Motto: ”cunoaștere-educație-cunoaștere”
Fiziologia efortului este un domeniu foarte important în orice activitate motrică-reprezintă practic stabilimentul oricărei mișcări organizate și nu numai. Domeniul de studiu este unul vast, complex și totodată științific, pe care trebuie să fie însușit de toți specialiștii și coordonatori practici a domeniilor motrice fară nici o excepție.
Conceptul de efort fizic in viziunea specialistilor din domeniul educatiei fizice si sportului
Definitie. Consideratii generale
''Efortul reprezinta o conduita conativa de mobilizare, concentrare si accelerare a fortelor fizice si psihice in cadrul unui sistem de autoregla] constient si aconstient in vederea depasirii unui obstacol, a invingerii unei rezistente a mediului si a propriei persoane"[1]. In antrenamentul sportiv, ne intereseaza in mod deosebit efortul fizic, care prin actiunea sa implica sistemul muscular, energetic, de transmitere si prelucrare a informatiei si determina un anumit grad de solicitare a organismului, solicitare care prin caracterul sau de stres, modifica nivelul homeostaziei[2], fixandu-1 pentru moment la un nivel superior.
Efortul fizic reprezinta prin definitie o solicitare motrica cu caractere bine defi nite, in functie de parametrii lui [3].
De-a lungul timpului, multi autori au incercat sa formuleze definitii ale acestei notiuni. Astfel, E. Avramoff arata ca efortul fizic din antrenament se reduce la un proces de crestere a capacitatii de adaptare a organismului la actiunea stimulilor fizici[4]. Altfel spus, antrenamentul fizic este o actiune constienta si metodica, avand drept scop punerea in valoare si cresterea posibilitatilor de adaptare a fiecarei functii a organismului.
Hollman si Hettinger considera efortul ca o repetitie sistematica de actiuni motrice ce au ca obiectiv ameliorarea performantei fara modificari evidente.
A. Demeter (1994) defineste antrenamentul fizic ca fiind un proces pedagogic complex, organizat pe o perioada lunga si finalizat prin adaptari consecutive, optimale, pana la obtinerea ada 858j91i ptarii maxime, exprimata prin atingerea maiestriei sportive maxime si mentinerea ei in timp[5].
In stiinta sportului, din punct de vedere metodic, efortul este privit ca un proces de elaborare, de continua invatare, a carui forma de executie cuprinde un anumit numar de repetitii efectuate in diverse maniere.
Este de remarcat dubla solicitare a organismului in efort: pe de o parte, solicitarea fizica,respectiv a sferei somatice si vegetative, iar pe de alta parte, solicitarea psihica emotionala implicata in efort. Astfel, organismul in efort se afla intr-o solicitare generalizata.
I. Dragan (1994) arata ca metodica antrenamentului evolueaza necontenit, iar baza obiectiva a acestuia este suportul fiziologic. In conceptia lui, antrenamentul este privit ca un proces complex, multilateral, psiho-social, morfo-functional si metodico-pedagogic, care urmareste crearea unui individ cu un inalt nivel de sanogeneza, un grad superior de rezistenta la diversi factori ai mediului ambiant sau endogen, cu o mare capacitate de efort si un echilibru neuro-cortical si neuro-endocrino-vegetativ adecvat, toate materializate in posibilitatea obtinerii unor performante sportive deosebite[6]. El enunta si cateva principii fiziologice ale antrenamentului, cum ar fi: accesibilitatea (capacitatea de a suporta un efort), multilateralitatea (dezvoltarea complexa, multilaterala a sportivului), individualizarea (corelarea activitatii cu varsta, sexul, antecedente heredo-colaterale si personale, stare de sanatate, capacitatea functionala), continuitatea (caracterul continuu al antrenamentului), gradarea efortului (cresterea progresiva a efortului), utilizarea eforturilor sustinute in antrenament (eforturi mari sunt mijloace eficace pentru cresterea eficientei functionale a organis mului, a stabilitatii mediului intern - homeostazia), alternarea efortului cu refacerea (efortul este partea ergotropa, refacerea fiind partea trofotropa).
