pentru precizarea corectă și completă a oricărui factor de condiționare a calității motrice viteza. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 1 punct.

2. Circuitul. 15 puncte

a. Specificarea formei de manifestare a forţei pentru care este utilizat acest procedeu metodic. 2 puncte

Se acordă 2 puncte pentru specificarea corectă a formei de manifestare a forţei.

b. Menţionarea a trei condiţii pe care exerciţiile fizice selecţionate trebuie să le îndeplinească în

aplicarea procedeului metodic în circuit. 9 puncte Se acordă câte 3 puncte pentru menţionarea corectă a oricăror trei condiţii pe care exerciţiile fizice selecţionate trebuie să le îndeplinească. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se

acordă câte 1 punct . (3 x 3 puncte = 9 puncte) c. Precizarea celor două posibilităţi (forme) de aplicare a circuitului, în funcţie de modalitatea de

exersare. 4 puncte Se acordă câte 2 puncte pentru precizarea corectă şi completă a fiecărei posibilităţi de aplicare a circuitului. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă câte 1 punct .

(2 x 2 puncte= 4 puncte)

3. Densitatea lecției de educație fizică. 15 puncte

a. Definirea densității lecției de educație fizică. 3 puncte

Se acordă 3 puncte pentru definiţie corectă şi completă. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 1 punct.

b. Prezentarea densității motrice.	8 puncte
Probă scrisă la educație fizică și sport - profesori	Varianta 3
Barem de evaluare și de notare

Pagina 1 din 2

Ministerul Educaţiei și Cercetării

Centrul Naţional de Politici și Evaluare în Educație

 

Se acordă 8 puncte pentru prezentarea corectă și completă a densității motrice. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 4 puncte.

c. Menționarea a două măsuri care conduc la obținerea unei densități motrice optime în lecția de

educație fizică. 4 puncte

Se acordă câte 2 puncte  pentru menționarea corectă şi completă a oricăror două măsuri care

conduc la obținerea unei densități optime. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă

câte  1 punct. (2 x 2 puncte = 4 puncte)

4. Capacitățile coordinative. 15 puncte

a. Definirea capacităților coordinative. 4 puncte

Se acordă 4 puncte pentru definiţie corectă şi completă. Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă 2 puncte.

b. Prezentarea celor trei forme de manifestare. 6 puncte

Se acordă câte 2 puncte  pentru prezentarea corectă şi completă a fiecărei forme de manifestare.

Pentru răspuns parţial corect sau incomplet, se acordă câte 1 punct .	(3 x 2 puncte = 6 puncte)
c. Precizarea a cinci dintre factorii de condiţionare.	5 puncte
Se  acordă câte  1  punct  pentru  precizarea  corectă şi  completă	a  oricăror  cinci  factori  de
condiţionare.	(5 x 1 punct = 5 puncte)
SUBIECTUL al II-lea	(30 de puncte)

1. Crearea unei secvențe de proiect didactic care să cuprindă cinci exerciții pentru o verigă

tematică destinată dezvoltării vitezei de deplasare.	15 puncte
a. Descrierea exercițiilor.	5 puncte
Se acordă câte 1 punct  pentru descrierea corectă şi completă a fiecărui exerciţiu.
b. Precizarea dozării efortului.	(5 x 1 punct = 5 puncte)
	5 puncte

Se acordă câte 1 punct  pentru precizarea corectă şi completă a dozării efortului aferente fiecărui

exerciţiu. (5 x 1 punct = 5 puncte)

c. Specificarea formațiilor de lucru. 5 puncte

Se acordă câte 1 punct  pentru specificarea corectă a formației de lucru aferente fiecărui exercițiu.

(5 x 1 punct = 5 puncte)

2. Crearea unei structuri de cinci exerciţii, având aceea şi formaţie de lucru, eşalonate metodic,

pentru învăţarea săriturii în sprijin depărtat la capra de gimnastică. 15 puncte

a. Precizarea acţiunii motrice. 5 puncte

Se acordă câte 1 punct  pentru precizarea corectă şi completă a acţiunii motrice aferente fiecărui

exerciţiu. (5 x 1 punct = 5 puncte)

b. Precizarea dozării efortului. 5 puncte

Se acordă câte 1 punct  pentru precizarea corectă a dozării efortului aferente fiecărui exerciţiu.

c. Precizarea formaţiei de lucru.	(5 x 1 punct = 5 puncte)
	2 puncte
Se acordă 2 puncte pentru precizarea corectă a formaţiei de lucru.

Se acordă 3 puncte pentru eșalonarea metodică corectă a exerciţiilor în structură.

 

Probă scrisă la educație fizică și sport - profesori Varianta 3

Barem de evaluare și de notare

Pagina 2 din 2