Din punct de vedere biologic, efortul fizic si in special cel sportiv este un stimul (excitant) biologic adecvat care obliga organismul sa raspunda prin manifestari electrice, mecanice, termice. Acest stimul, cand este bine dozat si administrat corespunzator particularitatilor individului, conduce la acumulari cantitative si calitative ce vizeaza obtinerea performantei maxime.
Privit astfel, antrenamentul sportiv este alcatuit din incarcaturi care, prin volum, intensitate, densitate, complexitate, specificitate si tip,duc la adaptari functionale sau la realizarea unor obiective coordinative tehnico-tactice, in care sistemele supuse pregatirii sunt solicitate la limita adaptarii.
Marimea efortului poate fi apreciata din doua perspective: 'din afara' si 'din interior'. Privit 'din afara', el este caracterizat de indicatori ca: specificitate, volum, durata, amplitudine, densitate, densitate si complexitate, care conditioneaza modificarile functionale morfologice necesare cresterii capacitatii de performanta. Pentru dezvoltarea acesteia este necesara utilizarea unor stimuli[7], ale caror caracteristici sunt determinate pe baza unor metodologii care, in mod implicit organizeaza si orienteaza administrarea acestora.
Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor de reactiile provocate sistemelor organismului implicate prioritar, de calitatile psihologice ale sportivului, de varsta, nivel de pregatire, de pozitia lor in substructurile macrociclului, de conditiile ambientale[8]etc.
Specificitatea stimului este data de structura miscarii care selectioneaza grupele musculare solicitate, durata acestei solicitari,tipul de actiune neuro-musculara, metabolica si de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, dar si de ansamblul de functii pe care le activeaza[9] dupa o ierarhie si ordine precisa, efecte care determina implicit alcatuirea programelor de pregatire.
A. Dragnea (1996) releva faptul ca antrenamentul sportiv este un proces de lunga durata, conceput ca un sistem motric - functional in vederea realizarii unei conduite performante in concurs. Aceasta conduita este rezultatul adaptarii superioare a organismului la eforturi fizice si psihice intense.
Gh. Carstea (1999) considera antrenamentul ca pe un proces instructiv - educativ desfasurat sistematic si continuu, gradat, de adaptare a organismului uman la eforturile fizice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice[10].
D. Evulet-Colibaba si I. Bota (1997) impartasind acest punct de vedere spun ca efortul este rezultatul multiplelor solicitari (musculare, cardiorespiratorii, neuro-endocrino-metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman in timpul prestarii unei activitati de natura diferita. Solicitarile (stimulii) sunt fenomene - cauza care provoaca fenomene - efect (reactiile organismului).
In conceptia noastra, efortul fizic este definit ca fiind reprezentat prin totalitatea actelor motrice coordonate in vederea efectuarii unui lucru mecanic adecvat, ce are la baza transformarea optima a energiei chimice in energie mecanica - fenomen ce se intalneste numai in sistemele biologice contractile.
Tipuri de efort sportiv. Clasificare
Efortul de antrenament se concretizeaza intr-o prestatie fizica si psihica a sportivilor, in care, printr-un proces de invingere constienta a solicitarilor din pregatire, se urmareste atingerea unui nivel superior al capacitatii de performanta.
Efortul de competitie, ca prestatie fizica si psihica a sportivilor, ce se concretizeaza intr-un proces constient de valorificare a pregatirii dobandite concomitent in confruntari individuale sau colective, urmareste obtinerea de performante superioare.
Datele literaturii de specialitate atesta faptul ca efectul biologic al starii de antrenament, echilibrul neuro-endocrin-metabolic corespunzator reprezinta o conditie prioritara a realizarii unei bune adaptari de antrenament, a unei eficiente sustinute in efort si a unei capacitati optime de refacere dupa efort.
Efortul sportiv - stimul pozitiv
Aceasta apreciere este argumentata de faptul ca solicitarile pretinse de efortul sportiv produc acumulari cantitative si calitative ce duc la o stare superioara de functionare a organismului, de adaptare, numira supracompensatie, se constituie in baza performantei sportive.
Efortul sportiv are ca efect adaptarea organismului, fapt ce implica o crestere evidenta a potentialului bio-psiho-motric al individului.
Solicitarea sportiva, efortul sportiv este un factor de influenta pozitiv, favorabil, care se adreseaza sferei biologice care suporta fenomene catabolice de tip ergotrop (in timpul efortului) si fenomene anabolice de tip trofotrop (in procesul de refacere).
Efortul sportiv - factor de stres
Efortul de antrenament, cat si cel de competitie include si factori de tensiune psihica, emotionala, indusi de aspectul de intrecere, de concurs, al prestatiei sportive. Astfel, organismul este pus pe plan fizic si psihic in conditii de "tensiune functionala activa", element inclus de Selye, citat de Avramoff (1970) in notiunea de stres.
Este acceptata opinia specialistilor, conform careia efortul fizic, profesional sau sportiv, la nivel de performanta (si mare performanta), poate fi considerat factor de stres. In teoria stresului, supunerea prelungita a sportivilor la activitati musculare intense si emotii puternice, poate provoca dezvoltarea unui sindrom general de adaptare.
Efortul sportiv abordat ca factor de stres se prezinta sub doua aspecte: biologic (stres fizic) si psihic (stres psihic).
Elementele stresului fizic sunt determinate de necesitatile si efectele biologice ale activitatii musculare din timpul antrenamentului sau concursului, cand se accentueaza activitatea sistemelor si organelor de sustinere metabolica cu cresterea produselor hormonale, dar implicit si sporeste concentratiei metabolitilor cu efecte toxice. In plus, in efortul sportiv apare si stresul psihic (emotional), care este reactia organismului la factori psiho-emotionali manifestata in tensiune psihica. Reactiile endocrine sunt marite semnificativ in competitie, din cauza febrei de concurs, a starii de stres emotional crescut in conditii de intrecere, comparativ cu cele de antrenament.
Echilibrul neuro-endocrin armonios al organismului, dat de antrenament se tulbura in concursuri, factorii emotionali si efecte inhibitorii: unele cercetari au demonstrat statistic cresteri semnificative a 17-hidroxizi, numai in competitie.
Stresul psiho-fizic indus de fortarea pregatirii sportive, peste capacitatea de adaptare a individului conduce la instalarea unor stari patologice ale conditiei biologice si psihice a sportivilor.
Prin atributele sale de stimul sau factor de stres, efortul sportiv activeaza mecanismele reglatoare ale homeostaziei. Prestatia sportiva actioneaza ca "perturbatie", ce deranjeaza echilibrul biologic al organismului; efectele acestei situatii se concretizeaza in procese de tip fizico-chimic ce intervin pentru pastrarea constanta a mediului intern, mai precis pentru mentinerea homeostaziei.
Homeostazia consta in capacitatea organismelor superioare de a mentine caracteristicile biologice specifice, intr-un mediu extern variabil, ceea ce se constituie intr-o rezultanta a tuturor capacitatilor homeostatice.
Mecanismele homeostatice sunt coordonate de sistemul nervos si sistemul endocrin si functioneaza pe principiul conexiunii inverse. Mecanismul feed-back sau retroactiunea sau conexiune inversa, presupun informarea organelor implicate in reglare, in legatura cu rezultatele unor procese biologice.
Mecanismele homeostatice sunt de tip fizico-chimic (sistemele tampon), enzimatic, hormonal si nervos.
Unii stimuli din mediul extern produc perturbatii ale homeostaziei, determinand organismul sa treaca in alta stare, numita heterostazie sau adaptare, prin care se modifica valorile indicilor fiziologici sub actiunea stimulilor.
Adaptarea indusa de efortul fizic poate fi de doua tipuri:
- adaptarea imediata - in care mecanismul de autoreglare functioneaza in timpul efortului si in perioada de revenire postefort si reechlibreaza constantele tulburate;
- adaptarea tardiva - in care, prin mecanisme de autoorganizare si autostructurare asupra componentelor biologice, se produce o ameliorare functionala a organismului sportivului in repaus si o activare functionala maxima in timpul efortului.
Efortul sportiv, de antrenament sau de concurs asigura o adaptare ulterioara la nivel superior (celui anterior), cu pastrarea homeostaziei in limite fiziologice mai restranse.
Cornelia Bota si B. Prodescu-Anton (1997), studiind marea diversitate a eforturilor fizice prestate in viata cotidiana dar mai ales in activitatea sportiva, evidentiaza posibilitatea clasificarii acestora in mai multe categorii, in raport cu anumite criterii[11].
EFORTUL ÎN ACTIVITĂȚI MOTRICE- CONCEPTE.
Efort fizic
Dictionarul explicativ al limbii romane - ed. 1975 - defineste EFORTUL ca fiind 'incordarea voluntara a puterilor fizice sau psihice ale organismului in vederea realizarii unui randament superior celui obisnuit: 'STRADANIE, STRADUINTA.'
Efortul (fr.effort = sfortare) este rezultatul multiplelor solicitari (musculare, cardiorespiratorii, endocrino-metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman in timpul prestarii unor activitati de natura diferita.
Pentru antrenamentul sportiv si pentru competitie, efortul reprezinta un proces de mobilizare a resurselor fizice si psihice necesare invingerii solicitarilor produse de travaliul din sedinta de antrenament sau din concurs, in vedereaexprimarii la parametrii superiori a capacitatii motrice a sportivului.
Efort fizic specific
Din punct de vedere biologic, efortul fizic si in special cel sportiv este un stimul (excitant) biologic adecvat care obliga organismul sa raspunda prin manifestari electrice, mecanice, termice. Acest stimul, cand este bine dozat si administrat corespunzator particularitatilor individului, conduce la acumulari cantitative si calitative ce vizeaza obtinerea performantei maxime.
Stimulul de antrenament este reprezentat de actiunile motrice executate in vederea atingerii unui obiectiv si poate avea caracteristici diverse(inalt,lung,continuu,fractionat,constant,aritmic,stereotip,precis)
Specificitatea stimului este data de structura miscarii care selectioneaza grupele musculare solicitate, durata acestei solicitari,tipul de actiune neuro-musculara, metabolica si de adaptare a structurilor osteo-tendinoase, dar si de ansamblul de functii pe care le activeazadupa o ierarhie si ordine precisa, efecte care determina implicit alcatuirea programelor de pregatire.
Specificitatea stimulilor este determinata de caracteristicile lor de reactiile provocate sistemelor organismului implicate prioritar, de calitatile psihologice ale sportivului, de varsta, nivel de pregatire, de pozitia lor in substructurile macrociclului, de conditiile ambientale.
D. Evulet-Colibaba si I. Bota (1997) impartasind acest punct de vedere spun ca efortul este rezultatul multiplelor solicitari (musculare, cardiorespiratorii, neuro-endocrino-metabolice, psihice etc.) la care este supus organismul uman in timpul prestarii unei activitati de natura diferita. Solicitarile (stimulii) sunt fenomene - cauza care provoaca fenomene - efect (reactiile organismului).
Antrenament sportiv
· Intr-o acceptiune generala - ANTRENAMENTUL - este un proces in care prin exercitiu se vizeaza ameliorarea unui nivel de pregatire intr-un anumit domeniu.
· Un proces ce produce la nivelul organismului o modificare de stare (fizica, motoare, cognitiva, afectiva,) - Martin 1977.
· Proces instructiv educativ, continuu, sistematic si gradat de adaptare a organismului uman la eforturi psihice si fizice intense in ideea cresterii capacitatii de performanta.
Antrenamentul sportiv este un proces de pregatire specializat. Acesta vizeaza si are ca obiect de studiu si de lucru PERFORMERUL SI PERFORMANTA.
A. Dragnea (1996) releva faptul ca antrenamentul sportiv este un proces de lunga durata, conceput ca un sistem motric - functional in vederea realizarii unei conduite performante in concurs. Aceasta conduita este rezultatul adaptarii superioare a organismului la eforturi fizice si psihice intense.
A. Demeter (1994) defineste antrenamentul fizic ca fiind un proces pedagogic complex, organizat pe o perioada lunga si finalizat prin adaptari consecutive, optimale, pana la obtinerea ada 858j91i ptarii maxime, exprimata prin atingerea maiestriei sportive maxime si mentinerea ei in timp.
Gh. Carstea (1999) considera antrenamentul ca pe un proces instructiv - educativ desfasurat sistematic si continuu, gradat, de adaptare a organismului uman la eforturile fizice si psihice intense, in scopul obtinerii de rezultate inalte intr-una din formele de practicare competitiva a exercitiilor fizice.
Prof. Tulea Daniel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu